ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 925 din 4.05.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este reprezentată de Noul C. pen. și în consecință:

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare din infracțiunile de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), c), e), g), i) și alin. (3) C. pen. cu referire la art. 146 C. pen. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. în:

- infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. (faptă din data de 19.11.1999);

- infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. (faptă din data de 19.11.1999);

- infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă din 28.10.1999);

- infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. c) C. pen. (faptă din data de 17.10.1999);

- infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) și c) C. pen. (faptă din data de 22.10.1999);

- infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 17 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 C. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. (faptă din data de 19.11.1999), a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. (faptă din data de 19.11.1999), a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă din 28.10.1999, a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. lit). c C. pen. (faptă din data de 17.10.1999), a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b) și c) C. pen. (faptă din data de 22.10.1999) și a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 26 noiembrie 1999 - 11 februarie 2000.

S-a mai constatat că latura civilă a cauzei a fost soluționată definitiv prin Sentința penală nr. 1051/20.11.2009 pronunțată de Tribunalul București.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Prin Decizia penală nr. 1384/A din 11.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017) s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr. 925 din 4.05.2017, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/3/2003.

Împotriva Deciziei nr. 1384/A din 11.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017) a formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Prin încheierea din 14 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 1384/A din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017), privind pe inculpatul A..

Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva Deciziei nr. 1384/A din 11.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017), Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

În motivarea recursului în casație, s-a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susținându-se, în esență, că în mod greșit instanțele au constatat încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Din actele dosarului rezultă că, inculpatul A. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. x/1999 din 21 iunie 1999 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), c), e), g), i) și alin. (3) C. pen. cu referire la art. 146 C. pen. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 republicat, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. .

La termenul de judecată din 19.01.2003, în Dosarul nr. x/303/2003 al Tribunalului București, familia inculpatului A. a învederat instanței că acesta se află în Spania, că autoritățile judiciare de acolo au declanșat procedurile judiciare împotriva sa, iar în cursul activităților de urmărire, asupra acestuia s-a tras cu arma, suferind răni grave, fiind astfel internat într-o clinică din Spania.

De la acest termen, în paralel cu cercetarea judecătorească, s-au declanșat procedurile pentru a se stabili, dacă autoritățile române au declanșat procedura de extrădare a inculpatului, și dacă în urma unei expertize medico-legale se constată imposibilitatea participării inculpatului la proces, din cauza stării de sănătate, și aplicarea disp. art. 303 din C. proc. pen. referitoare suspendarea judecății.

Cu adresa din 18.05.2004 MAI - Biroul Național Interpol a comunicat instanței că, inculpatul a fost arestat provizoriu de autoritățile spaniole, în vederea extrădării, către România.

Prin încheierea din 23 iunie 2006, ca urmare a concluziilor raportului de expertiză medico-legală, efectuată prin comisie rogatorie, s-a dispus în temeiul disp. art. 303 alin. (1) din C. proc. pen. suspendarea cauzei, până când inculpatul va putea participa la judecată, fixându-se termen pentru verificarea subzistenței cauzei de suspendare, la data de 1.09.2007.

După suspendare, s-a dispus o nouă expertiză medico-legală, prin comisie rogatorie, care a constatat aceiași imposibilitate a inculpatului A. de a participa la proces, din motive de boală, situație în care, la termenul din 04.11.2009 a fost menținută dispoziția de suspendare luată în ședința din 23.06.2006.

În continuare, instanța de judecată a procedat periodic la verificarea subzistentei cauzelor care au dus la suspendarea procesului penal cu privire la inculpatul A..

Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală depuse la dosarul cauzei, inculpatul A. prezintă o hemiplegie stângă, care îl împiedică să aibă autonomie, având nevoie de asistență permanentă a unor terți pentru activitățile vieții de zi cu zi. Din punct de vedere psihic, prezintă o tulburare severă cu diminuare a capacității cognitive și intelectuale, aceste sechele nu s-au modificat în timp, starea sa fiind ireversibilă. Având în vedere sechelele psihice (amnezie, dezorientare și tulburarea concentrării) persoana examinată poate asista la proces din punct de vedere fizic, dar nu se va putea colabora la acesta.

Aceste concluzii au fost menținute și în rapoartele medico-legale întocmite ulterior de Institutul de Medicină Legală din Alicante - Spania.

În raportul întocmit la data de 14 noiembrie 2014 s-a reținut că, inculpatul prezintă leziuni produse prin împușcare cu afectare craniană severă în anul 2003, care determină un ansamblu de sechele psihomotorii severe; deficit important de atenție, concentrare amnezie anterogradă și retrogradă severă, hemiplegie stângă inflexibilitate cognitivă. Sechelele de care suferă inculpatul au caracter cronic și ireversibil cu repercusiuni grave în capacitatea de participare în cadrul unei proceduri judiciare, având în vedere că există o afectare severă a capacității de depunere a mărturiei și a declarațiilor, precum și de înțelegere a naturii acțiunilor juridice și a consecințelor lor. Având în vedere timpul scurs de instaurare se poate estima că starea actuală nu va prezenta îmbunătățiri notabile pentru ca în viitor acesta să dispună de capacități suficiente de interes pentru acțiunile și procedurile judiciare în curs de desfășurare.

