ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3954/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția penală, prin Sentința penală nr. 86 din 18 martie 2009 a respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul H.M.H. Pentru a hotărî astfel, a reținut că, în temeiul art. 522 1 C. proc. pen., H.M.H. a cerut rejudecarea după extrădare și subsecvent, rejudecând cauza, să se dispună anularea Sentinței penale nr. 134 din 2 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7932/1998 și pronunțarea unei noi hotărâri. În motivarea cererii, inculpatul a arătat că lipsa sa la judecata în recurs a fost întemeiată pe motive medicale, fiind diagnosticat în anul 2001 ca suferind de apnee nocturnă severă, boală care, la acea dată, nu putea fi monitorizată și cu atât mai puțin tratată în România.

Există două adeverințe care atestă faptul că în România cunoștințele despre această boală erau limitate, neexistând posibilitatea monitorizării bolii și cu atât mai puțin a tratării acesteia. Medicii români l-au îndrumat să solicite ajutor de specialitate în Franța, lucru pe care l-a și făcut. În Franța diagnosticul a fost confirmat și, de atunci, a fost nevoit să utilizeze un respirator artificial care să asigure oxigenarea corectă și constantă a sângelui. S-a impus astfel ca el să rămână la tratament și sub observație în Franța, iar familia sa a continuat să se ocupe de acest proces, fără știrea lui. A mai arătat că a fost prezent doar la primul termen de judecată, toate ședințele de judecată ulterioare având loc în lipsa lui.

A apreciat că intenția legiuitorului când a folosit sintagma „condamnat în lipsă", a fost ca acest lucru să însemne că există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de condamnare. Raportat la aceste dispoziții, a apreciat că este îndeplinită condiția cerută de lege, inculpatul fiind condamnat în lipsă, astfel că, după manifestarea de voință a acestuia în sensul rejudecării, cererea acestuia se impune a fi admisă în principiu. A precizat că cererea de rejudecare după extrădare a fost fundamentată pe dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., cât și pe prevederile Legii nr. 302/2004, respectiv art. 72 alin. (2). De asemenea, cererea se impune a fi admisă și în considerarea art. 6 parag.

3 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, unde se arată că inculpatul la acel moment avea dreptul să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el. Conform acestor dispoziții, inculpatul are dreptul să fie asistat de un apărător și nu reprezentat. Tribunalul a reținut că, prin Sentința penală nr. 134 din 2 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul Suceava, inculpatul H.M.H. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la 10 ani închisoare. În fapt, s-a reținut că în intervalul 29 iulie 1993 – 3 august 1993, prevalându-se de calitatea de președinte al Comitetului de Credit și Risc al centralei Banca D.F.

și de vicepreședinte al aceleiași unități bancare, a pretins și primit de la inculpatul A.D., echivalentul sumei de 25.000 dolari SUA în schimbul facilității unui împrumut fără garanție, în cuantum de 225.000.000 lei. Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului inculpatului, prin Decizia penală nr. 442 din 30 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, iar Tribunalul Suceava a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 166/2000 din 13 noiembrie 2003. Urmare Adresei nr. 69334/BCF din 25 mai 2007 emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Național Interpol, a fost emis la 1 iunie 2007 de către Tribunalul Suceava – Mandatul european de arestare nr. 166/2000.

Prin Adresa nr. 69334/BCF din 9 februarie 2009, Biroul Național Interpol a comunicat că numitul H.M.H. a fost extrădat de către autoritatea judiciară din Franța la data de 6 februarie 2009. La 12 februarie 2009, cu Adresa nr. 24661, Administrația Națională a Penitenciarelor – Penitenciarul București Rahova, a făcut cunoscut că numitul H.M.H. a fost arestat de către Interpol București, că pedeapsa începe la data de 6 februarie 2009 și expiră la 8 august 2018. Prima instanță, interpretând dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., cu titlu marginal „Rejudecarea celor judecați în lipsă, în caz de extrădare”, a reținut că una din condițiile rejudecării în caz de extrădare este ca persoana în cauză să fi fost judecată și condamnată în lipsă, adică să fi lipsit atât la judecata în fond a cauzei, cât și de la judecata în căile de atac reglementate de lege (apel și recurs).

