ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 84/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 84/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, la 26 mai 2010, reclamanta B.M. a

chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin M.F.P., pentru ca, prin hotărâre

judecătorească, să se constate caracterul politic al măsurii administrative

luate împotriva sa și a familiei sale, de asemenea, să fie obligat pârâtul la

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin aplicarea

acestor măsuri, respectiv suma de 1.000.000 euro, precum și la plata de

despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al

acelorași măsuri, respectiv 500.000 euro.

În motivare a susținut

că, în noaptea de 17 iunie 1951, ea, împreună cu părinții V.I. și P. și sora V.I.,

au fost ridicați abuziv de la domiciliu din comuna Cireșu de către organele de

represiune din acea vreme, fără a avea posibilitatea să ia ceva din gospodărie,

iar după un drum anevoios în vagoane pentru animale, au fost debarcați în

Bărăgan în comuna Pelicanu jud. Giurgiu, și lăsați în câmp în dreptul unui

țăruș ce reprezenta locul de domiciliu, fiind lipsiți de hrană, apă,

supraveghere medicală, adăpost, construindu-și un bordei de pământ ce era

acoperit cu ciulini.

În final, a arătat că

deportarea sa și a familiei sale în Bărăgan în perioada 18 iunie 1951 – 01

ianuarie 1956 a fost de natură a cauza ei și familiei un prejudiciu nepatrimonial

constând în atingeri și încălcări a dreptului la libertate, a dreptului la

onoare, reputație, viață de familie, ce impune o reparație integrală de natură

a înlătura toate consecințele dăunătoare ale acestei măsuri, la stabilirea

acestei despăgubiri trebuind a se ține seama de jurisprudența Înaltei Curți de Casație

și Justiție în materie.

Tribunalul Mehedinți,

prin sentința civilă nr. 519 din 01 octombrie 2010, pronunțată în dosar nr. 4425/101/2010,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.M.

A constatat

caracterul politic al măsurii administrative luate în perioada 18 iunie 1951 -

01 ianuarie 1956 împotriva reclamantei și a părinților săi V.I. și V.P.

A obligat pârâtul să

plătească reclamantei suma de 7000 euro, reprezentând: 4000 euro despăgubiri

pentru prejudiciul moral personal; 1500 euro pentru prejudiciul moral suferit

de mama sa V.P.; 1500 euro pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său V.I.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

În cauza

de față, reclamanta a făcut dovada că are calitatea de persoană îndreptățită,

fiind descendentă de gradul I a defuncților V.I. și P. și, de asemenea, a

dovedit că, împreună cu părinții săi, au făcut obiectul măsurii administrative

a strămutării, din hotărârea nr. 740 din 27 noiembrie 1990 a Comisiei de

Aplicare a Decretului Lege nr. 118/1990 și adresa nr. 82979 din 25 octombrie 1990,

emisă de Ministerul de Interne - Filiala arhivelor statului Călărași reieșind

că, în perioada 18 iunie 1951 - 01 ianuarie 1956, atât reclamanta, cât și părinții

săi, au fost ridicați de la domiciliu, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu

în localitatea Pelicanu, jud. Călărași.

Cum, cu probele

administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului material

invocat, respectiv că bunurile indicate ar fi fost confiscate de către pârât cu

ocazia luării măsurii strămutării, a fost respins acest capăt al acțiunii, ca

neîntemeiat.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta B.M. și pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P.,

prin D.G.F.P. Mehedinți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului

declarat de reclamantă, s-a susținut că prejudiciul moral este derizoriu,

solicitând admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

În apelul său,

pârâtul S.R. a susținut că instanța de fond neîntemeiat a admis în parte

acțiunea reclamantei, daunele morale acordate sunt neîntemeiate și nedovedite.

Instanța trebuia să

verifice dacă drepturile obținute de reclamantă prin efectul Decretul-Lege nr.

118/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999 nu acoperă în totalitate prejudiciul moral

suferit de acesta în urma condamnării, măsurii administrative cu caracter

politic la care a fost supus autorul.

În conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 62/2010, dacă 10.000 euro se acordă pentru persoana care

a suferit condamnarea cu caracter politic sau care a făcut obiectul unei măsuri

administrative cu caracter politic, ca sumă maximă, rezultă că numai în

împrejurările cele mai grave ca și consecințe suferite de cei în cauză poate fi

acordată această sumă maximă.

În speță, se susține

că reclamanta nu face dovada unui prejudiciu cu consecințe dintre cele mai

grave, în urma cărora se pot acorda daune morale în cuantumul maxim prevăzut de

lege.

Apelul declarat de

pârât a fost admis, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea

de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 48 din 27 ianuarie 2011 pentru

următoarele considerente:

La data promovării

acțiunii de către reclamantă erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate

politic în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru

prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii în

justiție.

Dispozițiile

legale arătate au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie

decizii neconcordanța dintre dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 cu Constituția.

În

atare situație, instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.

La

data soluționării apelurilor de față, termenul de 45 zile prevăzut de textul

constituțional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu

dispozițiile legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu

inexistența normei juridice.

Potrivit

principiului aplicării imediate a legii noi, instanța este obligată să aplice

dispozițiile legale în vigoare la data când soluționează cauza, inclusiv în

căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze.

Așadar, constatând că la data când se soluționează apelurile nu mai sunt în

vigoare dispozițiile legale ce au constituit temeiul legal al acțiunii

, instanța de apel a

apreciat că acțiunea este neîntemeiată, motiv pentru care, pe fond, a respins-o.

Împotriva deciziei

civile nr. 48/27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs

reclamanta care a învederat următoarele motive de nelegalitate.

Se susține că, prin decizia

nr. 1354 din data de 20 octombrie 2010, decizie definitivă și obligatorie,

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de

Avocatul Poporului, stabilind că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din

O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221 sunt

neconstituționale.

Se apreciază că se

impune admiterea recursului așa cum a fost formulat declarat împotriva deciziei

civile nr. 48 din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, în dosarul nr. 4415/101/2010, în sensul de a admite apelul și de a

respinge apelul formulat de S.R. reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Mehedinți.

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce succed.

Deși nu se indică

motivul de nelegalitate incident în cauză, criticile vizează aplicarea

dispozițiilor Curții Constituționale în cauze deduse judecății.

Aceste critici nu pot

fi primite.

Motivele de recurs

referitoare la aspectele privind îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor

prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt relevante

în soluționarea cauzei și nu pot fi primite, față de aspectul care se impune a

fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect

al deciziei Curții Constituționale, așa cum a reținut instanța de apel.

Problema de drept

care se pune, în speță, nu este deci cea a faptului dacă reclamanta este sau nu

îndreptățită la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluționat definitiv

de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat

cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).

După cum a reținut și

instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat, se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.,

câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu

exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanților.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste

considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei civile nr. 48 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2012.