ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2264/2025

Ședința publică din data de 30 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2023 din data de 04.10.2023, reclamanta Asocierea A. S.R.L. - B. S.R.L. - C. S.R.L., prin liderul Asocierii A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la ajustarea prețului Acordului - cadru de lucrări nr. x din data de 16.05.2022 și a Contractelor subsecvente, prin aplicarea formulei prevăzută la art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 47/2022 pentru lucrările cuprinse între data încheierii Acordului cadru și data încheierii Actului adițional nr. x la Acordul cadru. Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 42/18.01.2023, Tribunalul Timiș a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asocierea A. S.R.L. - B. S.R.L. - C. S.R.L., prin liderul Asocierii A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Împotriva sentinței civile menționate anterior a declarat apel reclamanta Asocierea A. S.R.L. - B. S.R.L. - C. S.R.L., prin liderul Asocierii A. S.R.L. .

Prin decizia civilă nr. 18 din data de 22 aprilie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a decis astfel:

- a admis cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă Asocierea A. S.R.L. - B. S.R.L. - C. S.R.L. prin liderul asocierii A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 42 din data de 18.01.2024 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara; - a schimbat în tot sentința civilă apelată, respectiv a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta și a obligat pârâta la ajustarea prețului Acordului-cadru de lucrări nr. x din data de 16.05.2022 și a Contractelor subsecvente, în ceea ce privește lucrările executate între data încheierii Acordului-cadru nr. 550/121/16.05.2022 și data încheierii Actului adițional nr. x/14.07.2023 la Acordul-cadru, prin aplicarea formulei prevăzută de art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 47/2022 privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru, cu luarea în considerare a sumelor suplimentare rezultate ca urmare a aplicării clauzei de ajustare din contract.

Totodată, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 10.513,62 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, precum și suma de 3775,01 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 18 din data de 22 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința respingerii apelului formulat de reclamanta-apelantă și a menținerii sentinței civile nr. 42/18.01.2023 a Tribunalului Timiș ca temeinică și legală, în sensul respingerii în integralitate a acțiunii introductive formulate de reclamantă.

Intimata-reclamantă Asocierea A.- B.-C. S.R.L. a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurenta-pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei civile nr. 18 din data de 22 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității recursului, în baza art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, raportat la art. 457 din C. proc. civ. și în subsidiar, admiterea excepției nulității recursului prin raportare la prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea părții recurente la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru considerentele ce urmează:

Prezenta cerere de recurs vizează o decizie a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în materia achizițiilor publice, prin care această instanță a soluționat apelul declarat de reclamanta Asocierea A. S.R.L. - B. S.R.L. - C. S.R.L., prin liderul Asocierii A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 42/18.01.2023, pronunțată de Tribunalulul Timiș. Prin această din urmă sentință, Tribunalul Timiș a soluționat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Socierea A. S.R.L. - B. S.R.L. - C. S.R.L., prin Liderul Asocierii A. S.R.L., prin care a solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, la ajustarea prețului Acordului - cadru de lucrări nr. x din data de 16.05.2022 și a Contractelor subsecvente, prin aplicarea formulei prevăzută la art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 47/2022 pentru lucrările cuprinse între data încheierii Acordului cadru și data încheierii Actului adițional nr. x la Acordul cadru.

În raport de obiectul dedus judecății, Înalta Curte constată că în speță sunt incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, care la art. 1 alin. (1) stipulează că acest act normativ "reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor", iar la alin. (2) că "se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor".

În concret, demersul judiciar inițiat de către reclamantă s-a fundamentat pe dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016 și a vizat pretenții ce decurg din executarea unui contract de achiziție publică.

