ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2414/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin încheierea din 25 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, investită cu soluționarea apelul declarat de inculpatul G.C. împotriva sentinței penale nr. 423 din 18 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București a menținut, în baza art. 300 2 și art. 160 b , C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului G.C. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și impun în continuare privarea acestora de libertate. Astfel, în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc.

pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, reținându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent și pe care se întemeiază hotărârea de condamnare în primă instanță. De asemenea, Curtea a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. .deoarece pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor, modalitatea de săvârșire, valoarea ridicată a prejudiciului, determinat de caracterul de lux al autoturismelor ce au făcut obiectul infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și, nu în ultimul rând, perseverența infracțională a inculpatului.

Sub acest din urmă aspect, instanța reține că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, determinat de o condamnare anterioară pentru fapte similare. Pe de altă parte, Curtea are în vedere și împrejurarea că, față de inculpat, a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în primă instanță, context în care menținerea stării de arest se impune și în acord cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului. Pentru aceste considerente, s-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară și justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă, ar fi insuficientă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și, eventual, executarea sancțiunii definitive după epuizarea căii de atac.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul G.C. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune , prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul recurent a fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc.

pen., existând motive temeinice de a bănui că, cursul lunii decembrie 2010, cu ocazia încheierii a trei contracte având ca obiect achiziționarea, în sistem leasing, a autoturismelor marca „Mercedes Benz", inculpatul G.C. a indus în eroare partea vătămată SC M.B.L. IFN SA, căreia i-a cauzat un prejudiciu în valoare de 764.783 lei și, de asemenea ,că, în data de 18 februarie 2011, a cesionat, în mod fictiv, activele și pasivele SC C.W.B. SRL lui L.F., în scopul sustragerii de la urmărirea penală. Coroborarea probelor și indiciilor temeinice conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenței unor date și informații care conving un observator obiectiv și imparțial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat (jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).

În concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte o rezonanță a faptei respectiv în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii.

Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit stipulațiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României , se poate dispune atunci când există motive verosimile pentru a se presupune că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice pentru a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. În cauza de față, Curtea a reținut că infracțiunile pentru care inculpatul este judecat prezintă o gravitate concretă sporită, în raport cu toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, circumstanțe în care măsura arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 C. proc.

pen. Curtea constată că măsura arestării preventive a inculpatului se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpatului de comunitatea din care face parte. Față de această ultimă concluzie, Curtea de Apel a analizat proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al inculpatului și scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunității. În același timp, Curtea a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului , în raport cu toate fazele procesuale parcurse, respectiv, urmărire penală, judecata în fond și, în prezent, în derularea apelului , se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența CEDO în materie.

Diminuarea pericolului pentru ordinea publică odată cu trecerea timpului este un proces influențat proporțional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea activității infracționale supuse analizei. Astfel, percepția comunității asupra unei infracțiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situația unor infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de față. A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiași unități de măsură pentru fapte diferite și ar induce o uniformizare nereală a percepției comunității asupra faptelor penale comise în rândul său.

Înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpatului, detenție ce nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și jurisprudenței CEDO. Recursul declarat învederându-se , așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. , inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE R espinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva încheierii din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 9334/3/2012 (1820/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.