ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțe cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.,

obligarea acesteia să-i comunice data când va fi invitat la sediul autorității

publice, în vederea acordării despăgubirilor ce i se cuvin. În subsidiar, a

cerut obligarea autorității pârâtei să-i plătească, anual, suma de 419.156.017

milioane RON, respectiv 41.915 RON cu titlu de dobândă la valoarea de

5.080.679.500 miliarde RON care i se cuvin conform sentinței Tribunalului Dolj

nr. 72 din 21 martie 2008, în cazul în care refuză să-i comunice data

solicitată prin capătul principal de cerere.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a depus la S.C.C.S.D. titlurile sale nominale valorice în

valoare de 582.500.000 RON, în vederea convertirii lor în bani sau acțiuni.

Reclamantul a mai arătat

că, anterior depunerii acestor titluri nominale de valoare la data de 21 martie

2005, a contestat Decizia Primarului Municipiului Craiova întrucât i s-au acordat

despăgubiri pentru suprafața de 300 m.p., în loc de 497 m.p., ocazie cu care pârâta

a solicitat relații de la Primăria Craiova cu privire la contestația formulată,

iar înscrisurile și relațiile primite au format obiectul Dosarului nr. 10447 înregistrat

la autoritate.

Reclamantul a formulat

în cauză și cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat chemarea în judecată

a Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul A.N.R.P. și obligarea

acesteia să emită titlul de plată pentru suma de 500.000 RON și să-i plătească această

sumă, în termen de 15 zile de la emiterea titlului de plată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, la data de 14 aprilie 2010, a depus la A.N.R.P. cerere

de opțiune pentru emiterea titlului de plată, în valoare de 500.000 RON și 8.679,50

RON, acțiuni la Fondul Proprietatea. Ulterior a schimbat cererea de opțiune și a

solicitat 150.000 RON și 358.679,50 RON acțiuni la Fondul Proprietatea, revenind

în final cu a treia cerere de opțiune, cerând modificarea titlului de conversie,

Decizia nr. 426 din 26 aprilie 2010, în sensul să se revină la prima opțiune: 500.000

RON titlu de plată și 8679,50 RON acțiuni.

Prin cererea modificatoare,

reclamantul a solicitat următoarele: obligarea Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor

în Numerar să modifice Titlul de conversie, decizia nr. 426 din 26 aprilie 2010,

în sensul de a-i acorda despăgubiri în numerar, astfel cum a optat inițial: 500.000

RON și 8.679,50 RON acțiuni Fondul Proprietatea; obligarea pârâtei să emită titlul

de plată (decizie) pentru suma de 500.000 RON și la plata sumei de 1.000 RON/zi

de întârziere până la data plății efective, conform sumei menționate în decizia

din 18 noiembrie 2009 a Comisiei Centrale, obligarea pârâtei la plata unei dobânzi

anuale de 30% la suma datorată de 500.000 RON, până la data plății efective.

Prin aceeași cerere a

invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, în

întregime, pe motiv că acest act nu poate opri aplicarea Legii nr. 247/2005 și a

chemat în judecată pe pârâtul Fondul Proprietatea, solicitând obligarea acestuia

să-i plătească dividendele la numărul de acțiuni care rămân în evidența Fondului

Proprietatea pe numele său. În subsidiar, în cazul în care pârâtul refuză plata

dividendelor, să fie obligat la 1.000 RON pe zi de întârziere. Totodată, a chemat

în judecată și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cerând obligarea

acestuia să-i răscumpere acțiunile ce se află depuse la Fondul Proprietatea pe numele

său, la preț de 1 leu/ acțiune. În subsidiar, în cazul în care acest pârât va refuza

să-i răscumpere acțiunile, să fie obligat la plata unei penalități de 1.000 RON/zi

întârziere.

Prin întâmpinările formulate

în cauză, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția prematurității acțiunii cu privire

la emiterea unui titlu de plată și plata despăgubirilor bănești în numerar, iar

pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii față de acesta, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția

lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul

Român și excepția prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Prin cererea precizatoare

formulată la data de 25 noiembrie 2010, reclamantul a solicitat să se act de renunțarea

sa judecată față Fondul Proprietatea.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1176

din 16 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a luat act că reclamantul a renunțat la judecata față pârâtul Fondul

Proprietatea, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate

a art. III din O.U.G. nr. 62/2010, a respins excepția prematurității acțiunii, invocată

de pârâta A.N.R.P., ca neîntemeiată.

Prin aceeași sentință,

a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsa calității procesuale pasive

a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice și lipsa calității de reprezentant

a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, ca neîntemeiate, precum și

acțiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost modificată.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepțiile

invocate

Referitor la excepția

de neconstituționalitate, prima instanță a reținut că reclamantul a invocat neconstituționalitatea

O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și suspendarea aplicării unor dispoziții

din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente, în raport de art. 53 din Constituția

României cu privire la restrângerea unor drepturi.

Cu privire la O.U.G.

nr. 62/2010 atacată cu excepția de neconstituționalitate, a reținut că, prin Decizia

nr. 1354/2010 publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, Curtea Constituțională a admis

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din această

ordonanță, constatând astfel că cererea de sesizare este admisibilă în privința

art. III din O.U.G. nr. 62/2010 întrucât acest articol are legătură cu soluționarea

cauzei și, pe de altă parte, asupra acestui articol nu s-a pronunțat anterior Curtea

Constituțională în sensul constatării prevederilor atacate ca fiind neconstituționale.

Referitor la excepția

prematurității acțiunii, invocată de A.N.R.P. în raport de prevederile O.U.G.

nr. 81/2007, care condiționează emiterea titlului de plată de existența unor disponibilități

financiare, prima instanță a reținut cu decizia nr. 6872 privind titlul de despăgubire

a fost emisă la data de 18 noiembrie 2008, iar reclamantul a depus cererea de opțiune

la data de 14 aprilie 2010, constatându-se astfel că au trecut mai mult de 6 luni

în favoarea autorității publice pentru efectuarea plăților, iar pârâta a avut posibilitatea

să cuprindă cuantumul despăgubirilor în disponibilitățile financiare ale anului

2010.

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

dar și cu privire la excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive și lipsa

calității de reprezentant a acestuia, a constatat că sunt neîntemeiate, în raport

de cererea adresată Ministerului Finanțelor Publice de către reclamant, în care

a menționat că se adresează ministerului în calitate de reprezentant oficial al

Statului Român.

Ca atare, acțiunea privind

refuzul autorității publice de a răspunde la cerere, indiferent de aspectul că reclamantul

s-a adresat acesteia pentru că ar fi reprezentant al statului român, este o acțiune

admisibilă în contencios administrativ conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar

Statul Român și ministerul au calitate procesuală atât în nume propriu cât și ca

reprezentant al statului român întrucât pentru această calitate i-a fost înaintată

cererea, urmând să se analizeze pe fondul cauzei dacă refuzul este unul justificat

sau nu și nu pe cale de excepție.

Cu privire la fondul cauzei,

prima instanță a reținut că în cauză s-a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubire

nr. 6872 din 18 noiembrie 2009 în favoarea reclamantului, de către C.C.S.D., conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar la data de 14 aprilie 2010 reclamantul

a depus la Direcția Pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, cererea de opțiune

pentru emiterea unui titlu de plată de 150.000 RON și a unui titlu de conversie

de 358.679,50 RON.

Din actele depuse la dosar

rezultă că în aceeași zi, 14 aprilie 2010, reclamantul optase anterior pentru titlul

de plată în valoare de 500.000 RON și pentru titlul de conversie de 8.679,50 RON,

dar a revenit asupra acestei opțiuni cu cererea sus menționată.

Prin cererea de chemare

în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamantul a solicitat, printr-un capăt

de cerere, obligarea A.N.R.P. – Direcția Pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar

să emită titlul de plată pentru cererea de opțiune inițială respectiv pentru 500.000

RON .

Prima instanță a reținut

astfel că pârâta A.N.R.P. nu poate fi obligată decât în raport de opțiunea reclamantului.

Împrejurarea că, după ce s-a hotărât și a optat pentru titlul de plată de 150.000

RON și titlul de conversie de 358.679,50 RON, înregistrând această opțiune fermă

la autoritatea pârâtă, reclamantul dorește să revină la această opțiune și solicită

printr-o acțiune în justiție ca autoritatea să ia act de această opțiune, nu poate

conduce la o soluție de obligare a autorității în acest sens.

De altfel, opțiunea reclamantului,

astfel cum a fost înregistrată a produs și efecte, în sensul că A.N.R.P. a emis

decizia nr. 426 din 26 aprilie 2010, titlul de conversie pentru 358.676,50 RON.

Prima instanță a reținut

că solicitarea reclamantului de anulare a acestei decizii și de obligare a autorității

să emită o altă decizie titlu de conversie pentru suma de 8.679,50 RON nu poate

fi primită, acesta nu a dovedit că actul administrativ ar fi nelegal, iar împrejurarea

că reclamantul dorește să revină asupra cererii de opțiune care a stat la baza emiterii

actului nu reprezintă un motiv de nelegalitate.

Cât privește obligarea

pârâtei A.N.R.P. să emită titlul de plată, prima instanță a reținut că este neîntemeiat

în raport de art. III din O.U.G. nr. 62/2010 care a suspendat emiterea titlurilor

de plată prevăzute în titlul VII din Legea nr. 247/2005, refuzul pârâte de a emite

titlul de plată fiind unul justificat.

În ceea ce privește solicitarea

reclamantului de obligare a pârâtei A.N.R.P. la plata unei dobânzi anuale de 30%

la suma datorată, ca despăgubire până la plata sumei efective, prima instanță a

reținut că reprezintă un capăt de cerere accesoriu care privește soluția dată capătului

principal de cerere, caz în care nu poate exista o asemenea obligație

Nu poate fi obligată autoritatea

publică să plătească dobânzi atâta timp cât legea a suspendat atribuția autorității

de emitere titluri de plată în baza cărora putea să plătească despăgubirile.

Referitor la solicitările

reclamantului în sensul obligării Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant

al Statului Român de a-i răscumpăra acțiunile, cu obligarea la plata unor penalități

de 1.000 RON/zi de întârziere, prima instanță a reținut că în speță, nu se poate

aprecia că ministerul ar fi refuzat nejustificat să soluționeze cererea reclamantului,

în raport de înregistrarea cererii de chemare a acestuia în judecată (15 iulie 2010).

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta S.D.

În cererea de recurs,

reclamanta S.D. a invocat în esență următoarele motive:

În mod neîntemeiat și

nelegal instanța de fond folosește cuvântul anulare, iar reclamanta arată că a cerut

modificarea acelui titlu de conversie și revenirea la opțiunea inițială, refuzând

să se raporteze la cei 10 – 12 ani de așteptare pentru a i se face plata despăgubirii.

A mai arătat recurenta

că instanța se contrazice când spune că acțiunea sa nu este prematur introdusă și

că pârâta ar fi avut posibilitatea să-i plătească despăgubirile bănești din disponibilitățile

financiare pe anul 2010, în contradictoriu cu soluția adoptată.

S-a mai arătat că recurenta

nu a atacat O.U.G. nr. 62/2010 pe considerentul că nu punea în discuție Suveranitatea

Guvernului, ca putere executivă, însă, se consideră discriminată față de alți beneficiari

ai legii și i se restrânge exercitarea drepturilor prevăzute de lege.

