ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2414/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2414/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele;

Prin încheierea din 25 iunie 2012, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, investită cu soluționarea apelul declarat de

inculpatul G.C.

împotriva

sentinței penale nr.

423 din 18 mai 2012,

pronunțată de Tribunalul București a menținut, în

baza art. 300

2

și art. 160

b

, C. proc. pen., starea de arest

preventiv a inculpatului G.C.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a

reținut că

măsura arestării preventive a

inculpatului este temeinică și legală, iar

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și impun în

continuare

privarea acestora de libertate.

Astfel, în cauză există indicii

temeinice, în sensul art. 143 cu

referire

la art. 68

1

C. proc. pen. din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care

a

fost trimis în judecată, reținându-se, în acest sens, probele

administrate până în prezent și pe care se

întemeiază hotărârea de

condamnare în primă instanță.

De asemenea, Curtea a apreciat că, în cauză, sunt

îndeplinite

și condițiile prev. de art. 148

lit. f) C. proc. pen. .deoarece pedeapsa pentru infracțiunile reținute în

sarcina inculpatului este

închisoarea

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în

libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și

gravitatea faptelor, modalitatea de săvârșire,

valoarea ridicată a prejudiciului, determinat de caracterul de lux al

autoturismelor ce au făcut obiectul infracțiunii

de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și, nu în ultimul rând,

perseverența

infracțională a

inculpatului. Sub acest din urmă aspect, instanța reține

că inculpatul este cunoscut cu antecedente

penale, determinat de o

condamnare anterioară pentru fapte similare.

Pe de altă parte, Curtea are în

vedere și împrejurarea că, față

de inculpat, a fost pronunțată o hotărâre de condamnare

în primă

instanță,

context în care menținerea stării de arest se impune și în

acord cu dispozițiile art. 5

paragraful 1 lit. a) din Convenția europeană

a drepturilor omului.

Pentru aceste considerente, s-a

apreciat că măsura arestării

preventive este necesară și justificată, iar o altă măsură preventivă,

mai puțin restrictivă, ar fi insuficientă pentru a se

asigura buna

desfășurare a procesului penal

și, eventual, executarea sancțiunii

definitive după epuizarea căii de

atac.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul G.C. a

declarat, în termen legal, prezentul recurs,

solicitând, prin apărător,

casarea

încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care

inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare

privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea

de libertate, instanța dispune , prin încheiere motivată, menținerea

arestării

preventive.

Din examinarea actelor dosarului se constată că

inculpatul recurent

a fost arestat în baza

art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând

motive temeinice de a bănui că,

cursul lunii decembrie 2010, cu

ocazia

încheierii a trei contracte având ca obiect achiziționarea, în

sistem leasing, a autoturismelor marca „Mercedes

Benz", inculpatul

G.C. a indus în eroare partea vătămată SC M.B.L.

IFN SA, căreia i-a cauzat un prejudiciu în

valoare de

764.783 lei și, de asemenea ,că, în data de 18 februarie

2011, a cesionat, în mod fictiv, activele și pasivele SC C.W.B. SRL

lui L.F., în scopul sustragerii de la urmărirea

penală.

Coroborarea probelor și indiciilor temeinice

conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenței unor date și informații

care conving un observator obiectiv și imparțial despre posibilitatea

ca inculpatul să fi săvârșit faptele prevăzute de

legea penală pentru

care este

judecat (jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

în cauza

Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).

În concret, pericolul pentru

ordinea publică la care se referă

art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau

suprapune

cu pericolul social al faptei

penale, presupune, pe de o parte o

rezonanță

a faptei respectiv în comunitate, o reacție colectivă față de

o stare de lucruri negative, iar pe de altă

parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de

comunitate, elemente

ce rezidă din natura și modalitatea concretă de

săvârșire a infracțiunii.

Măsura lipsirii de libertate a

unei persoane, potrivit stipulațiilor

art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

art. 23 din Constituția României , se poate dispune atunci când există motive

verosimile pentru a se

presupune că s-a săvârșit o infracțiune sau

există motive temeinice pentru a crede în

necesitatea de a împiedica

să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor

și libertăților cetățenilor, desfășurarea în

bune condiții a procesului penal.

În cauza de față, Curtea a

reținut că infracțiunile pentru care

inculpatul

este judecat prezintă o gravitate concretă sporită, în

raport cu toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite având o

rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, circumstanțe în care

măsura arestării preventive corespunde scopului

prevăzut de art. 136

C. proc. pen.

Curtea constată că măsura

arestării preventive a inculpatului se

situează pe coordonatele legalității, iar menținerea

acesteia este

justificată, pe de o

parte, de scopul derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă

parte de necesitatea izolării inculpatului de comunitatea din care face parte.

Față de această ultimă

concluzie, Curtea de Apel a analizat

proporționalitatea

dintre restrângerea dreptului la libertate al

inculpatului

și scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate

argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate

intereselor

generale ale comunității.

În același timp, Curtea a apreciat că durata

arestării preventive a inculpatului , în raport cu toate fazele procesuale

parcurse, respectiv, urmărire penală, judecata în

fond și, în prezent,

în derularea apelului , se situează în limitele

guvernate de

rezonabilitatea specifică unui

proces echitabil, așa cum se desprinde

din jurisprudența CEDO în

materie.

Diminuarea pericolului pentru ordinea publică odată

cu trecerea timpului este un proces influențat proporțional de factorii

care definesc cauza sub aspectul complexității

acesteia și, în primul

rând, de

natura și amploarea activității infracționale supuse analizei.

Astfel, percepția comunității asupra unei

infracțiuni de o periculozitate

mică

sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră

diferită de

situația unor infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de

față. A accepta părerea contrară ar constitui

aplicarea

aceleiași unități de măsură pentru fapte diferite și ar induce

o uniformizare nereală a percepției comunității

asupra faptelor penale

comise în rândul său.

Înalta Curte constată că,

raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale

și eficiente a ordinii de drept

justifică în continuare plasarea în detenție a

inculpatului, detenție ce

nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și

jurisprudenței CEDO.

Recursul declarat

învederându-se , așadar, nefondat, urmează

ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie

respins.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. , inculpatul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

R

espinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva

încheierii din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 9334/3/2012 (1820/2012).

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 lei, reprezentând

onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 11 iulie 2012.