ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7582/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Cu petiția înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, sub nr. 8707 din 6 noiembrie 2003, petentul M.S. a contestat decizia

nr. 2 din 28 ianuarie 2003, prin care Casa Județeană de Pensii Dâmbovița -

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a procedat la revizuirea hotărârii

nr. 11 din 31 octombrie 2002 a aceleiași comisii, privind recunoașterea

calității petentului, de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea contestației, petentul

a arătat că intimata, prin decizia de revizuire, recunoaște ca perioadă de

refugiu, pe lângă perioada 17 martie 1944 – 6 martie 1945, recunoscută prin

hotărârea sus-menționată, și perioada 26 martie 1941 – 15 octombrie 1941, fără

a include perioada 28 iunie 1940 – 26 martie 1941, când a locuit la Chișinău și perioada 15 octombrie 1941 - 17 martie 1944, când a locuit în orașul Soroca,

fiind obligat să se refugieze împreună cu părinții, de două ori.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a invocat excepția de tardivitate a

contestației, în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, contestația fiind formulată după 10

luni de la comunicarea deciziei de revizuire.

Pe fondul cauzei, intimata a

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că, potrivit legii,

perioada în care petentul s-a înapoiat în localitatea natală, nu poate fi

considerată perioadă de refugiu.

Curtea de Apel Ploiești, secția de

contencios administrativ și comercial, prin sentința civilă nr. 262 din 27

noiembrie 2003, a respins contestația formulată de petent, ca tardivă.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut că petentul a semnat de primirea deciziei de revizuire, la data de 31 ianuarie

2003, conform mențiunii făcute pe verso-ul deciziei, iar contestația a fost

formulată la data de 6 noiembrie 2003, cu depășirea termenului de 30 de zile

prevăzut la art. 10 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, petentul M.S., arătând că instanța a apreciat greșit cu

privire la data comunicării deciziei de revizuire, aceasta fiind comunicată la

data de 14 octombrie 2003, prin adresa nr. 26998 din 19 septembrie 2003.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile

legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 189/2000, împotriva deciziei de revizuire, emisă în condițiile acestei

legi, persoana interesată poate introduce contestație, în condițiile Legii

contenciosului administrativ nr. 29/1990, potrivit căreia, cel nemulțumit de

soluția dată reclamației sale, se poate adresa instanței de contencios

administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.

Din probele administrate în cauză,

rezultă că decizia de revizuire nr. 2 din 28 ianuarie 2003, emisă de Casa

Județeană de Pensii Dâmbovița – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a

fost comunicată petentului, la data de 31 ianuarie 2003, acesta semnând de

primire pe verso-ul deciziei.

Cum petentul a contestat decizia de

revizuire, la data de 6 noiembrie 2003, în mod corect, Curtea de Apel Ploiești

a respins contestația, ca tardivă, aceasta fiind formulată după zece luni de la

comunicarea deciziei, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzute de lege.

Adresa nr. 26998 din 19 septembrie

2003, invocată de petent, prin cererea de recurs, nu poate fi luată în

considerare, ca dovadă a comunicării deciziei de revizuire, întrucât aceasta

reprezintă un răspuns al Casei Județene de Pensii Dâmbovița, la un memoriu

înregistrat sub nr. 26998 din 25 august 2003, prin care petentul contestă

decizia de revizuire. Prin această adresă, petentului i s-a adus la cunoștință

faptul că, în urma reanalizării înscrisurilor depuse de acesta, a fost

menținută hotărârea nr. 115 din 31 octombrie 2002, așa cum a fost revizuită

prin decizia nr. 2 din 28 ianuarie 2003 și că decizia de revizuire putea fi

contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel Ploiești.

Pentru considerentele arătate,

sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul

declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

Tardivitatea contestației formulată

de petent, fiind absolută și peremptorie, face imposibilă analiza motivelor de

recurs invocate pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.S.

împotriva sentinței civile nr. 262 din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel

Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2004.