ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 845/59/2013, revizuentul A.I.P. a chemat în judecată intimata C.N.A.D.R. București, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând schimbarea în tot a deciziei civile nr. 1851 din 17 iulie 2013, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 12008/30/2012, în sensul respingerii recursului și menținerii în tot a sentinței civile nr. 639 din 21 februarie 2013 a Tribunalului Timiș. În motivarea cererii de revizuire a arătat, în esență, că instanța de recurs a reținut, pentru dezlegarea pricinii și admiterea recursului, o stare de fapt și de drept, care este rezultatul lipsei unor înscrisuri care nu se aflau la dosar.

Fiind un litigiu de muncă, sarcina probei incumba angajatorului, care cu rea-voință, nu a prezentat toate actele și înscrisurile aferente contractului individual de muncă, acte și înscrisuri cerute și care trebuiau să se afle în posesia angajatorului în dosarul de personal . Instanța de recurs a reținut, în lipsa de la dosar a actelor adiționale și a înscrisurilor, că funcția de director economic s-ar încadra în funcțiile de director executiv, deși, conform actului adițional la contractul individual de muncă din 17 aprilie 2009, funcția revizuentului la acea dată, ca și la data actelor criticate prin prezenta acțiune, era de director economic, iar nu de director executiv economic sau orice alt director executiv.

A arătat că Dosarul nr. 5956/30/2011 avea același obiect cu cel pendinte, vizând o altă încercare de revocare a revizuentului din funcția de director economic. În acest dosar, prin sentință civilă nr. 5962 din 19 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș, menținută prin decizia pronunțată în recursul judecat, instanța s-a pronunțat asupra acelorași probleme, în sensul că a constatat că revizuentul nu poate fi asimilat directorilor executivi și că i se aplică prevederile C. muncii. În dosarul pendinte există și înscrisul din care rezultă că revizuentul este angajat director economic în urma câștigării unui concurs pe post, înscris care nu se afla în Dosarul nr. 5956/30/2011, iar opinia instanței este diferită, deși sunt aceleași înscrisuri și aceleași părți.

În drept, a invocat dispozițiile art. 509 pct. 2 și pct. 8 noul C. proc. civ. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, la termenul de judecată din data de 9 octombrie 2013, din oficiu, a pus în discuție temeiul juridic al cererii de revizuire, având în vedere că litigiul a început înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., respectiv dacă revizuirea este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 și pct. 7 vechiul C. proc. civ., care reglementează aceleași motive de revizuire ca și art. 509 pct. 2 și pct. 8 noul C. proc. civ., iar reprezentantul revizuentului a precizat că temeiul juridic al cererii de revizuire îl reprezintă dispozițiile art. 322 pct. 3 și pct. 7 vechiul C. proc.

civ., dat fiind că motivele de revizuire invocate prin cererea pendinte se încadrează în cele reglementate de aceste prevederi legale prin raportare la data sesizării instanței de judecată cu acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 12008/30/2012 al Tribunalului Timiș. Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 2443 din 9 octombrie 2013, a respins cererea de revizuire formulată de A.I.P., în temeiul art. 322 pct. 3 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 1851 din 17 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți.

Prin decizia civilă nr. 1851 din 17 iulie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis recursul formulat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței civile nr. 639 PI din 21 februarie 2013 a Tribunalului Timiș, a modificat această sentință în sensul respingerii acțiunii. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că prin acțiunea promovată reclamantul A.I.P. a solicitat anularea deciziei nr. 1366 din 30 octombrie 2012 prin care pârâta, în calitate de angajator, a dispus revocarea sa din funcția de director economic din cadrul D.R.D.P. Timișoara și trecerea într-o funcție corespunzătoare pregătirii profesionale, începând cu data de 30 octombrie 2012; anularea actului adițional din data de 7 noiembrie 2012 prin care au fost schimbate funcția, locul de muncă și salariul, act adițional semnat doar de angajator.

