ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea penală înregistrată la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 722/P/2011,

petentul E.G. a solicitat cercetarea penală a numitului B.I., chestor, director

general al Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru fapte comise după

data de 21 decembrie 2010 și care ar consta în refuzul acestuia de a-i comunica

mai multe documente, în acest sens, menționând un material întocmit de doi

lideri de sindicat din Penitenciarul Târgu Jiu cu privire la aspecte vizând

abateri disciplinare care ar fi fost comise de către acesta și care au fost

înregistrate la 08 iulie 2009 și la 27 noiembrie 2009, nota de constatare

întocmită în urma efectuării verificărilor privind aspectele semnalate de cei

doi lideri de sindicat, din 06 ianuarie 2010, precum și adresa din 23 noiembrie

2009, trimisă de Administrația Națională a Penitenciarelor la Comisia de

Disciplină din cadrul Ministerului Justiției.

Totodată, petentul a

susținut că în mod abuziv, directorul general al Administrației Naționale a

Penitenciarelor a „secretizat” aceste documente, deoarece au fost clasificate

în categoria „secret de serviciu”.

Prin rezoluția nr.

722/P/2011 din data de 24 noiembrie 2011 a Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6)

C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de chestorul B.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246 și art. 289 C. pen., reținându-se că, din actele premergătoare

efectuate în cauză nu au rezultat date sau indicii ale comiterii vreunei

infracțiuni în legătură cu aspectele sesizate.

Împotriva soluției procurorului,

petentul s-a adresat cu plângere procurorului șef secție de urmărire penală și criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin

rezoluția nr. 3069/II-2/2011 din 20 decembrie 2011, în baza art. 278 alin. (1) C.

proc. pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petentul

E.G. împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 722/P/2011 prin rezoluția din data

de 24 noiembrie 2011, apreciind legală și temeinică soluția dispusă în cauză, în

mod corect procurorul anchetator constatând că nu se poate reține neîndeplinirea

cu știință sau îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către

chestorul B.I.

În conformitate cu dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen., petentul E.G. a formulat plângere la Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar la data de 17 ianuarie 2012, a fost înregistrată

pe rolul secției penale, sub nr. 364/1/2012, plângerea formulată de acesta împotriva

rezoluției nr. 722/P/2011 din 24 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În motivarea plângerii,

petentul susține că rezoluția atacată este nelegală deoarece este fundamentată pe

o cercetare incompletă a faptelor sesizate și nu au fost analizate toate aspectele

invocate pentru a se stabili fără echivoc dacă sunt îndeplinite elementele constitutive

ale infracțiunilor reclamate.

A mai arătat că nici prin

rezoluția nr. 3069/II-2/2011 nu s-au analizat corect aspectele sesizate, nu au fost

administrate probele prezentate, motivarea rezoluției fiind lapidară.

Plângerea este nefondată.

Analizând rezoluțiile

atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanței Înalta Curte

constată că acestea nu vizează nelegalitatea și netemeinicia rezoluțiilor dispuse

în cauză, ci sunt critici ale modului în care procurorii au instrumentat plângerile

petentului.

Totodată, verificând rezoluțiile

atacate prin prisma motivelor invocate în plângerile inițiale adresate Parchetului,

Înalta Curte constată că acestea au fost analizate în cele două soluții prin care

s-a dispus motivat, amplu și temeinic, respingerea lor.

Posibilitatea formulării

unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., reprezintă

un drept procedural al petentului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui

control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate

conduce la reformarea soluțiilor.

Simpla nemulțumire a petentului

față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost implicat, faptul

că nu este de acord cu soluțiile adoptate și reinterpretează împrejurările cunoscute,

în funcție de propriile interese, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii

penale a intimatului, activitatea acestuia fără a se situa în afara legii penale

și fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor

pe care petentul le-a indicat în plângere.

Astfel, Înalta Curte constată

în mod corect în motivarea ambelor rezoluții s-a reținut că Administrația Națională

a Penitenciarelor i-a comunicat petentului E.G. prin adresele din 26 ianuarie 2011,

respectiv din 05 mai 2011 că informațiile solicitate sunt exceptate de la accesul

liber al cetățenilor, potrivit art. 12 din Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind

liberul acces la informațiile de interes public, iar declasificarea acestor documente

va fi dispusă de emitentul documentului respectiv în momentul când se va aprecia

că acest lucru este posibil, cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 21 și

art. 24 din H.G. nr. 585/2002.

Totodată, s-a menționat

faptul că prin decizia nr. 1715/2011 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în Dosarul

nr. 8879/95/2010, a fost admis recursul declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor

împotriva sentinței nr. 145/2011 a Tribunalului Gorj, prin care această instituție

a fost obligată să-i comunice petentului E.G. înscrisurile solicitate, instanța

de recurs reținând în motivare că informațiile cerute de reclamant intră în categoria

celor prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2011.

Față de cele expuse anterior,

s-a concluzionat că nu s-a putut reține neîndeplinirea cu știință sau îndeplinirea

în mod defectuos, a atribuțiilor de serviciu de către chestorul B.I., prin care

să se fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului sau falsificarea

unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia.

De altfel, petentul a

avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a fi

necesare, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, aceasta a și uzat,

fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.

Ca atare, față de cele

arătate, se constată că cele două soluții dispuse în cauză, respectiv rezoluția

nr. 722/P/2011 din 24 noiembrie 2011 și rezoluția nr. 3069/11-2/2011 din 20 decembrie

2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică, sunt legale și temeinice, fără a se impune desființarea

lor.

Așa fiind, în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul E.G. împotriva rezoluției din 24 noiembrie

2011 dispusă în Dosarul nr. 722/P/2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul E.G. împotriva rezoluției din 24 noiembrie 2011

dispusă în Dosarul nr. 722/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată,

ca legală și temeinică.

Obligă petentul la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28 iunie 2012.