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că inculpatul H.M.H. a fost prezent atât la judecata în fond și apel și a fost asistat de apărători aleși și că a fost prezent și la primul termen de judecată în recursul de la Curtea Supremă de Justiție, după care nu s-a mai prezentat. Tribunalul nu a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care instituie doar dreptul persoanei judecată în lipsă de a fi rejudecată în caz de extrădare, nu și condițiile în care are loc această rejudecare, condiții prevăzute în legislația României de art. 522 1 C. proc. pen. Nici apărarea că inculpatul a lipsit justificat (motiv de boală) de la celelalte termene din recurs ce au urmat primului termen la care a fost prezent nu este relevantă în cauză, având în vedere condiția instituită de art. 522 1 C. proc.

pen. ca persoana extrădată să nu fi fost prezentă la nici un termen de judecată la prima instanță sau în căile de atac. Motivarea inculpatului că apărarea de care a beneficiat în recurs nu a fost una corespunzătoare (în condițiile în care a avut mai mulți apărători aleși) nu este nici ea de natură să acopere neîndeplinirea de către inculpat a condiției ca persoana extrădată să nu fi fost prezentă la niciun termen de judecată la prima instanță sau în căile de atac (de altfel, acest motiv, al lipsei de apărare poate justifica o eventuală cale de atac extraordinară sau o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu o cerere de rejudecare în baza art. 522 1 C. proc. pen.). Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul.

În motivarea apelului, acesta a arătat că greșit a fost soluționată cauza în lipsa unei părți nelegal citate, și anume partea civilă SC T.I. SRL, aspect ce justifică desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Suceava. Pe fond, greșit a apreciat instanța că o astfel de cerere se impune a fi admisă în principiu exclusiv în cazul în care o persoană a fost judecată și condamnată în lipsă, întrucât au fost astfel ignorate dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care impune doar condiția ca persoana să fi fost condamnată (nu și judecată) în lipsă. Or, această dispoziție normativă este mai favorabilă, având totodată caracter special prin raportare la dispozițiile art. 522 1 C. proc.

pen., care au caracter general. Cât privește sintagma „judecat și condamnat în lipsă”, nu trebuie interpretată în sensul ca inculpatul să fi lipsit de la toate termenele de judecată, în fazele judecării cauzei în fond, apel, recurs. Aceasta cu atât mai mult cu cât absența sa de la judecarea recursului (din motive medicale) și imposibilitatea de a avea ultimul cuvânt au condus la îngrădirea dreptului la apărare. A solicitat admiterea în principiu a cererii de rejudecare și, rejudecând cauza, instanța să reanalizeze încadrarea juridică a faptei, procedând în consecință. Prin Decizia nr. 28 din 4 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, apelul a fost respins ca nefondat. Instanța de control judiciar a motivat că nu poate constitui motiv de desființare a sentinței, necitarea părții civile SC T.I.

SRL, la judecarea cererii pentru rejudecare în urma extrădării. Astfel, dispozițiile art. 522 1 alin. (2) C. proc. pen., nu reglementează o procedură specifică de judecată a cauzelor având ca obiect judecarea în caz de extrădare, ci fac trimitere la art. 405 - 408 din același act normativ. Or, din interpretarea dispozițiilor art. 405 alin. (1) C. proc. pen., reiese că citarea tuturor părților se impune a fi dispusă la rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare. În condițiile în care inculpatul a fost citat și prezent în faza judecării admisibilității în principiu, necitarea părții civile nu poate produce nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Referitor la condițiile cerute pentru ca o cerere de rejudecare în caz de extrădare să fie admisibilă, la fel ca și prima instanță, Curtea a reținut că judecarea și condamnarea în lipsă presupune situarea părții total în afara procesului, prin neprezentarea ei la niciunul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor. Or în speță, inculpatul a fost prezent la dezbaterile asupra fondului cauzei (apoi la soluționarea apelului declarat împotriva acestei sentințe), cât și la primul termen de judecată a cauzei în fața instanței de recurs, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 522 1 C. proc. pen. Pentru argumentele expuse, Curtea nu a primit nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, restrâng condițiile impuse pentru admiterea cererii de rejudecare la una singură, respectiv, aceea că persoana ce o solicită să fi fost condamnată în lipsă.

