ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1589/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 508 din 11 februarie 2013, Tribunalul Timiș a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta L.R. în contradictoriu cu pârâta R.A.T.T., având ca obiect contestație decizie de sancționare. Recursul declarat de reclamanta L.R.

împotriva hotărârii primei instanțe a fost admis prin decizia nr. 2753 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, care a modificat sentința recurată, în sensul admiterii acțiunii și, în consecință, a anulat decizia de concediere din 26 septembrie 2011 emisă de către pârâtă, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care trebuia să beneficieze în intervalul cuprins între data încetării contractului individual de muncă al reclamantei și până la reintegrarea efectivă pe postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere, precum și repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării reclamantei pe postul deținut anterior.

În considerentele deciziei, instanța a reținut următoarele: Prin decizia de concediere din 26 septembrie 2011 emisă de către angajatorul R.A.T.T., salariata L.R., care deținea funcția de inginer în cadrul Atelierului L.C.C.S., a fost concediată în temeiul dispozițiilor art. 65 C. muncii, în cadrul concedierii colective efectuate de către pârâtă.

Motivele de fapt ale concedierii colective au fost indicate ca fiind: situația economico-financiară a regiei, concretizată în restanțe la plata obligațiilor fiscale, întârzieri la plata datoriilor către furnizori și bănci; externalizarea unor activități, implementarea sistemului de urmărire și dirijare a circulației prin preluarea atribuțiilor de către personalul de la planificarea tehnică existent; optimizarea unor linii de transport cu tramvaiul și autobuzul, inclusiv restrângerea activității de transport pe liniile existente prin scurtarea acestora și reducerea programelor de circulație, relocarea unor sectoare de activitate. Deși angajatorul menționează în decizia de concediere mai multe motive, societatea angajatoare a realizat apărarea pe motivul constând în externalizarea unor activități, fără a expune aspecte referitoare la celelalte motive indicate generic în decizia de concediere și fără a administra probe în acest sens.

Pe de altă parte, în planul de reorganizare societatea pârâtă a motivat desființarea postului prin externalizarea activității de mentenanță a substațiilor de redresare funcționare. Relevant pentru soluționarea cauzei, a reținut instanța de recurs, este analizarea condiției efectivității desființării postului având în vedere situația salariatului U.M. Prin actul adițional din 30 iunie 2011, după adoptarea hotărârii de reorganizare, prin care s-a decis desființarea postului reclamantei, contractul individual de muncă al acestui salariat se modifică începând cu data de 1 iulie 2011, în sensul că se stabilește că acesta va ocupa funcția de director adjunct, Secția L.C.C.S., la art. 2 menționându-se că sarcinile de serviciu urmează a fi stabilite prin fișa postului.

Practic clauzele actului adițional la contractul individual de muncă al salariatului sunt identice cu cele din actul adițional al reclamantei încheiat la data de 9 septembrie 2010. Omisiunea întocmirii sau prezentării fișei postului pentru a putea fi analizate sarcinile de serviciu stabilite de către angajator, sunt în defavoarea societății pârâte, deoarece nu înlătură susținerile reclamantei potrivit cărora atribuțiile de care reclamanta le exercita la momentul reorganizării au fost preluate de către acest salariat, având în vedere faptul că sarcina probei revine angajatorului potrivit dispozițiilor art. 272 C. muncii.

În considerarea dispozițiilor legale anterior enunțate, având în vedere și faptul că între părți au mai existat litigii având ca obiect o concediere anterioară, aplicarea unor sancțiuni disciplinare, suspendarea contractului de muncă, litigii soluționate în favoarea salariatei, societatea angajatoare trebuia să dovedească, în mod cert, desființarea efectivă a postului ocupat de către reclamantă, respectiv să administreze probe pentru a înlătura susținerile reclamantei în acest sens și pentru a proba caracterul obiectiv al măsurii dispuse. Reținând nelegalitatea deciziei de concediere din 26 septembrie 2011 emisă de către angajatorul R.A.T.T., prin prisma motivelor expuse, instanța a reținut că nu mai este necesară analizarea celorlalte motive prezentate de către reclamanta recurentă.

