ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1589/2014

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 508 din 11 februarie

2013, Tribunalul Timiș a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta L.R. în

contradictoriu cu pârâta R.A.T.T., având ca obiect contestație decizie de sancționare.

Recursul declarat de reclamanta

L.R. împotriva hotărârii primei instanțe a fost admis prin decizia nr. 2753 din

27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă

și asigurări sociale, care a modificat sentința recurată, în sensul admiterii acțiunii

și, în consecință, a anulat decizia de concediere din 26 septembrie 2011 emisă de

către pârâtă, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri

egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi

de care trebuia să beneficieze în intervalul cuprins între data încetării contractului

individual de muncă al reclamantei și până la reintegrarea efectivă pe postul ocupat

anterior emiterii deciziei de concediere, precum și repunerea părților în situația

anterioară, în sensul reintegrării reclamantei pe postul deținut anterior.

În considerentele deciziei,

instanța a reținut următoarele:

Prin decizia de concediere

din 26 septembrie 2011 emisă de către angajatorul R.A.T.T., salariata L.R., care

deținea funcția de inginer în cadrul Atelierului L.C.C.S., a fost concediată în

temeiul dispozițiilor art. 65 C. muncii, în cadrul concedierii colective efectuate

de către pârâtă.

Motivele de fapt ale concedierii

colective au fost indicate ca fiind: situația economico-financiară a regiei, concretizată

în restanțe la plata obligațiilor fiscale, întârzieri la plata datoriilor către

furnizori și bănci; externalizarea unor activități, implementarea sistemului de

urmărire și dirijare a circulației prin preluarea atribuțiilor de către personalul

de la planificarea tehnică existent; optimizarea unor linii de transport cu tramvaiul

și autobuzul, inclusiv restrângerea activității de transport pe liniile existente

prin scurtarea acestora și reducerea programelor de circulație, relocarea unor sectoare

de activitate.

Deși angajatorul menționează

în decizia de concediere mai multe motive, societatea angajatoare a realizat apărarea

pe motivul constând în externalizarea unor activități, fără a expune aspecte referitoare

la celelalte motive indicate generic în decizia de concediere și fără a administra

probe în acest sens. Pe de altă parte, în planul de reorganizare societatea pârâtă

a motivat desființarea postului prin externalizarea activității de mentenanță a

substațiilor de redresare funcționare.

Relevant pentru soluționarea

cauzei, a reținut instanța de recurs, este analizarea condiției efectivității desființării

postului având în vedere situația salariatului U.M. Prin actul adițional din 30

iunie 2011, după adoptarea hotărârii de reorganizare, prin care s-a decis desființarea

postului reclamantei, contractul individual de muncă al acestui salariat se modifică

începând cu data de 1 iulie 2011, în sensul că se stabilește că acesta va ocupa

funcția de director adjunct, Secția L.C.C.S., la art. 2 menționându-se că sarcinile

de serviciu urmează a fi stabilite prin fișa postului. Practic clauzele actului

adițional la contractul individual de muncă al salariatului sunt identice cu cele

din actul adițional al reclamantei încheiat la data de 9 septembrie 2010. Omisiunea

întocmirii sau prezentării fișei postului pentru a putea fi analizate sarcinile

de serviciu stabilite de către angajator, sunt în defavoarea societății pârâte,

deoarece nu înlătură susținerile reclamantei potrivit cărora atribuțiile de care

reclamanta le exercita la momentul reorganizării au fost preluate de către acest

salariat, având în vedere faptul că sarcina probei revine angajatorului potrivit

dispozițiilor art. 272 C. muncii.

În considerarea dispozițiilor

legale anterior enunțate, având în vedere și faptul că între părți au mai existat

litigii având ca obiect o concediere anterioară, aplicarea unor sancțiuni disciplinare,

suspendarea contractului de muncă, litigii soluționate în favoarea salariatei, societatea

angajatoare trebuia să dovedească, în mod cert, desființarea efectivă a postului

ocupat de către reclamantă, respectiv să administreze probe pentru a înlătura susținerile

reclamantei în acest sens și pentru a proba caracterul obiectiv al măsurii dispuse.

Reținând nelegalitatea

deciziei de concediere din 26 septembrie 2011 emisă de către angajatorul R.A.T.T.,

prin prisma motivelor expuse, instanța a reținut că nu mai este necesară analizarea

celorlalte motive prezentate de către reclamanta recurentă.

Împotriva deciziei

nr. 2753 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii

de muncă și asigurări sociale, a formulat cerere de revizuire R.A.T.T., invocând

motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de

revizuire se arată că există contrarietate de hotărâri între decizia nr. 2753 din

27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă

și asigurări sociale, în Dosarul nr. 7294/30/2011 și decizia nr. 1979 din 12 septembrie

2012 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 6644/30/2011. Astfel, arată revizuenta,

pricinile în care au fost pronunțate cele două hotărâri potrivnice au avut același

obiect: contestarea deciziilor de concediere colectivă emise pe numele a doi salariați

încadrați în același loc de muncă, pe posturi diferite, concediere care s-a produs

ca urmare a desființării posturilor pe care aceștia le ocupau.

