ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3954/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3954/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Suceava, secția penală, prin Sentința penală nr. 86 din 18 martie 2009 a

respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare după extrădare formulată de

condamnatul H.M.H.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, în temeiul art. 522

1

C. proc. pen., H.M.H. a cerut rejudecarea după extrădare și subsecvent,

rejudecând cauza, să se dispună anularea Sentinței penale nr. 134 din 2

octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 7932/1998 și

pronunțarea unei noi hotărâri.

În motivarea cererii, inculpatul a arătat că lipsa sa la

judecata în recurs a fost întemeiată pe motive medicale, fiind diagnosticat în

anul 2001 ca suferind de apnee nocturnă severă, boală care, la acea dată, nu

putea fi monitorizată și cu atât mai puțin tratată în România. Există două

adeverințe care atestă faptul că în România cunoștințele despre această boală

erau limitate, neexistând posibilitatea monitorizării bolii și cu atât mai

puțin a tratării acesteia. Medicii români l-au îndrumat să solicite ajutor de

specialitate în Franța, lucru pe care l-a și făcut. În Franța diagnosticul a

fost confirmat și, de atunci, a fost nevoit să utilizeze un respirator

artificial care să asigure oxigenarea corectă și constantă a sângelui. S-a

impus astfel ca el să rămână la tratament și sub observație în Franța, iar

familia sa a continuat să se ocupe de acest proces, fără știrea lui.

A mai arătat că a fost prezent doar la primul termen de

judecată, toate ședințele de judecată ulterioare având loc în lipsa lui. A

apreciat că intenția legiuitorului când a folosit sintagma „condamnat în

lipsă", a fost ca acest lucru să însemne că există o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă de condamnare. Raportat la aceste

dispoziții, a apreciat că este îndeplinită condiția cerută de lege, inculpatul

fiind condamnat în lipsă, astfel că, după manifestarea de voință a acestuia în

sensul rejudecării, cererea acestuia se impune a fi admisă în principiu.

A precizat că cererea de rejudecare după extrădare a fost

fundamentată pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., cât și pe prevederile

Legii nr. 302/2004, respectiv art. 72 alin. (2).

De asemenea, cererea se impune a fi admisă și în

considerarea art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, unde se arată că inculpatul la acel moment avea dreptul să se apere el

însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el. Conform acestor

dispoziții, inculpatul are dreptul să fie asistat de un apărător și nu

reprezentat.

Tribunalul a reținut că, prin Sentința penală nr. 134 din 2

octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul Suceava, inculpatul H.M.H. a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.

254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la 10 ani

închisoare.

În fapt, s-a reținut că în intervalul 29 iulie 1993 – 3 august

1993, prevalându-se de calitatea de președinte al Comitetului de Credit și Risc

al centralei Banca D.F. și de vicepreședinte al aceleiași unități bancare, a

pretins și primit de la inculpatul A.D., echivalentul sumei de 25.000 dolari

SUA în schimbul facilității unui împrumut fără garanție, în cuantum de

225.000.000 lei.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului

inculpatului, prin Decizia penală nr. 442 din 30 ianuarie 2003, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, iar Tribunalul Suceava a emis

Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 166/2000 din 13 noiembrie 2003.

Urmare Adresei nr. 69334/BCF din 25 mai 2007 emisă de

Ministerul Internelor și Reformei Administrative – Centrul de Cooperare

Polițienească Internațională – Biroul Național Interpol, a fost emis la 1 iunie

2007 de către Tribunalul Suceava – Mandatul european de arestare nr. 166/2000.

Prin Adresa nr. 69334/BCF din 9 februarie 2009, Biroul

Național Interpol a comunicat că numitul H.M.H. a fost extrădat de către

autoritatea judiciară din Franța la data de 6 februarie 2009.

La 12 februarie 2009, cu Adresa nr. 24661, Administrația

Națională a Penitenciarelor – Penitenciarul București Rahova, a făcut cunoscut

că numitul H.M.H. a fost arestat de către Interpol București, că pedeapsa

începe la data de 6 februarie 2009 și expiră la 8 august 2018.

Prima instanță, interpretând dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., cu titlu marginal „Rejudecarea celor judecați în lipsă, în caz

de extrădare”, a reținut că una din condițiile rejudecării în caz de extrădare

este ca persoana în cauză să fi fost judecată și condamnată în lipsă, adică să

fi lipsit atât la judecata în fond a cauzei, cât și de la judecata în căile de

atac reglementate de lege (apel și recurs).

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că

inculpatul H.M.H. a fost prezent atât la judecata în fond și apel și a fost

asistat de apărători aleși și că a fost prezent și la primul termen de judecată

în recursul de la Curtea Supremă de Justiție, după care nu s-a mai prezentat.

