ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2014

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire, înregistrată la Curtea

de Apel Timișoara sub nr. 845/59/2013, revizuentul A.I.P. a chemat în judecată intimata

C.N.A.D.R. București, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând

schimbarea în tot a deciziei civile nr. 1851 din 17 iulie 2013, pronunțată de către

Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 12008/30/2012, în sensul respingerii recursului

și menținerii în tot a sentinței civile nr. 639 din 21 februarie 2013 a Tribunalului

Timiș.

În motivarea cererii de

revizuire a arătat, în esență, că instanța de recurs a reținut, pentru dezlegarea

pricinii și admiterea recursului, o stare de fapt și de drept, care este rezultatul

lipsei unor înscrisuri care nu se aflau la dosar. Fiind un litigiu de muncă, sarcina

probei incumba angajatorului, care cu rea-voință, nu a prezentat toate actele și

înscrisurile aferente contractului individual de muncă, acte și înscrisuri cerute

și care trebuiau să se afle în posesia angajatorului în dosarul de personal

.

Instanța de recurs a reținut,

în lipsa de la dosar a actelor adiționale și a înscrisurilor, că funcția de director

economic s-ar încadra în funcțiile de director executiv, deși, conform actului adițional

la contractul individual de muncă din 17 aprilie 2009, funcția revizuentului la

acea dată, ca și la data actelor criticate prin prezenta acțiune, era de director

economic, iar nu de director executiv economic sau orice alt director executiv.

A arătat că Dosarul

nr. 5956/30/2011 avea același obiect cu cel pendinte, vizând o altă încercare de

revocare a revizuentului din funcția de director economic.

În acest dosar, prin sentință

civilă nr. 5962 din 19 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș, menținută prin decizia

pronunțată în recursul judecat, instanța s-a pronunțat asupra acelorași probleme,

în sensul că a constatat că revizuentul nu poate fi asimilat directorilor executivi

și că i se aplică prevederile C. muncii.

În dosarul pendinte există

și înscrisul din care rezultă că revizuentul este angajat director economic în urma

câștigării unui concurs pe post, înscris care nu se afla în Dosarul nr. 5956/30/2011,

iar opinia instanței este diferită, deși sunt aceleași înscrisuri și aceleași părți.

În drept, a invocat dispozițiile

art. 509 pct. 2 și pct. 8 noul C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Timișoara, la termenul de judecată din data de 9

octombrie 2013, din oficiu, a pus în discuție temeiul juridic al cererii de revizuire,

având în vedere că litigiul a început înainte de intrarea în vigoare a noului C.

proc. civ., respectiv dacă revizuirea este întemeiată pe dispozițiile art. 322

pct. 3 și pct. 7 vechiul C. proc. civ., care reglementează aceleași motive de revizuire

ca și art. 509 pct. 2 și pct. 8 noul C. proc. civ., iar reprezentantul revizuentului

a precizat că temeiul juridic al cererii de revizuire îl reprezintă dispozițiile

art. 322 pct. 3 și pct. 7 vechiul C. proc. civ., dat fiind că motivele de revizuire

invocate prin cererea pendinte se încadrează în cele reglementate de aceste prevederi

legale prin raportare la data sesizării instanței de judecată cu acțiunea ce a făcut

obiectul Dosarului nr. 12008/30/2012 al Tribunalului Timiș.

Curtea de Apel Timișoara,

secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 2443 din 9

octombrie 2013, a respins cererea de revizuire formulată de A.I.P., în temeiul

art. 322 pct. 3 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 1851 din 17 iulie 2013

a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența de soluționare a cererii de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei

Curți.

Prin decizia civilă

nr. 1851 din 17 iulie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și

asigurări sociale a admis recursul formulat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței

civile nr. 639 PI din 21 februarie 2013 a Tribunalului Timiș, a modificat această

sentință în sensul respingerii acțiunii.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea a reținut că prin acțiunea promovată reclamantul A.I.P. a solicitat anularea

deciziei nr. 1366 din 30 octombrie 2012 prin care pârâta, în calitate de angajator,

a dispus revocarea sa din funcția de director economic din cadrul D.R.D.P. Timișoara

și trecerea într-o funcție corespunzătoare pregătirii profesionale, începând cu

data de 30 octombrie 2012; anularea actului adițional din data de 7 noiembrie 2012

prin care au fost schimbate funcția, locul de muncă și salariul, act adițional semnat

doar de angajator.

A constatat că, în speță,

regimul juridic al funcțiilor de conducere din cadrul C.N.A.D.R. se regăsește în

norma specială, respectiv O.U.G. nr. 84/2003 în care se prevede că directorul general

numește, suspendă și revocă directorii executivi cu acordul Consiliului de Administrație,

iar această cerință a fost îndeplinită, întrucât prin hotărârea Consiliului de administrație

din 30 octombrie 2012 a fost aprobată revocarea din funcția de director economic

a reclamantului A.I.P.