În raportul de expertiză medico-legală întocmit la data de 28 iulie 2015, se mențin aceleași concluzii, precizându-se în plus că, sechelele cronice ireversibile și permanente cu caracter fizic și în special psihic determină o capacitate nulă de menținere a atenției pentru un anumit timp, o compresie a naturii actelor juridice și dependență permanentă față de terțe persoane. S-a menționat că, în concordantă cu numeroasele rapoarte de medicină legală emise până la acea dată, starea sa fizică și mentală este permanentă și nu poate fi îmbunătățită.

Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 153 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală dacă sunt împlinite termenele statuate de art. 154 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 155 alin. (4) C. proc. pen., termenele prevăzute la art. 154, dacă vor fi depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

În cauza privind pe inculpatul A. nu se poate reține existența unei cauze de întrerupere a cursului prescripției, judecarea cauzei fiind suspendată în baza art. 303 din C. proc. pen. anterior, respectiv art. 367 alin. (1) din actualul C. proc. pen.

Art. 156 C. pen. stabilește că este suspendat cursul termenului prescripției răspunderii penale pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.

Astfel, atunci când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată, instanța dispune prin încheiere suspendarea judecății, până când starea sănătății inculpatului va permite participarea acestuia la judecată.

Se apreciază că, existența unei boli grave și permanente nu poate fi inclusă în categoria cauzelor prevăzute de art. 156 C. pen., neputând echivala cu o dispoziție legală sau împrejurare de neprevăzut, aceasta din urmă referindu-se la catastrofe naturale sau alte împrejurări asemănătoare.

În mod corect s-a constatat încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, fiind aplicabile, prin analogie, dispozițiile prevăzute de art. 155 alin. (4) din C. pen., referitoare la prescripția specială, în sensul că termenele prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. au fost depășite cu încă o dată, în raport de data săvârșirii faptelor.

În acest sens, se reține că, art. 155 din C. pen. prevede că prescripția răspunderii penale intervine oricâte întreruperi ar exista, dacă termenele prevăzute de art. 154 C. pen. sunt depășite cu încă o dată, însă nu face precizări cu privire la situația suspendării termenelor generale de prescripție.

Însă, raportat la efectele întreruperii cursului prescripției și efectele suspendării aceluiași curs, se constată că, dacă în cazul întreruperii, astfel cum este aceasta prevăzută de art. 155 C. pen., începe să curgă un nou termen de prescripție, în cazul suspendării termenului general de prescripție, cursul termenului doar se suspendă, urmând ca acesta să-și reia cursul după încetarea cauzei de suspendare.

Ca atare, din punct de vedere a efectelor produse de cele două instituții apte să influențeze calcularea termenelor de prescripție, întreruperea cursului prescripției generează efecte mult mai grave pentru infractor, din perspectiva calculării termenului de prescripție a răspunderii penale.

Raportat la rațiunea stabilirii unui termen maxim în care poate interveni prescripția răspunderii penale, se apreciază că intenția legiuitorului român a fost aceea de a exclude orice situație de natură a aduce atingere acestui termen, inclusiv a situațiilor de întrerupere a cursului prescripției. Astfel, termenul de prescripție specială nu poate fi influențat de suspendare, așa cum nu poate fi influențat de întrerupere.

În prezenta cauză, cu privire la infracțiunile de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) C. pen. și cea de conducere fără permis prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen., maximul special al pedepsei este de 5 ani, ceea ce conduce la concluzia că termenul prescripției speciale este de 10 ani, termen care s-a împlinit la data de 18 noiembrie 2009.

În ceea ce privește infracțiunea de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) și (2) C. pen., maximul special al pedepsei este de 7 ani, astfel că termenul prescripției speciale a fost împlinit la data de 18 noiembrie 2015.

De la data săvârșirii faptelor s-a scurs o perioadă de aproximativ 18 ani, perioadă de timp ce coincide și cu împlinirea termenelor de prescripție specială a răspunderii penale, ce face ineficientă aplicarea unor sancțiuni inculpatului A., care, în raport de diagnosticul ireversibil stabilit prin rapoartele de expertiză medico-legală efectuate în străinătate, nu are capacitatea psihică de a înțelege consecințele faptelor sale, înțelegere ce ar conduce la reeducarea sa.

Dreptul penal român recunoaște principiul prescriptibilității răspunderii penale cu excepția infracțiunilor prevăzute de art. 153 C. pen., iar neluarea în considerare a dispozițiilor art. 155 alin. (4) din C. proc. pen. ar conduce la concluzia inacceptabilă a imprescriptibilității infracțiunilor de furt și conducere unui vehicul fără permis de conducere.

Pe de altă parte, se apreciază că, o altă interpretare, ar conduce la încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu care orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 1384/A din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017), privind pe inculpatul A.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 1384/A din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2003 (x/2017), privind pe inculpatul A.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV