ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1431/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1664/PI/18.12.2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă a luat act că reclamanta A. a renunțat la judecată, a admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, în numele reclamanților B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., dar și de Z. și AA., în calitate de moștenitori ai lui AA., de BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. și JJ., împotriva pârâtelor Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a admis în parte cererea de intervenție principală formulată de intervenientul KK., a obligat pârâtele la plata către reclamanți și către intervenient a diferențelor salariale pentru perioada 01.07.2013 - 31.05.2014 și a dobânzii legale aferente debitului, a respins cererea reclamanților și a intervenientului de anulare a actelor adiționale la contractele individuale de muncă și de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtele la plata către expert a unei diferențe de onorariu.

Împotriva acestei sentințe, Sindicatul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, în numele membrilor de sindicat indicați și CNAIR S.A., prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1023/25.11.2020, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins cererea principală și cererea de intervenție în interes propriu, a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate și a respins ca nefondat apelul apelantului-reclamant.

La 29.01.2021 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de Sindicatul Direcției Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în numele membrilor de sindicat indicați, prin care a solicitat anularea deciziei civile nr. 1023/25.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale și rejudecarea apelurilor; totodată, a solicitat să fie repus în termenul de exercitare a căii de atac.

În motivare, a arătat că fondul cauzei a fost soluționat prin decizia civilă nr. 1075/A/13.11.2014, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a dispus anularea punctelor g) și i) din Hotărârea nr. 7/2013, adoptată de Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A., prin care salariile reclamanților reprezentați de sindicat fuseseră diminuate cu 15%. Iar prin decizia civilă nr. 509/A/09.04.2015, pronunțată în același dosar, Curtea de Apel Timișoara a reținut că punctele g) și i) din Hotărârea nr. 7/2013 nu sunt producătoare de efecte juridice, conform principiului quod nullum est, nullum producit efectum, astfel că nu era necesar ca instanța să motiveze în considerentele hotărârii ce consecințe produce un act anulat.

Autorul căii de atac a subliniat că, anulându-se punctele din hotărârea sus-menționată, a operat de drept principiul restitutio in integrum, așa încât se impunea restabilirea situației anterioare adoptării hotărârii, respectiv plata integrală a drepturilor salariale și acordarea zilelor libere.

Totodată, a menționat că în considerentele deciziei a cărei revizuire o solicită, instanța, în mod greșit, a reținut că salariații nu pot solicita acordarea salariului negociat prin contractele individuale de muncă inițiale, fără a solicita și obține lipsirea de efecte a actelor adiționale prin care și-au exprimat acordul la diminuarea acestuia.

În acest context, autorul căii de atac a susținut că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza finală C. proc. civ., deoarece în considerentele deciziei instanța s-a pronunțat și asupra altor motive de apel, decât cele care fuseseră invocate de intimata-pârâtă.

În opinia revizuentului, nu se impunea anularea actelor adiționale, întrucât se aplica principiul accesorium sequitur principale, în raport cu care, anulându-se parțial punctele g) și i) din Hotărârea nr. 7/2013 a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A., actele adiționale încheiate în baza acestui act administrativ nu mai produceau nici ele efect juridic.

Totodată, a arătat că prin considerentele sentinței primei instanțe, s-a reținut că "cererea reclamanților și a intervenientului de anulare a actelor adiționale este lipsită de interes câtă vreme urmează a le fi acordate diferențele salariale", ceea ce dovedea că actele adiționale sunt nule de drept, așa încât nu se mai impunea anularea lor.

De asemenea, a afirmat că anularea actelor adiționale este lipsită de interes, întrucât ele sunt nule de drept, prin anularea actului în baza căruia au fost întocmite, respectiv Hotărârea nr. 7/30.05.2013 a Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A.

A afirmat că obiectul cauzei l-a reprezentat, așa cum corect a reținut și prima instanță, obligarea celor două pârâte la plata sumei de 950.000 RON, reprezentând drepturi salariale stabilite și neachitate în baza unei hotărâri judecătorești definitive, astfel că existența dreptului lor nu mai depindea de anularea sau neanularea actelor adiționale.

Conchizând, revizuentul a subliniat că decizia a cărei revizuire o solicită este netemeinică și nelegală, obiectul cauzei reprezentându-l doar stabilirea în concret a cuantumului drepturilor bănești, obiect care nu permite reanalizarea temeiniciei și legalității pe fond a pretențiilor lor, temeinicie și legalitate care izvorăște din decizia civilă nr. 1075/A/13.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Totodată, a solicitat repunerea sa în termenul pentru declararea căii de atac în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de repunere în termen, revizuentul a arătat că nu a putut să prevadă considerentele deciziei, așa încât nu a putut promova cererea de revizuire în termenul de o lună de la data rămânerii definitive a deciziei, care coincide cu data pronunțării acesteia.

