Decizia nr. 739/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă, la data de 24 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța: să constatate faptul că este proprietara imobilelor înscrise în CF x, nr. cad. x Ghiroda, CF x, nr. cad. x Ghiroda și CF x nr. cad. xa Ghiroda; să constatate că pârâta de rang 1, C.N.A.D.N.R. a efectuat lucrări de construcție denumite "Varianta ocolitoare Timișoara", fără acordul său și fără plata vreunei despăgubiri prealabile la imobilele proprietatea reclamantei; să constate că pârâta de rang 1 a încălcat dreptul de proprietate în mod abuziv; să constate că reclamanta este în imposibilitate de a folosi deplin și netulburat posesia asupra întregii proprietății; să oblige pârâtele, în solidar, la plata unor despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a suprafeței efectiv ocupate pentru perioada 2012 și până la rămânerea definitivă a sentinței; cu cheltuieli de judecată. La data de 12 august 2015, reclamanta a depus o precizare de acțiune, la petitul 1 al acțiunii, prin care a solicitat: să se constatate faptul că este proprietara imobilelor înscrise în CF x Ghiroda, nr. CF vechi x, nr. cad. x Ghiroda în suprafață de 20.120 mp, CF x Ghiroda, nr. CF vechi x, nr. cad. xc Ghiroda, suprafață de 7.066 mp și CF x Ghiroda, cad. A80/5 Ghiroda, suprafață de 52.974 mp; să se constatate că pârâta de rang 1, C.N.A.D.N.R.a efectuat lucrări de construcție denumite "Varianta ocolitoare Timișoara", fără acordul său și fără plata vreunei despăgubiri prealabile la imobilele proprietatea reclamantei; să se constatate că pârâta de rang 1 a încălcat dreptul de proprietate în mod abuziv; să constate că reclamanta este în imposibilitate de a folosi deplin și netulburat posesia asupra întregii proprietăți; să oblige pârâtele, în solidar, la plata unor despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a suprafeței efectiv ocupate pentru perioada 2012 și până la rămânerea definitivă a sentinței; cu cheltuieli de judecată. Totodată, reclamanta a precizat valoarea despăgubirii reprezentând lipsa de folosință a suprafeței efectiv ocupate pentru perioada 2012 și până la rămânerea definitivă a sentinței, în cuantum de 43.680 euro și valoarea totală a imobilelor în suprafață de 80.160 mp, la 859.809 RON. Prin sentința civilă nr. 13003 din data de 26 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență materială a judecătoriei și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Romania S.A., Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Timiș. Urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș, secția I civilă la data de 31 decembrie 2015, sub același nr. de dosar, x/2015

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 5/PI din data 12 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta CNAIR; a fost obligă pârâta CNAIR la plata către reclamantă a unei sume anuale de 8.261,55 euro, începând cu anul 2012 și până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri; a fost obligată pârâta CNAIR la plata către reclamantă a sumei de 57.572 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. decizia civilă nr. 286 din data de 27 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de către apelanta CNAIR-S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 5 din data de 12 ianuarie 2022 pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015. A obligat pe apelantă să îi plătească intimatei S.C. A. suma de 5.819,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 286 din data de 27 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R. S.A. - fostă C.N.A.D.N.R. S.A.), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (D.R.D.P.). La data de 4 ianuarie 2023, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Prin încheierea nr. 1447 din data de 13 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 30 iunie 2023, sub nr. x/2015*, și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Recursul formulat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R. S.A. - fostă C.N.A.D.N.R. S.A.), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (D.R.D.P.). Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei atacate și, reținându-se cauza spre rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. În argumentarea incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă a formulat următoarele critici: Motivarea hotărârii atacate nu îndeplinește exigentele minime prevăzute de legiuitor, explicitate în mod unanim și constant în doctrină și jurisprudență; astfel, considerentele trebuie sa includă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Toată motivarea hotărârii se limitează la concluziile raportului de expertiză, fără ca instanța să țină cont de prevederile O.G. nr. 43/1997 republicată și modificată. În mod greșit, prima instanță a luat în considerare raportul de expertiză întocmit în această cauză de către expertul B., deoarece acesta a interpretat greșit și parțial prevederile cuprinse în O.G. nr. 43/1997 republicată și modificată, unde la art. 17 se specifică faptul că: "(l)Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute în anexa nr. 1. (2) Zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, eu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului". În mod eronat, au fost refăcute calculele luându-se în considerare "situația finală a suprafețelor de teren afectate", respectiv 12.948,85 m.p., (conform celor stabilite greșit de expertul topo Ing. C.); mai mult, calculele făcute de către expertul B. nu s-au raportat la lipsa de folosință a terenurilor agricole, ci eronat la închirierea acestor terenuri ca spații cu altă destinație, respectiv spatii utilizate în scopuri comerciale. Din textul de lege menționat, rezultă faptul că, zonele de protecție rămân în proprietate privată, astfel că nu pot fi incluse în situația finală a suprafețelor afectate și nu pot fi acordate despăgubiri. Mai mult, aceste suprafețe de teren au fost folosite și cultivate de reclamantă în ultimii ani, astfel că ar conduce la îmbogățirea fără justă cauză și rezultă că nu poate fi avută în vedere decât la suprafața de 3.041 m.p., care este de fapt suprafața real ocupată și afectată de lucrările de construire a "Variantei de ocolire Timișoara", conform ultimului raport de expertiză întocmit în cauză. În argumentarea incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta pârâtă a dezvoltat următoarele critici: Judecătorul fondului nu a analizat problemele de drept esențiale invocate care vizau împrejurarea că acțiunea formulată de reclamantă este identică cu cererea de chemare în judecată depusă la Tribunalul Timiș în data de 20 iuie 2013, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, soluționat definitiv și irevocabil, în sensul respingerii de către instanța de judecată a cererii formulate; este inadmisibilă o astfel de cerere de chemare în judecată pentru același obiect, într-un dosar soluționat definitiv și irevocabil; deși a invocat excepția autorității de lucru judecat, conform prevederilor art. 431 C. proc. civ., instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei excepții. În mod greșit, instanța de apel a stabilit că "prin urmare, nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se constata tripla identitate de părți, cauză și obiect, pentru a fi admisă excepția autorității de lucru judecat", iar "criticile apelantei - că sumele stabilite cu titlu de despăgubire sunt prea mari - sunt neîntemeiate, în contextul în care au fost stabilite prin expertize de specialitate, fundamentate științific"; a invocat în apărare efectul pozitiv al lucrului judecat din dosarul nr. x/2013, atât în apărările scrise și orale, pe timpul procesului, cât și în concluziile scrise, dar instanța nu a ținut cont de acestea. Puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ca se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta; așadar, de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată definitiv, pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat, reținut fiind și caracterul de opozabilitate erga omnes. Dezlegarea asupra unei probleme date printr-o hotărâre definitivă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranța legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanța de judecată într-o procedura ulterioară, astfel cum rezultă și din interpretarea art. 1200 pct. 4 C. civ. și din cele statuate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Beian contra Românie; Zazanis și alții contra Greciei). În argumentarea incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă a formulat următoarele critici În mod nelegal, instanțele au luat în considerare raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul B. aceasta interpretând greșit si parțial prevederile art. 17 din O.G. nr. 43/1997 republicată și modificată, potrivit căruia zonele de protecție rămân în proprietate privată, astfel că nu pot fi incluse în situația finală a suprafețelor afectate și nu pot fi acordate despăgubiri. Mai mult, aceste suprafețe de teren au fost folosite si cultivate de reclamantă în ultimii ani, astfel că ar conduce la îmbogățirea fără justă cauză. În mod eronat au fost refăcute calculele luând în considerare "situația finală a suprafețelor de teren afectate", respectiv 12.948.85 m.p. (conform celor stabilite greșit de expertul topo Ing. C.); calculele făcute de către expertul B. nu s-au raportat la lipsa de folosință a terenurilor agricole, ci eronat la închirierea acestor terenuri ca spații cu altă destinație, respectiv spații utilizate în scopuri comerciale. Instanța de apel a validat, în mod nepermis aceste calcule, și neținând cont de prevederile legale în vigoare și de starea de fapt, a respins apelul și a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Acțiunea pendinte este inadmisibilă motivat de faptul că reclamanta solicită despăgubiri în afara cadrului legal reprezentat de Legea nr. 255/2010. De asemenea, atât timp cât reclamanta nu a solicitat instanței de judecată să constate că a operat exproprierea în fapt asupra terenurilor proprietate a acesteia și nu se va dispune de către instanța de judecată urmarea tuturor pașilor legali prevăzuți de dispozițiile legale cu privire la expropriere, cererea de chemare în judecată urmează a fi respinsă de instanță ca fiind neîntemeiată și nefondată, inadmisibilă și nelegală.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, susținând că recurenta-pârâtă nu se încadrează în prevederile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv nu este o instituție publică care să beneficieze de scutiri de la plata taxelor judiciare de timbru. Pe fondul căii de atac, a combătut susținerile recurentei-pârâte, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, menținerea soluțiilor pronunțate de tribunal și de către instanța de apel, cu cheltuieli de judecată. Cu depășirea termenului legal, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluțiilor pronunțate în apel și în primă instanță față de Ministerul Finanțelor. A apreciat că, prin cererea de recurs, nu a fost adusă nicio critică în ceea ce privește aspectul vizând calitatea sa procesuală pasivă. În termen legal, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. solicitând respingerea excepției netimbrării recursului și a celorlalte apărări formulate de partea adversă, reluând susținerile din memoriul de recurs. Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 06 februarie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.(fostă CNADNR S.A.) prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei civile nr. 286 din 27 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 19 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele care urmează: În fapt, prima instanță de fond a reținut că prin lucrările de edificare a centurii ocolitoare a Municipiului Timișoara, pârâta a ocupat o parte din terenurile aparținând reclamantei, înscrise în CF x Ghiroda, CF x Ghiroda și CF x Ghiroda, fără a avea autorizație de construire asupra acestora, fără a deține acordul reclamantei și fără plata unei despăgubiri prealabile, reclamanta fiind în imposibilitate de a se folosi de posesia terenului. Potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de expertul D., pârâta CNAIR a afectat, prin lucrările efectuate, o suprafață totală de 2183 mp (1258 mp ocupată de rigole - fila x și 925 mp constituind zona de protecție) din terenul înscris în CF x Ghiroda, a cărei contravaloare a lipsei de folosință a fost calculată la 1,16 euro/mp/an, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul B. . Pârâta CNAIR a afectat, prin lucrările efectuate, potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de expertul D., și o suprafață totală de 1167 mp (57 mp+471 mp ocupată de construcții și 639 mp constituind zona de protecție) din terenul înscris în CF x Ghiroda, a cărei contravaloare a lipsei de folosință a fost calculată la 1,24 euro/mp/an, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul B. . Din terenul înscris în CF x Ghiroda, pârâta CNAIR a afectat, prin lucrările efectuate, potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de expertul D., o suprafață totală de 3965 mp (1255 mp ocupată de rigole și 2710 mp constituind zona de protecție), a cărei contravaloare a lipsei de folosință a fost calculată la 1,08 euro/mp/an, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul B. . Totalizând contravaloarea lipsei de folosință a acestor suprafețe, rezultă o sumă de 8261,56 euro/an. Prin apelul declarat, pârâta CNAIR S.A. (în continuare, CNAIR), a criticat împrejurarea că prima instanță a luat în considerare raportul de expertiză întocmit în această cauză de către expertul B., deoarece acesta a interpretat greșit și parțial prevederile cuprinse în O.G. nr. 43/1997 republicată