ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1426/2017

HOTĂRÂRE

29.09.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1426/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1426/2017

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la data de 18 noiembrie 2016, sub nr. x/99/2016, semnată de avocat A., s-a menționat că Sindicatul Drumarilor B., în numele și pentru membrul de sindicat C., solicită, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (CNADNR) - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, anularea Deciziei de concediere nr. 587 din 26 septembrie 2036, emisă de pârâtă, reintegrarea numitei C. în funcția deținută anterior și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat de la momentul concedierii și până la reintegrare, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului muncii și pe cele ale Legii nr. 62/2011.

Intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fostă CNADNR SA), reprezentată prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 260 din 8 februarie 2017, Tribunalul lași, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Iași a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Conform prevederilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, care a intrat în vigoare la data de 13 mai 2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Tribunalul Iași a constatat că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta C. domiciliază în județul Timiș, iar din conținutul contractului individual de muncă și a actelor adiționale la acest contract reiese că locui de muncă ai acesteia a fost la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Cât privește Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție în recurs în interesul legii, a cărei incidență în speță a fost invocată de către partea reclamantă, Tribunalul Iași a reținut că aceasta nu este incidență în cauza dedusă judecății.

Tribunalul Iași a constatat că prin această decizie s-a stabilit care sunt instanțele competente să soluționeze acțiunile formulate de organizațiile sindicale în numele membrilor de sindicat. Deși în cererea de chemare în judecată se menționează că aceasta a fost formulată de Sindicatul Drumarilor B., în numele și pentru reclamanta C., la dosar nu a fost depusă împuternicirea dată de aceasta sindicatului în vederea promovării acțiunii.

De asemenea, s-a reținut că cererea de chemare în judecată a fost semnată de către avocat A., iar conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar, acest avocat a fost mandatat de către C., în baza Contractului de asistență juridică 1718015/2016, pentru a exercita următoarele activități juridice în cauză: redactare și semnare documente, propunere și susținere de probe, invocare excepții și formulare concluzii. Ca atare, semnatarul cererii de chemare în judecată nu a fost împuternicit de către sindicat să reprezinte interesele membrului său, ci a fost împuternicit chiar de către reclamanta persoană fizică,

Tribunalul Iași a apreciat că mențiunea din cuprinsul cererii de chemare în judecată, conform căreia a fost formulată de Sindicatul Drumarilor B., în numele și pentru reclamanta C., nu este de natură să atragă competența instanței în a cărei circumscripție se află sediul sindicatului, cu atât mai mult cu cât domiciliul reclamantei și locul de muncă al acesteia se află în județul Timiș.

În aceste condiții, a apreciat că stabilirea competenței Tribunalului Iași prin raportare la instituția reprezentării procesuale, prin intermediul sindicatului, pentru a beneficia de aplicarea Deciziei nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, deturnează instituția competenței exclusive de la finalitatea sa.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Timiș.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș

- Secția I civilă la data de 15 martie 2017, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 486fPI. din 12 aprilie 2017, Tribunalului Timiș, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului lași. Constatând existența conflictului negativ de competența, a suspendai judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, față de dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, conform cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, și în raport de aspectele statuate prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, competența de soluționare a cererii deduse judecății revine Tribunalului Iași.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Timiș, în considerarea dispozițiilor legale și a argumentelor care succed:

În cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași

- Secția I civilă la data de 18 noiembrie 2036, sub nr. x/99/2016, se menționează că Sindicatul Drumarilor B. a solicitat, în numele și pentru reclamanta C., prin avocat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (CNADNR) - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, anularea Deciziei de concediere nr. 5S7/26 septembrie 2016, emisă de pârâtă, reintegrarea numitei D. în funcția deținută anterior și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la momentul concedierii și până la reintegrare, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost semnată de avocat A., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 50 în dosarul Tribunalului Iași, emisă conform Contractului de asistență juridică nr. 1718015/2016, în care se specifică faptul ca a fost mandatată să redacteze și să semneze acțiunea civilă, să propună și să susțină probe, să invoce excepții și sa formuleze concluzii în cauză de către clientul C.

Împuternicirea avocațială poartă, la rubrica „semnătura client" mențiunea „conform contract".

Prin împuternicirea pentru acordarea asistenței juridice și reprezentare în instanță din data de 4 octombrie 2016, aflată la dosarul Tribunalului Timiș, reclamanta C. a mandatat Sindicatul Drumarilor B., ca, în baza dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 să o reprezinte, în sensul angajării unui avocat, care să îi susțină interesele în cauză.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie, conform art. 330

C. proc. civ. de la 1865 s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (În prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de munca în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Înalta Curte reține că pentru a face aplicarea dezlegărilor date cu caracter obligatoriu prin decizia mai sus menționată, respectiv pentru a se stabili competența de soluționare a cererii deduse judecății în favoarea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul sindicatului, este necesar ca cererea de chemare în judecată să fie formulată de organizația sindicală (căreia i-a fost recunoscută legitimare procesuală activă prin aceeași decizie).

Or, din această perspectivă, Înalta Curte constată că, deși formal în cererea de chemare în judecată s-a menționat că Sindicatul Drumarilor B., cu sediul în municipiul Iași, formulează contestația împotriva Deciziei de concediere nr. 587 din 26 septembrie 2016, emisă de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (CNADNR) - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în numele și pentru membrul de sindicat C., la dosar nu se regăsesc înscrisuri pe baza cărora să se poată conchide că doamna avocat A. a fost împuternicită de Sindicatul Drumarilor B. să formuleze și să înregistreze pe rolul instanțelor judecătorești cererea cu referire la care a intervenit prezentul conflict negativ de competență.

Astfel, deși la fila 12 din dosarul Tribunalului Timiș a fost depusă o împuternicire dată de D. Sindicatului Drumarilor B., în baza căreia această organizație sindicală ar fi fost abilitată să introducă cererea de chemare în judecată prin reprezentant convențional, din împuternicirea avocațială aflată la fila 50 în dosarul Tribunalului Timiș rezultă că avocatul care a formulat cererea de chemare în judecată a fost mandatat de persoana fizică (D.), iar nu de sindicat; prin urmare, calitatea de reclamant revine persoanei fizice.

Pe cale de consecință, nu se poate face aplicarea, în ceea ce privește stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze conflictul de muncă, a regulilor cuprinse în Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

În continuare, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui. circumscripție își are domiciliul sau locul de. muncă reclamantul'',

Aceste dispoziții sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53 privind Codul muncii, care prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are reședința ori, după caz, sediul, având în vedere succesiunea în timp a normelor cu același obiect și faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele de muncă în care reclamantul este persoană fizică.

Așadar, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de data formulării acțiunii, respectiv 18 noiembrie 2016, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Înalta Curte constată că, potrivit mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta D. domiciliază în municipiul Timișoara, Intrarea Mierlei iar din copia contractului individual de muncă și a actelor adiționale la contract rezultă că aceasta și-a desfășurat activitatea în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (CNADNR) - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu sediul în municipiul Timișoara, județul Timiș.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.