În ceea ce privește excepția

de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 62/2010 se arată că pârâtele

nu au precizat nici un punct de vedere, iar instanța de fond nu a judecat cauza

pe fond.

De asemenea a arătat recurenta

că invocă excepția de neconstituționalitate a art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010 solicitând

obligarea A.N.R.P. la plata a 1.000 RON pe zi de întârziere pentru refuzul de a

transmite la domiciliul său decizia de despăgubire din 18 noiembrie 2009, să oblige

Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor să modifice în parte Decizia, titlul de

conversie, în sensul de a i se acorda 500.000 RON banii și Fondului Proprietate

să-i atribuie 8679.5 acțiuni, și plata a 30% dobânzi anuale la suma de 500.000 RON,

cu cheltuieli de judecată, 100 RON/zi de întârziere.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Procedura în fața instanței

de recurs

La dosar, recurenta a

depus în considerarea art. 305 C. proc. civ., înscrisuri în dovedirea cererii de

recurs.

Pârâta – intimată A.N.R.P.

a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pârâta – intimată Fondul

Proprietatea a formulat întâmpinare la cererea de recurs, arătând că reclamanta

prin cererea precizatoare formulată în data de 25 noiembrie 2010 a solicitat instanței

să se ia act de renunțarea la judecata în contradictoriu cu acesta – în conformitate

cu prevederile art. 246 C. proc. civ. și deci nu se mai îndreaptă împotriva F.P.

prin recursul formulat.

Prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1602 din 15 decembrie 2011 – s-a soluționat excepția de neconstituționalitate

prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 62/2010 – excepție ridicată de recurenta –

reclamantă S.D. în dosarul de fond și prin care s-a respins ca neîntemeiată această

excepție.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta

este nefondată pentru următoarele motive:

În mod corect a apreciat

instanța de fond că reclamanta nu mai poate solicita A.N.R.P. - modificarea Deciziei

titlu de conversie în privința cuantumului sumei.

În urma obținerii Deciziei

nr. 6872 din 18 noiembrie 2009, C.C.S.D. i-a emis reclamantei – recurente titlu

de despăgubire pentru suma de 508.679,50 RON. Ulterior în baza procedurii privind

valorificarea titlului de despăgubire prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

reclamantul a formulat cerere de opțiune prin care a solicitat emiterea unui titlu

de plată pentru suma de 150.000 RON și a unui titlu de conversie pentru suma de

358.679,50 RON – Acesta din urmă reprezentat de Decizia nr. 462/2010 reprezintă

un număr total de acțiuni de 358.680 – la o valoare nominativă de 1 RON pentru fiecare

acțiune urmând ca pentru diferența să se emită un titlu de plată.

Faptul că reclamanta –

recurentă s-a răzgândit în privința opțiunii sale nu are incidență asupra deciziilor

deja emise de autorități – nu poate reprezenta un motiv de nelegalitate, așa cum

a reținut și instanța de fond.

În ceea ce privește excepția

prematurității emiterii titlului de plată se observă că recurenta nu aduce o reală

critică în acest sens și se consideră că aceasta a fost corect soluționată de instanța

de fond.

Referitor la dispozițiile

art. III din O.U.G. nr. 62/2010 se apreciază că nu sunt criticate în acest sens,

având în vedere că instanța de fond a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate, excepție soluționată în timpul judecării recursului

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1602 din 15 decembrie 2011.

În privința criticilor

arătate într-un mod incoerent de recurentă, referitoare la discriminarea sa, ca

beneficiară a Legii nr. 247/2005 și restrângerea exercitării drepturilor prevăzute

de lege, se reține că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică,

având în vedere situația de fapt și normele legale incidente în speță, un argument

suplimentar fiind și considerentele deciziei Curții Constituționale și deciziile

recente de la C.E.D.O. în materie.

Față de cele arătate mai

sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

S.D. împotriva sentinței nr. 1176 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2012.