Totodată, Curtea a reținut

că existența unui litigiu anterior, cu privire la o altă decizie de revocare și

a unui act adițional, nu are influență în cauză, deoarece litigiile nu au același

obiect, actele juridice fiind analizate în funcție de circumstanțele și criticile

specifice fiecărei cauze.

Prin sentința civilă

nr. 5962 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, irevocabilă prin

decizia civilă nr. 1571 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, s-a anulat

decizia nr. 509 din 29 aprilie 2011 și actul adițional din 29 aprilie 2011 la contractul

individual de muncă din 4 aprilie 2001 încheiat pe numele reclamantului, s-a dispus

anularea deciziei din 22 august 2011, reintegrarea reclamantului pe postul și funcția

deținute anterior emiterii acestor acte, respectiv director economic în cadrul D.R.D.P.

Timișoara și a fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile

indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care a beneficiat

reclamantul dacă nu ar fi fost revocat și concediat începând cu data de 8

august 2011 și până la data reintegrării reclamantului.

Învestită cu soluționarea

cererii de revizuire referitoarea la contrarietatea de hotărâri, Înalta Curte la

termenul de judecată din 27 martie 2013 a invocat excepția inadmisibilității cererii

de revizuire raportat la condițiile precizate la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din

perspectiva îndeplinirii condiției triplei identități și dacă ultima hotărâre care

a fost pronunțată a încălcat principiul puterii lucrului.

Examinând admisibilitatea

cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea, fiind o cale

extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă

interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în

condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Rațiunea reglementării

revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește în necesitatea

de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele

au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză

și aceleași părți.

Prin urmare, instanța

competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei

hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată

cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat și, în caz afirmativ, procedează

la anularea ultimei hotărâri.

Prin intermediul acestui

motiv de revizuire se protejează atât efectul negativ al autorității de lucru judecat

(care interzice realizarea unei noi judecăți, în condiții de identitate de părți,

obiect, cauză), cât și cel pozitiv (care presupune că aspectul litigios dezlegat

pe cale incidentală într-un proces să nu fie contrazis cu ocazia unei judecăți ulterioare).

Deci, posibilitatea de

a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea

ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau,

chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiilor

în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția

puterii de lucru judecat.

Aceasta deoarece, prin

reglementarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare

a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se

existența lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive

nu se pot concilia.

Din perspectiva existenței

triplei identități (obiect, părți, cauză), impusă de norma invocată ca temei al

cererii de retractare, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită,

obiectul nefiind identic.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumată a cauzei, deși în litigiile finalizate prin decizia civilă nr. 1851 din

17 iulie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale

și sentința civilă nr. 5962 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș,

irevocabilă prin decizia civilă nr. 1571 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara,

figurează aceleași părți și există identitate din perspectiva cauzei raportului

juridic dedus judecății, sub aspectul obiectului nu există identitate.

Aceasta deoarece în cele

două litigii în analiză reclamantul/revizuentul contestă acte juridice diferite,

emise în împrejurări de fapt diferite.

Așa fiind, cum cerințele

(triplei identități, de persoane obiect și cauză juridică) impuse de textul legal

trebuie să fie îndeplinite cumulativ, insuficiența menționată, a lipsei identității

de obiect, înlătură aplicarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Nici din perspectiva invocării

în cel de al doilea proces al autorității de lucru judecat a primei hotărâri nu

este incident motivul de retractare prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

Așa cum s-a arătat anterior,

una dintre condițiile de admisibilitate este aceea ca în cel de-al doilea proces

să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată,

instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei. Dacă instanța sesizată cu cea de-a

doua acțiune a respins excepția autorității de lucru judecat, această apărarea nu

mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de

lucru judecat a hotărârii date asupra primei acțiuni.

În litigiul finalizat

prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Timișoara, analizând

recursul formulat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței civile nr. 639/PI din

21 februarie 2013, a cercetat autoritatea de lucru judecat a problemelor de drept

dezlegate în litigiul anterior (ce viza anularea deciziei nr. 509 din 29

aprilie 2011 emisă de pârâtă) și a statuat că dezlegarea juridică dată în acea cauză

nu are influență în litigiul soluționat prin decizia a cărei revizuire se solicită.

Așadar, în cel de-al doilea

litigiu a fost analizată autoritatea de lucru judecat a deciziei invocate, astfel

încât părțile în cauză nu o mai pot reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune

principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului

securității raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina și

practica judiciară a instanțelor naționale, cât și în jurisprudența europeană, motiv

pentru care revizuirea apare ca inadmisibilă și din această perspectivă.

Așa fiind, pentru considerentele

de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condițiile

de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, pe

cale de consecință, cererea de revizuire nu este admisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul A.I.P. împotriva deciziei civile

nr. 1851 din 17 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2014.