și modificată, unde la art. 17 se specifică faptul că: "(l) Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute în anexa nr. 1. (2) Zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului". Astfel, în mod eronat, a refăcut calculele luând în considerare "situația finală a suprafețelor de teren afectate", respectiv 12.948,85 m.p., (conform celor stabilite greșit de expertul topo ing. C.). Din acest text de lege rezultă că zonele de protecție rămân în proprietate privată, astfel că nu pot fi incluse în situația finală a suprafețelor afectate și nu pot fi acordate despăgubiri. Din analiza deciziei recurate rezultă că, în ceea ce privește această critică punctuală, Curtea de Apel Timișoara s-a rezumat să reia întocmai constatările de fapt expuse în cele ce preced, constatări de fapt cuprinse în sentința apelată. Ulterior, potrivit singurului considerent adăugat este următorul: "critica apelantei - că sumele stabilite cu titlu de despăgubire sunt prea mari - sunt neîntemeiate, în contextul au fost stabilite prin expertize de specialitate, fundamentate științific." În condițiile în care apelul este devolutiv, instanța de apel este datoare să rejudece fondul cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept relevante și care fac obiectul criticilor formulate prin motivele de apel depuse în termen (art. 470 alin. (3), art. 476 alin. (1), art. 479 alin. (1) C. proc. civ.) și să răspundă cel puțin în substanță, dar motivat în fapt și în drept criticilor formulate. Această exigență fundamentală a echității procesului civil rezultă atât din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Ruiz Torija c. Spaniei, cauza Jahnke și Lenoble c. Franței) și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și din dispozițiile lipsite de echivoc ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta (...) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Or, se constată că instanța de apel a ignorat cu desăvârșire critica întemeiată pe dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 43/1997, potrivit cu care instanțele trebuiau să facă distincția dintre zona ocupată efectiv de drumul edificat, pe de-o parte, și zonele de protecție, care rămân în posesia și folosința reclamantei și pentru care nu pot fi acordate despăgubiri, pe de altă parte. Indiferent dacă acest argument era sau nu întemeiat, Curtea de Apel a procedat nelegal prin ignorarea sa, deși era datoare să ofere un răspuns motivat, care să confere caracter efectiv judecății din apel, iar nu unul formal sau chiar superficial. Totodată, nu a fost oferit niciun răspuns susținerilor referitoare la maniera de calcul a despăgubirilor. Din această perspectivă, trebuie observat că instanțele de fond - prima instanță și cea de apel, apelul fiind o cale devolutivă de atac - nu pot să-și abandoneze prerogativele jurisdicționale și să valideze pur și simplu, fără niciun fel de analiză sau argument, punctele de vedere ale expertizelor administrate în cauză, ci, potrivit unei jurisprudențe constante a instanței supreme, sunt datoare să analizeze punctual și argumentat concluziile experților și să le rețină ori, după caz, să le înlăture (art. 264 C. proc. civ.) prin raportare la criticile formulate de părți, care au dreptul de a discuta pertinența și justețea tuturor probelor administrate în cauză. Așadar, simpla trimitere la caracterul științific al expertizelor administrate, fără a face nicio apreciere asupra fondului concluziilor criticate de apelanta-pârâtă, conturează de asemenea o nemotivare esențială a deciziei recurate. Se constată prin urmare incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., decizia fiind nemotivată cu privire la motive esențiale de apel, ceea ce atrage sancțiunea nulității și, prin urmare, determină casarea, în condițiile art. 497 C. proc. civ. Criticile formulate sunt întemeiate și din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv din perspectiva fondului chestiunilor de drept invocate. Astfel, potrivit art. 14 - 17 din O.G. nr. 43/1997 rivind regimul juridic al drumurilor, legea distinge între 3 zone ale drumului public, respectiv ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție (art. 14). În condițiile art. 15, ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elemente constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru ciclisti, acostamente, santuri, rigole, taluzuri, santuri de garda, ziduri de sprijin și alte lucrări de arta. Potrivit art. 16, (1) Zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv pentru semnalizarea rutiera, plantație rutiera sau pentru alte scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului sau pentru siguranța circulației. Din zonele de siguranță fac parte și suprafețele de teren destinate asigurării vizibilitatii în curbe și intersectii, precum și suprafețele ocupate de lucrările de consolidări ale terenului drumului și alte asemenea. În afară localităților, limitele minime ale zonelor de siguranță a drumurilor în cale curenta și aliniament sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță. (2) Realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă. În condițiile art. 17, text de lege invocat de recurenta-pârâtă, (1) Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute în anexa nr. 1. (2) Zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, sa nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranța a traficului prin: a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător; b) executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace inzapezirea drumului sau sa împiedice vizibilitatea pe drum;c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului sau modifica regimul apelor subterane sau de suprafața. Prin raportare la acest regim juridic diferențiat, este fondată critica referitoare la greșita aplicare a legii, prin acordarea nediferențiată de despăgubiri, fără a distinge între cele trei categorii de zone ale drumului public reglementate de lege. Astfel, terenul ocupat de ampriză și zona de siguranță este, practic, ocupat în totalitate de funcțiunile drumului, nemaiputând fi folosit în niciun fel de proprietar, ceea ce în circumstanțele speței, în lipsa exproprierii cerute de lege, echivalează cu o expropriere de fapt, cum bine au reținut instanțele de fond, această statuare nefiind de altfel recurată. Ca urmare, pentru acest teren trebuie acordate despăgubiri, în condițiile art. 555 C. civ. și ale art. 44 din Constituție. Dimpotrivă, în ceea ce privește zona de protecție, aceasta rămâne în posesia intimatei-reclamante, nefiind justificată acordarea de despăgubiri în aceleași condiții ca pentru terenul efectiv ocupat de ampriza și de zona de siguranță a drumului. Numai în măsura în care se constată împrejurări concrete care determină imposibilitatea de folosire a zonei de protecție (cum ar fi spre exemplu înconjurarea zoneid de protecție de un sens giratoriu care o face inaccesibilă) este justificată acordarea de despăgubiri ca pentru cazul celorlalte două categorii (ampriza și zona de siguranță). În caz contrar, urmează a se verifica cu ocazia rejudecării dacă terenul ocupat de zona de protecție era intravilan arabil (cum pare a rezulta din expertizele administrate) ori intravilan curți-construcții și numai dacă se reține argumentat o restrângere a posibilităților de folosire a terenului prin raportare la destinația sa anterioară lucrărilor publice s-ar putea pune problema acordării unei despăgubiri. În fine, sunt nefondate criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care a fost invocată pretinsa autoritate de lucru judecat. În această privință, în mod legal a statuat Curtea de Apel, cu referire la procesul derulat între părți și soluționat în cadrul dosarului nr. x/2013 - că nu operează prevederile art. 431 C. proc. civ., întrucât în respectivul dosar instanța a fost investită cu o acțiune având ca obiect obligarea CNAIDR de a expropria terenul ocupat de construcții ca modalitate de transfer al dreptului de proprietate, cerere respinsă prin admiterea excepției inadmisibilității. Or, recurenta invocă autoritatea de lucru judecat fără a aduce vreo critică concretă acestui raționament, cu toate că în mod evident obiectul și cauza celor două cereri diferă, neputând fi vorba nici de vreo chestiune litigioasă dezlegată care să poată fi opusă reclamantei în prezentul litigiu (art. 430 C. proc. civ.) - dimpotrivă, reclamanta poate opune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al statuării potrivit căreia pârâta nu poate fi obligată la exproprierea formală, însă în aceste coordonate în mod evident datorează despăgubiri, pentru repararea atingerii aduse dreptului de proprietate al reclamantei. Firește, nimic nu împiedică pârâta să respecte prevederile art. 44 din Constituție și să pună capăt situației litigioase prin aplicarea legislației referitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Va fi prin urmare admis recursul, casată decizia recurată, în temeiul art. 497 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași Curți de Apel, care va suplimenta probatoriul pentru a dispune de toate datele necesare soluționării apelului, cu respectarea dezlegărilor ce preced.