Împotriva deciziei nr. 2753 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a formulat cerere de revizuire R.A.T.T., invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire se arată că există contrarietate de hotărâri între decizia nr. 2753 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 7294/30/2011 și decizia nr. 1979 din 12 septembrie 2012 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 6644/30/2011. Astfel, arată revizuenta, pricinile în care au fost pronunțate cele două hotărâri potrivnice au avut același obiect: contestarea deciziilor de concediere colectivă emise pe numele a doi salariați încadrați în același loc de muncă, pe posturi diferite, concediere care s-a produs ca urmare a desființării posturilor pe care aceștia le ocupau.

Revizuenta apreciază că există două hotărâri potrivnice, hotărârea irevocabilă anterioară, decizia nr. 1979 din 12 septembrie 2012, deși pronunțată cu privire la altă persoană, privește aceeași problemă juridică, respectiv nelegalitatea deciziei de concediere colectivă emisă în vederea punerii în aplicare a hotărârii Consiliului Local din 19 aprilie 2011. Prin urmare, în condițiile în care problema juridică a fost soluționată printr-o hotărâre irevocabilă, instanța sesizată ulterior cu aceeași problemă este obligată să pronunțe aceeași soluție, dezlegările irevocabile date problemelor de drept într-un litigiu anterior având caracter obligatoriu în litigiile ulterioare. În fine, arată revizuenta, chiar și în lipsa identității de părți, se impune admiterea excepției puterii de lucru judecat în soluționarea celui de-al doilea litigiu cu care a fost sesizată instanța de judecată ce s-a pronunțat prin decizia a cărei revizuire se cere.

Examinând cererea de revizuire în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Textul impune, așadar, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri definitive contradictorii, pronunțarea acestor hotărâri în aceeași pricină, însă în dosare diferite, precum și condiția ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității lucrului judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei. Cu privire la cea de-a doua condiție, a pronunțării hotărârilor în aceeași pricină, trebuie reținută tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiție fundamentală față de finalitatea revizuirii care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității lucrului judecat.

Ca atare, textul vizează situația în care două sau mai multe instanțe, pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Or, hotărârile pretins potrivnice, invocate de revizuenta din cauza de față, sunt pronunțate în pricini diferite, între părți diferite. Astfel, prin decizia nr. 1979 din 12 septembrie 2012 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 6644/30/2011 s-a respins recursul declarat de reclamantul Jurchela Ioan împotriva sentinței nr. 1354 din 3 mai 2012 a Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâta R.A.T.T. Prin decizia nr. 2753 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 7294/30/2011 s-a admis recursul declarat de reclamanta L.R.

și s-a modificat sentința recurată, în sensul admiterii acțiunii și, în consecință, s-a anulat decizia de concediere din 26 septembrie 2011 emisă de către pârâta R.A.T.T. și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care trebuia să beneficieze în intervalul cuprins între data încetării contractului individual de muncă al reclamantei și până la reintegrarea efectivă pe postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere, precum și repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării reclamantei pe postul deținut anterior. Se reține că nu sunt îndeplinite cerințele textului invocat atunci când soluțiile contradictorii sunt pronunțate în cauze diferite, prevederile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. neacoperind eventualele situații rezultate din practica neunitară a instanțelor, a cărei reglare este atributul unor alte mecanisme judiciare. Or, tocmai această practică neunitară este invocată de revizuentă în susținerea cererii de revizuire, făcându-se trimitere la o hotărâre, pronunțată de aceeași instanță, dar într-o altă cauză și între alte părți, prin care s-a dat o altă interpretare acțiunii și cererii de recurs formulate de altă persoană și având același obiect cu cel al cauzei de față. Prin urmare, analizând hotărârile despre care revizuenta afirmă că sunt potrivnice, se constată că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, condiție esențială pentru a opera autoritatea de lucru judecat.

Cum în situația revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu se exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci doar se verifică dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat, ceea ce în speță nu se constată, criticile formulate de revizuentă sunt nefondate. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuenta R.A.T.T. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea intimatei L.R. , dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, se va admite cererea formulată de aceasta, urmând a fi obligată revizuenta la plata sumei de 1.240 RON cheltuieli de judecată, reduse în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. enunțat, având în vedere complexitatea cauzei dedusă judecății și numărul termenelor acordate (un singur termen de judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta R.A.T.T. împotriva deciziei nr. 2753 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Obligă revizuenta la 1.240 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2014.