ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1303/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1722/PI/12.12.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de A., pentru reclamanta B., împotriva pârâtei Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, având ca obiect contestarea deciziei de concediere și, în consecință a anulat Decizia pârâtei nr. 587/26.09.2016; a obligat pârâta să o reintegreze pe reclamantă pe postul avut înainte de concediere; a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și pană la data reintegrării în funcția deținută anterior concedierii; a obligat pârâta sa plătească reclamantei 7380 RON onorariu de avocat și 413,02 euro cheltuieli de deplasare, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin apelul formulat la data de 01.03.2019, apelanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat suspendarea executării provizorii a dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 1722/PI/12.12.2018 conform art. 450 din C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a apelului, deoarece punerea în executare a hotărârii primei instanțe ar putea să producă o pagubă însemnată instituției, în cazul în care ar fi admis apelul formulat de către aceasta, motivat de posibilitatea că sumele de bani pe care trebuie să le achite nu ar mai putea fi recuperate de la reclamantă, coroborat cu argumentul că aceasta la momentul concedierii a beneficiat de 12 salarii medii nete pe companie. Mai mult, pentru punerea în executare a hotărârii, așa cum a fost pronunțată, apelanta trebuie să suplimenteze fondurile salariate și să modifice structura organizatorică în așa fel încât să fie posibilă înființarea unui serviciu care să aibă prevăzut un post de Șef Serviciu.

Prin încheierea din 5 aprilie 2019 Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins cererea de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 1722/PI/12.12.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2016, formulată de apelanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara în contradictoriu cu intimatul A. în numele și pentru membrul de sindicat B..

A obligat apelanta la plata în favoarea intimatului a cheltuielilor de judecată generate de soluționarea cererii de suspendare în cuantum redus de 1.000 RON.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel apelanta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara care și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 450 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 719 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității apelului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității apelului și a reiterat criticile formulate prin cererea de apel.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părților, față de care niciuna dintre părți nu a depus punct de vedere.

Prin încheierea din 13 februarie 2020, constatându-se că recursul nu poate fi soluționat conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-Civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen pentru judecata acestuia.

Este de menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 450 alin. (1) C. proc. civ. suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecății în apel, iar conform alin. (3) al aceluiași text de lege cererea de suspendare se va judeca de către instanța de apel, dispozițiile art. 719 alin. (6), în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, fiind aplicabile. În teza finală a acestui alineat se prevede că încheierea dată asupra suspendării provizorii poate fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă.

In speță, hotărârea ce a format obiectul cererii de suspendare provizorie soluționată prin încheierea 5 aprilie 2019 este dată într-un litigiu de muncă, iar potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă nu sunt supuse recursului.

Prin urmare, cum în speță s-a dispus respingerea cererii de suspendare provizorie a unei hotărâri judecătorești care este supusă numai căii de atac a apelului, încheierea pronunțată este definitivă, aplicând prin analogie dispozițiile art. 484 C. proc. civ., pentru că nu se poate ca încheierea de suspendare a executării unei hotărâri să fie supusă altor căi de atac decât cele pe care le are deschise hotărârea supusă executării.

Sub aspectul normelor de competență materială, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa.

Art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că " secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel".

Deși potrivit art. 719 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că încheierea ce face obiectul controlului judiciar în speță este pronunțată, în faza procesuală a apelului, de către Curtea de Apel.

In reglementarea C. proc. civ. și a Legii nr. 303/2004, menționate anterior, Înaltei Curți nu i-au fost atribuite competențe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează expres o astfel de posibilitate.

In concluzie, textele de lege menționate nu cuprind nicio prevedere care sa confere expres Înaltei Curți competență în soluționarea apelului împotriva încheierii dată de Curtea de Apel într-o cerere de suspendare provizorie a executării unei hotărâri pronunțate într-un conflict de munca.

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, încheierea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva încheierii din 5 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva încheierii din 5 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.