ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1637/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

R.C., în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Prahova, a solicitat anularea hotărârii nr. 475 din 5

decembrie 2002, emisă de pârâtă, în sensul de a i se recunoaște că s-a aflat în

situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în perioada 6

iulie 1940 - 6 martie 1945, în loc de 25 martie 1944 - 6 martie 1945.

Curtea de Apel Ploiești, secția de

contencios administrativ și comercial, prin sentința nr. 51 din 24 martie 2003,

a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că reclamantul a justificat cu acte

că a fost strămutat doar în perioada acordată de comisie.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea

sentinței, iar în fond, admiterea acțiunii, precizând că probele administrate

în cauză atestă că perioada cât a fost strămutat, este cuprinsă între 6 iulie

1940 și 6 martie 1945.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

august 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a

ordonanței, aprobată prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2., persoanelor strămutate

în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate, și cele

expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație,

ca urmare unui tratat bilateral.

Reclamantul, cu acte, a făcut dovada

că s-a refugiat în localitatea Ruși-Călan-Hunedoara, începând cu 25 martie

1944, fapt ce a determinat comisia pârâtă să-i recunoască drepturile prevăzute

de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu această dată.

Susținerea reclamantului că ar fi

fost în situația de strămutat, din 6 iulie 1940, nu a fost dovedită; mai mult,

nici în cererea inițială depusă la comisie nu face vorbire de aceasta.

În consecință, soluția instanței fiind

temeinică și legală, recursul se privește nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.C.

împotriva sentinței civile nr. 51 din 24 iulie 2003 a Curții de Apel Ploiești,

secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 aprilie 2004.