Înalta Curte reține că pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 că:

"Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă și este soluționat de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței." Totodată, la alin. (3

1

) a prevăzut că:

"Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor care privesc documentele constatatoare emise de către autoritatea/entitatea contractantă, referitoare la executarea contractului, poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă. Instanța ierarhic superioară soluționează recursul de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

Din textele legale invocate, rezultă că legea a reglementat, după caz, calea de atac a apelului sau a recursului, însă nicăieri în cuprinsul legii sau în notele de fundamentare ale actelor de modificare, nu rezultă intenția legiuitorului de a institui trei grade de jurisdicție, împrejurare care ar contraveni scopului declarat al modificării legislative operate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, respectiv cel al "adoptării unor măsuri urgente pentru perfecționarea și flexibilizarea sistemului achizițiilor publice", "luând în considerare faptul că pentru asigurarea atingerii obiectivelor și a atragerii fondurilor europene este necesară aprobarea unor măsuri legislative care să conducă la implementarea mai rapidă a proiectelor de investiții".

Din prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, rezultă voința legiuitorului ca în materia contenciosului administrativ să se asigure judecarea proceselor cu celeritate, acesta fiind un principiu unanim recunoscut care guvernează desfășurarea litigiilor aflate în sfera de competență a instanțelor de contencios administrativ, recursul apărând ca fiind calea de atac adecvată scopului indicat de legiuitor, fiind instituit astfel dublul grad de jurisdicție, fond și recurs.

Această abordare a fost consacrată și prin Decizia nr. 17/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, privind "interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac a apelului în materia contenciosului administrativ", precum și printr-o serie decizii ale Curții Constituționale, prin Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 reținându-se că:

"[...]în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., situație reglementată expres în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012".

De asemenea, prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 a Curții Constituționale s-a statuat că în materia contenciosului administrativ, "spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel cu toate consecințele care decurg din aceasta, [...] potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru menținerea căii de atac a recursului, și nu pentru înlocuirea acesteia cu calea de atac a apelului".

Reține Înalta Curte că prin norme speciale, cum sunt cele reglementate prin art. 55 din Legea nr. 101/2016, se pot introduce proceduri derogatorii de la Legea nr. 554/2004, anumite ipoteze implicând instituirea, și în materia contenciosului administrativ, a unui control devolutiv prin intermediul căii de atac a apelului, însă același principiu juridic - Specialia generalibus derogant - implică și faptul că norma specială este de strictă interpretare, astfel că, în absența reglementării exprese a triplului grad de jurisdicție (apel și recurs) în ceea ce privește hotărârile prevăzute de art. 51 și, respectiv, 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, rezultă caracterul definitiv al acestora din urmă și, implicit, inadmisibilitatea căii de atac formulate.

În acest context legislativ, Înalta Curte constată că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, în speță fiind incidente dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Aceste dispoziții delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului.

Mai reține Înalta Curte că dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. teza finală, stabilesc faptul că:

"(...) De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului", totodată și dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"sunt hotărâri definitive (...) 4. Hotărârile date în apel fără drept de recurs".

Înalta Curte reține și incidența dispozițiilor art. 634 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Sunt hotărâri definitive: (…) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."

Instanța de control judiciar subliniază că atât căile de atac, cât și termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, nici părțile și nici instanța de judecată neputând deroga de la textele de lege pentru exercițiul unei căi de atac.

Prin urmare, persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Împrejurarea că prin dispozitivul deciziei atacate este indicată calea de atac a recursului, în termen de 15 zile de la comunicare, nu este de natură să dea dreptul la exercitarea acesteia, hotărârea judecătorească fiind supusă principiului legalității, aceasta neputând, prin ea însăși, nici să suprime și nici să dea naștere unor căi de atac neprevăzute de lege. În acest sens sunt și prevederile art. 457 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Prin urmare, fiind pronunțată în faza apelului, într-un litigiu dintre cele la care se referă art. 53 din Legea nr. 101/2016, decizia civilă nr. 18 din data de 22 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, recurată în prezenta cauză, este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului, deoarece aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală, coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, ca inadmisibil.

În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte cuantumul și natura acestora (chitanțe, facturi, contract de asistență juridică etc.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității, invocată de intimata-reclamantă Asocierea A.- B.-C. S.R.L..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 18 din data de 22 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.