Astfel, a precizat că decizia a cărei anulare o solicită a fost pronunțată la data de 25.11.2020 și a fost redactată la 21.01.2021, iar motivul revizuirii nu a putut fi cunoscut la data pronunțării hotărârii.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

La data de 10.02.2021 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 163/25.02.2021, Curtea de Apel Timișoara, secția Litigii de Muncă a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a căii de atac întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac și excepția tardivității cererii de revizuire, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

Revizuirea are ca obiect decizia civilă nr. 1023/25.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în apel, într-un conflict de muncă, fiind definitivă de la pronunțare, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011, cu aplicarea art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, calculând termenul de revizuire cu respectarea dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că pentru ipoteza revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul s-a împlinit la 28.12.2020.

Revizuentul a pretins să fie repus în termenul de declarare a căii de atac, susținând că hotărârea pe care o atacă nu a fost redactată până la data împlinirii acestui termen și că doar după comunicarea hotărârii de apel a constatat că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1075/A/13.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Analizând această cerere, Înalta Curte reține că potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive justificate."

Reglementarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, caz în care chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior; așadar, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice.

În forma anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, analiza soluțiilor pe care instanța de revizuire le putea adopta a impus concluzia că numai efectul negativ al autorității de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu îngăduie ca unul și același litigiu să fie judecat de două ori; dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluționat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluție nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, întrucât noua formă a art. 513 alin. (4) reglementează posibilitatea instanței de revizuire de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

După apariția Legii nr. 310/2018, conținutul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a fost însă modificat; ca atare, legea nu a îngăduit ca termenul de revizuire să curgă de la un alt moment decât cel al rămânerii definitive a ultimei hotărâri, spre exemplu de la cel al comunicării ei.

Aceasta relevă că optica legiuitorului sub aspectul termenului de declarare a căii de atac a revizuirii a rămas neschimbată față de fosta reglementare. Așa fiind, sunt pe deplin incidente considerentele expuse de Curtea Constituțională în decizia nr. 743/22.11.2018, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care autorul său o motivase din perspectiva, susținută și de revizuent, a imposibilității celui interesat de a formula o cerere de revizuire a unei hotărâri, pe motiv că ar încălca puterea de lucru judecat derivată din altă hotărâre, atât timp cât ultima hotărâre nu este redactată și comunicată, pentru a putea fi făcut un examen comparativ al argumentelor instanțelor.

În paragraful 16 al deciziei, instanța de contencios constituțional a reținut că hotărârea atacată cu revizuire "nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate (...)". Iar în paragraful 19 al aceleiași decizii, a reținut că "pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situația în care se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri" și că, deși prin prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., se statuează că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate și în ceea ce privește considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste dispoziții "se referă la considerentele care au fundamentat și condus la soluțiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Așa fiind, în condițiile în care dispozitivul deciziei ce formează obiect al căii de atac de față îi era defavorabil, revizuentul ar fi putut să promoveze calea extraordinară de atac de retractare în termenul legal, care a început să curgă de la pronunțarea deciziei instanței de apel, cu atât mai mult cu cât cunoștea că în dosar formează obiect al disputei efectele anulării actelor adiționale, aspect de natură a încălca, potrivit celor afirmate, autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2013.

Se cuvine subliniat că în noua reglementare, care permite promovarea căii de atac a revizuirii pentru valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, legiuitorul nu a adaptat și dispozițiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., care continuă să pretindă ca revizuirea să fie motivată prin însăși cererea de declarare sau înăuntrul termenului de exercitare, sub sancțiunea nulității. Această normă legală pare a le anihila părților, în cazuri asemănătoare celor de față, dreptul de a supune instanței de revizuire o analiză reală, de substanță, a căii de atac pe care o promovează.

Prin urmare, în măsura în care revizuirea ar fi fost formulată în termenul legal, necomunicarea hotărârii atacate înăuntrul termenului de revizuire ar fi putut să constituie un motiv temeinic care să îl împiedice pe revizuent să-și prezinte motivele căii de atac în cadrul termenului procedural și ar releva temeinicia unei cereri de repunere în termenul de motivare - cerere care însă nu a fost formulată în speță.

Așadar, reținând că necomunicarea hotărârii atacate înăuntrul termenului de revizuire nu constituie un motiv temeinic care să îl fi împiedicat pe revizuent să promoveze calea de atac înăuntrul termenului (ci, eventual, care să îl fi determinat să piardă termenul de motivare a cererii de revizuire), Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 186 C. proc. civ., așa încât va respinge cererea de repunere în termenul de revizuire.

Reținând, așadar, că termenul pentru exercitarea dreptului de a promova calea de atac a revizuirii s-a împlinit la 28.12.2020, instanța supremă notează că revizuentul a declarat revizuirea la 29.01.2021, după împlinirea termenului.

Neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului legal, așa încât, făcând aplicarea prevederilor legale mai sus evocate, o va respinge ca tardiv introdusă.

În temeiul art. 453 alin. (1), raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga revizuentul la plata către intimata-pârâtă CNAIR S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a sumei de 675,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen formulată de revizuentul Sindicatul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei civile nr. 1023/25.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Obligă revizuentul la plata către intimata-pârâtă CNAIR S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a sumei de 675,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2021.