A constatat că, în speță, regimul juridic al funcțiilor de conducere din cadrul C.N.A.D.R. se regăsește în norma specială, respectiv O.U.G. nr. 84/2003 în care se prevede că directorul general numește, suspendă și revocă directorii executivi cu acordul Consiliului de Administrație, iar această cerință a fost îndeplinită, întrucât prin hotărârea Consiliului de administrație din 30 octombrie 2012 a fost aprobată revocarea din funcția de director economic a reclamantului A.I.P. Totodată, Curtea a reținut că existența unui litigiu anterior, cu privire la o altă decizie de revocare și a unui act adițional, nu are influență în cauză, deoarece litigiile nu au același obiect, actele juridice fiind analizate în funcție de circumstanțele și criticile specifice fiecărei cauze.

Prin sentința civilă nr. 5962 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1571 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, s-a anulat decizia nr. 509 din 29 aprilie 2011 și actul adițional din 29 aprilie 2011 la contractul individual de muncă din 4 aprilie 2001 încheiat pe numele reclamantului, s-a dispus anularea deciziei din 22 august 2011, reintegrarea reclamantului pe postul și funcția deținute anterior emiterii acestor acte, respectiv director economic în cadrul D.R.D.P. Timișoara și a fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care a beneficiat reclamantul dacă nu ar fi fost revocat și concediat începând cu data de 8 august 2011 și până la data reintegrării reclamantului.

Învestită cu soluționarea cererii de revizuire referitoarea la contrarietatea de hotărâri, Înalta Curte la termenul de judecată din 27 martie 2013 a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire raportat la condițiile precizate la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din perspectiva îndeplinirii condiției triplei identități și dacă ultima hotărâre care a fost pronunțată a încălcat principiul puterii lucrului. Examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Prin urmare, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Prin intermediul acestui motiv de revizuire se protejează atât efectul negativ al autorității de lucru judecat (care interzice realizarea unei noi judecăți, în condiții de identitate de părți, obiect, cauză), cât și cel pozitiv (care presupune că aspectul litigios dezlegat pe cale incidentală într-un proces să nu fie contrazis cu ocazia unei judecăți ulterioare). Deci, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat.

Aceasta deoarece, prin reglementarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia. Din perspectiva existenței triplei identități (obiect, părți, cauză), impusă de norma invocată ca temei al cererii de retractare, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită, obiectul nefiind identic.

Așa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, deși în litigiile finalizate prin decizia civilă nr. 1851 din 17 iulie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale și sentința civilă nr. 5962 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1571 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, figurează aceleași părți și există identitate din perspectiva cauzei raportului juridic dedus judecății, sub aspectul obiectului nu există identitate. Aceasta deoarece în cele două litigii în analiză reclamantul/revizuentul contestă acte juridice diferite, emise în împrejurări de fapt diferite. Așa fiind, cum cerințele (triplei identități, de persoane obiect și cauză juridică) impuse de textul legal trebuie să fie îndeplinite cumulativ, insuficiența menționată, a lipsei identității de obiect, înlătură aplicarea art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Nici din perspectiva invocării în cel de al doilea proces al autorității de lucru judecat a primei hotărâri nu este incident motivul de retractare prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Așa cum s-a arătat anterior, una dintre condițiile de admisibilitate este aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei. Dacă instanța sesizată cu cea de-a doua acțiune a respins excepția autorității de lucru judecat, această apărarea nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acțiuni.

În litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Timișoara, analizând recursul formulat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței civile nr. 639/PI din 21 februarie 2013, a cercetat autoritatea de lucru judecat a problemelor de drept dezlegate în litigiul anterior (ce viza anularea deciziei nr. 509 din 29 aprilie 2011 emisă de pârâtă) și a statuat că dezlegarea juridică dată în acea cauză nu are influență în litigiul soluționat prin decizia a cărei revizuire se solicită.

Așadar, în cel de-al doilea litigiu a fost analizată autoritatea de lucru judecat a deciziei invocate, astfel încât părțile în cauză nu o mai pot reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina și practica judiciară a instanțelor naționale, cât și în jurisprudența europeană, motiv pentru care revizuirea apare ca inadmisibilă și din această perspectivă. Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și, pe cale de consecință, cererea de revizuire nu este admisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.I.P. împotriva deciziei civile nr. 1851 din 17 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.