ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 815/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2020, pe rolul Tribunalului Arad, sub nr. x/2020, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și Garda Forestieră Oradea, solicitând: obligarea pârâtei la plata sumei de 7400 RON și echivalentul în RON la data plății a contravalorii autoturismului în sumă de 883 euro reprezentând daune materiale; obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 euro (echivalentul în RON la data plății), reprezentând daune morale (200.000 euro pentru fiecare membru al familiei) și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ., art. 1376, art. 1377 C. civ. și textele legale invocate în cuprinsul acțiunii. Prin întâmpinare, pârâta Garda Forestieră Oradea a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamanților, iar pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive a instituției.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul Arad Prin sentința civilă nr. 247 din 06.10.2020 pronunțată în dosar nr. x/2020, Tribunalul Arad a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră Oradea și în consecință, a respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Oradea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și în consecință, a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 7400 RON și a sumei de 883 euro (echivalentul în RON de la data plății) cu titlu de daune materiale, precum și a sumei de 80.000 euro (echivalentul în RON de la data plății) cu titlu de daune morale, a obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 euro (echivalentul în RON de la data plății) cu titlu de daune morale, a obligat pârâta la plata către reclamantul C. a sumei de 100.000 euro (echivalentul în RON de la data plății) cu titlu de daune morale; a respins în rest cererea formulată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale. Împotriva sentinței civile nr. 247 din 6.10.2020 pronunțate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 a formulat apel pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR), Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin secția Drumuri Naționale Arad.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 67 din 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara prin secția Drumuri Naționale Arad în contradictoriu cu intimații A., B., C. și Garda Forestieră Oradea împotriva sentinței civile nr. 247 din 6.10.2020 pronunțate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 și a obligat apelanta să plătească intimatei A. suma de 5950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara prin secția Drumuri Naționale Arad. Solicită recurenta-pârâtă a se constata că această hotărâre a fost dată cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 1351 alin. (1)-(2), art. 1382 C. civ. și de prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drept pentru care solicită admiterea cererii de recurs, casarea în tot a deciziei recurate și pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Timișoara, instanța de apel care a pronunțat hotărârea casată. În susținerea primului motiv de nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) net. 8 C. proc. civ., constând în încălcarea de către instanța de apel în decizia atacată a dispozițiilor art. 1351 alin. (1)-(2) C. civ., arată că spre deosebire de cele reținute de instanța de apel în considerentele hotărârii recurate la fila x alin. (2)-(4) din decizie, în cauză este pe deplin incident cazul de forță majoră reprezentat de fenomenele meteorologice extreme din data de 06.11.2016, respectiv de intensificările neobișnuit de puternice ale vântului, cu aspect de vijelie și tornadă, care au determinat prăbușirea unui copac complet sănătos din punct de vedere fitosanitar, peste autoturismul condus de ruda (sot și tată) a intimaților-reclamanți. In susținerea afirmațiilor cu acest obiect, recurenta reiterează starea meteo existentă în dimineața zilei de 06.11.2016, pe DN 79A D. - Chișineu Criș. Or, raportat la definiția dată forței majore de către dispozițiile art. 1351 alin. (2) C. civ., respectiv de eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, consideră că starea meteo existentă în dimineața zilei de 06.11.2016 pe DN 79A D. - Chișineu Criș, îndeplinește pe deplin, în mod cumulativ, toate aceste cerințe. În ce privește primul și cel mai important element al forței majore, exterioritatea, existența sa în prezenta speță a fost recunoscută în mod expres atât de prima instanță la fila x alin. ultim din sentința apelată, cât și de instanța de apel la fila x alin. (3) din decizia recurată, fiind stabilit și necontestat de către nici una dintre părți faptul că prăbușirea copacului peste autoturismul condus de defunctul E., a fost un eveniment străin și total independent de voința acesteia. Față de această împrejurare, este mai presus de orice îndoială că prejudiciul suferit de intimații-reclamanți a fost cauzat de un fapt exterior, respectiv de fenomenul natural reprezentat de intensificările neobișnuit de puternice ale vântului, de până la 80 km/h la rafală, cu aspect de vijelie și tornadă, fără absolut nici o vină din partea instituției. Referitor la cel de al doilea element al forței majore, imprevizibilitatea, instanța de apel a apreciat fără absolut nici un suport probator și fără nici o motivare, la fila x alin. (3) din decizia recurată, că în cauză există doar "un simplu caz fortuit care nu exonerează paznicul lucrului de răspunderea civilă", concluzionând în mod total nelegal că o astfel de stare de fapt nu constituie un caz de forță majoră, deși instituția a dovedit printr-un Raport de expertiză tehnică judiciară, expertiză care a fost efectuată în faza de cercetare penală, că arborele care a