ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 03 septembrie 2007, reclamanta SC B.E.G. SA a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Suceava, solicitând anularea deciziei nr. 233 din 16 august 2007 și obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 67 din 13 iunie 2007, emisă de A.F.P. Suceava s-a dispus respingerea rambursării TVA în sumă de 4.293.398 RON aferentă trimestrului III 2005 și obligarea la restituirea sumei de 1.931.718 RON reprezentând TVA, rambursat fără drept, și 1.129.640 RON majorări de întârziere. Prin decizia nr. 233 din 16 august 2007, pârâta A.N.A.F., a decis suspendarea soluționării contestației împotriva procesului-verbal de inspecție finală încheiat la 13 iunie 2007 și a deciziei nr. 67 din 13 iunie 2007, în temeiul art. 184 C. proc.

civ. S-a reținut că prin adresa din 12 iulie 2007, organul de inspecție fiscală a D.G.F.P. Suceava a sesizat organele de urmărire penală pentru a verifica dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Reclamanta consideră că măsura suspendării procedurii de soluționare a contestației este nelegală. Reclamanta invocă prevederile art. 184 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. corelate cu dispozițiile art. 206 C. proc. fisc. și cu cele ale art. 244 pct. 2 C. proc. civ. Astfel, în opinia reclamantei, sesizarea organelor de urmărire penală se poate face numai până la finalizarea inspecției prin raportul ce va sta la baza emiterii deciziei de impunere, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Iar față de dispozițiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ., judecata poate fi suspendată numai când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune cu efecte decisive asupra hotărârii ce s-ar pronunța. Simplul fapt că organul fiscal ar fi formulat o plângere penală este insuficient și nu poate atrage suspendarea soluționării contestației. Prin întâmpinare, părțile au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în raport de prevederile art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată. Prin sentința nr. 137 din 01 octombrie 2007, pronunțată în Dosar nr. 340/39/2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 233 din 16 august 2007 emisă de A.N.A.F.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut că prevederile art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, are la bază principiul „penalul ține în loc civilul”, ca de altfel și dispozițiile privind suspendarea facultativă a judecății conținută în art. 244 pct. 2 C. proc. civ. Instanța de fond a avut în vedere și Decizia nr. 63 din 02 februarie 2006 a Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 184 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, astfel încât, pentru identitate de rațiune, cele statuate în materie civilă își găsesc justificarea și în materie fiscală în ceea ce privește suspendarea facultativă a procedurii de soluționare a contestației împotriva actelor administrative fiscale.

S-a mai reținut și faptul că nu s-a făcut dovada că s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune cu efecte decisive asupra hotărârii ce s-ar putea pronunța în contestația formulată. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul D.G.F.P. Suceava în nume propriu și pentru pârâta A.N.A.F., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta consideră că instanța de fond, în mod eronat, a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Invocând similitudinea dispozițiilor legale din cuprinsul a două acte normative, instanța de fond a admis acțiunea motivat de faptul că nu a fost făcută dovada începerii urmăririi penale, simplu fapt al formulării unei plângeri penale fiind insuficient pentru a atrage suspendarea soluționării contestației.

Se impune ca instanța de fond să analizeze cauza raportat la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se dispune suspendarea, distinct în funcție de fiecare act normativ în parte. Dacă art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prevede că se poate dispune suspendarea atunci când s-a început urmărirea penală, în cazul art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, suspendarea se poate dispune prin simplul fapt al sesizării organelor în drept despre existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni. Din moment ce actul normativ special (C. proc. fisc.) nu condiționează suspendarea soluționării contestației de începerea urmăririi penale și potrivit principiului „specialul are întâietate în fața generalului”, soluția instanței de fond justificată prin incidența dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. este nefondată. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata arată că prevederea C. proc. fisc. și cea din C. proc. civ., în redactarea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 59/2007 și prin Legea nr. 219/2005, sunt similare, astfel încât simplul fapt că organul fiscal ar fi formulat o plângere penală este insuficient și nu poate atrage suspendarea soluționării contestației. Intimata depune la dosar și adresa din 11 februarie 2008 din care rezultă că împotriva administratorului societății – V.R. – nu s-a dispus începerea urmăririi penale, existând o propunere de neîncepere a urmăririi penale.

