ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 03 septembrie 2007,

reclamanta SC B.E.G. SA a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Suceava,

solicitând anularea deciziei nr. 233 din 16 august 2007 și obligarea pârâtelor la

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin decizia nr. 67 din 13 iunie 2007, emisă de A.F.P. Suceava

s-a dispus respingerea rambursării TVA în sumă de 4.293.398 RON aferentă trimestrului

III 2005 și obligarea la restituirea sumei de 1.931.718 RON reprezentând TVA, rambursat

fără drept, și 1.129.640 RON majorări de întârziere.

Prin decizia nr. 233 din

16 august 2007, pârâta A.N.A.F., a decis suspendarea soluționării contestației împotriva

procesului-verbal de inspecție finală încheiat la 13 iunie 2007 și a deciziei

nr. 67 din 13 iunie 2007, în temeiul art. 184 C. proc. civ.

S-a reținut că prin adresa

din 12 iulie 2007, organul de inspecție fiscală a D.G.F.P. Suceava a sesizat organele

de urmărire penală pentru a verifica dacă sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Reclamanta consideră că

măsura suspendării procedurii de soluționare a contestației este nelegală.

Reclamanta invocă prevederile

art. 184 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. corelate cu dispozițiile art. 206 C.

proc. fisc. și cu cele ale art. 244 pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, în opinia reclamantei,

sesizarea organelor de urmărire penală se poate face numai până la finalizarea inspecției

prin raportul ce va sta la baza emiterii deciziei de impunere, ceea ce în speță

nu s-a întâmplat.

Iar față de dispozițiile

art. 244 pct. 2 C. proc. civ., judecata poate fi suspendată numai când s-a început

urmărirea penală pentru o infracțiune cu efecte decisive asupra hotărârii ce s-ar

pronunța.

Simplul fapt că organul

fiscal ar fi formulat o plângere penală este insuficient și nu poate atrage suspendarea

soluționării contestației.

Prin întâmpinare, părțile

au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în raport de prevederile

art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată.

Prin sentința nr. 137

din 01 octombrie 2007, pronunțată în Dosar nr. 340/39/2007, Curtea de Apel Suceava,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat

decizia nr. 233 din 16 august 2007 emisă de A.N.A.F.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel Suceava a reținut că prevederile art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 92/2003, republicată, are la bază principiul „penalul ține în loc civilul”,

ca de altfel și dispozițiile privind suspendarea facultativă a judecății conținută

în art. 244 pct. 2 C. proc. civ.

Instanța de fond a avut

în vedere și Decizia nr. 63 din 02 februarie 2006 a Curții Constituționale, privind

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 184 alin. (1) lit. a) și

alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, astfel încât, pentru identitate de rațiune, cele

statuate în materie civilă își găsesc justificarea și în materie fiscală în ceea

ce privește suspendarea facultativă a procedurii de soluționare a contestației împotriva

actelor administrative fiscale.

S-a mai reținut și faptul

că nu s-a făcut dovada că s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune cu efecte

decisive asupra hotărârii ce s-ar putea pronunța în contestația formulată.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul D.G.F.P. Suceava în nume propriu și pentru pârâta A.N.A.F.,

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

Recurenta consideră că

instanța de fond, în mod eronat, a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Invocând similitudinea

dispozițiilor legale din cuprinsul a două acte normative, instanța de fond a admis

acțiunea motivat de faptul că nu a fost făcută dovada începerii urmăririi penale,

simplu fapt al formulării unei plângeri penale fiind insuficient pentru a atrage

suspendarea soluționării contestației.

Se impune ca instanța

de fond să analizeze cauza raportat la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru

a se dispune suspendarea, distinct în funcție de fiecare act normativ în parte.

Dacă art. 244 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., prevede că se poate dispune suspendarea atunci când s-a

început urmărirea penală, în cazul art. 184 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003,

republicată, suspendarea se poate dispune prin simplul fapt al sesizării organelor

în drept despre existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni.

Din moment ce actul normativ

special (C. proc. fisc.) nu condiționează suspendarea soluționării contestației

de începerea urmăririi penale și potrivit principiului „specialul are întâietate

în fața generalului”, soluția instanței de fond justificată prin incidența dispozițiilor

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este nefondată.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata arată că prevederea

C. proc. fisc. și cea din C. proc. civ., în redactarea anterioară modificărilor

aduse prin O.U.G. nr. 59/2007 și prin Legea nr. 219/2005, sunt similare, astfel

încât simplul fapt că organul fiscal ar fi formulat o plângere penală este insuficient

și nu poate atrage suspendarea soluționării contestației.