căzut peste autoturismul defunctului E., era perfect sănătos, fără să prezinte absolut nici o problemă de natură fitosanitară, astfel încât din moment ce nu s-a prăbușit în urma furtunilor și vijeliilor puternice din sezonul cald, nimeni (nici chiar cea mai prudentă și diligentă persoană) nu ar fi putut prevedea că se va prăbuși în sezonul rece, atunci când este de notorietate că fenomenele meteorologice își pierd mult din intensitate. O astfel de situație ar fi putut fi evitată, doar dacă s-ar fi tăiat anterior absolut toți copacii dintre localitățile D. și Chisineu Cris. aflați pe marginea drumului DN 79A, împrejurare ce însă nu se poate realiza în realitate, întrucât în această zonă, dat fiind specificul reliefului, se impune existența permanentă a unei perdele forestiere pe marginea acestui drum, întrucât în caz contrar, iarna acesta ar deveni complet impracticabil datorită înzăpezirii sale. De altfel, nici chiar defunctul E., deși trebuia să fie persoana cea mai prudentă și diligentă vizavi de siguranța sa personală și nici martorul F., cel ce l-a găsit pe acesta în autoturismul avariat și a sunat la 112 pentru a solicita ajutor, nu au considerat că se impune să aștepte încetarea vijeliei pentru a pleca cu autoturismele de acasă, deși aceasta era de o violență cu totul neobișnuită (nici până atunci și nici de atunci nu au mai fost înregistrate în zonă, în luna noiembrie, fenomene meteorologice atât de extreme), cu alte cuvinte, nu au fost în măsură să prevadă că ar fi existat vreun pericol pe șoseaua dintre D. și Chisineu Cris, determinat de prăbușirea vreunui copac de pe marginea drumului, deoarece în caz contrar, în mod evident nu ar mai fi plecat de acasă. În acest context, între localitățile D. și Chisineu Criș este o distanță mai mică de 10 km, astfel încât de la momentul plecării de acasă a defunctului E. și până la momentul prăbușirii copacului peste autoturismul condus de acesta, înainte ca defunctul să intre în orașul Chisineu Criș, au trecut aproximativ 5 minute, timp în care condițiile meteorologice nu s-au schimbat sensibil, stare de fapt ce conduce la unica concluzie logică că din moment ce defunctul a plecat de acasă în timpul manifestării unor fenomene meteorologice de o astfel de intensitate extremă, acesta și-a asumat toate riscurile, drept pentru care pârâta nu poate fi acuzată în mod legal că nu ar fi luat măsurile necesare pentru deplasarea în siguranță a defunctului pe această cale de transport, pentru simplul motiv că nimeni, nici chiar cea mai prudentă și diligentă persoană, nu ar fi putut prevedea anterior ruperea și prăbușirea unui anume copac complet sănătos din punct de vedere fitosanitar, dintre zecile de copaci aflați pe marginea acestui drum, în condițiile în care prezența acestora este absolut necesară în acea zonă, având calitatea de perdea forestieră. Or, atât doctrina cât și practica judiciară din materia răspunderii civile delictuale, au îmbrățișat fără rezerve opinia conform căreia caracterul imprevizibil al unui eveniment trebuie să fie apreciat de instanța de judecată în mod real, rezonabil, prin raportare la datele concrete ale speței deduse judecății, astfel că nu poate exista un standard ideal și iluzoriu, în care persoana în mod normal chemată să răspundă, cunoaște și poate prevedea în mod infailibil toate riscurile ce pot decurge din exercitarea de către aceasta a unei obligații legale. Cu alte cuvinte, modalitatea de apreciere de către instanță a caracterului previzibil, relativ imprevizibil sau absolut imprevizibil al împrejurării supuse de părți spre soluționare judiciară, nu trebuie să vizeze o comparație în abstract față de cât ar fi putut prevedea cel mai diligent și cunoscător om, ci este o evaluare în concret, prin raportare la situația reală de fapt, iar dacă în urma acestei evaluări, judecătorul constată că o persoană nu putea prevedea prin diligențe rezonabile, făcând demersurile firești și responsabile, un anumit eveniment ce a produs o pagubă (așa cum este în prezenta speță, prăbușirea unui copac complet sănătos din punct de vedere fitosanitar), această persoană nu va fi chemată să răspundă din punct de vedere delictual, dacă sunt întrunite și celelalte condiții ale forței majore. In ce privește cel de al treilea element al forței majore, invincibilitatea fenomenelor meteorologice extreme din ziua de 06.11.2016, reprezentate de intensificările neobișnuit de puternice ale vântului, de până la 80 km/h la rafală, cu aspect de vijelie și tornadă. instanța de apel a apreciat complet nelegal la fila x alin. (2)-(3) din decizia recurată, pe baza atenționărilor de cod galben pentru județul Arad, că starea de fapt din prezenta cauză "nu se încadrează în ipoteza strictă a forței majore". Or, o simplă lectură de pe site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie, a fenomenelor meteo ce se încadrează în atenționarea de cod galben, respectiv - "Fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceață) vor fi temporar periculoase pentru anumite activități, dar altfel sunt obișnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată", dovedește fără putință tăgadă că aceste fenomene nu se potrivesc absolut deloc unor intensificări ale vântului ca acelea din ziua de 06.11.2016, capabile să rupă un copac viguros și complet sănătos din punct de vedere fitosanitar, fenomene care însă se regăsesc în caracterizarea făcută de meteorologi codului roșu: "Fenomene meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceață) vor fi periculoase, cu un grad de intensitate foarte mare și cu efecte dezastruoase". Față de această împrejurare, raportat la urmările reale ale intensificărilor neobișnuit de puternice ale vântului, de până la 80 km/h la rafală, cu aspect de vijelie și tornadă din ziua