ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5896/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 7273 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție în Dosar nr. 33177/3/2009 s-a constatat nul recursul declarat de Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 321 din 22 martie

2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea

de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ.,

prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs

fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din

Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce

la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă,

pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs

invocat.

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3)

C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele

prevăzute de art. 304 din Cod.

Or, în speță, recurenta, deși a precizat formal că își

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., criticile

formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textele

de lege menționate.

Astfel, recurenta nu a susținut în vreun fel nelegalitatea

soluției din apel, preluând în totalitate criticile din apelul declarat împotriva

sentinței Tribunalului.

Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia

pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea

soluției, recurenta nu a criticat însă această hotărâre.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele

instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs,

recurenta a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are

loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea

hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare

în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin

care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul

instanței de apel.

Se constată astfel că pe calea recursului declarat nu

sunt aduse dezbaterii critici vizând legalitatea deciziei din apel, ci dimpotrivă

sunt preluate în întregime motivele din apel, care au fost soluționate prin decizia

atacată.

Mai mult, criticile vizând aspectul potrivit căruia competența

instanței poate interveni numai în măsura în care Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului emite decizia motivată prin care se finalizează procedura administrativă,

precum și cele privitoare la dovedirea calității de persoană îndreptățită a reclamantului,

în baza înscrisurilor depuse, în baza cărora se formează poziția pârâtei, sunt străine

de natura pricinii.

Astfel, în speță, a fost emisă de Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului, decizia nr. 34/2010, care a făcut obiectul controlului judecătoresc,

prin ambele hotărâri pronunțate în cauză, iar calitatea de persoană îndreptățită

a reclamantului, în înțelesul Legii nr. 10/2001, a fost recunoscută, de către recurenta

- pârâtă, prin menționatul act, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent, pentru acțiunile deținute de antecesorii reclamantului la fostele

Mine S.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare,

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, invocând în drept dispozițiile

art. 318 C. proc. civ.

În

dezvoltarea

motivelor contestației în anulare s-a susținut că instanța de recurs nu a analizat

motivul de recurs, privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 23 și 31 din Legea nr. 10/2001, respectiv faptul că nu s-a făcut dovada dreptului

la măsuri reparatorii și modalitatea greșită de calcul al valorii acțiunilor.

Contestația în anulare este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile

instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci

când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă

în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească următoarele

condiții:

a) instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul

din motivele de casare;

b) această omisiune să se fi produs din greșeală.

Hotărârea instanței de recurs, prin care s-a constatat

nul recursul, nu se datorează unei omisiuni săvârșite din greșeală de instanță,

ci a avut un caracter deliberat iar motivele pentru care instanța de recurs a procedat

la constatarea nulității recursului nu pot fi cenzurate pe calea contestației în

anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

Aspectele privind o eventuală greșită interpretare și

aplicare a legii, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza

dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., a se respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 7273

din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I

civilă,

ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 02 octombrie 2012.