ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față:

Prin sentința penală nr. 442/20.06.2017, Judecătoria sectorului 3 București a respins sesizarea din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 11.10.2016, din infracțiunea prev. art. 228 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 243 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 24.01.2013).

În baza art. 19 și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1349 C. civ. din 2009, a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.C B. S.R.L., în contradictoriu cu inculpatul A. și, în consecință, a obligat inculpatul la plata sumei de 2746 RON, reprezentând daune materiale.

În baza art. 275 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 1400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 de RON reprezintă cheltuieli stabilite prin actul de sesizare a instanței.

Pentru hotărî astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 11.10.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că în cursul zilei de 24.01.2013, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în incinta magazinului B. S.R.L., profitând de neatenția angajaților, inculpatul A. și-a însușit fără drept un aparat foto marca x, un obiectiv foto și un rucsac x, în valoare totală de 2499 RON, ce i-au fost remise din eroare de angajații punctului de lucru.

Organele de urmărire penală au reținut situația de fapt în urma administrării următoarelor mijloace de probă: declarațiile reprezentantei societății persoană vătămată C., declarațiile martorului E., declarațiile martorului F., procesele-verbale de redare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în interiorul punctului de lucru al S.C. B. S.R.L., suportul tip CD pe care au fost stocate și planșele foto, reprezentând produsele care au făcut obiectul ofertei, fotocopia facturii nr. x/24.01.2013 emise pe numele inculpatului, fotocopia facturii nr. x/24.01.2013 emise pe numele inculpatului, fotocopia ofertei de asigurare de garanție emise pe numele inculpatului, fotocopia bonului fiscal nr. x/24.01.2013, fotocopia facturii nr. x/11.01.2013 emise pe numele inculpatului, fotocopia înscrisului andosare la polița de asigurare de garanție extinsă B. nr. x, declarațiile inculpatului .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, secția Penală la data de 11.10.2016, sub număr de dosar x/2016

La dosarul cauzei a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului.

La data de 22.11.2016, judecătorul de cameră preliminară a verificat competența și legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 11.10.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând, prin încheierea de ședință pronunțată în Camera de Consiliu la aceeași dată, începerea judecății cauzei, conform art. 346 alin. (2) C. proc. pen.

La termenul de judecată din data de 02.05.2017, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului A. dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. conform cărora poate solicita ca judecata cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor depuse de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, situație în care beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa cu 1/3, în cazul în care pedeapsa aplicată ar fi închisoarea și cu 1/4, în cazul în care pedeapsa aplicată ar fi amenda, conform dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

La același termen de judecată, față de poziția procesuală a inculpatului care a înțeles să conteste întreg materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, instanța a încuviințat audierea inculpatului și a martorilor audiați în faza de urmărire penală, respectiv G., F. și E.

La termenul de judecată din data de 16.05.2017, instanța a încuviințat cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului de suplimentare a probatoriului cu audierea reprezentantului părții civile B. S.R.L., numita C., precum și emiterea unui adrese către partea civilă pentru a comunica fișele de post ale numitei C., în calitate de coordonator al magazinului, precum și ale martorilor G., F. și E., precum și ce demersuri au fost efectuate ulterior constatării lipsei produselor pentru a lua legătura cu inculpatul, probă pusă în discuție din oficiu.

În vederea stabilirii situației de fapt, în cursul cercetării judecătorești, instanța a administrat următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului A., declarația martorului G., declarația martorului F., declarația martorului E., declarația reprezentantului părții civile, numita C., înscrisurile reprezentate de fișele de post ale angajaților magazinului .

Analizând în mod coroborat mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:

În fapt, la data de 24.01.2013, în jurul orei 16:30, în incinta punctului de lucru al B. S.R.L., inculpatului A. i-au fost remise din eroare de către un angajat al părții civile un aparat foto marca x, un obiectiv foto marca x și un rucsac x, bunuri pe care acesta le-a luat, după care a părăsit incinta magazinului.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă:

La data de 11.01.2013, inculpatul A. a cumpărat de la B. S.R.L. un pachet promoțional alcătuit dintr-un aparat foto marca x, un obiectiv foto marca x și un rucsac x, în valoare totală de 2557,99 RON, astfel cum rezultă din factura nr. x din data de 11.01.2013 .

La data de 24.01.2013, inculpatul a revenit la punctul de lucru al B. S.R.L. pentru a încheia o poliță de asigurare pentru aparatul foto achiziționat anterior, astfel cum rezultă din declarația martorului G. coroborată cu declarația numitei C., confirmate prin declarația inculpatului.