de 06.11.2016, rezultă fără nici un echivoc faptul că aceste fenomene sunt specifice codului roșu și nicidecum codului galben (nefiind obișnuite nici pentru perioada respectivă de toamnă târzie și nici pentru zona de câmpie din împrejurimile orașului Chisineu Criș, unde vântul nu bate cu intensitatea din zonele de deal și de munte), drept pentru care Curtea de Apel Timișoara se impunea să analizeze și să tragă concluzii în cauză pe baza stării meteorologice reale, necontestate nici de părți și nici de martorii audiați în dosar și nicidecum pe baza unei simple prognoze meteo anterioare zilei de 06.11.2016 și care în mod evident a fost total contrazisă de realitate. Prin analizarea fenomenelor meteorologice extreme prezentate și dovedite de părți, rezultă în mod incontestabil că aceste fenomene meteo se încadrează cât se poate de clar codului roșu, astfel încât potrivit propriilor concluzii ale instanței de apel (doar codurile galben și portocaliu sunt considerate ca nefiind invincibile), aceste fenomene meteorologice, de o intensitate total neobișnuită, ieșită din comun, irezistibile, ce nu au fost prognozate cu precizie nici măcar de meteorologi, au un caracter invincibil, deoarece împotriva unor astfel de fenomene nu există practic nici o acțiune sau forță umană care să le poată opri să se întâmple și să își producă efectele. Pe cale de consecință, spre deosebire de cele reținute fără nici un suport real de către instanța de apel în considerentele hotărârii atacate, în cauză este îndeplinită, alături de celelalte condiții ale existenței forței majore și cerința invincibilității absolute a evenimentelor meteorologice care s-au manifestat în zona orașului Chisineu Criș în ziua de 06.11.2016. Consideră că în cauză este îndeplinită și cerința inevitabilității urmării prejudiciabile produse de fenomenele meteorologice extreme din ziua de 06.11.2016, întrucât raportat la rezoluția pusă de Garda Forestieră Județeană Arad cu nr. x/14.07.2016 pe cererea cu nr. x/04.07.2016, respectiv "se aprobă punerea în valoare a arborilor rupți și uscați care prezintă pericol pentru siguranța circulației", chiar dacă s-ar fi efectuat anumite tăieri de arbori pe DN 79A, între localitățile D. și Chisineu Criș anterior zilei de 06.11.2016, nu s-ar fi tăiat și arborele care a căzut în acea zi peste autoturismul condus de defunctul E., întrucât acest arbore nu era nici rupt și nici uscat, ci din contra, era absolut sănătos din punct de vedere fitosanitar, pe cale de consecință, acesta urmând să se rupă și să se prăbușească în orice variantă. Față de această împrejurare, chiar și în cazul în care evenimentele meteorologice extreme din ziua de 06.11.2016 ar fi fost anticipate ca fiind caracteristice codului roșu, în mod obiectiv nu putea fi evitată producerea acestora și nici efectele lor devastatoare și insurmontabile, în pofida oricăror măsuri ar fi fost luate. Concluzionând, consideră că pârâta a dovedit în mod incontestabil existența în speță a cazului de forță majoră exonerator de răspundere civilă delictuală potrivit dispozițiilor art. 1351 alin. (1)-(2) C. civ., constând în evenimentul extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, reprezentat de fenomenele meteorologice extreme din data de 06.11.2016, respectiv de intensificările neobișnuit de puternice ale vântului, cu aspect de vijelie și tornadă, care au determinat prăbușirea unui copac complet sănătos din punct de vedere fitosanitar, peste autoturismul condus de ruda (soț și tată) a intimaților-reclamanți, motiv pentru care consideră că a dovedit în mod incontestabil faptul că decizia civilă nr. 67/22.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara a fost dată cu încălcarea gravă și flagrantă a acestor prevederi legale. impunându-se a fi casată în întregime. 2 În susținerea celui de al doilea motiv de nelegalitate al cererii de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) oct 8 C. proc. civ., constând în încălcarea de către instanța de apel în decizia atacată a dispozițiilor art. 1382 C. civ., arată că spre deosebire de cele reținute de instanța de apel în considerentele hotărârii recurate la fila x alin. (6)-(7), în cauză există deplină solidaritate a intimatei-pârâte Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Județeană Arad, cu pârâta, în ce privește eventuala obligație de despăgubire a intimaților-reclamanți pentru decesul rudei lor, defunctul E.. În susținerea afirmațiilor cu acest obiect, se învederează următoarele aspecte ignorate de către instanța de apel a cauzei: - a solicitat prin adresa nr. x/04.07.2016, intimatei-pârâte Garda Forestieră Oradea, tăierea integrală a plantației specia plop, de pe drumul nr. 79/A; - intimata Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Județeană Arad a pus pe cererea sa, sub nr. x/14.07.2016, rezoluția: "se aprobă punerea în valoare a arborilor rupți și uscați care prezintă pericol pentru siguranța circulației", pe cale de consecință, neaprobând tăierea arborilor sănătoși de pe marginea acestui drum. În aceste condiții, rezultă că intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Județeană Arad și-a asumat răspunderea integrală pentru păstrarea copacilor sănătoși din punct de vedere fitosanitar, aflați pe DN 79A. Or, având în vedere faptul că arborele care a căzut peste autoturismul condus de ruda (soț/tată) intimaților-reclamanți, nu a fost un arbore rupt anterior sau uscat, ci așa cum rezultă din Raportul de expertiză tehnică judiciară, a fost complet sănătos din punct de vedere fitosanitar, rezultă fără putință de tăgadă că acest copac a făcut parte din categoria copacilor pentru păstrarea cărora intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Județeană Arad și-a asumat răspunderea integrală, drept pentru care de la data de 14.07.2016. această instituție este solidară din punctul de vedere al răspunderii civile delictuale cu pârâta pentru orice daună provocată de ruperea și prăbușirea oricărui copac sănătos aflat pe DN 79A. Față de această împrejurare, la data de 06.11.2016, intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Județeană Arad, avea o răspundere solidară cu pârâta în ce privește ruperea și prăbușirea copacilor sănătoși din punct de vedere fitosanitar de pe marginea drumului DN 79A, motiv pentru care pârâta nu poate fi făcută unică răspunzătoare pentru un prejudiciu cauzat de ruperea și prăbușirea unui copac a cărui tăiere nu i-a fost aprobată de intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Județeană Arad. In condițiile în care intimata-pârâtă menționată și-a asumat extrem de clar și lipsit de echivoc, prin rezoluția nr. 468/14.07.2016, răspunderea pentru păstrarea copacilor sănătoși din punct de vedere fitosanitar, aflați pe DN 79A, rezultă în mod incontestabil că de la această dată, intimata-pârâtă este răspunzătoare în solidar cu paznicul acestor copaci, respectiv cu instituția recurentă, de prejudiciile cauzate de ruperea și prăbușirea acestora. Față de această împrejurare, spre deosebire de cele reținute în mod lipsit de orice temei legal și de orice corespondent în realitate de instanța de apel în considerentele sentinței recurate, fată de intimata-pârâtă Garda Forestieră Oradea-Garda Forestieră Județeană Arad, este pe deplin îndeplinită cerința solidarității la reparație prevăzută de dispozițiile art. 1382 C. civ., drept pentru care consideră că a dovedit în mod incontestabil faptul că decizia civilă nr. 67/22.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara a fost dată cu încălcarea gravă și flagrantă a acestor prevederi legale, impunându-se a fi casată în întregime. 3. În susținerea celui de al treilea motiv de nelegalitate al cererii de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constând în încălcarea de către instanța de apel în decizia atacată a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la dreptul la un proces echitabil se arată că spre deosebire de cele reținute de Curtea de Apel Timișoara în considerentele hotărârii recurate la fila x alin. ultim-fila x alin. (4) din decizie, cuantumul daunelor morale acordate intimaților-reclamanți, în sumă totală de 280.000 euro, este absolut exagerat raportat la raportul rezonabil de proporționalitate prevăzut de Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Tolstov Miloslovskv vs Regatul Unit, dintre valoarea despăgubirilor și atingerea adusă, atât în ce privește cuantumul veniturilor realizate de către defunctul E. anterior decesului acestuia, cât și în ce privește cuantumul despăgubirii medii în caz de deces cauzat prin accident, acordate de instanțele de judecată din Uniunea Europeană la un venit mediu net lunar mult mai mare decât venitul mediu net lunar din țara noastră, respectiv 1.576 EURO. Referitor la veniturile realizate de defunctul E. anterior decesului acestuia, supune atenției Înaltei Curți, împrejurarea că din moment ce acesta era nevoit să presteze diferite munci în construcții, în străinătate (potrivit depoziției martorului F.), venitul său mediu lunar era de aproximativ 500-600 EURO/lună respectiv circa 7.000 euro/an. În aceeași ordine de idei, intimații-reclamați nu au făcut dovada faptul că defunctul ar fi avut un venit lunar mai mare de 500-600 Euro/lună. Or, față de acest venit mediu anual al defunctului menționat, instanța de apel a acordat intimaților-reclamanți daune morale echivalente cu banii cu care ruda (soț/tată) a acestora ar fi contribuit la bugetul familiei într-o perioadă de 40 de ani, sumă complet exagerată, care nu numai că acoperă pe deplin veniturile realizate de acesta, precum și suferința cauzată soției și copiilor săi (aflați aproape de majorat) de pierderea sa prematură, dar raportat la veniturile familiei intimaților-reclamanți dinainte de pierderea rudei lor apropiate, reprezintă în mod evident un folos material injust acordat acestora de Curtea de Apel Timișoara. Aceeași concluzie rezultă din simpla analiză a despăgubirilor în caz de deces cauzat prin accident, acordate cu titlu de daune morale de instanțele de judecată din Uniunea Europeană la un venit mediu net lunar de 1.576 EURO, care în medie este de 13.636 EURO (treisprezece mii șase sute treizeci și șase euro) pentru fiecare persoană îndreptățită la primirea unor astfel de despăgubiri. În susținerea afirmațiilor, supune atenției instanței de recurs faptul că suma daunelor morale pe care se impune să le primească intimații-reclamanți în urma prejudiciului suferit de aceștia prin pierderea prematură a rudei lor apropiate, trebuie să fie echivalent cu cuantumul daunelor morale pe care le-ar primi în cazul în care defunctul E. ar fi decedat într-un accident de circulație, situația fiind similară. Or, din simpla vizionare a Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, editat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, se poate observa că în multe țări din Uniunea Europeană (Danemarca, Olanda, Norvegia, Slovacia, Suedia), victimelor indirecte, adică persoanelor apropiate supraviețuitoare, așa cum sunt intimații-reclamanți din prezenta speță, nici măcar nu li se acordă daune morale în urma decesului unei rude apropiate, iar în statele în care se acordă astfel de despăgubiri, cuantumul acestora este unul modic, media europeană în caz de deces fiind de 13.636 euro, la un venit mediu net lunar de 1.576 euro (mult mai ridicat decât venitul mediu net lunar din țara noastră), respectiv echivalentul a mai puțin de 9 salarii medii nete lunare. Față de această practică judiciară unitară a statelor care fac parte din Uniunea Europeană, acordarea de către Curtea de Apel Timișoara intimaților-reclamanți din prezenta cauză, a unor daune morale de peste 7 ori mai mari decât media europeană, celor doi copii ai defunctului E. și de peste 5 ori mai mari decât această medie, soției supraviețuitoare a acestuia, apare nu numai ca fiind complet exagerată, ci de-a dreptul aberantă, nefiind justificată de absolut nici un element de fapt, cu atât mai mult cu cât pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a judecătorului, bazată pe gradul de percepere de către acesta a universului psihic al fiecărei persoane. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky vs Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora și nicidecum un motiv de acordare a unor foloase materiale injuste persoanelor cu vocație la primirea de daune morale. Față de această împrejurare, spre deosebire de cele reținute în mod lipsit de orice temei legal și de orice corespondent în realitate de instanța de apel în considerentele sentinței recurate, cuantumul daunelor morale acordate intimaților-reclamanți, în sumă totală de 280.000 EURO, este vădit exagerat raportat la raportul rezonabil de proporționalitate prevăzut de Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Tolstoy Miloslovsky vs Regatul Unit, dintre valoarea despăgubirilor și atingerea adusă, drept pentru care consideră că a dovedit în mod incontestabil faptul că decizia civilă nr. 67/22.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara a fost dată cu încălcarea gravă și flagrantă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impunându-se a fi casată în întregime. În concluzie, consideră că prin argumentația și motivele dezvoltate în recurs, a dovedit nelegalitatea hotărârii pronunțate de către instanța de apel, drept pentru care solicită admiterea recursului în condițiile art. 497 teza I-a C. proc. civ., pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și pe cale de consecință, solicită casarea în tot a deciziei civile nr. 67/22.04.2021, pronunțate în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Timișoara, instanța de apel care a pronunțat hotărârea casată.

Apărările formulate Garda Forestieră Oradea a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurentul-pârât Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R.), solicitând respingerea recursului ca nefondat. Apreciază în esență ca neîntemeiate motivele de recurs, fiind doar o reiterare a motivelor din apel respins prin decizia recurată, invocate de recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. -Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, secția Drumuri Naționale Arad, întrucât corect reține onorata instanță de apel în motivarea deciziei recurate că apelanta pârâtă a invocat faptul că prima instanță în mod greșit a respins excepția lipsei calității sale procesual pasive, argumentând că această calitate ar aparține pârâtei Garda Forestieră Oradea care ar trebui să răspundă civil delictual față de reclamanți. Totodată, apelanta a invocat și greșita admitere de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră Oradea, solicitând în subsidiar și reținerea unei culpe concurente a acesteia la producerea prejudiciului. Cu caracter prealabil, Curtea constată că tribunalul a reținut în speță întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de lucru, în baza art. 1376 C. civ., invocat de intimații reclamanți prin cererea de chemare în judecată. Apelanta pârâtă nu a contestat calitatea sa de paznic al lucrului în sensul art. 1377 C. civ., ci a invocat răspunderea celeilalte pârâte Garda Forestieră Oradea care, în opinia apelantei, prin rezoluția la cererea sa emisă sub nr. x/14.07.2016, nu a aprobat tăierea arborilor sănătoși de pe marginea acestui drum, astfel că și-a asumat răspunderea integrală pentru păstrarea copacilor sănătoși din punct de vedere fitosanitar, aflați pe DN 79 A. Analizând această susținere, Curtea reține că din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură întocmit în cadrul dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, în cadrul analizării înscrisurilor privind solicitarea administratorului drumului de marcare a aliniamentului în vederea tăierii plopilor ajunși la vârsta exploatabilității, rezultă că după răspunsul Gărzii Forestiere Județene Arad din 14.07.2016 privind aprobarea tăierii arborilor rupți și uscați care prezintă pericol pentru siguranța circulației, apelanta nu a mai întreprins niciun demers ulterior până la data de 8.11.2016, deci până după producerea prejudiciului invocat de reclamanți, care a avut loc la data de 6.11.2016 . Așadar, deși invocă faptul că plopul care a determinat producerea prejudiciului nu ar fi fost propus pentru tăiere, apelanta nu a efectuat oricum niciun demers pentru înlăturarea plopilor care ar fi putut prezenta pericol pentru siguranța circulației până la data de 6.11.2016. Totodată, instanța constată că împrejurarea că plopul care a produs prejudiciul nu ar fi fost propus pentru tăiere de către Garda Forestieră Județeană Arad, deoarece ar fi fost considerat sănătos din punct de vedere fitosanitar, nu înlătură calitatea de paznic al lucrului al apelantei pârâte. Tocmai argumentul apelantei că din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură rezultă că plopul în discuție nu ar fi avut probleme din punct de vedere fitosanitar este un argument în sensul că nu poate fi reținută vreo faptă săvârșită cu vinovăție în sarcina celeilalte pârâte din cauză. Conform art. 1380 din Noul C. civ., în cazul prevăzut la art. 1.376 nu există obligație de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseși ori a unui terț sau este urmarea unui caz de forță majoră. Or, așa cum în mod legal și temeinic a reținut prima instanță, în speță pârâta Garda Forestieră Oradea nu are calitatea procesuală pasivă întrucât nu are calitatea de paznic al plopului și nici nu a fost dovedită existența unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție de către aceasta care să exonereze paznicul lucrului de răspunderea sa pentru fapta lucrului care este independentă de orice culpă, conform art. 1375 noul C. civ. (răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie fiind o răspundere întemeiată pe vinovăție conform art. 1357 Noul C. civ., deosebit de răspunderea obiectivă a paznicului lucrului). În susținere arătă că în mod corect reține instanța de fond și de apel în motivarea hotărârilor atacate, că în cauză nu se pune problema unei răspunderi solidare a pârâtei Garda Forestieră Oradea cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, nefiind incidente dispozițiile art. 1386 C. civ. în conformitate cu care "cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat". Nu rezultă vinovăția pârâtei Garda Forestieră Oradea cum de altfel reține instanța de fond și de apel în motivarea hotărârilor pronunțate în speță, fapt pentru care apreciază că nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a sa și implicit nici calitatea procesuală pasivă a sa în cauză, ba mai mult se poate observa că lipsește și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, toate aceste condiții fiind necesare pentru ca față de pârâta Garda Forestieră Oradea să fie angajată răspunderea civilă delictuală și cu atât mai puțin cu cât corect a reținut onorata instanță de fond că paza juridică a plopului o are pârâta compania de drumuri la care se afla în proprietatea acest arbore pe tronsonul de drum administrat. Intimații-reclamanți A., B. și C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei ca fiind temeinică și legală. În prezentul dosar nu se impune casarea cu trimitere invocată de recurentă întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. la care trimite art. 497 C. proc. civ. Au arătat în esență și între altele, în privința celei de a treia critică cu privire la cuantumul despăgubirilor care ar încălca art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitor la dreptul la un proces echitabil, că aceasta nu poate fi reținută cu atât mai mult cu cât textul legal invocat nu este unul de drept material. Pe de altă parte, operațiunea de cuantificare a prejudiciului se circumscrie aspectelor de temeinicie a hotărârii judecătorești și nu de legalitate, nefiind permis instanței da recurs să reevalueze cuantumul daunelor morale acordate, deoarece aceasta operațiune implică interpretarea probelor (a se vedea decizia nr. 854/2016 a ICCJ, s. civ.). Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizata doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale (a se vedea decizia nr. 378/2019 a ICCJ, s. civ.). Ambele instanțe (de fond și apel) la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, au avut în vedere criteriile care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanțelor. Oricum, recurenta a solicitat prin cererea de apel diminuarea cuantumului daunelor morale la o sumă fixă de 13.636 euro pe baza unor argumente de ordin economic și statistic, care nu au nicio legătură cu criteriile de stabilire a daunelor morale menționate în cuprinsul deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 89/09.06.2003, completul de 9 judecători, respectiv: consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, echitatea, hotărâre judecătorească care s-a impus ca punct de reper în jurisprudență privitoare la stabilirea daunelor morale. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. 1. În mod preliminar, Înalta Curte observă că în reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunțarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă și expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 – 8 din respectivul text procesual. Așadar, instanța de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ținută de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de fond sau după caz, de apel, dacă în recurs nu sunt administrate noi probe, precum este cazul în speța dedusă judecății. Or, ansamblul vast al aserțiunile recurentei pârâte din cadrul cererii de recurs, referitoare la faptul că fenomenele meteorologice din data de 06.11.2016, ar fi reprezentat un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, fiind culpa victimei ce a plecat la drum în aceste condiții meteo extreme, asumându-și astfel riscurile; referitoare la faptul că intimata Garda Forestieră Oradea este la rândul său, răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat, ca urmare a faptului că nu a aprobat tăierea copacului a cărui cădere a determinat tragicul eveniment; toate acestea însoțite de dezbaterea de către recurentă a probelor administrate cauzei, implică aprecierea situației de fapt, instanța de recurs nefiind competentă însă, să reaprecieze situația de fapt, așa cum am arătat, în această cale de atac exclusiv de legalitate, nefiind administrate noi probe. Toate aspectele menționate reprezintă elemente ale situației de fapt care se apreciază potrivit probelor administrate. Caracterul extern, imprevizibilitatea, invincibilitatea, iminența unei împrejurări de fapt, de asemenea vinovăția în producerea unui prejudiciu sau săvârșirea unei fapte care să determine un prejudiciu sau legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, toate acestea reprezintă în mod indiscutabil, elemente factuale. Or, instanța de recurs, în exercitarea controlului său exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este obligată să se grefeze pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului, în cazul neadministrării de probe noi în recurs, precum este cazul în speță. Așadar, în privința