ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 318/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 22.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., în contradictoriu cu pârâtele COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (în continuare C.N.A.I.R. S.A.) și DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună:

Prin sentința civilă nr. 398 din 06 aprilie 2023, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins acțiunea și a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, iar pârâta C.N.A.I.R. S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA, a promovat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 762 din 5 octombrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelurile formulate și a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că:

A respins excepția autorității de lucru judecat.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A menținut soluția de respingere a acțiunii formulată de reclamanți, fundamentată însă pe considerentele cuprinse în decizia instanței de apel.

A respins cererea apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 07.11.2023, sub nr. x/2023, o parte dintre reclamanți au solicitat admiterea cererii, anularea deciziei civile nr. 762 din 5 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, invocând motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titularii căii de atac au susținut încălcarea, prin decizia atacată, a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat produs de decizia civilă nr. 523 din 5 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, respectiv de decizia nr. 610 din 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

După prezentarea situației de fapt și a soluțiilor pronunțate de Curtea de Apel Iași prin deciziile invocate ca având autoritate de lucru judecat, revizuenții au susținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii formulate.

Astfel, au arătat că decizia a cărei anulare o solicită, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2021, prin care s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor adiționale la contractele de muncă, ca urmare a anulării pe cale judecătorească a hotărârii nr. 7/30.05.2013 a Consiliului de Administrație al C.N.A.I.R. S.A., este potrivnică deciziilor pronunțate de Curtea de Apel Iași în dosarele nr. x/2016, respectiv nr. 1167/99/2017, prin care aceeași excepție a fost respinsă, deși în discuție era aceeași situație de fapt și de drept; hotărârile au o fost pronunțate în dosare diferite, iar în dosarul Curții de Apel Timișoara nu s-a invocat și analizat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat produs de deciziile pronunțate de Curtea de Apel Iași.

În continuare, revizuenții au afirmat că este îndeplinită și condiția triplei identități de elemente părți, obiect și cauză, respectiv: identitate de pârât - C.N.A.I.R. S.A., în calitatea sa de angajator al reclamaților din ambele procese, precum și situația identică în care se află reclamanții din ambele procese, prejudiciați prin încheierea unor acte adiționale la contractele de muncă fundamentate pe același act anulat pe cale judecătorească; identitate de obiect - constatarea nulității actelor adiționale la contractele individuale de muncă încheiate în baza aceleiași hotărâri nr. 7/30.05.2013 a Consiliului de Administrație al C.N.A.I.R. S.A., respectiv din perspectiva analizării și soluționării de către ambele instanțe a excepției prescripției; identitate de cauză - accesorialitatea și subsecvența actelor adiționale față de actul nul și analiza aplicabilității acelorași temeiuri de drept invocate (dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, ale art. 211 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 62/2011 și ale art. 57 alin. (2) din Codul muncii), la aceeași situație de fapt și de drept.

În susținere, au mai invocat prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., Cauza Ștefănică și alții împotriva României, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 4100/2018, pronunțată de secția I Civilă, respectiv deciziile nr. 2787/2015, nr. 1893/2018, pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal.

În fine, au subliniat că ceea ce invocă prin demersul procesual este caracterul obligatoriu față de pârâta C.N.A.I.R. S.A. al deciziei civile nr. 523 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel Iași pronunțată într-un caz identic sub aspectul pârâtului, obiectului și cauzei.

În drept, au invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înaintată la dosarul cauzei la 23 ianuarie 2024, intimata C.N.A.I.R. S.A. a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Revizuenții nu au formulat răspuns la întâmpinare, însă, la 12 februarie 2024, au înaintat la dosar note de ședință prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimată, ca nefondate.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.".

Rațiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de textul legal redat, ce se constituie în temeiul juridic al căii extraordinare de atac promovată, o reprezintă necesitatea de a se înlătura acele situații în care se înfrânge autoritatea de lucru judecat, respectiv atunci când printr-o hotărâre ulterioară s-a statuat în sens contrar față de ceea ce s-a tranșat deja în procesul anterior derulat între aceleași părți.

În cauză, revizuenții pretind că decizia civilă nr. 762 din 5 octombrie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, contrazice, prin statuările ei, cele stabilite cu autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, prin decizia civilă nr. 523 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în legătură cu chestiunea de drept vizând prescripția dreptului material la acțiunea în constatarea nulității actelor adiționale la contractele individuale de muncă, în sensul că aceasta s-ar putea promova doar în timpul cât actele adiționale sunt valabile și produc efecte.

În concret, se susține că, potrivit primei decizii - nr. 523 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale - opusă sub aspectul dezlegărilor jurisdicționale definitive și efectului pozitiv al lucrului judecat atașat acestora, instanța, în urma analizării prevederilor art. 268 alin. (1) lit. d) Codul muncii, ale art. 211 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 62/2011, respectiv ale art. 57 alin. (2) Codul muncii, a apreciat că nulitatea actului adițional la contractul individual de muncă poate fi invocată pe toată durata de existență a contractului de muncă pe care îl modifică respectivul act adițional.