Intimata depune la dosar

și adresa din 11 februarie 2008 din care rezultă că împotriva administratorului

societății – V.R. – nu s-a dispus începerea urmăririi penale, existând o propunere

de neîncepere a urmăririi penale.

Întrucât recurenta-pârâtă

a formulat sesizarea penală împotriva administratorului societății, V.R., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, iar

propunerea organului de urmărire penală este de neîncepere a urmăririi penale rezultă

că suspendarea soluționării contestației până la definitivarea cercetărilor penale

nu mai poate susținută.

Datorită actului nou depus

în dosarul de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata recursul formulat

ca fiind nefondat.

Instanța de recurs va

schimba motivarea hotărârii primei instanțe.

Astfel, se va reține că

textele legale invocate nu sunt similare, iar considerentele hotărârii nu se pot

sprijini pe o eventuală similitudine.

Art. 184 alin. (1)

lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, în vigoare la data emiterii deciziei

contestate, stipulează că organul de soluționare competent poate suspenda, prin

decizie motivată soluționarea cauzei atunci când:

„a) organul care a efectuat

activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor

săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra

soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.”

Art. 244 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., anterior modificării prin Legea nr. 219/2005, prevedea că

instanța poate suspenda judecata „când se ivesc indiciile unei infracțiuni, a cărei

constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”.

Textele sunt diferite,

întrucât C. proc. fisc. are în vedere ipoteza în care chiar organul care a efectuat

activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor.

Indiciile sunt date chiar

de organul care sesizează procurorul.

În ipoteza prevăzută de

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța care suspenda cauza avea obligația

să aprecieze momentul în care indiciile săvârșirii unei infracțiuni pot duce la

aplicarea textului legal.

În practica judecătorească

s-a stabilit că acest moment este cel al începerii urmăririi penale.

În prezent, textul din

C. proc. civ. s-a modificat conform opiniei practicii.

Argumentele legate de

interpretarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nemodificate

nu pot fi aplicate și la textele C. proc. fisc.

Aceasta întrucât propunerea

de suspendare este făcută de organul care a realizat inspecția fiscală și nu de

organul care soluționează contestația.

Organul care soluționează

contestația are obligația să emită decizia într-un termen precis stabilit.

Dacă s-ar interpreta textul

astfel cum l-au interpretat reclamanta și instanța de fond, s-ar ajunge la o interpretare

contrară principiului actul interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat -

norma trebuie interpretată într-un sens care să permită aplicarea ei, nu într-un

sens care să o înlăture.

Suspendarea soluționării

contestației nu ar mai fi posibilă în ipoteza în care organul care soluționează

contestația ar fi obligat să aștepte începerea urmăririi penale, deoarece ar expira

termenul obligatoriu de pronunțare a deciziei.

Întârzierea în soluționarea

contestației nu poate fi legală decât dacă se suspendă soluționarea, în momentul

în care organul care a realizat inspecția fiscală a sesizat organele în drept cu

privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar

avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura

administrativă.

În speță, nu pot fi reținute

ca argumente în susținerea soluției instanței de fond, prevederile Deciziei Curții

Constituționale nr. 63 din 02 februarie 2006.

Aceasta deoarece decizia

invocată nu privește momentul de la care se consideră că se poate dispune suspendarea

fie a judecății, fie a soluționării contestației.

Decizia Curții Constituționale

are în vedere stabilirea constituționalității a însăși măsurii suspendării, stabilind

că o asemenea posibilitate a organelor fiscale nu aduce atingere prevederilor constituționale

ale art. 21 privind accesul liber la justiție, cele ale art. 52 alin. (1) și

(2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și nici dispozițiilor

art. 6 parag. 1 teza I privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Referirea la prevederile

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a făcut față de similitudinea instituției

și nu a normei, precum și față de motivarea unei decizii anterioare pe același aspect.

Norma prevăzută de C.

proc. fisc. se întemeiază pe alte rațiuni decât norma prevăzută de C. proc. civ.

și are la bază însăși indiciile furnizate de organul fiscal abilitat să efectueze

cercetări penale.

Față de acestea, ținând

seama de actul nou produse în fața instanței de recurs și nu de considerentele instanței

de fond, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 554/204, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Suceava, în nume propriu și în numele A.N.A.F., împotriva sentinței

civile nr. 137 din 01 octombrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.