aspectelor anterior reliefate, se observă că instanța devolutivă de apel a stabilit definitiv următoarele: - "Or, este evident că fapta de a conduce un autoturism pe un drum național în condițiile în care acest drum era deschis circulației și nu fusese anunțată nicio alertă meteorologică de cel mai înalt grad nu poate fi considerată ca întrunind condițiile unei forțe majore. În ceea ce privește invocarea de către apelantă a faptului că evenimentele meteorologice din 06.11.20216 întrunesc caracteristicile forței majore, Curtea reține că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, pentru ca un eveniment să poată fi calificat drept forță majoră trebuie să fie extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, conform art. 1351 alin. (2) Noul C. civ.. Într-adevăr, caracterul imprevizibil al unui eveniment trebuie să fie apreciat în mod real, rezonabil, prin raportare la datele concrete ale speței. În cazul răspunderii civile delictuale, momentul aprecierii imprevizibilității unei împrejurări este momentul producerii pagubei. Pe de altă parte, caracterul absolut invincibil și inevitabil al forței majore înseamnă că evenimentul prejudiciabil care a survenit în mod neașteptat, a fost total irezistibil și insurmontabil. În mod obligatoriu cele două condiții, irezistibilitatea și inevitabilitatea, trebuie să fie îndeplinite cumulativ, reprezentând trăsăturile specifice, întrucât chiar și în cazul în care evenimentul ar fi putut fi anticipat, în mod obiectiv, nu puteau fi evitate producerea acestuia și efectele devastatoare, în pofida faptului că au fost luate toate măsurile necesare. Or, evenimentul meteorologic din 6.11.2016, în perioadă de toamnă, pentru care ANM emisese două avertizări de cod galben pentru zona în discuție, așa cum în mod corect a reținut tribunalul, nu se încadrează în ipoteza strictă a forței majore pentru că nu era absolut imposibil de prevăzut că ar putea apărea intensificări de vânt în perioada pentru care era anunțat codul galben din punct de vedere meteorologic. (...) Astfel, unele fenomene naturale (căderi de zăpadă, ploaie, grindină, furtună etc.) nu au un caracter excepțional în raport de condițiile climatice locale, existând posibilitatea ca, pe baza informațiilor furnizate de serviciile meteorologice, debitorul să le prevadă și să evite producerea pagubelor"; - "Apelanta pârâtă nu a contestat calitatea sa de paznic al lucrului în sensul art. 1377 C. civ., ci a invocat răspunderea celeilalte pârâte care, în opinia apelantei, prin rezoluția la cererea sa emisă sub nr. x/14.07.2016, nu a aprobat tăierea arborilor sănătoși de pe marginea acestui drum, astfel că și-a asumat răspunderea integrală pentru păstrarea copacilor sănătoși din punct de vedere fitosanitar, aflați pe DN 79A. Analizând această susținere, Curtea reține că din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură întocmit în cadrul dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, în cadrul analizării înscrisurilor privind solicitarea administratorului drumului de marcare a aliniamentului în vederea tăierii plopilor ajunși la vârsta exploatabilității, rezultă că după răspunsul Gărzii Forestiere Județene Arad din 14.07.2016 privind aprobarea tăierii arborilor rupți și uscați care prezintă pericol pentru siguranța circulației, apelanta nu a mai întreprins niciun demers ulterior până la data de 8.11.2016, deci până după producerea prejudiciului invocat de reclamanți, care a avut loc la data de 6.11.2016 . Așadar, deși invocă faptul că plopul care a determinat producerea prejudiciului nu ar fi fost propus pentru tăiere, apelanta nu a efectuat oricum niciun demers pentru înlăturarea plopilor care ar fi putut prezenta pericol pentru siguranța circulației până la data de 6.11.2016. Totodată, instanța constată că împrejurarea că plopul care a produs prejudiciul nu ar fi fost propus pentru tăiere de către Garda Forestieră Județeană Arad, deoarece ar fi fost considerat sănătos din punct de vedere fitosanitar, nu înlătură calitatea de paznic al lucrului al apelantei pârâte. Tocmai argumentul apelantei că din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea silvicultură rezultă că plopul în discuție nu ar fi avut probleme din punct de vedere fitosanitar este un argument în sensul că nu poate fi reținută vreo faptă săvârșită cu vinovăție în sarcina celeilalte pârâte din cauză. Conform art. 1380 din Noul C. civ., în cazul prevăzut la art. 1.376 nu există obligație de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseși ori a unui terț sau este urmarea unui caz de forță majoră. Or, așa cum în mod legal și temeinic a reținut prima instanță, în speță pârâta Garda Forestieră Oradea nu are calitatea procesuală pasivă întrucât nu are calitatea de paznic al plopului și nici nu a fost dovedită existența unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție de către aceasta care să exonereze paznicul lucrului de răspunderea sa pentru fapta lucrului care este independentă de orice culpă, conform art. 1375 Noul C. civ. (răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie fiind o răspundere întemeiată pe vinovăție conform art. 1357 Noul C. civ., deosebit de răspunderea obiectivă a paznicului lucrului)". Așadar, se observă că în cadrul situației de fapt configurate definitiv pe baza probelor administrate cauzei, instanța de apel a reținut că intimata Garda Forestieră Oradea nu a săvârșit în legătură cu deznodământul tragic produs, nici o faptă care să îi fie culpabilă și totodată, că situația meteorologică de la momentul producerii accidentului ar fi putut fi prevăzută și nu ar fi fost inevitabilă, în raport de informațiile furnizate în prealabil de serviciile meteorologice. Sub acest aspect, Înalta Curte mai constată că independent