ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4373/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4373/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 665 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis recursul declarat de pârâtul Laboratorul Central Fitosanitar împotriva sentinței civile nr. 2.880 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 10796/325/2010, în contradictoriu cu reclamanta G.M. A fost modificată în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii petitului acțiunii formulată de reclamantă, care are ca obiect obligarea pârâtului la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că perioada 1 februarie 1984 - 15 februarie 2010 se încadrează în grupa a II-a de muncă. A fost menținută în rest sentința civilă recurată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare G.M., înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la 1 august 2011 . Competența soluționării contestației în anulare urmează a fi declinată în favoarea Curții de Apel Timișoara, în considerarea argumentelor ce succed. La termenul de astăzi, 13 iunie 2012, s-a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței instanței supreme de a soluționa contestația în anulare formulată de G.M., în raport de dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce face incident art. 137 din Cod. Potrivit prevederilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ., care consacră caracterul de cale de atac de retractare al contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Or, în speță, instanța care a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită este Curtea de Apel Timișoara, competentă a soluționa și contestația în anulare formulată împotriva acesteia. Pentru cele ce preced, se va declina competența soluționării contestației în anulare în favoarea Curții de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină, în favoarea Curții de Apel Timișoara, competența soluționării contestației în anulare formulată de G.M. împotriva deciziei nr. 665 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.