ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6917/2012

Deliberând a

supra recursului

civil de față, constată următoarele:

La data de 2 martie 2011 revizuenta L.M.V.V.

a solicitat revizuirea deciziei nr. 476/A din 18 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și pct. 5 din C.

proc. civ.

Prin decizia sus

menționată, ce formează obiectul căii extraordinare de retractare de față,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.G. împotriva

sentinței civile nr. 1505 din 17 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția

a-IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Educației,

Cercetării și Tineretului, Inspectoratul Școlar județean Vâlcea și Primăria

orașului Călimănești.

În motivarea cererii

sale, revizuenta a invocat dispozițiile art. 322 pct. 2 prima ipoteza C. proc.

civ., arătând că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut,

ceea ce conduce la vătămarea sa și a moștenitorilor în drepturile succesorale,

după defuncții M.I.S. și M.I., proprietarii de drept ai terenurilor, în care

este inclus și cel denumit „Î.T.”, situat în Călimănești, județul Vâlcea, C.T.,

fosta str. V.I.L.

Cât privește motivul

de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 din același cod, revizuenta a

arătat că a doua ipoteza vizează situația în care decizia atacată pe calea

revizuirii s-a întemeiat pe

o hotărâre penală, care, la rândul ei este revizuită. În

speță, este vorba de revizuirea sentinței penale nr. 45 din 21 noiembrie 1979

pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul penal nr. 540/1979, definitivă prin

decizia nr. 1043 din 28 mai 1980, pronunțată de fostul Tribunal Suprem, secția penală,

în Dosarul nr. 243/1980.

Se susține că, în baza

cererii din 03 februarie 2011 i s-a eliberat o copie legalizată după sentința

nr. 157 din

27

octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 915/90/2010.

Prin această hotărâre

se statuează cu putere de lucru judecat faptul că: „în speță

nu există nicio eroare

judiciară cu privire la confiscarea averii autorilor petentei, întrucât instanțele

de judecată au dispus doar confiscarea imobilului, nu și a terenului aferent acestuia,

așa cum eronat pretinde și susține revizuenta".

Ca urmare, terenul nu

a făcut obiectul pedepsei complementare de confiscare parțială a averii inculpaților

M.G. și M.M., însă, în decizia civilă nr. 476 A din

18 iunie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 28219/3/2005, se presupune că și terenul

a fost confiscat.

Această decizie este irevocabilă

prin decizia civilă nr. 7387/R din 09 iulie 2009, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 28219/3/2005.

Prin decizia nr. 37/A

din 02 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a anulat cererea de revizuire formulată de revizuenta

L.M.V.V. în calitate de reprezentantă a revizuentului M.M.O., pentru lipsa calități

de reprezentant.

A respins cererea de revizuire

formulată de revizuenții L.M.V.V., M.I., M.M.V., M.E.C. și M.A. împotriva deciziei

nr. 476/A din 18 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimații Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Inspectoratul Școlar al județului

Vâlcea și Primăria orașului Călimănești, întemeiată pe dispozițiile art. 322

pct. 2 C. proc. civ., ca tardiv formulată și, pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din

același cod, ca nefondată.

Pentru a decide astfel,

sub un prin aspect, Curtea a constatat că cererea de revizuire a fost formulată

de către L.M.V.V. și în numele unei persoane decedate la 23 august 2008, respectiv

M.G., invocând procura judiciară autentificată sub nr. 568 din 17 februarie 2000

de notar public M.I.M.

Potrivit art. 71 C.

proc. civ.: „Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă

acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către

moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului”.

A mai reținut instanță

că, în asemenea situații, calitatea de parte, adică de persoană ce se adresează

instanței judecătorești pentru apărarea unui drept pe care pretinde că îl are, nu

aparține mandatarului, deoarece el nu invocă un drept propriu, ci unul aparținând

persoanei reprezentate și, nici defunctului, acesta neavând capacitate de folosință,

ci moștenitorului/moștenitorilor săi, în numele și pe seama cărora acționează mandatarul.

În aceste condiții, Curtea

a dispus introducerea în cauză, în calitate de revizuenți a moștenitorilor lui M.G.,

dintre aceștia, numai M.M.O. arătând că înțelege să retragă mandatul dat de defunct

lui L.M.V.V.

