ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 304/2012

Asupra recursului civil de față, constată: Prin sentința civilă nr. 913 din 25 mai 2009, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L.C. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iași. A anulat în parte art. 1 din cuprinsul dispoziției nr. 2427 din 26 noiembrie 2007 emisă de pârât, a dispus restituirea în natură a imobilului teren, în suprafață de 42,83 mp situat în Iași, Aleea G.G.V. și a acordat măsuri reparatorii, constând în despăgubiri, în baza legii speciale, pentru întreaga construcție demolată și diferența de teren de 495,96 mp situate la aceeași adresă. A respins cererea reclamantului vizând acordarea de despăgubiri pentru celelalte bunuri imobile necuprinse în Decretul de expropriere nr. 902/1960 (racord electric, racord apă rece, rețea canalizare interioară curte și împrejmuire).

Au fost respinse cererile reclamantului privind obligarea statului la restituirea sumei de 4.800 lei și la plata de penalizări de 0,2 pe zi de întârziere, pentru sumele neachitate de la data exproprierii, până în prezent. Tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 2427 din 26 noiembrie 2007 emisă de pârât a fost soluționată notificarea formulată de reclamant, propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul compus din construcție demolată și teren în suprafață de 538,79 m.p., situat în Iași, Aleea G.G.V., urmând a fi exceptată de la evaluare, partea din construcție înstrăinată prin actul de vânzare - cumpărare nr. X/1959.

Cererea reclamantului vizând acordarea de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri pentru imobilul (construcție demolată și teren în suprafață de 538,79 m.p) a fost apreciată ca fondată, motivat de împrejurarea că, astfel cum a recunoscut și pârâtul prin dispoziția contestată, reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001. S-a reținut de instanța de fond, că reclamantul a făcut dovada proprietății cu ordonanța de adjudecare nr. 5262 din 15 iulie 1937 a Tribunalului județean Iași și a preluării abuzive, conform decretului de expropriere și tabelului anexă la acesta din anul 1960, împrejurare consemnată în procesele-verbale de delimitare și de evaluare tehnică, încheiate la 24 iunie 1960 ( filele 105-110 ), precum și în referatul întocmit de oficiului juridic din cadrul Sfatului Popular al Regiunii Iași din aceeași perioadă (file 111-112).

Astfel, potrivit actului de vânzare-cumpărare nr. X/1959 (fila 85), coroborat și cu alte înscrisuri (decret de expropriere și anexa - (filele 99 - 100), procesul-verbal de evaluare tehnică din 1960, referatul oficiului juridic al Sfatului Popular Regional Iași), reclamantul L.C., împreună cu tatăl său L.P., dețineau în 1959, o suprafață de teren de 718,38 m.p., din care au vândut soților M.C. și M.L., încăperile și holul de la parter și 1/4 din acest teren, respectiv, suprafața de 146 m.p. Așadar, reclamantul și tatăl acestuia au vândut familiei M., terenul în suprafață de 146 m.p. din totalul suprafeței deținute de 718,38 m.p. și nu din suprafața de 538,79 m.p.,cât a rămas după vânzarea imobilului, cum greșit s-a reținut în dispoziție.

Cererea reclamantului vizând restituirea în natură a suprafeței de teren de 42,83 m.p. a fost, de asemenea, constatată ca întemeiată. Potrivit expertizei topografice efectuate în cauză de expertul P.A., răspunsului la obiectiuni și schiței anexă la acesta (fila 156 - 157) suprafața de teren de 42,83 m.p. ce face parte din terenul care a aparținut autorilor săi - poate fi restituită în natură, nefiind afectată de detalii de sistematizare, construcții și rețele de utilități supraterane sau subterane. În ceea ce privește cererile reclamantului vizând obligarea statului la restituirea celor 4.800 lei - reprezentând suma cu care i-a fost diminuată despăgubirea de 40.000 lei, acordată pentru bunuri expropriate - și la plata penalizărilor de 0,2 % pe zi de întârziere, reprezentând suma pe care statul trebuia să i-o plătească de la data exproprierii și până în prezent - au fost considerate de instanța de fond ca neîntemeiate.

Tribunalul a reținut că reclamantul nu a înțeles să cheme în judecată și pe Statul Român, iar prin dispoziția contestată s-a dispus doar acordarea de despăgubiri în baza legii speciale pentru imobilul - construcție demolată și terenul aferent, fără a se scădea suma de 4.800 lei, a cărei restituire o solicită reclamantul prin cererea completatoare, astfel încât, cererea formulată apare ca nedovedită, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a făcut dovada plății acesteia. De asemenea, a fost respinsă și cererea reclamantului privind acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru bunurile mobile necuprinse în decretul de expropriere și anume: racord electric, racord apă rece, rețea canalizare interioară curte și împrejmuire.

Instanța de fond a constatat că din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă existența acestor bunuri și nici a faptului că au fost preluate abuziv de stat sau de alte persoane juridice, în speță, nefiind incidente dispozițiile art. 6 din lege, care se referă la bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcții. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel Primarul Municipiului Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului, s-a susținut că, în mod greșit, tribunalul a reținut că suprafața de 42,83 m.p. teren poate fi restituită în natură, deoarece această suprafață reprezintă spațiu verde amenajat, după cum rezultă din planul de situație, anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.