Primul angajat al magazinului cu care inculpatul a intrat în contact a fost martorul G. care, cu încuviințarea numitei C., în calitate de coordonator al magazinului, a pus în vedere clientului posibilitatea de a i se întocmi un document de stornare fictivă urmată de emiterea unei noi facturi de achiziție a acelorași produse care să includă și polița de asigurare, astfel cum rezultă din declarația martorului confirmată prin declarația reprezentantului părții civile.

După ce a verificat starea tehnică a produselor, angajatul l-a îndrumat pe inculpat către colegul său, martorul E., care i-a întocmit o ofertă de asigurare, după care l-a direcționat spre casierie pentru a achita contravaloarea acesteia, astfel cum rezultă din declarația martorului coroborată cu procesul-verbal de redare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din incinta magazinului . La casierie, inculpatul a achitat contravaloarea asigurării și a altor accesorii pe care le cumpărase la acea dată din magazin și i s-au înmânat o serie de înscrisuri, astfel cum rezultă din bonul fiscal nr. x din data de 24.01.2013 coroborat cu procesul-verbal de redare a imaginilor și cu declarația inculpatului .

Din cauza unei erori de comunicare între departamente constând în aceea că martorul E. nu a comunicat colegilor de la depozit faptul că se desfășura o procedură de stornare și că nu trebuie remise produsele înscrise pe factură ("Eroarea de comunicare a constat în faptul că de la casierie trebuia comunicat la standul de ridicări produse că nu trebuie dat un nou produs, ci că s-a refacturat pentru asigurare" - declarația martorului G.,.; "A fost o eroare și din partea noastră pe partea de depozit" - declarația martorului E., fila 67 d.i.) coroborată cu faptul că angajatul de la standul de ridicări produse, martorul F., nu a verificat toate înscrisurile pe care inculpatul le-a înmânat (din declarația martorului F. rezultă că inculpatul i-a predat o serie de documente, însă el l-a verificat doar pe primul ("[..] care era factura cu produsele ce trebuia aduse din depozit") și pe care acesta, la rândul său, le primise de la casierie, martorul i-a predat inculpatului încă un pachet promoțional identic cu cel achiziționat de acesta în data de 11.01.2013, bunuri pe care acesta le-a luat, părăsind ulterior incinta magazinului.

Instanța, având în vedere sesizarea din oficiu de schimbare a încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor prevăzută de art. 243 alin. (2) C. pen., a reținut următoarele:

Învinuirea adusă inculpatului prin actul de sesizare a instanței constă în aceea că la data de 24.01.2013, și-a însușit pe nedrept, profitând de neatenția angajaților magazinului B. S.R.L., un aparat foto marca x, un obiectiv foto și un rucsac x, în valoare totală de 2499 RON, produse ce i-au fost remise din eroare de angajații punctului de lucru.

Art. 243 alin. (2) C. pen. incriminează însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține.

Situația premisă pentru a putea reține existența acestei infracțiuni este dată de ajungerea unui bun, din eroare, în posesia făptuitorului. În cauză, inculpatul A. a intrat în posesia bunurilor (un aparat foto marca x, un obiectiv foto și un rucsac x) prin remiterea acestora de către martorul F., angajatul părții civile B. S.R.L.

În această situație în care făptuitorul primește bunul de la o altă persoană, pentru a fi îndeplinită situația premisă a infracțiunii prevăzute de art. 243 alin. (2) C. pen., instanța trebuie să stabilească existența unei duble erori: pe de-o parte, persoana care a efectuat remiterea bunului trebuie să se fi aflat în eroare cu privire la destinatar, iar pe de altă parte, să fi existat eroarea făptuitorului care a primit bunul socotind, în mod greșit, că acesta îi este destinat. De asemenea, eroarea trebuie să nu fi fost provocată de însuși făptuitor, situație în care s-ar putea reține comiterea unei infracțiuni de înșelăciune.

Din declarația martorului G. rezultă că la punctul de lucru al părții civile B. S.R.L, în momentul emiterii unei facturi, prin intermediul sistemului electronic depozitul primește o notificare pentru ca produsele achiziționate să fie pregătite și prezentate la standul de ridicări produse, pentru a fi predate clienților; în același sens, instanța de fond a reținut și declarația martorului F. care a arătat că "atunci când se facturează, produsele sunt aduse deja în zona de livrare".

