ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3276/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3276/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: M.O., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, a solicitat anularea hotărârii nr. 6917 din 22 ianuarie 2003 emisă de pârâtă și obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiar a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, fiind născut în refugiu. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 310 din 27 martie 2003, a admis acțiunea, reținând că reclamantul are același statut de refugiat ca și părinții săi. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu era născut la data strămutării părinților, situație în care nu avea domiciliu de unde să fie strămutat.
Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează lit. c), a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobată prin H.G. nr. 127/2000 în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal, instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și data retrocedării pământului românesc. În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 310 din 27 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.