ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1597/2012

Asupra recursului constată următoarele: Tribunalul Călărași, secția civilă, prin sentința nr. 2669 din 14 octombrie 2010, a respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere al acțiunii, invocată de către reprezentanta Parchetului. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.M. împotriva S.R. prin M.F.P. A constatat caracterul politic al măsurii administrative a strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu luată împotriva reclamantei și părinților săi P.G., decedat la 16 martie 1973 și P.S., decedată la 7 august 1982. A obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 6000 euro reprezentând daune morale în calitate de descendentă după părinți (câte 3000 euro pentru fiecare părinte), precum și la plata sumei de 6000 euro reprezentând daune morale pentru reclamantă în calitate de persoană care a suferit măsura administrativă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în raport de actele și lucrările dosarului, situația de fapt prezentată de reclamantă cu privire la strămutare, durata acesteia, condițiile materiale și morale în care și-au petrecut existența pe perioada strămutării. A fost respinsă excepția invocată de reprezentanta Parchetului referitoare la inadmisibilitatea primului capăt de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative, în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009, constatându-se că într-o atare situație, speța se încadrează în dispozițiile art. 4 alin. (2) din aceeași lege și deci se poate solicita constatarea caracterului politic al măsurii. Cât privește fondul cauzei, întrucât la data pronunțării sentinței, Legea nr. 221/2009 fusese modificată prin O.U.G.

nr. 62/2010 care stabilea limite maxime în acordarea despăgubirilor, instanța a cenzurat cuantumul pretențiilor ținând cont de aceste limite și având în vedere și perioada de strămutare, vârsta strămutaților, condițiile de trai, precum și faptul că reclamanta a beneficiat și de alte reparații prin legi speciale. Pentru aceste motive a apreciat că reclamantei i se cuvin 6.000 euro despăgubiri morale, maximul fiind de 10.000 euro, iar în calitate de descendentă, câte 3.000 euro pentru fiecare părinte, maximul fiind de 5.000 euro pentru fiecare părinte, la plata cărora a fost obligat pârâtul. Prin decizia nr. 36 din 7 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.

A menținut celelalte dispoziții. S-a reținut de către instanța de apel că pretențiile reclamantei au fost întemeiate pe Legea nr. 221/2009 care prevedea, la art. 5, dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, dreptul soțului sau al descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, alături de alte măsuri reparatorii.

Prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of., nr. 761/15.11.2010), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. A fost remarcat faptul că în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, „Dispozițiile din legile [..] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [..], după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”. Curtea a reținut că dispozițiile legale declarate neconstituționale nu au fost puse de acord cu prevederile Constituției, astfel că, dat fiind efectul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, ele nu mai pot constitui un temei pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral invocat de reclamantă. Pe cale de consecință, pretențiile reclamantei au apărut ca neîntemeiate, motiv pentru care a fost admis apelul declarat de S.R. prin M.F.P. și s-a schimbat sentința în sensul respingerii, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta D.M. (P.). Reclamanta a prezentat derularea litigiului prin arătarea soluțiilor pronunțate de instanțele fondului, iar prin așa zisele motive ale exercitării căii extraordinare de atac a reiterat eliptic situația de fapt. Recursul este nul. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod, prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din același cod. Or, în speță, recurenta nu a susținut în vreun fel nelegalitatea soluției din apel, prezentând doar soluțiile instanțelor fondului. Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ar fi trebuit, în speță, să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, cu referire la aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Se constată astfel că pe calea recursului declarat nu sunt aduse dezbaterii critici vizând legalitatea deciziei din apel, recurenta limitându-se a prezenta soluțiile pronunțate în fond și apel, fără însă a arăta în ce mod raționamentul instanței de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și fără a face nicio referire la decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea temeiului juridic al cererii. Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din același cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta D.M. (P.) împotriva deciziei nr. 36 din 7 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.