Tribunalul nu a reținut în cauză incidența dispozițiilor

art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care instituie doar dreptul persoanei

judecată în lipsă de a fi rejudecată în caz de extrădare, nu și condițiile în

care are loc această rejudecare, condiții prevăzute în legislația României de

art. 522

1

C. proc. pen.

Nici apărarea că inculpatul a lipsit justificat (motiv de

boală) de la celelalte termene din recurs ce au urmat primului termen la care a

fost prezent nu este relevantă în cauză, având în vedere condiția instituită de

art. 522

1

C. proc. pen. ca persoana extrădată să nu fi fost prezentă

la nici un termen de judecată la prima instanță sau în căile de atac.

Motivarea inculpatului că apărarea de care a beneficiat în

recurs nu a fost una corespunzătoare (în condițiile în care a avut mai mulți

apărători aleși) nu este nici ea de natură să acopere neîndeplinirea de către

inculpat a condiției ca persoana extrădată să nu fi fost prezentă la niciun

termen de judecată la prima instanță sau în căile de atac (de altfel, acest

motiv, al lipsei de apărare poate justifica o eventuală cale de atac

extraordinară sau o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu o

cerere de rejudecare în baza art. 522

1

C. proc. pen.).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul. În

motivarea apelului, acesta a arătat că greșit a fost soluționată cauza în lipsa

unei părți nelegal citate, și anume partea civilă SC T.I. SRL, aspect ce

justifică desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului

Suceava.

Pe fond, greșit a apreciat instanța că o astfel de cerere se

impune a fi admisă în principiu exclusiv în cazul în care o persoană a fost

judecată și condamnată în lipsă, întrucât au fost astfel ignorate dispozițiile

art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care impune doar condiția ca persoana

să fi fost condamnată (nu și judecată) în lipsă.

Or, această dispoziție normativă este mai favorabilă, având

totodată caracter special prin raportare la dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., care au caracter general.

Cât privește sintagma „judecat și condamnat în lipsă”, nu

trebuie interpretată în sensul ca inculpatul să fi lipsit de la toate termenele

de judecată, în fazele judecării cauzei în fond, apel, recurs. Aceasta cu atât

mai mult cu cât absența sa de la judecarea recursului (din motive medicale) și

imposibilitatea de a avea ultimul cuvânt au condus la îngrădirea dreptului la

apărare.

A solicitat admiterea în principiu a cererii de rejudecare

și, rejudecând cauza, instanța să reanalizeze încadrarea juridică a faptei,

procedând în consecință.

Prin Decizia nr. 28 din 4 mai 2009, pronunțată de Curtea de

Apel Suceava, secția penală, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de control judiciar a motivat că nu poate constitui

motiv de desființare a sentinței, necitarea părții civile SC T.I. SRL, la

judecarea cererii pentru rejudecare în urma extrădării. Astfel, dispozițiile

art. 522

1

alin. (2) C. proc. pen., nu reglementează o procedură

specifică de judecată a cauzelor având ca obiect judecarea în caz de extrădare,

ci fac trimitere la art. 405 - 408 din același act normativ.

Or, din interpretarea dispozițiilor art. 405 alin. (1) C.

proc. pen., reiese că citarea tuturor părților se impune a fi dispusă la

rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de rejudecare după

extrădare.

În condițiile în care inculpatul a fost citat și prezent în

faza judecării admisibilității în principiu, necitarea părții civile nu poate

produce nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea

hotărârii.

Referitor la condițiile cerute pentru ca o cerere de

rejudecare în caz de extrădare să fie admisibilă, la fel ca și prima instanță,

Curtea a reținut că judecarea și condamnarea în lipsă presupune situarea părții

total în afara procesului, prin neprezentarea ei la niciunul din termenele de

judecată sau la pronunțarea hotărârilor.

Or în speță, inculpatul a fost prezent la dezbaterile asupra

fondului cauzei (apoi la soluționarea apelului declarat împotriva acestei

sentințe), cât și la primul termen de judecată a cauzei în fața instanței de

recurs, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 522

1

C. proc. pen.

Pentru argumentele expuse, Curtea nu a primit nici critica

potrivit căreia dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, restrâng

condițiile impuse pentru admiterea cererii de rejudecare la una singură,

respectiv, aceea că persoana ce o solicită să fi fost condamnată în lipsă.

Nemulțumit și de această hotărâre, condamnatul H.M.H. a

atacat-o cu recurs.

