Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.05.2011

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
03.05.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra plângerii de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 18 noiembrie 2010 (fila 16 dosar), petiționarul M.I. s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu plângere împotriva rezoluției nr. 1251/P/2008 din 24 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Petiționarul, aflat în stare de deținere în Penitenciarul Codlea, solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor din conducerea Agenției Naționale a Penitenciarelor pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu. Plângerea sa a fost trimisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție instanței de judecată, spre competentă soluționare, cu adresa nr. 10049/VIII/1/2010 din 3 decembrie 2010. Din oficiu, Înalta Curte a dispus atașarea dosarului penal nr. 1251/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând plângerea, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele : Prin rezoluția nr. 1251/P/2008 din 24 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.I., director general al A.N.P., I.M., fost director general și S.G., fost director adjunct al A.N.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (pentru primul făptuitor) și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (pentru ceilalți doi făptuitori).

Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată petentului la data de 8 mai 2009. Întrucât la 1 mai 2009, acesta se liberase însă din penitenciar (unde, ulterior, a revenit, fiind reîncarcerat), la solicitarea sa, prin rezoluția nr. 4123/II-2/2010 din 1 noiembrie 2011 (filele 183, 3 și 4 dosar urmărire penală și lucrarea nr. 4123/II/2/2010), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus recomunicarea rezoluției de netrimitere în judecată. Comunicarea s-a efectuat la 9 noiembrie 2010, soluția fiind primită efectiv de către petentul aflat în stare de detenție la data de 12 noiembrie 2010 (filele 184 și 182). Petentul s-a adresat în mod legal Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, demersul său fiind conform prevederilor art. 278 C. proc.

pen. În mod eronat, parchetul a trimis plângerea instanței, considerând că prin rezoluția nr. 4123/II/2/2010 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 1251/P/2008. În realitate, prin rezoluția arătată din 1 noiembrie 2011, singura măsură dispusă a fost aceea de recomunicare către petiționar a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, solicitată prin cererea din 12 octombrie 2010. Așa fiind, constatând că plângerea i-a fost greșit adresată și că în cauză nu s-a parcurs procedura obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen., neefectuându-se verificarea soluției date de procuror de către procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța va trimite plângerea acestui organ judiciar, spre competentă soluționare.

Văzând dispozițiile art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen.;

H O T Ă R Ă Ș T E Trimite plângerea formulată de petiționarul M.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, spre competentă soluționare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la 16 februarie 2010, petentul A.I. a solicitat în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. desființarea rezoluției din 8 ianuarie 2010 dată î
ÎCCJ 2009-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față: Petiționarul T.M. a formulat plângere penală împotriva magistraților N.D. – procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și I.M. – procuror șef la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa
ÎCCJ 2009-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală
. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de: - B.I., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoan
ÎCCJ 2010-04-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Printr-o cerere înregistrată sub nr. 2303/1/2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție petiționarul G.G. a formulat plângere penală împotriva n
ÎCCJ 2009-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul A.I. a formulat plângere la data de 23 aprilie 2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva procurorului I.C. de la Parchetul de pe lângă În
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă