ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3823/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 111 din 25 ianuarie 2010

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.M.V. împotriva

Sentinței civile nr. 618 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin Hotărârea 601 din 3 aprilie

2006, emisă de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, s-a stabilit reclamantului

calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, începând cu data de 01 aprilie

2005, reținându-se incidența dispozițiilor art. 1 lit. c) din acest act

normativ, această hotărâre fiind emisă urmare anulării Deciziei nr. 569 din 23

martie 2005 a Casei Județene de Pensii Dâmbovița și recunoașterii beneficiului

drepturilor prevăzute de acest act normativ începând cu 01 aprilie 2005,

conform Deciziei nr. 5858 din 8 decembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție. Astfel, reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de

art. 2 din Legea nr. 189/2000, precum și de cele enumerate de art. 5 din

același act normativ, respectiv asistență medicală, transport urban gratuit, 6

călătorii dus întors gratuite anual pe calea ferată, 6 călătorii dus întors

anual pe mijloacele de transport auto sau mijloace fluviale, de la localitatea

de domiciliu la reședința de județ, un bilet pe an gratuit pentru tratament

într-o stațiune balneoclimaterică, scutire de plata taxelor de abonament pentru

radio și televizor, prioritate la instalarea unui post telefonic, scutire de

plata taxei de abonament, acordarea la cerere cu titlu gratuit a unui loc de

veci, actul normativ reparator prevede toate aceste drepturi, de care P.V.,

beneficiază la cerere, însă în Legea nr. 189/2000, nu este reglementată

posibilitatea compensării în bani a respectivelor drepturi, în situația în care

drepturile nu au fost acordate și exercitate în natură.

Instanța de recurs a

mai apreciat că instanța de fond în mod corect a constatat că în sarcina

pârâtei nu există obligația legală de a-l despăgubi pe reclamant pentru

drepturile de care nu a beneficiat în perioada 01 aprilie 2005 - 01 aprilie

2006, pentru a beneficia de respectivele drepturi.

În ceea ce privește

motivul de recurs potrivit căruia eliberarea unui bilet de tratament de

stațiune era absolut necesară față de gravitatea bolii de care suferă

recurentul, instanța de recurs a constatat că nu este fondat, întrucât potrivit

art. 5 lit. e) din Legea nr. 189/2000, reclamantul este îndreptățit să

beneficieze anual de un astfel de bilet, însă solicitarea se referă la perioada

01 aprilie 2005 - 01 aprilie 2006, în care P.V., nu a solicitat un astfel de

bilet, dreptul este prevăzut de lege a fi acordat în natură, iar posibilitatea

compensării în bani a acestuia, nu este reglementată de lege.

De asemenea, nici

motivul de recurs potrivit căruia calculul biletelor C.F.R. se face în funcție

de locul de unde a fost deportat și locul unde locuiește în prezent, nu a fost

apreciat a fi întemeiat, deoarece art. 5 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

prevede că persoanele cărora li s-a stabilit calitatea de beneficiar al acestui

act normativ, sunt îndreptățite și la gratuitatea a 6 călătorii dus întors

anual pe calea ferată română, la clasa I, ceea ce presupune efectuarea acestor

călătorii, actul normativ, neprevăzând că o astfel de gratuitate se acordă fără

ca respectivele călătorii să fi fost efectuate și că s-ar calcula pe distanța

aferentă localității de unde a fost deportată persoană și unde locuiește în

prezent.

Nici motivul de

recurs potrivit căruia evaluarea tratamentului este minimă față de suferințele

pe care le-a îndurat și le îndură, iar restul solicitărilor au cuantumul la zi

a plăților ce trebuiau tăcute, nu a fost reținut de instanța de recurs având în

vedere că Legea nr. 189/2000, nu prevede compensarea în bani a drepturilor

enumerate de art. 5, asistența medicală și medicamentele se acordă la momentul

efectuării tratamentului sau spitalizării în baza calității de beneficiar a

acestui act normativ, stabilit de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială

Teritorială, de instituțiile medicale cu atribuții în acest domeniu,

transportul urban gratuit cu mijloace de transport în comun se acordă de

operatorii de transport, scutirea de plata taxelor de abonament radio, TV și

telefon, se dispune în baza aceleași decizii privind calitatea de beneficiar a

Legii nr. 189/2000, de instituțiile cu atribuții în acest domeniu, iar

reducerea de impozit pe casă și mașină, de către administrația fiscală în a

cărei raza teritorială locuiește.

Împotriva hotărârii

instanței de recurs, recurentul P.M.V. a formulat cerere de revizuire.

Înainte de a analiza

motivele invocate Înalta Curte, verificând data la care a fost formulată

cererea de revizuire, constată că aceasta a fost declarată peste termenul

prevăzut de art. 324 C. proc. civ.

Potrivit acestui text

de lege, „termenul de revizuire este de o lună” și se va socoti distinct pentru

cazurile prevăzute la art. 322 C. proc. civ.

Or, din actele

dosarului rezultă că decizia atacată a fost pronunțată la 25 ianuarie 2010, iar

cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 8 martie 2010 potrivit

rezoluției aflate la dosar, deci cu mult peste termenul prevăzut de textul

legal sus-citat.

Conform dispozițiilor

art. 103 C. proc. civ. „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea

oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de

cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.

În cauză, revizuentul

nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a

căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Astfel fiind, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 324 C. proc. civ.

cererea de revizuire va fi respinsă, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de P.M.V., împotriva Deciziei nr. 111 din 25 ianuarie 2010

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.