Referitor la termenul

depunerii cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C.

proc. civ., instanța a avut în vedere faptul că, hotărârea a cărei revizuire se

solicită a fost comunicată autorului revizuenților, M.G. (în viață, la momentul

respectiv), potrivit dovezii de comunicare atașată la dosarul instanței de fond,

la data de 18 iulie 2008, astfel că, cererea de revizuire putea fi depusă conform

art. 101 alin. (3) C. proc. civ., cel târziu la data de 18 august 2008, fiind însă

înregistrată la data de 02 martie 2011, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

În ceea ce privește cererea

de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Curtea a

reținut că nu s-a făcut dovada că revizuenții ar fi luat cunoștință de decizia penală

nr. 110/A din 29 decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, prin care s-a respins

apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 157 din 27 octombrie 2010 pronunțată

de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 915/90/2010 și, astfel, aceasta a rămas definitivă

potrivit mențiunii făcute de grefa Tribunalul Vâlcea, anterior datei de 03

februarie 2011, când s-a adresat Tribunalului Vâlcea pentru eliberarea unei copii

legalizate de pe sentință.

Referitor la cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din același cod, instanța a

reținut, în esență că, hotărârea care formează obiectul revizuirii s-a întemeiat

pe sentința penală nr. 45 din 21 noiembrie 1979 a Tribunalului Vâlcea în Dosarul

nr. 540/1979. S-a avut în vedere că, prin această hotărâre penală, reclamantul împreună

cu soția sa au fost condamnați, fiind dispusă măsura confiscării averii, motiv pentru

care imobilul este exceptat de la restituire. În acest sens, instanța a constatat

că titlul statului este reprezentat de o hotărâre penală definitivă și trecută în

puterea lucrului judecat, hotărâre care nu a fost ulterior desființată, prin admiterea

unei căi extraordinare de atac.

Prin sentința penală

nr. 157 din 27 octombrie 2010 1979, Tribunalul Vâlcea a respins ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuenta L.M.V.V. împotriva sentinței penale

sus menționate.

Prin urmare, sentința

penală nr. 45 din 21 noiembrie 1979 pronunțată de Tribunalul Vâlcea nu a fost desființată

sau modificată, ci, dimpotrivă, menținută prin respingerea căii de atac declarate

împotriva acesteia, nefiind astfel întrunită ipoteza normativă a textului de lege

invocat în susținerea cererii de revizuire.

Împotriva deciziei

nr. 37/A din 02 februarie 2012 a Curții de Apel Bucurșeti, secția a-III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs revizuenta

L.M.V.V., invocând generic,

ca motive de nelegalitate, dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc.

civ., fără însă a explicita conținutul acestor critici.

În cuprinsul recursului,

revizuenta redă pe larg chestiuni legate de situația de fapt, de evoluția pricinii

cu elementele referitoare la formularea și depunerea notificării, la regimul juridic

al terenului, fără însă a aduce critici concrete deciziei recurate, referitoare

le motivele de nelegalitate invocate, fără a preciza care sunt motivele contradictorii

sau străine cauzei și nici în ce a constat aplicarea greșită a legii, neconformându-se

cerințelor prevăzute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

Potrivit textului procedural

mai sus evocat „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității” și mențiunea

indicată la lit. c) anume, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul”,

conform art. 302

1

C. proc. civ., cererea de recurs cuprinzând mențiunile

obligatorii, explicit și limitativ enumerate de legiuitor, în cuprinsul lit. a)

- d).

Simpla relatare a situației

de fapt, fără un corespondent al criticilor în drept, nu poate fi considerată o

„motivare”, în sensul redat de legiuitor reglementării căii extraordinare de atac

a recursului, caracterizată prin încălcarea sau nerespectarea legalității deciziei

atacate.

Altfel spus, rațiunea

stabilită de legiuitor recursului, ca o cale extraordinară de atac, constă în nelegalitatea

hotărârii ce se atacă prin intermediul acesteia, care trebuie să îmbrace una din

formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Așadar, simpla nemulțumire

a părții cu privire la hotărârea pronunțată, fără a indica în ce anume constă nelegalitatea,

nu poate fi apreciată ca o „motivare” a recursului, așa încât, afirmația cu caracter

general, în sensul că hotărârea atacată este nelegală, fără o critică la obiect,

nu constituie elemente de natură a sprijini recursul, în interesul părții care îl

exercită.

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs sunt

indicate cu caracter limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele

de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă,

pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia,

în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat

la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză, recurenta-revizuentă

nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

Instanța învestită cu

judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura

în care, astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea

ce nu s-a realizat în cauză.

De asemenea, Înalta Curte

nu a constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune

în discuția în părților și asupra cărora să delibereze.

Susținerile recurentei,

astfel cum au fost redate, nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de nelegalitate,

expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ..

Așa fiind, conform

art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va constata ca fiind nul, recursul

declarat de revizuentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de revizuenta L.M.V.V. împotriva deciziei nr. 37/A din 02 februarie 2012

a Curții de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie

2012.