A mai precizat apelantul că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul. Apelantul - pârât a arătat că terenul notificat este în întregime sistematizat, iar faptul că suprafața de 42,83 m.p. nu este ocupată de construcții, nu poate să ducă la ignorarea regimului „utilității publice ” a acesteia. În acest sens, apelantul - pârât a susținut că terenul din litigiu este cuprins în planul de sistematizarei, zonă în care s-a construit stadionul „E.A.”, iar terenul amenajat între acest obiectiv și căile de acces din zonă este necesar exploatării firești a stadionului.

Astfel, spațiul verde, căile de acces și construcțiile edificate reprezintă un tot unitar, inseparabil, ce nu permite crearea de „suprafețe libere" care să poată fi restituite în natură. Prin decizia civilă nr. 190 din 04 decembrie 2009, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 913 din 25 mai 2009 a Tribunalului Iași, pe care a schimbat-o în tot și a respins contestația formulată de reclamantul L.C. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, în virtutea caracterului devolutiv al apelului a administrat probe, la cererea pârâtului, reținând o altă situație de fapt. Astfel, prin Decretul nr. 902 din 11 mai 1960 al fostului Consiliului de Miniștri s-a dispus exproprierea unei suprafețe totale de 3.293,37 m.p.

teren, în vederea amenajării Stadionului „23 A.”, iar prin notificarea nr. 362/2001 (fila 25 dosar fond), reclamantul a solicitat să i se plătească diferența dintre despăgubirile pe care le-a încasat, în valoare de 35.200 lei și valoarea reală a imobilului din Iași, Aleea G.G.V., la care se adaugă despăgubirile pentru lipsa de folosință. Reclamantul a mai precizat că solicită 88.014,99 dolari SUA pentru imobilul demolat și 1.501,78 dolari SUA pentru lipsa de folosință a acestuia, cuantumul total al despăgubirilor solicitate fiind de 89.526,77 dolari SUA. În anexa la decretul de expropriere figurează L.C. și L.P. (tatăl reclamantului) cu suprafața expropriată de 526 m.p. teren, din care reclamantul cu o cotă indiviză de 3/8, iar autorul său cu cota indiviză de 5/7.

Raportat la aceste înscrisuri, intimatul-reclamant a făcut dovada de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, reglementate de Legea nr. 10/2001, conform art. 3 lit. a) raportat la art. 4 alin. (2) din acest act normativ. În ceea ce privește suprafața de 42,83 m.p. teren, instanța de apel a reținut că, potrivit expertizei topometrice, aceasta ar reprezenta o suprafață liberă, neafectată de detalii de sistematizare, construcții sau rețele de utilități supraterane sau subterane, însă, din planul de situație (fila 157 dosar fond), rezultă că această suprafață este situată între Aleea G.G.V., aleea de intrare-ieșire stadion, aleea asfaltată de lângă stadion și zona de spațiu verde, pe care este amplasată casa de bilete a stadionului.

Raportat la amplasamentul terenului restituit în natură contestatorului, curtea de apel a apreciat că terenul constituie un tot unitar cu stadionul „E.A.” (fost 23 A.), fiind necesar pentru exploatarea normală a acestui obiectiv de utilitate publică, așa încât a admis apelul declarat de pârât, a schimbat sentința tribunalului și a menținut ca legală dispoziția nr. 2427 din 26 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Iași. Împotriva deciziei nr. 190 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul L.C., fără însă a indica temeiul de drept al nelegalității căii de atac exercitate. Recursul declarat de reclamant este nul.

În cuprinsul recursului, reclamantul redă pe larg situația de fapt, evoluția pricinii în fazele procesuale anterioare, cu referiri ample la soluțiile pronunțate în fond și apel, fără însă a aduce critici concrete deciziei din apel, neconformându-se cerințelor prevăzute de art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Potrivit textului procedural mai sus evocat „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității" și mențiunea indicată la lit. c) anume, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul", conform art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs cuprinzând mențiunile obligatorii, explicit și limitativ enumerate de legiuitor, în cuprinsul lit. a)-d). Simpla relatare a situației de fapt, fără un corespondent al criticilor în drept, nu poate fi considerată o „motivare”, în sensul redat de legiuitor reglementării căii extraordinare de atac a recursului, caracterizată prin încălcarea sau nerespectarea legalității deciziei pronunțată în apel.

Altfel spus, rațiunea stabilită de legiuitor recursului, ca o cale extraordinară de atac, constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă prin intermediul acesteia, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Așadar, simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată, fără a indica în ce anume constă nelegalitatea, nu poate fi apreciată ca o „motivare ” a recursului, așa încât afirmația cu caracter general, în sensul că hotărârea atacată este nelegală, fără o critică la obiect, nu constituie elemente de natură a sprijini recursul, în interesul părții care îl exercită. Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat. În prezenta cauză, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Aceasta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în textele mai sus arătate. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care, astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză. De asemenea, înalta Curte nu a constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuția în părților și asupra cărora să delibereze. Susținerile recurentului, astfel cum au fost redate, nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., Așa fiind, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va constata ca fiind nul, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul L.C. împotriva deciziei nr. 190 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2012.