Întrucât recurenta-pârâtă a formulat sesizarea penală împotriva administratorului societății, V.R., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, iar propunerea organului de urmărire penală este de neîncepere a urmăririi penale rezultă că suspendarea soluționării contestației până la definitivarea cercetărilor penale nu mai poate susținută. Datorită actului nou depus în dosarul de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata recursul formulat ca fiind nefondat. Instanța de recurs va schimba motivarea hotărârii primei instanțe. Astfel, se va reține că textele legale invocate nu sunt similare, iar considerentele hotărârii nu se pot sprijini pe o eventuală similitudine.

Art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, în vigoare la data emiterii deciziei contestate, stipulează că organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când: „a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.” Art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., anterior modificării prin Legea nr. 219/2005, prevedea că instanța poate suspenda judecata „când se ivesc indiciile unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”.

Textele sunt diferite, întrucât C. proc. fisc. are în vedere ipoteza în care chiar organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor. Indiciile sunt date chiar de organul care sesizează procurorul. În ipoteza prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța care suspenda cauza avea obligația să aprecieze momentul în care indiciile săvârșirii unei infracțiuni pot duce la aplicarea textului legal. În practica judecătorească s-a stabilit că acest moment este cel al începerii urmăririi penale. În prezent, textul din C. proc. civ. s-a modificat conform opiniei practicii. Argumentele legate de interpretarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. nemodificate nu pot fi aplicate și la textele C. proc. fisc. Aceasta întrucât propunerea de suspendare este făcută de organul care a realizat inspecția fiscală și nu de organul care soluționează contestația. Organul care soluționează contestația are obligația să emită decizia într-un termen precis stabilit. Dacă s-ar interpreta textul astfel cum l-au interpretat reclamanta și instanța de fond, s-ar ajunge la o interpretare contrară principiului actul interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat - norma trebuie interpretată într-un sens care să permită aplicarea ei, nu într-un sens care să o înlăture. Suspendarea soluționării contestației nu ar mai fi posibilă în ipoteza în care organul care soluționează contestația ar fi obligat să aștepte începerea urmăririi penale, deoarece ar expira termenul obligatoriu de pronunțare a deciziei.

Întârzierea în soluționarea contestației nu poate fi legală decât dacă se suspendă soluționarea, în momentul în care organul care a realizat inspecția fiscală a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. În speță, nu pot fi reținute ca argumente în susținerea soluției instanței de fond, prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 63 din 02 februarie 2006. Aceasta deoarece decizia invocată nu privește momentul de la care se consideră că se poate dispune suspendarea fie a judecății, fie a soluționării contestației.

Decizia Curții Constituționale are în vedere stabilirea constituționalității a însăși măsurii suspendării, stabilind că o asemenea posibilitate a organelor fiscale nu aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, cele ale art. 52 alin. (1) și (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și nici dispozițiilor art. 6 parag. 1 teza I privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Referirea la prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a făcut față de similitudinea instituției și nu a normei, precum și față de motivarea unei decizii anterioare pe același aspect.

Norma prevăzută de C. proc. fisc. se întemeiază pe alte rațiuni decât norma prevăzută de C. proc. civ. și are la bază însăși indiciile furnizate de organul fiscal abilitat să efectueze cercetări penale. Față de acestea, ținând seama de actul nou produse în fața instanței de recurs și nu de considerentele instanței de fond, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,art. 26 alin. (3) din Legea nr. 554/204, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Suceava, în nume propriu și în numele A.N.A.F., împotriva sentinței civile nr. 137 din 01 octombrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.