În schimb, prin decizia civilă nr. 762 din 5 octombrie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, împotriva căreia este îndreptată revizuirea, deși s-au analizat aceleași dispoziții legale, s-a statuat în sens contrar, respectiv că acele cauze de nulitate a actelor adiționale pot fi supuse cenzurii instanței doar în perioada în care acestea s-au aplicat, soluție fundamentată pe principiul potrivit căruia se poate cere nulitatea unor acte care există.

Prevalându-se de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", și susținând o nesocotire a efectului pozitiv al lucrului judecat din primul litigiu în legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității actelor adiționale la contractele individuale de muncă, susținerile revizuenților relevă o abordare și o înțelegere eronată a instituției autorității lucrului judecat, în manifestarea efectului pozitiv al acesteia.

Astfel, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima, consacrată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și ea presupune tripla identitate (de părți, obiect și cauză); a doua, prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., operează când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv și reflectă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre aceleași părți, care nu mai pot fi contrazise și care se impun într-un alt proces aflat în legătură cu cel anterior.

Prin urmare, cerința identității de părți este esențială pentru invocarea ambelor efecte ale autorității de lucru judecat, neîntrunirea ei făcând de prisos analiza celorlalte condiții prevăzute de lege pentru verificarea încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv identitatea chestiunii litigioase pretins dezlegate diferit.

Analizând deciziile în raport cu care s-a susținut incidența motivului de revizuire - decizia civilă nr. 523 din 5 octombrie 2017, respectiv nr. 610 din 18 octombrie 2017 ale Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale - Înalta Curte reține că, deși ele au fost date în procese prin care s-a urmărit valorificarea unor drepturi legale similare cu cele ale revizuenților, aceștia nu au avut calitatea de parte în dosarele respective.

Dimpotrivă, în litigiile în care au fost pronunțate hotărârile enunțate anterior au fost deduse judecății raporturi juridice existente între alți salariați ai pârâtei, în calitate de reclamanți și COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de pârâtă.

Împrejurarea că în primul proces, desfășurat în contradictoriu cu aceeași pârâtă, a fost supusă dezbaterii excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității actelor adiționale la contractele de muncă, urmare a anulării pe cale judecătorească a hotărârii nr. 7 din 30.05.2013 a Consiliului de Administrație al C.N.A.I.R. S.A., nu înseamnă că în litigiul ulterior, în care aceeași excepție a fost analizată, cea de-a doua instanță ar fi fost obligată să țină seama de dezlegările date deja acestei chestiuni, fără să realizeze propria analiză, pentru că i s-ar fi opus efectul pozitiv al lucrului judecat.

Astfel cum s-a arătat, dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează acest efect important al hotărârii judecătorești, permit oricăreia dintre părți să opună lucrul anterior judecat, dat fiind principiul relativității, iar nu posibilitatea unei părți de a se prevala de o asemenea judecată în raport cu un terț, care în felul acesta nu și-ar mai putea face propriile apărări.

În același sens, cea de-a doua instanță nu este obligată să țină seama de dezlegările anterioare, câtă vreme nu este în ipoteza relativității efectelor lucrului judecat (adică, al obligativității acestuia în relația dintre părți) ci, dimpotrivă, trebuie să realizeze propria verificare jurisdicțională și statuare în drept.

Pretinzând că în ambele dosare COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a figurat în calitate de pârât, revizuenții nesocotesc faptul că reclamanții au fost diferiți în cele două procese și, ca atare, fiecare a avut posibilitatea să-și prezinte punctul de vedere și să-și facă propriile apărări, la a căror analiză instanțele au fost obligate.

Prin urmare, nefiind invocată încălcarea unei hotărâri judecătorești definitive care să fi tranșat o chestiune litigioasă în legătură cu raportul juridic dintre revizuenți și intimată, instanța supremă constată că, în cauză, cerința identității de părți nu este întrunită, sens în care încălcarea autorității de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă nu se mai impune a fi analizată.

Prin fundamentarea demersului judiciar pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorii căii de atac își manifestă, în realitate, nemulțumirea față de practica neunitară a curților de apel în legătură cu aspectele sesizate prin cererea de revizuire, care, însă, în considerarea principiului securității raporturilor juridice și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu poate fi remediată pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

Ca atare, dezbaterile fiind limitate, în sensul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la admisibilitatea revizuirii și, constatându-se că nu sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu art. 430, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se pretinde că a avut loc, prin decizia atacată, o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții B., I., J., K., Q., S., V., W., AA. și FF. împotriva deciziei civile nr. 762 din 5 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2024.