Față de împrejurare că inculpatului A. i s-a emis o nouă factură într-o situație atipică, precedată de stornarea fictivă a produselor anterior achiziționate și refacturarea acelorași produse astfel încât clientul să beneficieze de posibilitatea încheierii unei asigurări, din declarațiile martorilor F. și E., instanța a reținut existența unei erori de comunicare între departamentele punctului de lucru al părții civile. Această eroare a constat în aceea că angajaților de la depozit nu li s-a adus la cunoștință faptul că inculpatului i s-a emis o nouă factură exclusiv în scopul repunerii în termenul pentru încheierea unei asigurări, astfel încât nu este necesar ca produsele înscrise pe factura emisă să fie predate efectiv.

Eroarea de procedură s-a perpetuat până la standul de ridicări produse, motiv pentru care martorul F. i-a remis inculpatului produsele înscrise pe factură, fiind în eroare cu privire la faptul că inculpatul avea deja asupra lui produsele achiziționate. Eroarea în care s-a aflat angajatul părții civile în momentul remiterii bunurilor rezultă din declarația acestuia: "Da, a fost o greșeală, pentru că noi trebuia să fim anunțați fie de către șefa de magazin, fie de către depozit, că este vorba de o refacturare și că nu trebuie înmânate produsele". Coroborând această declarație cu cele ale martorilor E. și G., instanța a reținut că martorul F. a predat bunurile inculpatului aflându-se într-o eroare provocată de o deficiență de comunicare între departamente, în urma căreia angajatul de la punctul de ridicare a produselor nu a fost anunțat că nu trebuie să predea produsele care figurau pe factura emisă inculpatului ("Eroarea de comunicare a constat în faptul că de la casierie trebuia comunicat la standul de ridicări produse că nu trebuie dat un nou produs, ci că s-a refacturat pentru asigurare" - declarația martorului G. - fila 29 d.i.; "A fost o eroare și din partea noastră pe partea de depozit" - declarația martorului E. - fila 67 d.i.).

Analizând eroarea în persoana inculpatului A., instanța a reținut declarația acestuia din cursul cercetării judecătorești în cuprinsul căreia a arătat că a luat bunurile crezând că este vorba despre un cadou. Valoarea însemnată a bunurilor, de aproximativ 2500 RON, nu este de natură să înlăture posibilitatea ca inculpatul să se fi aflat în eroare la momentul remiterii bunurilor, având în vedere promoțiile care existau în acea perioadă în magazin - "[..] deoarece magazinul avea reduceri foarte mari de preț,, uneori chiar și reduceri la jumătate din prețul produsului, mie nu mi s-a părut ceva în neregulă să mi se mai dea încă un set ca cel cumpărat anterior". Existența unor promoții în desfășurare la acea dată este confirmată și prin celelalte mijloace de probă administrate în cauză, sens în care instanța reține declarațiile martorilor G. ("Da, magazinul la care lucrez are de fiecare dată o promoție." - fila 29 d.i.) și F. ("Erau promoții în magazin în data respectivă, dacă nu ma înșel și ceea ce cumpărase dânsul era la o promoție. Din câte îmi amintesc, promoția consta în aceea că la achiziționarea unui aparat se mai dădea încă un obiectiv și un rucsac pentru aparat").

De asemenea, instanța a reținut că eroarea nu îi este imputabilă inculpatului atâta timp cât acesta nu avea obligația să anunțe angajații magazinului că se află deja în posesia bunurilor achiziționate și nici cu privire la faptul că i s-a emis o factură de stornare în scopul încheierii unei asigurări, acestea fiind aspecte ce țin de procedura internă a magazinului pe care inculpatul nu avea obligația să le cunoască. Totodată, din fișa postului consultantului de vânzări E. rezultă că acesta avea obligația de a însoți clientul la casierie și în zona de livrare astfel încât să asigure finalizarea în bune condiții a procesului de vânzare, obligație pe care martorul nu și-a îndeplinit-o.

Prezintă relevanță și procesul-verbal de redare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în interiorul punctului de lucru al B. S.R.L. din care rezultă că inculpatul i-a înmânat angajatului de la standul de ridicări produse o serie de înscrisuri, coroborat cu declarația martorului F. care a arătat că inculpatul i-a predat o serie de documente, însă el l-a verificat doar pe primul. Nerespectarea de către martor a atribuțiilor din fișa postului rezultă și din declarația reprezentantei părții civile, C., prin care aceasta a arătat că angajatul de la standul de ridicări produse nu și-a respectat obligațiile din fișa postului în sensul că nu a verificat dacă s-a emis o factură de stornare.

Răspunsul inculpatului la întrebarea reprezentantului Ministerului Public ("Nu a cerut lămuriri de ce se oferă asemenea promoții, având în vedere valoarea destul de mare") potrivit căruia "Într-o primă fază m-am gândit că este un cadou de o valoare cam mare și din acest motiv am tras doar bunurile mele", precum și susținerile sale în sensul că i-a spus angajatului că doar acele bunuri sunt ale lui nu se coroborează cu declarația martorului F. care, la întrebarea reprezentantului Ministerului Public ("Își amintește dacă inculpatul a insistat că produsele nu sunt ale lui, iar dânsul i le-a înmânat") a răspuns că nu își amintește un astfel de gest pe care dacă inculpatul l-ar fi făcut, atunci el ar fi realizat că este ceva în neregulă cu produsele pe care le predă.

Această contradicție între declarații nu este însă suficientă pentru a forma instanței convingerea că inculpatul nu s-a aflat în eroare în momentul în care bunurile i-au fost predate considerând, în mod greșit, că beneficiază de o promoție. Potrivit art. 4 alin. (2) C. proc. pen., după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului.

Probatoriul administrat nu este de natură să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul a cunoscut că produsele care i se predau nu i se cuvin, atâta timp cât din probele administrate a rezultat, pe de-o parte, că la acea dată în magazin era o perioadă de promoții și, pe de altă parte, că inculpatul, în calitate de client, nu a beneficiat de suportul angajaților magazinului pentru finalizarea în bune condiții a procedurii pentru care s-a prezentat la magazin, aceștia încălcându-și, în repetate rânduri, atribuțiile care le reveneau potrivit fișei postului.

Pentru considerentele expuse, instanța a reținut că este îndeplinită situația premisă pentru a putea reține săvârșirea infracțiunii de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare în posesia făptuitorului prevăzute de art. 243 alin. (2) C. pen.

Cu toate acestea, fapta întrunește condițiile de tipicitate numai în momentul în care făptuitorul, după ce nu se mai află în eroare cu privire la bunul ajuns în posesia sa, și-l însușește pe nedrept sau nu îl predă celui căruia îi aparține în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține. Prin urmare, pentru a fi în prezența infracțiunii prevăzute de art. 243 alin. (2) C. pen. trebuie să se stabilească, cu prioritate, care este momentul de la care inculpatul nu s-a mai aflat în eroare, precum și faptul că un eventual act de însușire a bunului a avut loc ulterior acestui moment.

În declarația reprezentantei părții civile C., aceasta a arătat că a încercat să ia legătura cu inculpatul A., atât în seara respectivă, cât și în ziua următoare, contactându-l, atât telefonic, cât și prin intermediul unor mesaje trimise pe x și pe e-mail. În schimb, inculpatul a susținut că nu a fost contactat de cei de la magazin, ci a aflat de acuzația ce i se aduce de la poliție.

În lipsa unor probe în acest sens, simplele afirmații ale reprezentantei părții civile nu sunt de natură a stabili dincolo de orice dubiu rezonabil momentul de la care inculpatul nu s-a mai aflat în eroare cu privire la bunurile ce i-au fost remise în data de 24.01.2013. De asemenea, singurul act din care rezultă că acesta și-a însușit bunul este relevat din declarația inculpatului prin care acesta a arătat că la momentul la care a revenit la B. S.R.L. pentru a cere lămuriri nu se mai afla în posesia bunurilor primite întrucât le făcuse cadou.

Art. 371 C. proc. pen. care stabilește obiectul judecății prevede că judecata se mărginește la faptele arătate în actul de sesizare a instanței. Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 11.10.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București constă în aceea că în data de 24.01.2013, și-a însușit pe nedrept, profitând de neatenția angajaților magazinului B. S.R.L., un aparat foto marca x, un obiectiv foto și un rucsac x, în valoare totală de 2499 RON, produse ce i-au fost remise din eroare de angajații punctului de lucru.

Prin urmare, acțiunea de însușire pe nedrept care a fost reținută în sarcina inculpatului la momentul trimiterii în judecată este cea din data de 24.01.2013, nefiind făcute cercetări din care să rezulte eventuale acte de dispoziție ulterioare efectuate de către inculpat asupra bunurilor ce i-au fost remise în eroare. Astfel, nu poate fi analizat conținutul constitutiv al infracțiunii menționate în lipsa descrierii în cadrul situației de fapt din actul de sesizare a instanței a unor elemente de fapt ulterioare datei de 24.01.2013.

