ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 722/P/2011, petentul E.G.

a solicitat cercetarea penală a numitului B.I., chestor, director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru fapte comise după data de 21 decembrie 2010 și care ar consta în refuzul acestuia de a-i comunica mai multe documente, în acest sens, menționând un material întocmit de doi lideri de sindicat din Penitenciarul Târgu Jiu cu privire la aspecte vizând abateri disciplinare care ar fi fost comise de către acesta și care au fost înregistrate la 08 iulie 2009 și la 27 noiembrie 2009, nota de constatare întocmită în urma efectuării verificărilor privind aspectele semnalate de cei doi lideri de sindicat, din 06 ianuarie 2010, precum și adresa din 23 noiembrie 2009, trimisă de Administrația Națională a Penitenciarelor la Comisia de Disciplină din cadrul Ministerului Justiției.

Totodată, petentul a susținut că în mod abuziv, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor a „secretizat” aceste documente, deoarece au fost clasificate în categoria „secret de serviciu”. Prin rezoluția nr. 722/P/2011 din data de 24 noiembrie 2011 a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de chestorul B.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., reținându-se că, din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat date sau indicii ale comiterii vreunei infracțiuni în legătură cu aspectele sesizate.

Împotriva soluției procurorului, petentul s-a adresat cu plângere procurorului șef secție de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin rezoluția nr. 3069/II-2/2011 din 20 decembrie 2011, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petentul E.G. împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 722/P/2011 prin rezoluția din data de 24 noiembrie 2011, apreciind legală și temeinică soluția dispusă în cauză, în mod corect procurorul anchetator constatând că nu se poate reține neîndeplinirea cu știință sau îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către chestorul B.I.

În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petentul E.G. a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la data de 17 ianuarie 2012, a fost înregistrată pe rolul secției penale, sub nr. 364/1/2012, plângerea formulată de acesta împotriva rezoluției nr. 722/P/2011 din 24 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. În motivarea plângerii, petentul susține că rezoluția atacată este nelegală deoarece este fundamentată pe o cercetare incompletă a faptelor sesizate și nu au fost analizate toate aspectele invocate pentru a se stabili fără echivoc dacă sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate.

A mai arătat că nici prin rezoluția nr. 3069/II-2/2011 nu s-au analizat corect aspectele sesizate, nu au fost administrate probele prezentate, motivarea rezoluției fiind lapidară. Plângerea este nefondată. Analizând rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanței Înalta Curte constată că acestea nu vizează nelegalitatea și netemeinicia rezoluțiilor dispuse în cauză, ci sunt critici ale modului în care procurorii au instrumentat plângerile petentului. Totodată, verificând rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerile inițiale adresate Parchetului, Înalta Curte constată că acestea au fost analizate în cele două soluții prin care s-a dispus motivat, amplu și temeinic, respingerea lor.

Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., reprezintă un drept procedural al petentului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor. Simpla nemulțumire a petentului față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost implicat, faptul că nu este de acord cu soluțiile adoptate și reinterpretează împrejurările cunoscute, în funcție de propriile interese, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a intimatului, activitatea acestuia fără a se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care petentul le-a indicat în plângere.

Astfel, Înalta Curte constată în mod corect în motivarea ambelor rezoluții s-a reținut că Administrația Națională a Penitenciarelor i-a comunicat petentului E.G. prin adresele din 26 ianuarie 2011, respectiv din 05 mai 2011 că informațiile solicitate sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor, potrivit art. 12 din Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, iar declasificarea acestor documente va fi dispusă de emitentul documentului respectiv în momentul când se va aprecia că acest lucru este posibil, cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 21 și art. 24 din H.G. nr. 585/2002. Totodată, s-a menționat faptul că prin decizia nr. 1715/2011 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în Dosarul nr. 8879/95/2010, a fost admis recursul declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței nr. 145/2011 a Tribunalului Gorj, prin care această instituție a fost obligată să-i comunice petentului E.G.

înscrisurile solicitate, instanța de recurs reținând în motivare că informațiile cerute de reclamant intră în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2011. Față de cele expuse anterior, s-a concluzionat că nu s-a putut reține neîndeplinirea cu știință sau îndeplinirea în mod defectuos, a atribuțiilor de serviciu de către chestorul B.I., prin care să se fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului sau falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia. De altfel, petentul a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, aceasta a și uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.

Ca atare, față de cele arătate, se constată că cele două soluții dispuse în cauză, respectiv rezoluția nr. 722/P/2011 din 24 noiembrie 2011 și rezoluția nr. 3069/11-2/2011 din 20 decembrie 2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sunt legale și temeinice, fără a se impune desființarea lor. Așa fiind, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul E.G. împotriva rezoluției din 24 noiembrie 2011 dispusă în Dosarul nr. 722/P/2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul E.G. împotriva rezoluției din 24 noiembrie 2011 dispusă în Dosarul nr. 722/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată, ca legală și temeinică. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 iunie 2012.