Decizia nr. 1012/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă la data de 10.02.2020, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și Garda Forestieră Oradea, obligarea pârâtei la plata sumei de 7400 RON și echivalentul în RON la data plății a contravalorii autoturismului în sumă de 883 euro reprezentând daune materiale; obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 euro (echivalentul în RON la data plății), reprezentând daune morale (200.000 euro pentru fiecare membru al familiei) și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ., art. 1376, art. 1377 C. civ., precum și textele legale invocate în cuprinsul acțiunii. Prin întâmpinare, pârâta Garda Forestieră Oradea, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii reclamanților, iar pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive a instituției. Prin întâmpinare, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 247/06.10.2020, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră Oradea și în consecință, a respins acțiunea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acțiunea în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara; a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 7.400 RON și a sumei de 883 euro (echivalentul în RON de la data plății), cu titlu de daune materiale, precum și a sumei de 80.000 euro (echivalentul în RON de la data plății), cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 euro (echivalentul în RON de la data plății), cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamantul C. a sumei de 100.000 euro (echivalentul în RON de la data plății), cu titlu de daune morale; a respins, în rest, acțiunea; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale. Prin decizia nr. 67/22.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara prin secția Drumuri Naționale Arad împotriva sentinței și a obligat apelanta să plătească intimatei A. suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Prin decizia nr. 815/12.04.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara prin secția Drumuri Naționale Arad împotriva deciziei mai sus menționate și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă sub nr. x/2020*.

Al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 290/27.10.2022, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara prin secția Drumuri Naționale Arad împotriva sentinței; a obligat apelanta să plătească intimatei A. suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și art. 6 CEDO, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA-Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara prin secția Drumuri Naționale Arad. În motivarea recursului, s-a arătat că decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, ce încalcă directivele obligatorii ale deciziei de casare, situație față de care se impune casarea acesteia și rejudecarea procesului în fond, în ce privește cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, în sensul diminuării la suma de 13.636 euro pentru fiecare dintre aceștia, în conformitate cu dispozițiile deciziei nr. 815/12.04.2022 a Înaltei Curți, cu condițiile de viață ale victimei, nivelul de trai existent în România și despăgubirea medie în caz de deces cauzat prin accident, acordată de instanțele Uniunii Europene la un venit mediu lunar de 1.576 euro. Prin păstrarea daunelor morale acordate de către prima instanță, total disproporționate în raport atât de condițiile de viață ale familiei din prezenta speță, cât și cu nivelul de trai existent în România, instanța de apel a conturat o îmbogățire fără just temei în favoarea reclamanților, în evidentă contradicție cu directivele deciziei de casare. Soluția instanței de apel încalcă și prevederile art. 6 CEDO, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât cuantumul daunelor morale de 280.000 euro este exagerat în raport cu proporționalitatea prevăzută de jurisprudența CEDO în funcție de atingerea adusă, dar și față de cuantumul veniturilor realizate de către defunctul D. anterior decesului. Referitor la veniturile realizate de defunctul D. anterior decesului acestuia, recurenta a arătat că, așa cum rezultă din probele dosarului, venitul său mediu lunar era de aproximativ 500-600 euro/lună, respectiv circa 7.000 euro/an. Față de acest venit mediu anual al defunctului, instanța de apel a acordat intimatilor-reclamanți daune morale echivalente cu sumele cu care ruda (soț/tată) acestora ar fi contribuit la bugetul familiei într-o perioadă de 40 de ani, sumă complet exagerată, care nu numai că acoperă pe deplin veniturile realizate de acesta, precum și suferința cauzată soției și copiilor săi (aflați aproape de majorat) de pierderea sa prematură, dar raportat la veniturile familiei intimaților-reclamanți dinainte de pierderea rudei lor apropiate, reprezintă un folos material injust acordat acestora. Aceeași concluzie rezultă din simpla analiză a despăgubirilor în caz de deces cauzat prin accident, acordate cu titlu de daune morale de instanțele de judecată din Uniunea Europeană la un venit mediu net lunar de 1.576 euro, care, în medie, este de 13.636 euro pentru fiecare persoană îndreptățită la primirea unor astfel de despăgubiri. Cuantumul daunelor morale, pe care se impune să le primească intimații-reclamanți în urma prejudiciului suferit de aceștia prin pierderea prematură a rudei lor apropiate, trebuie să fie echivalent cu acela pe care le-ar primi în cazul în care defunctul D. ar fi decedat într-un accident de circulație, situația fiind similară. Potrivit Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, editat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, se