Nemulțumit și de această hotărâre, condamnatul H.M.H. a atacat-o cu recurs. Prin motivele de recurs scrise a criticat hotărârea ca nelegală și a solicitat desființarea ei, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. A arătat că instanțele nu s-au pronunțat asupra unor unor cereri esențiale de natură să garanteze dreptul la apărare și au ignorat dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, motivând că acestea ar institui doar dreptul persoanei de a solicita rejudecarea nu și condițiile în care are loc această rejudecare, condițiile fiind stabilite prin art. 522 1 C. proc. pen. Astfel, față de prevederile art. 522 1 C. proc.

pen., cu denumirea marginală „Rejudecarea celor judecați în lipsă, în caz de extrădare” potrivit cărora cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului, prin Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională și natura penală modificată prin Legea nr. 224/2006, legiuitorul a statuat în art. 72 alin. (2), că dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat la cerere cu respectarea drepturilor prevăzute la art. 34 alin. (1). Se observă din dispozițiile citate că, spre deosebire de art. 522 1 C. proc. pen., care prevedea două condiții – persoană judecată și condamnată în lipsă – textul art. 72 alin. (2) prevede doar condiția ca persoana respectivă să fi fost condamnată în lipsă.

Or recurentul susține că prin Decizia nr. 442 din 30 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție a fost condamnat în lipsă. Chiar dacă s-ar aprecia că cererea de rejudecare este generată exclusiv de dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., instanțele au considerat greșit că judecata în lipsă presupune lipsa inculpatului de la judecata în fond, în apel, cât și în recurs. Recursul prezintă importanță maximă, fiind ultima cale de atac prin intermediul căreia se verifică și se cenzurează dacă este cazul, atât judecata pe fondul cauzei, cât și judecata în apel, fiind realizate de către instanța cea mai înaltă ierarhic. Instanța a apreciat ca fiind irelevant faptul că a lipsit de la judecarea recursului din motive medicale și că nu a beneficiat de o apărare corespunzătoare, o astfel de opinie fiind în vădită contradicție cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului – care garantează dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, învestită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricăror acuzații în materie penală, îndreptate împotriva sa. Potrivit pct. 3 lit. c) și d) al aceluiași articol, orice acuzat are, în special, dreptul să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu atunci când interesele justiției o cer, să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Așa cum au reținut și motivat cele două instanțe, dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca și dispozițiile C. proc. pen. privind prezența inculpatului la instanțe și dreptul de a fi apărat au fost întru totul respectate. Astfel, inculpatul a fost prezent la judecarea cauzei în fond, apel și la primul termen de recurs, 4 octombrie 2001. Inculpatul a beneficiat de apărare în toate fazele procesului, el fiind asistat și apoi reprezentat în recurs de apărători aleși. Inculpatul nu s-a mai prezentat la termenele de după 4 octombrie 2001, nu a înștiințat instanța nici că este bolnav, cu atât mai mult că din motive de sănătate trebuie să urmeze un tratament în străinătate, astfel că judecata în recurs s-a desfășurat cu procedură completă, fiindu-i asigurată apărarea de către avocații aleși.

Din dispozițiile art. 385 11 C. proc. pen., rezultă că judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere, ceea ce nu este cazul în speță. Inculpatul, deși prezent la o înfățișare nu s-a mai prezentat la termenele ulterioare, acest lucru nu a împiedicat judecarea procesului, el având termen în cunoștință. Din modul în care este reglementat recursul, rezultă că instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate în instanța de recurs – art. 385 14 C. proc. pen. Prin art. 522 1 introdus în C. proc. pen. prin art. I pct. 221 din Legea nr. 281/2003, legiuitorul român a prevăzut că în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Această reglementare are în vedere tocmai respectarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul inculpatului la un proces echitabil. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatului i-a fost respectat atât dreptul la un proces echitabil cât și dreptul la apărare. Extrădarea inculpatului nu a fost dispusă sub condiții, iar dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 trebuiesc interpretate coroborat cu cele ale art. 34 din aceeași lege și art. 522 1 C. proc. pen. Aceste dispoziții au menirea de a salvgarda drepturile la apărare a unei persoane condamnate în lipsă, ori așa cum rezultă din hotărârile pronunțate împotriva condamnatului, dreptul său la apărare a fost asigurat.

Așa fiind, Înalta Curte urmează ca în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat. Văzând și art. 192 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.M.H. împotriva Deciziei penale nr. 28 din 4 mai 2009 a Curții de Apel Suceava. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2009.