de filtrul juridic prin care instanța de apel a apreciat în temeiul art. 1351 C. civ. caracterul imprevizibil al împrejurării invocate de recurentă a fi reprezentat o forță majoră, curtea de apel a reținut totodată, astfel cum s-a expus anterior (și cum de altfel, a observat inclusiv recurenta prin motivele sale de recurs în referire la statuările instanței de apel - a se vedea fila x din cererea de recurs, penultimul paragraf și următoarele), inclusiv neîndeplinirea cerinței caracterului inevitabil, în raport de informațiile meteo comunicate (evident în prealabil) de serviciile de meteorologie. Or, indiferent de filtrul juridic aplicabil potrivit art. 1351 C. civ. în privința analizării caracterului imprevizibil (respectiv absolut imprevizibil sau doar relativ imprevizibil), datele speței sub aspectul inexistenței forței majore nu se schimbă, întrucât cerințele forței majore sunt prevăzute de legiuitor în cadrul normei juridice menționate în mod cumulativ, iar instanța de apel a constatat oricum, neîntrunirea în speță a cerinței caracterului inevitabil al împrejurării invocate drept forță majoră de către recurentă. Deci, revenind, întrucât în recurs nu au fost administrate probe noi, potrivit art. 492 C. proc. civ., Înalta Curte constată faptul că este ținută așadar, de situația de fapt anterior expusă, reținută de curtea de apel în mod definitiv. Reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserțiunilor de genul celor menționate de recurenta pârâtă în primele sale două motive de recurs, pentru a conchide în final, în sensul aplicării greșite în cauză, a dispozițiilor legale ale art. 1351 alin. (1), (2) C. civ. sau ale art. 1382 C. civ., astfel cum dorește recurenta pârâtă menționată, nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunțate, ci echivalează cu reevaluarea situației de fapt și eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale. Or, întrucât curtea de apel a reținut definitiv, aspectele factuale menționate - contrare celor enunțate de recurentă - iar în recurs nu s-au administrat probe noi care să modifice această stare de fapt, astfel cum s-a ilustrat anterior, Înalta Curte nu poate decât să constate corecta aplicare a prevederilor legale incidente, invocate de recurentă, la această situație de fapt. Așadar, grefat pe situația de fapt stabilită, ilustrată anterior, Înalta Curte apreciază, din perspectiva criticilor formulate de recurenta pârâtă, că în cauză s-a realizat de către instanța de apel o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale invocate ale art. 1351 alin. (1), (2) C. civ. și ale art. 1382 C. civ., motivele de recurs aferente, reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind așadar, fondate. 2. Al treilea motiv de recurs este însă, fondat. Astfel, în cadrul acestui motiv de recurs final, recurenta pârâtă a arătat între altele, că acordarea sumelor stabilite de curtea de apel nu este justificată de elemente de fapt, cu atât mai mult cu cât pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a judecătorului, bazată pe gradul de percepere de către acesta a universului psihic al fiecărei persoane. Înalta Curte constată că prin aceste critici formulate împotriva deciziei de apel, recurenta ilustrează lipsa unei justificări din partea instanței de apel asupra acordării sumelor respective, neanaliza de către instanță a criteriilor de evaluare a daunelor morale și drept urmare, stabilirea lor într-un mod discreționar. Întrucât aceste critici vizează așadar, omisiunea de analiză, de motivare a instanței de apel, atunci Înalta Curte, în aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată că aceste critici concrete sunt arondate în realitate, motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. (prefigurat de altfel, de recurenta pârâtă prin trimiterea sa din cuprinsul aceluiași punct al cererii de recurs, la nerespectarea art. 6 CEDO) și deci, nu celui reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. indicat eronat de recurentă. Așadar, cercetând aceste critici din perspectiva motivului de casare decelat, Înalta Curte observă că într-adevăr, în cadrul deciziei civile recurate, nu se regăsește o evaluare proprie a instanței de apel asupra criteriilor care determină stabilirea cuantumului daunelor morale acordate. Astfel, în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară (inclusiv cea la care au făcut referire și intimații persoane fizice în cadrul întâmpinării din recurs) și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, legătura de rudenie existentă între reclamanți și cel decedat și relația concretă existentă în cadrul familiei, intensitatea suferinței, modalitatea în care fiecare dintre cei apropiați au perceput efectele vătămătoare și respectiv, influențarea vieții acestora în urma producerii tragicului eveniment, luându-se în considerare atât gradul de interiorizare a efectelor vătămătoare cauzate de decesul celui apropiat și eventualele traume psihice, cât și ecoul social al pierderii suferite, toate acestea putând determina schimbări în viața de până atunci a astfel de reclamanți, iar sumele de bani solicitate putându-le oferi unor astfel de persoane satisfacții compensatorii de natură a le alina suferințele reținute. Pe de altă parte, chiar dacă sumele ce pot fi acordate în asemenea cazuri nu înlătură suferința pricinuită de pierderea unei persoane apropiate, trebuie avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, că finalitatea compensatorie a acestora nu se poate atinge nici prin acordarea unor sume de bani excesive comparativ cu condițiile de viață ale victimelor și cu nivelul de trai existent în acest stat, astfel încât "reparația" bănească să nu conducă la o îmbogățire fără just temei a beneficiarilor. Înalta Curte reține că p