ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 761/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 iunie 2011 pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, B.Z.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimații SC R. SA și

Inspectoratul teritorial de muncă Timiș, revizuirea deciziei civile nr. 1342

din 26 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, susținând că aceasta este

contradictorie, fiind dată cu nesocotirea puterii de lucru judecat a deciziei nr.

2475 din 5 noiembrie 2010 a aceleiași instanțe.

În motivarea cererii,

revizuenta a arătat că a formulat contestație împotriva a două decizii de

concediere emise de SC R. SA, care la rândul ei, a formulat cerere de chemare

în garanție împotriva Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș.

Prin sentința civilă nr.

1405 din 2 iunie 2010, Tribunalul Timiș a respins ambele cereri ca

neîntemeiate, iar prin decizia civilă nr. 2475 din 5 noiembrie 2010, Curtea de

Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamantă și a respins recursul

pârâtei. În consecință, a fost admisă în parte contestația, în sensul anulării

deciziei de concediere și reintegrării reclamantei în postul deținut anterior,

cu obligarea la plata salariilor indexate.

Pârâta SC R. SA a

formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 2475 din 5 noiembrie 2010, care a

fost admisă prin decizia nr. 729 din 29 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara,

pe motiv că instanța de recurs a omis să se pronunțe și asupra cererii de

chemare în garanție, fiind dat astfel, motivul de revizuire prev. de art. 322 pct.

2 C. proc. civ.

S-a susținut că în

mod greșit, potrivit acestei din urmă decizii, instanța de revizuire a admis în

principiu cererea, a anulat hotărârea atacată și, consecutiv, a pronunțat o

nouă hotărâre care evocă fondul cauzei, respectiv, decizia nr. 1342 din 26 mai 2011.

A arătat revizuenta

că instanța a pronunțat nelegal decizia nr. 729 din 29 martie 2011 care, în

realitate, are natura juridică a unei încheieri interlocutorii, ce poate fi

atacată odată cu fondul.

Pe de altă parte,

revizuirea, fiind cale de retractare iar nu de reformare a soluției atacate, nu

implică reexaminarea fondului și reaprecierea probelor, așa încât pe temeiul art.

322 pct. 2 C. proc. civ., pot fi repuse în discuție doar capetele de cerere

rămase nesoluționate, celelalte aspecte rămânând în puterea lucrului judecat.

Procedând la anularea

deciziei nr. 2475 din 5 noiembrie 2010, instanța de revizuire a încălcat

autoritatea de lucru judecat pentru capetele de cerere deja rezolvate, motiv

pentru care soluția pronunțată prin decizia nr. 1342 din 26 mai 2011 este

nelegală și trebuie anulată în totalitate.

Intimata SC R. SA a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii

de revizuire ca inadmisibilă, întrucât decizia a cărei retractare s-a

solicitat, fiind ea însăși dată într-o cerere de revizuire nu evocă fondul,

hotărârile pretins contradictorii nu sunt pronunțate în dosare diferite, ci în

cadrul aceluiași dosar iar pretinsa autoritate de lucru judecat a fost deja

invocată de revizuentă în fața instanței care a anulat prima decizie.

S-a arătat că

motivele invocate de revizuentă sunt, în realitate, o critică adusă modului de

soluționare a cererii de revizuire, un veritabil recurs la recurs, ceea ce nu

poate fi primit.

Analizând aspectele

deduse judecății prin intermediul revizuirii, Înalta Curte constată caracterul

inadmisibil al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Rațiunea

reglementării motivului de revizuire prev. de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

constă în sancționarea încălcării autorității de lucru judecat a unei hotărâri

prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești ulterioare.

Pentru a exista

această situație premisă, este necesar ca, în condițiile identității de părți,

obiect și cauză, două instanțe să statueze jurisdicțional diferit (nesocotind

astfel, efectul negativ, extinctiv al autorității de lucru judecat) sau ca

aspectul litigios dezlegat de o primă instanță să fie încălcat de o instanță

ulterioară (ceea ce presupune identitate de părți și de problemă litigioasă,

care concretizează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat).

În speță însă, nu se

regăsesc aceste cerințe, cele două decizii despre care se pretinde că ar fi

ireconciliabile neavând ambele existență juridică, așa încât nu se poate

susține că una dintre ele ar nesocoti autoritatea de lucru judecat a

celeilalte.

Astfel, decizia nr. 2475

din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost anulată prin decizia

civilă nr. 1342 din 26 mai 2011 a aceleiași instanțe care, judecând cererea de

revizuire fundamentată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și găsind-o întemeiată,

a pronunțat soluția menționată, a anulării hotărârii împotriva căreia fusese

îndreptată revizuirea.

În aceste condiții, a

susține că cele două hotărâri s-ar afla în contradicție - respectiv, decizia

dată în revizuire și decizia ce constituise obiect al revizuirii - înseamnă a

ignora consecințele juridice ale soluției de anulare a unei hotărâri în cadrul

exercițiului căilor de atac.

Prin demersul

inițiat, în fapt, revizuenta B.Z.D. este cea care tinde să pună în discuție autoritatea

de lucru judecat a unei decizii irevocabile, aducând critici acesteia, în afara

limitelor permise de reglementarea dată revizuirii.

Motivele cererii de

revizuire astfel cum au fost formulate, se constituie în realitate, în critici

de nelegalitate împotriva deciziei prin care, anterior, a fost soluționată o

altă cerere de revizuire, anulându-se hotărârea împotriva căreia aceasta a fost

îndreptată.

În acest context,

revizuenta arată că soluția nu putea consta în anulare, ci în schimbarea în

parte a soluției, cu repunerea în discuție numai a capetelor de cerere rămase

nesoluționate anterior, că decizia trebuia să fie, de fapt, încheiere

interlocutorie, de admitere în principiu a revizuirii.

De fapt, nemulțumită

de soluția dată anterior în cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 C.

proc. civ., partea pretinde, de o manieră inadmisibilă și nesocotind exigențele

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., existența contradicției între decizia dată în

revizuire și decizia anulată pe calea revizuirii.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că promovând prezenta revizuire partea a exercitat în

realitate un recurs de nelegalitate împotriva unei hotărâri irevocabile, că a

nesocotit cerințele procedurale ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care

presupun existența a două hotărâri judecătorești care să fi statuat

jurisdicțional diferit, pentru a fi vorba de încălcarea autorității de lucru

judecat, Înalta Curte va constata demersul judiciar promovat inadmisibil și va

respinge în consecință, cererea de revizuire.

În temeiul art. 274 alin.

(1) și alin. (3) C. proc. civ., revizuenta va fi obligată la plata sumei de 1.000

lei către intimată (reduse de la suma de 11.317,67 lei pretinsă cu acest

titlu).

În aprecierea

cuantumului cheltuielilor de judecată s-au avut în vedere natura și

complexitatea cauzei, care nu a pus probleme de drept deosebite, netranșate

anterior în doctrina și jurisprudență, durata scurtă a procedurii judiciare

(cauza fiind soluționată la primul termen de judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de B.Z.D. împotriva deciziei nr. 1342

din 26 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și

asigurări sociale.

Obligă pe revizuentă

la 1.000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., către intimata SC R. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2012.