ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3250/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Pitești, reclamanta C.M. a chemat în judecată pârâții C.N.P.P., M.F.P.S. și C.J.P. Argeș, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea ordinului nr. 925 din 13 octombrie 2009 emis de Președintele C.N.P.A.S., reintegrarea sa pe postul de director coordonator adjunct la C.J.P. Argeș și plata drepturilor salariale cuvenite, actualizate și indexate, conform art. 4 lit. a) din contractul de management, inclusiv a stimulentelor, precum și plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost numită director coordonator adjunct al C.J.P.

Argeș, prin ordinul nr. 1161 din 25 mai 2009 al M.M.F.P.S., în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, iar ulterior prin ordinul nr. 925 din 13 octombrie 2009, Președintele C.N.P.D.A.S. a dispus încetarea contractului de management, în baza prevederilor O.U.G. nr. 105/2009. Prin întâmpinare, pârâta C.J.P. Argeș a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, deoarece nu este emitenta ordinului a cărui anulare se solicită și excepția prematurității acțiunii, pe considerentul inexistenței procedurii prealabile, în ceea ce privește această instituție. Pârâtul M.M.F.P.S., prin întâmpinare, a invocat mai multe excepții, între care necompetența materială a Tribunalului Argeș, secția civilă, pe temeiul art. 10. Anexa nr. 1 din H.G.

nr. 527 din 06 mai 2009 coroborat cu disp.art. 3 pct. 1 C. proc. civ.; excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu este emitentul actului, excepția lipsei proceduri prealabile, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004-R, ceea ce atrage inadmisibilitatea acțiunii, precum și anularea acțiunii ca netimbrată. Pârâta C.N.P.D.A.S., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, în principal, pe excepția de netimbrare, pe temeiul art. 20 alin. (3). Legea nr. 146/1997, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, în temeiul art. 1 Legea nr. 554/2004-R, iar, pe fond, ca neîntemeiată, întrucât motivul încetării contractului de management a fost determinat de o situație de drept, respectiv abrogarea actului normativ care a stat la baza acestuia.

Tribunalul Argeș, prin sentința nr. 847/CAF din 06 septembrie 2010, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios, administrativ fiscal, în temeiul art. 10.alin. (1) Legea.nr. 554/2004- R. Prin sentința nr. 247/F-Cont din 26 noiembrie 2010, Curtea de Apel Pitești, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu C.N.P.P., M.F.P.S. și C.J.P. Argeș. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că asupra excepțiilor invocate de pârâte în întâmpinările formulate, instanța s-a pronunțat prin practicaua hotărârii, astfel că ele nu se vor mai relua în motivarea acesteia, reținându-se ca având calitate procesuală pasivă C.N.P.A.S., emitenta actului administrativ a cărui anulare se solicită.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin ordinul nr. 1636 din 09 octombrie 2009, s-a dispus revocarea reclamantei din funcția deținută, după care prin ordinul nr. 925 din 13 octombrie 2009 - pârâta C.N.P.D.A.S. a dispus, în conformitate cu O.U.G. nr. 105/2009, că începând cu 14 octombrie 2009, reclamantei îi încetează contractul de management. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în cazul litigiilor având ca obiect acte administrative de eliberare din funcție, emise în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, cazul în speță, nu se poate dispune reintegrarea în funcția de conducere în care funcționarul fusese numit în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, deoarece viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G.

nr. 37/2009, antrenează și viciul de legalitate al actelor administrative de numire emise în baza acesteia, act care devine inexistent și face ca funcționarul public să nu mai justifice un interes legitim în susținerea cererii de reintegrare în funcție. Referitor la susținerile reclamantei legate de faptul că aceasta, la momentul emiterii ordinului, se afla în incapacitate temporară de muncă, prima instanță a apreciat că acestea nu pot fi reținute, față de situația vizând încetarea de drept a contractului de management și nu la inițiativa uneia dintre părți. Concluzionând, instanța de fond a constatat că având în vedere că te meiul juridic al măsurilor luate a fost desființat prin decizii pronunțate de Curtea Constituțională, înseamnă că actele administrative emise în baza acestuia își pierd fundamentul, iar față de faptul că măsurile, luate prin acestea respectă prevederile Legii nr. 188/1999 – privind Statutul funcționarilor publici, sunt considerate ca legale.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta C.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că soluția instanței de fond de respingere a acțiunii, este lipsită de temei legal, întrucât nu prezintă nici un argument care să înlăture susținerile și probele prin care s-a făcut dovada că ordinul atacat este nul absolut, hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii. Recurenta arată, în esență, că deciziile Curții Constituționale prin care se admit excepțiile de neconstituționalitate produc efecte numai pentru viitor, însă în cauză nu are relevanță neconstituționalitatea O.U.G. nr. 105/2009, ci doar aspectul că la data la care a încetat contractul de management, ordonanța era în vigoare și chiar stabilea că aceste contracte vor fi derulate în continuare, nicidecum că încetează de drept.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și ulterior O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe. În cadrul controlul a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare. Prin decizia susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis O.U.G. în domeniul rezervat prin Constituție legii organice. Așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această O.U.G., care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative. În speță, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte O.U.G. declarată de asemenea neconstituțională. Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut. Însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale.

Puterile discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat. În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție. În situația legiferării prin O.G. sau O.U.G., Guvernul în baza delegării legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României. În ceea ce privește O.U.G.

nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarată neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului. Lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent. Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control à priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele. Judecătorul de drept administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

Fenomenul enunțat apare ca un „ecran” legislativ, în sensul că o lege neconstituțională constituie un „ecran” între actul administrativ și constituție; dar în momentul în care „ecranul” dispare din ordinea juridică, actul normativ fiind declarat neconstituțional, nu mai subzistă nici un temei pentru menținerea actului administrativ, emis în baza actului normativ declarat neconstituțional. Viciul de neconstituționalitate al O.U.G., adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal. Pentru considerentele expuse, se constată că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței nr. 247/F-Cont din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2011.