poate observa că în multe țări din Uniunea Europeană (Danemarca, Olanda, Norvegia, Slovacia, Suedia), victimelor indirecte, adică persoanelor apropiate supraviețuitoare, așa cum sunt intimații-reclamanți din prezenta speță, nici măcar nu li se acordă daune morale în urma decesului unei rude apropiate, iar în statele în care se acordă astfel de despăgubiri, cuantumul acestora este unul modic, media europeană în caz de deces fiind de 13.636 euro, la un venit mediu net lunar de 1.576 euro (mult mai ridicat decât venitul mediu net lunar din țara noastră), respectiv echivalentul a mai puțin de 9 salarii medii nete lunare. Față de această practică judiciară unitară a statelor care fac parte din Uniunea Europeană, acordarea, de către Curtea de Apel Timișoara, intimaților-reclamanți din prezenta cauză, a unor daune morale de peste 7 ori mai mare decât media europeană celor doi copii ai defunctului D. și de peste 5 ori mai mare decât această medie soției supraviețuitoare este nejustificată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata a expus considerentele instanței de apel, apreciate de aceasta ca fiind legale și temeinice, și a arătat că recurentul-pârât nu a contestat calitatea sa de paznic al lucrului, în sensul art. 1377 C. civ., astfel că și-a asumat răspunderea integrală pentru păstrarea copacilor sănătoși din punct de vedere fitosanitar aflați pe DN 79A, care au cauzat moartea persoanei, iar prin prezentul recurs a reiterat motivele de apel. Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, menținerea deciziei atacate, ca fiind legală și temeinică, arătând că instanța de apel, în rejudecare, a procedat la o analiză proprie efectivă (în limitele stabilite prin decizia de casare), cu privire la constatarea și aprecierea stării de fapt, în vederea calificării și aplicării normelor juridice incidente, relativ la solicitarea apelantei de a diminua cuantumul daunelor morale. În mod temeinic, instanța de apel a apreciat că stingerea dreptului la viață al tatălui/soțului reclamanților a afectat negativ, iremediabil și incomensurabil dreptul la familie și la un mod de viață fericit, armonizat al acestora. În motivarea deciziei recurate au fost avute în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale privind consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată viața familială. Statistica, prin care s-a stabilit că instanțele europene au acordat despăgubiri medii în sumă de 13.636 euro, nu este izvor de drept și nu obligă instanțele din România. Recurenta are obligația de a întreține, repara, administra și exploata autostrăzile, drumurile expres, drumurile naționale, variantele ocolitoare, precum și alte elemente de infrastructură rutieră definite conform legii, în scopul desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță. Recurenta a prevăzut posibilitatea producerii accidentelor pe acest drum datorită vârstei arborilor, a inițiat procedura de tăiere a acestora în luna iulie 2016, dar apoi a rămas în pasivitate până în luna noiembrie, când abia pe data de 08.11.2016, la două zile după producerea accidentului, a continuat această operațiune. Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei-pârâte Garda Forestieră Oradea, recurenta a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural, admiterea recursului astfel cum a fost formulat și judecata în lipsă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul formulat, Înalta Curte reține caracterul său întemeiat în limita criticilor circumscrise motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care s-a invocat nelegalitatea deciziei atacate întrucât aceasta încalcă grav directivele obligatorii ale deciziei de casare nr. 815/12.04.2022 a Înaltei Curți sub aspectul obiectivelor ce trebuie urmărite și asigurate la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru repararea prejudiciilor de ordin moral suferite de reclamanți. Apreciind că decizia de apel nr. 67/22.04.2021 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în cel dintâi ciclu procesual al cauzei, suferă de viciul nemotivării, corespondent motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel care avea a da curs îndrumărilor sale cu aplicarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., respectând caracterul obligatoriu al problemelor de drept dezlegate și judecând din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. Astfel, potrivit deciziei de casare, judecății înfăptuite prin decizia nr. 67/22.04.2021 îi lipsea o evaluare proprie a instanței de apel asupra criteriilor ce determină stabilirea cuantumului daunelor morale acordate care să dea în același timp un răspuns real criticilor din motivele de apel formulate de pârâta Compania Națională a Infrastructurii Rutiere S.A., simpla reiterare a statuărilor primei instanțe fără o analiză reală, efectivă, critică, adnotată considerându-se că nu corespunde exigenței legale a motivării hotărârii impuse prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Totodată, având în vedere conținutul criticilor din apelul pârâtei, care - ca și în actualul recurs, reclama stabilirea unui cuantum exagerat de mare al daunelor morale, atât raportat la veniturile realizate de defunct anterior producerii incidentului, cât și raportat la cuantumul despăgubirii medii în caz de deces cauzat prin accident, acordate de instanțele din Uniunea Europeană la un venit mediu net lunar mult mai mare decât cel din România (respectiv 1.576 eu) Înalta Curte a indicat criteriile concrete, adaptate circumstanțelor cauzei, ce trebuie avute în vedere de instanță în stabilirea cuantumului despăgubirilor