Prin motivele de recurs scrise a criticat hotărârea ca

nelegală și a solicitat desființarea ei, invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

A arătat că instanțele nu s-au pronunțat asupra unor unor

cereri esențiale de natură să garanteze dreptul la apărare și au ignorat

dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, motivând că acestea ar

institui doar dreptul persoanei de a solicita rejudecarea nu și condițiile în

care are loc această rejudecare, condițiile fiind stabilite prin art. 522

1

C. proc. pen. Astfel, față de prevederile art. 522

1

C. proc. pen.,

cu denumirea marginală „Rejudecarea celor judecați în lipsă, în caz de

extrădare” potrivit cărora cauza va putea fi rejudecată de către instanța care

a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului, prin Legea nr. 302 din

28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională și natura penală

modificată prin Legea nr. 224/2006, legiuitorul a statuat în art. 72 alin. (2),

că dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat la cerere cu

respectarea drepturilor prevăzute la art. 34 alin. (1).

Se observă din dispozițiile citate că, spre deosebire de

art. 522

1

C. proc. pen., care prevedea două condiții – persoană

judecată și condamnată în lipsă – textul art. 72 alin. (2) prevede doar

condiția ca persoana respectivă să fi fost condamnată în lipsă. Or recurentul

susține că prin Decizia nr. 442 din 30 ianuarie 2003 a Curții Supreme de

Justiție a fost condamnat în lipsă.

Chiar dacă s-ar aprecia că cererea de rejudecare este

generată exclusiv de dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen.,

instanțele au considerat greșit că judecata în lipsă presupune lipsa

inculpatului de la judecata în fond, în apel, cât și în recurs. Recursul

prezintă importanță maximă, fiind ultima cale de atac prin intermediul căreia

se verifică și se cenzurează dacă este cazul, atât judecata pe fondul cauzei,

cât și judecata în apel, fiind realizate de către instanța cea mai înaltă

ierarhic.

Instanța a apreciat ca fiind irelevant faptul că a lipsit de

la judecarea recursului din motive medicale și că nu a beneficiat de o apărare

corespunzătoare, o astfel de opinie fiind în vădită contradicție cu prevederile

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului – care garantează dreptul

la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public

și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și

imparțială, învestită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor

și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricăror

acuzații în materie penală, îndreptate împotriva sa.

Potrivit pct. 3 lit. c) și d) al aceluiași articol, orice

acuzat are, în special, dreptul să se apere el însuși sau să fie asistat de un

apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti

un apărător să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu atunci

când interesele justiției o cer, să întrebe sau să solicite audierea martorilor

acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași

condiții ca și martorii acuzării.

Așa cum au reținut și motivat cele două instanțe,

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca și

dispozițiile C. proc. pen. privind prezența inculpatului la instanțe și dreptul

de a fi apărat au fost întru totul respectate. Astfel, inculpatul a fost

prezent la judecarea cauzei în fond, apel și la primul termen de recurs, 4

octombrie 2001.

Inculpatul a beneficiat de apărare în toate fazele

procesului, el fiind asistat și apoi reprezentat în recurs de apărători aleși.

Inculpatul nu s-a mai prezentat la termenele de după 4

octombrie 2001, nu a înștiințat instanța nici că este bolnav, cu atât mai mult

că din motive de sănătate trebuie să urmeze un tratament în străinătate, astfel

că judecata în recurs s-a desfășurat cu procedură completă, fiindu-i asigurată

apărarea de către avocații aleși.

Din dispozițiile art. 385

11

C. proc. pen.,

rezultă că judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezența

inculpatului, când acesta se află în stare de deținere, ceea ce nu este cazul

în speță. Inculpatul, deși prezent la o înfățișare nu s-a mai prezentat la

termenele ulterioare, acest lucru nu a împiedicat judecarea procesului, el

având termen în cunoștință.

Din modul în care este reglementat recursul, rezultă că

instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din

dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate în instanța de recurs –

art. 385

14

C. proc. pen.

Prin art. 522

1

introdus în C. proc. pen. prin

art. I pct. 221 din Legea nr. 281/2003, legiuitorul român a prevăzut că în

cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă,

cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă

instanță, la cererea condamnatului.

Această reglementare are în vedere tocmai respectarea

dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care

garantează dreptul inculpatului la un proces echitabil.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatului

i-a fost respectat atât dreptul la un proces echitabil cât și dreptul la

apărare.

Extrădarea inculpatului nu a fost dispusă sub condiții, iar

dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 trebuiesc interpretate

coroborat cu cele ale art. 34 din aceeași lege și art. 522

1

C. proc.

pen.

Aceste dispoziții au menirea de a salvgarda drepturile la

apărare a unei persoane condamnate în lipsă, ori așa cum rezultă din hotărârile

pronunțate împotriva condamnatului, dreptul său la apărare a fost asigurat.

Așa fiind, Înalta Curte urmează ca în conformitate cu art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.

Văzând și art. 192 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul

H.M.H. împotriva Deciziei penale nr. 28 din 4 mai 2009 a Curții de Apel

Suceava.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2009.