ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3570/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 24 februarie 2003, reclamantul P.T. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând modificarea hotărârii nr. 191 din 17 ianuarie 2003, în sensul de a i se recunoaște beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și pentru perioada 15 aprilie 1944 – 6. martie 1945. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin actul administrativ contestat i s-a recunoscut calitatea de persoană strămutată în altă localitate, numai pentru intervalul 6 septembrie 1940 – 7 august 1941, nu și pentru perioada 15 aprilie 1944 – 6 martie 1945, când familia sa a fost din nou obligată să-și schimbe domiciliul, din motive etnice.

Prin sentința nr. 52 din 25 martie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit cu acte împrejurarea că a fost evacuat în România, în primăvara anului 1944, astfel încât este corectă hotărârea emisă de pârâtă, prin care i-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, numai pentru perioada 6 septembrie 1940 – 7 august 1941. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul P.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a precizat că instanța a reținut o situație de fapt eronată, respectiv că numai tatăl său, P.A., a fost strămutat pentru a doua oară din Basarabia.

în anul 1944, fără a avea în vedere împrejurarea că acesta era singurul întreținător al familiei, ale cărei interese le reprezenta. Or, actele oficiale depuse la dosar, care se încadrează în categoria înscrisurilor admise pentru dovedirea situației prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată conform Legii nr. 586/2001, dovedesc împrejurarea că întreaga familie, deci inclusiv reclamantul, a fost refugiată în România și în perioada 15 aprilie 1944 – 6 martie 1945. Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii.

Prin hotărârea nr. 191 din 17 ianuarie 2003 s-a stabilit calitatea reclamantului, de refugiat, din motive etnice, din Basarabia, numai pentru perioada 6 septembrie 1940 – 7 august 1941. Din probele dosarului rezultă că în vara anului 1941, tatăl reclamantului, fiind detașat în interesul serviciului la Cernăuți, întreaga familie s-a stabilit din nou în Basarabia, de unde a fost evacuată în România, în primăvara anului 1944. Revenirea în România a tatălui reclamantului, funcționar public militarizat și mobilizat pentru lucru, este atestată atât de ordinul de mobilizare nr. 1/1944, de fișa imobilului bombardat, din Turnu Severin, cât și de decizia de repartizare la poliția din Turnu Măgurele, nr. 00982 din 8 iunie 1944. Chiar dacă numele soției și cel al copilului minor nu sunt înscrise în actele enumerate mai sus, nu se poate nega faptul că întreaga familie l-a însoțit, după evacuarea sa în România, în 1944, pe P.A., care era unicul întreținător.

De altfel, în fișa imobilului din Turnu-Severin, distrus în bombardament în 1944, se arată că în casă locuiau 2 familii, compuse din 5 persoane, că șeful poliției orașului, P.A., ocupa cu chirie 2 camere și bucătărie, printre obiectele distruse fiind menționate bunuri de uz casnic și gospodăresc, precum și bijuterii, ce indică prezența unei familii. Având în vedere și celelalte înscrisuri depuse la dosar, din care rezultă că după repartizarea lui P.A. la Poliția Turnu Măgurele, acesta locuia în str. Independenței, unde își avea reședința și soția sa, P.E., fapt confirmat de certificatul nr. 75/624 din 1 noiembrie 1945 al Primăriei Turnu Măgurele, Curtea reține că este întemeiată solicitarea reclamantului, de a i se recunoaște calitatea de refugiat și pentru intervalul 15 aprilie 1944 – 6 martie 1945. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va casa sentința și va admite acțiunea, astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.T., împotriva sentinței civile nr. 52 din 25 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, admite acțiunea reclamantului P.T. Modifică hotărârea nr. 191 din 17 iunie 2003 a Casei Județene de Pensii Dâmbovița, în sensul că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru perioada 15 aprilie 1944 – 6 martie 1945. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.