menite să compenseze prejudiciile de ordin moral, dar și liniile diriguitoare care să ajute activitatea de evaluare a instanței, precizând, între altele, că finalitatea compensatorie a despăgubirilor pentru prejudiciile de ordin moral "nu se poate atinge nici prin acordarea unor sume de bani excesive comparativ cu condițiile de viață ale victimelor și cu nivelul de trai existent în acest stat, astfel încât reparația bănească să nu conducă la o îmbogățire fără just temei a beneficiarilor". În același context, dat de soluția precedentei decizii din apel, care validase acordarea sumei de 280.000 de euro pentru repararea prejudiciului moral încercat de reclamanți și a criticilor pârâtei de acordare a unei sume exagerat de mari, rămase fără răspuns în analiza instanței, s-a arătat de instanța de casare că "prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pus simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Așadar, instanța de judecată trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a ajunge însă, în situația îmbogățirii fără just temei". Reamintind principiile ce se degajă din jurisprudența CEDO în materia stabilirii de daune pentru prejudiciile morale, instanța de casare a mai indicat că "Pentru a-și păstra caracterul de «satisfacție echitabilă», daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia". Or, refăcând judecata în urma casării cu trimitere, instanța de apel a dat curs doar în mod parțial dezlegărilor și îndrumărilor obligatorii ale deciziei de recurs, deoarece prin hotărârea pronunțată aceasta a refăcut argumentarea acordării daunelor morale pe care le-a stabilit într-un cuantum identic, dar omițând a se preocupa de asigurarea finalității compensatorii a despăgubirilor după cum indicase instanța de recurs, adică "comparativ cu condițiile de viață ale victimelor și cu nivelul de trai existent în acest stat, așa încât reparația bănească să nu conducă la o îmbogățire fără just temei a beneficiarilor" și cât, prin cuantumul lor, daunelor morale să nu fie deturnate de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, acelea de a permite celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge în situația îmbogățirii fără just temei. Răspunzând criticilor pârâtei din apel - care contestase suma acordată drept echivalent al prejudiciilor de ordin moral ca fiind complet exagerată prin raportare la venitul mediu lunar al victimei directe sau la venitul familiei de dinaintea pierderii rudei apropiate ori prin raportare la cuantumul despăgubirii medii în caz de deces cauzat prin accident, acordat de instanțele din Uniunea Europeană funcție de un venit mediu net lunar mai mare decât cel din România (respectiv de 1.576 eu) - instanța de rejudecare s-a rezumat să rețină că aceasta nu a făcut dovada mediei europene a sumelor acordate în caz de deces (ca fiind de 13.636 euro) ori a neacordării de daune morale rudelor victimei imediate în unele țări membre și, de asemenea, că nu poate dimensiona cuantumul daunelor morale funcție de criterii economice precum cel referitor la veniturile realizate de defunct. Or, dimensionarea cuantumului daunelor morale comparativ cu condițiile de viață ale victimelor și cu nivelul de trai în acest stat a constituit, precum s-a arătat, o linie de îndrumare a deciziei de casare menită să asigure o așezare echitabilă a despăgubirii acordată victimei, care să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, așa încât nivelul stabilit să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege. Instanța de apel a refuzat această raportare motivând, eronat și împotriva deciziei de casare, că în stabilirea daunelor morale nu pot fi utilizate criterii economice precum cele referitoare la veniturile realizate de defunct, cu toate că raportarea la care îndruma decizia instanței de recurs avea ca obiectiv, în circumstanța criticilor pârâtei, verificarea cerinței ca reparația bănească acordată să nu conducă la o îmbogățire fără just temei, ci să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale. Aceste exigențe și aceste nuanțe sunt importante și au semnificația lor proprie atunci când în discuție se află compensarea prejudiciilor de ordin moral provocate prin suferințele de ordin sufletesc, moral și psihic îndurate de rudele celor decedați în accidente ori în circumstanțe factuale asimilate acestora, precum cele în speță, având în vedere dimensiunea majoră a acestora, aproape sau chiar incomensurabilă și imposibilitatea, din acest motiv, a acoperirii integrale a unor atare prejudicii. Tendința dimensionării daunelor acordate spre același nivel major al prejudiciului încercat devine un factor de rupere a echilibrului și de pierdere a calității de "satisfacție echitabilă" a daunelor morale care, așa cum a statuat deja anterior decizia de casare, atrage consecința deturnării acestora de la scopul și finalitatea prevăzută de lege, atare despăgubiri nefiind menite, spre exemplu, să preia rolul și funcția daunelor materiale. Or, păstrând același cuantum al daunelor morale ce fusese acordat de instanțe în primul ciclu procesual de judecată a cauzei, fără a-l supune verificării cerințelor la care îndruma decizia de casare, instanța de apel s-a plasat prin judecata sa într-o poziție de contradicție fățișă în raport cu aceasta, pronunțând din acest motiv o soluție nelegală, ce a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și casabilă pe temeiul dispozițiilor art. 497 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În consecință, pentru aceste motive, va fi admis recursul formulat de pârâtă și va fi casată decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.