ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 650/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înegistrată la 3 aprilie 2003 reclamanta I.M. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița solicitând modificarea hotărârii nr. 232 din 5 februarie 2003 emisă de pârâtă, în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1 aprilie 2001 în loc de 1 ianuarie 2003. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat o primă cerere la data de 29 martie 2001, pentru recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pe care pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a respins-o deoarece reclamanta nu a prezentat acte care să ateste calitatea de persecutat.

Ulterior, reclamanta a formulat o nouă cerere la data de 5 decembrie 2002 la care a atașat actele doveditoare a calității de persoană persecutată politic, cerere soluționată favorabil, însă cu data de 1 ianuarie 2003 în loc 1 aprilie 2001. Curtea de Apel Ploiești , secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr. 77 din 24 aprilie 2003 a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița constatând Hotărârea nr. 232 din 5 februarie 2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, fiind nemulțumită de data de începere a acordării drepturilor, 1 ianuarie 2003, considerând că drepturile trebuiau acordate începând cu 1 aprilie 2001. Într-adevăr, reclamanta a formulat o cerere la data de 29 martie 2001 pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 la care au fost anexate doar acte de stare civilă. Comisia de stabilire a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 prin decizia nr. 205 din 29 mai 2001 a respins cererea reclamantei, decizia care nu a fost contestată, aceasta rămânând definitivă.

La data de 5 decembrie 2002, reclamanta a formulat o nouă cerere înregistrată sub nr. 36458, la care a anexat și înscrisuri din care rezultă calitatea de persoană care a făcut obiectul schimbului de populație între România și Bulgaria ca urmare a încheierii Tratatului de la Craiova la 7 septembrie 1940, în urma căreia s-a emis hotărârea nr. 232 din 5 februarie 2003. Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 189/2000 prin care a fost aprobată O.G. nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului–Lege nr. 118/1990 republicată, persoanele îndreptățite beneficiază de drepturile prevăzute de lege, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. În speță, cererea însoțită de actele doveditoare a fost înregistrată la data de 5 decembrie 2002, iar drepturile au fost acordate începând cu luna următoare depunerii cererii, respectiv 1 ianuarie 2003, conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 189/2000.

În raport de actele normative aplicabile și situația de fapt reținută, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de I.M. împotriva sentinței nr. 77 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004