Revizuenta apreciază că

există două hotărâri potrivnice, hotărârea irevocabilă anterioară, decizia nr. 1979

din 12 septembrie 2012, deși pronunțată cu privire la altă persoană, privește aceeași

problemă juridică, respectiv nelegalitatea deciziei de concediere colectivă emisă

în vederea punerii în aplicare a hotărârii Consiliului Local din 19 aprilie 2011.

Prin urmare, în condițiile în care problema juridică a fost soluționată printr-o

hotărâre irevocabilă, instanța sesizată ulterior cu aceeași problemă este obligată

să pronunțe aceeași soluție, dezlegările irevocabile date problemelor de drept într-un

litigiu anterior având caracter obligatoriu în litigiile ulterioare.

În fine, arată revizuenta,

chiar și în lipsa identității de părți, se impune admiterea excepției puterii de

lucru judecat în soluționarea celui de-al doilea litigiu cu care a fost sesizată

instanța de judecată ce s-a pronunțat prin decizia a cărei revizuire se cere.

Examinând cererea de revizuire

în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, a cărei analiză

este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs,

atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Textul impune, așadar,

îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri definitive

contradictorii, pronunțarea acestor hotărâri în aceeași pricină, însă în dosare

diferite, precum și condiția ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția

autorității lucrului judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se

pronunțe asupra ei.

Cu privire la cea de-a

doua condiție, a pronunțării hotărârilor în aceeași pricină, trebuie reținută tripla

identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiție

fundamentală față de finalitatea revizuirii care este aceea de a remedia erorile

determinate de nesocotirea autorității lucrului judecat.

Ca atare, textul vizează

situația în care două sau mai multe instanțe, pronunță soluții contradictorii, în

una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat.

Or, hotărârile pretins

potrivnice, invocate de revizuenta din cauza de față, sunt pronunțate în pricini

diferite, între părți diferite.

Astfel, prin decizia

nr. 1979 din 12 septembrie 2012 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 6644/30/2011

s-a respins recursul declarat de reclamantul Jurchela Ioan împotriva sentinței

nr. 1354 din 3 mai 2012 a Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâta R.A.T.T.

Prin decizia nr. 2753

din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de

muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 7294/30/2011 s-a admis recursul declarat

de reclamanta L.R. și s-a modificat sentința recurată, în sensul admiterii acțiunii

și, în consecință, s-a anulat decizia de concediere din 26 septembrie 2011 emisă

de către pârâta R.A.T.T. și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă

a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum

și a celorlalte drepturi de care trebuia să beneficieze în intervalul cuprins între

data încetării contractului individual de muncă al reclamantei și până la reintegrarea

efectivă pe postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere, precum și repunerea

părților în situația anterioară, în sensul reintegrării reclamantei pe postul deținut

anterior.

Se reține că nu sunt îndeplinite

cerințele textului invocat atunci când soluțiile contradictorii sunt pronunțate

în cauze diferite, prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. neacoperind eventualele

situații rezultate din practica neunitară a instanțelor, a cărei reglare este atributul

unor alte mecanisme judiciare.

Or, tocmai această practică

neunitară este invocată de revizuentă în susținerea cererii de revizuire, făcându-se

trimitere la o hotărâre, pronunțată de aceeași instanță, dar într-o altă cauză și

între alte părți, prin care s-a dat o altă interpretare acțiunii și cererii de recurs

formulate de altă persoană și având același obiect cu cel al cauzei de față.

Prin urmare, analizând

hotărârile despre care revizuenta afirmă că sunt potrivnice, se constată că nu există

tripla identitate de părți, obiect și cauză, condiție esențială pentru a opera autoritatea

de lucru judecat.

Cum în situația revizuirii

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu se exercită un control

judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci doar se

verifică dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii

lucrului judecat, ceea ce în speță nu se constată, criticile formulate de revizuentă

sunt nefondate.

Așa fiind, în considerarea

celor ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuenta R.A.T.T. urmează a

fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea intimatei L.R.

, dovedită prin înscrisurile

depuse la dosar, se va admite cererea formulată de aceasta, urmând a fi obligată

revizuenta la plata sumei de 1.240 RON cheltuieli de judecată, reduse în conformitate

cu prevederile alin. (3) al art. enunțat, având în vedere complexitatea cauzei dedusă

judecății și numărul termenelor acordate (un singur termen de judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuenta R.A.T.T. împotriva deciziei nr. 2753

din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de

muncă și asigurări sociale.

Obligă revizuenta la 1.240

RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2014.