ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1200/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, reclamantul C.C. a formulat contestație la decizia de returnare de pe

teritoriul României din 12 iunie 2007 emisă de către M.I.R.A. – Autoritatea pentru

Străini.

În motivare a arătat că

executarea deciziei de returnare ar determina o ruptură față de familia pe care

și-a întemeiat-o în România cu 17 ani în urmă, alături de care dorește să trăiască.

A expus pe larg argumentele pentru care consideră că trebuie să i de acorde dreptul

de ședere pe teritoriul Românei.

În drept, a invocat dispozițiile

O.U.G. nr. 194/2002, cap.VIII, secțiunea a III-a pct. VIII alin. (2) și (3).

Prin sentința nr. 1970

din 15 august 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ

și fiscal, a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului C.C.

Pentru a hotărî astfel,

a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o cerere în anularea actului administrativ

vătămător pentru care era obligat să timbreze în cuantumul prevăzut de art. 3

alin. (4) din Legea nr. 146/1997 și că, deși a fost citat cu această mențiune, nu

s-a conformat obligației prevăzute de legea indicată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs

C.C.,

invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul susține că

a aflat despre obligația de a timbra cererea de chemare în judecată la termenul

din 15 august 2007 când a solicitat instanței să dispună strigarea cauzei la sfârșitul

ședinței de judecată, pentru a putea face dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Arată că s-a prezentat cu chitanța doveditoare dar ședința se încheiase, iar la

registratura Curții de Apel București, în ziua respectivă, nu era program de lucru

cu publicul, astfel că nu a avut posibilitatea să încunoștiințeze instanța.

Prin întâmpinarea formulată,

intimatul M.I.R.A. – Oficiul Român pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, întrucât art. 1 din Legea nr. 146/1997 dispune că toate acțiunile și

cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse timbrării, mai puțin

cele exceptate expres, în categoria cărora nu poate fi inclusă contestația formulată

de recurentul-reclamant.

Examinând cu prioritate,

potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului de față, Înalta

Curte reține următoarele:

Potrivit art. 82

alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor, republicată, modificată

și completată, hotărârea prin care curtea de apel soluționează contestația împotriva

deciziei de returnare, este irevocabilă.

În cauză însă, din modul

în care este formulată cererea de chemare în judecată, rezultă că are un obiect

mai complex, în sensul că pe lângă anularea deciziei din 12 iunie 2007 emisă de

Serviciul 2 pentru Străini al municipiului București, mai vizează și acordarea dreptului

de ședere permanentă.

Așa fiind, rezultă că

sentința pronunțată de curtea de apel este supusă recursului în condițiile dreptului

comun în materia contenciosului administrativ, respectiv a art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Examinând recursul de

față, Înalta Curte constată că este fondat.

Din practicaua sentinței

civile nr. 1970 din 15 august 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal, rezultă că cele susținute de recurent sunt reale. La prima

strigare a cauzei, recurentul a solicitat lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței

pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON.

La reluarea dosarului

s-a constatat numai prezenta pârâtului care a invocat excepția netimbrării acțiunii,

ce a fost admisă de instanță.

Verificând dovada de îndeplinire

a procedurii de citare cu reclamantul

C.C., Înalta Curte constată că domiciliul acestuia

este incomplet indicat, doar cu stradă și număr, lipsind mențiunea privind sectorul.

Deși citația era nulă, potrivit art. 88 alin. (2) C. proc. civ., prin înfățișarea

părții în instanță viciul de procedură a fost acoperit – art. 89 alin. (2) C.

proc. civ.

Totuși, având în vedere

că abia în ședință publică i s-a adus la cunoștință, în condițiile art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 146/1997, suma datorată cu acest titlu, instanța trebuia să acorde

un termen pentru îndeplinirea obligației legale.

La această concluzie conduce

interpretarea coroborată a dispozițiilor cuprinse în art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 146/1997 și art. 89 alin. (2) teza finală din C. proc. civ.

De altfel, în recurs,

recurentul a atașat în original, chitanța eliberată de C.E.C. – V. la data de 15

august 2007, demonstrând achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. se va admite recursul și se va casa

sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității

recursului.

Admite recursul declarat

de C.C. împotriva sentinței nr. 1970 din 15 august 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Trimite cauza la instanța

de fond, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2008.