În cauză, din mijloacele de probă administrate, instanța a reținut că la momentul primirii bunurilor de către inculpat, acesta a avut o reprezentare deformată a realității, apreciind că bunurile fac obiectul unei promoții organizate de partea civilă. Totodată, data la care inculpatul a dat prima declarație în fața organelor de poliție, respectiv 05.08.2013, reprezintă momentul de la care se poate stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a cunoscut că se află în posesia unor bunuri care i-au fost remise din eroare.

Instanța a avut în vedere că schimbarea încadrării juridice implică doar aspectele de drept ce vizează aplicarea normelor de drept substanțial, iar nu și schimbarea situației de fapt reținute prin rechizitoriu. Întrucât actul de sesizare nu cuprinde elemente de fapt care să poată fi circumstanțiate unei însușiri pe nedrept a bunurilor, instanța nu poate statua cu privire la aceste aspecte întrucât ar depăși limitele situației de fapt cu care a fost învestită, ceea ce contravine dispozițiilor art. 371 C. proc. pen.

Față de considerentele expuse, instanța a respins sesizarea din oficiu de schimbare a încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor prevăzută de art. 243 alin. (2) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune de furt luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.

În cazul infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., elementul material al laturii obiective este reprezentat de acțiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenția altei persoane, iar pentru întregirea laturii obiective, la elementul material este atașată o condiție esențială, respectiv ca luarea bunului să se facă fără consimțământul celui deposedat.

Acțiunea de luare a bunurilor este dovedită prin declarația martorului F. coroborată cu procesul-verbal de redare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în interiorul punctului de lucru al B. S.R.L. din care rezultă că în data de 24.01.2014, la ora 04:27:11, la standul de ridicări produse s-a prezentat inculpatul A. cu mai multe înscrisuri pe care i le-a înmânat martorului F., iar acesta din urmă, după ce le-a verificat și a completat alte înscrisuri, i-a predat inculpatului două pungi inscripționate cu mai multe însemne printre care "B." și în care se aflau un aparat foto marca x, un obiectiv foto, un rucsac x și alte accesorii. Din același proces-verbal de redare a imaginilor rezultă că la ora 04:33:52, din punctul de lucru al B. S.R.L. a ieșit inculpatul având asupra sa cele două pungi care i-au fost remise de către angajatul de la standul de ridicări produse. Acțiunea de luare este confirmată și prin declarația inculpatului din cursul cercetării judecătorești prin care acesta a recunoscut că a luat bunurile care i-au fost date, considerându-le drept un cadou. În același sens sunt și declarațiile celorlalți martori, precum și ale reprezentantului părții civile din care rezultă că în ziua respectivă, la închiderea magazinului, s-a constatat faptul că depozitul înregistrase un minus reprezentat de bunurile care au fost predate inculpatului.

Acțiunea de luare, astfel cum a fost realizată de inculpat, îndeplinește condiția existenței celor două componente, deposedarea și împosedarea, sens în care instanța a reținut că scoaterea bunului din sfera de stăpânire a proprietarului s-a realizat în momentul în care martorul F. i-a remis inculpatului produsele, iar trecerea bunurilor în sfera de stăpânire a inculpatului s-a realizat în momentul în care acesta a părăsit incinta punctului de lucru al B. S.R.L., având produsele asupra sa.

În ceea ce privește cerința atașată elementului material al infracțiunii de furt, aceasta presupune ca luarea bunului să se facă fără consimțământul celui deposedat. În speță, instanța a reținut că această condiție se consideră îndeplinită, întrucât inculpatul a beneficiat de un consimțământ viciat al angajatului părții civile care i-a remis bunurile și care, dacă ar fi cunoscut situația reală a clientului, anume că acestuia i s-a emis un document de stornare pentru a putea beneficia de posibilitatea încheierii unei asigurări, nu i-ar mai fi predat încă un pachet promoțional identic celui achiziționat anterior.

Având în vedere că martorul F. s-a aflat în eroare cu privire la obligația de remitere a bunurilor, instanța a reținut că în acest caz, consimțământul viciat al angajatului părții civile echivalează cu lipsa consimțământului.

Urmarea imediată constă în deposedarea părții civile de respectivele bunuri și împosedarea făptuitorului, cu consecința producerii unui prejudiciu în cuantum de 2746 RON, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, ex re.

În cazul infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., forma de vinovăție este intenția directă calificată prin scopul însușirii pe nedrept, ceea ce presupune ca inculpatul să fi prevăzut rezultatul faptei sale și să urmărească realizarea scopului special prevăzut de norma de incriminare ca element al infracțiunii. Altfel spus, pentru întregirea laturii subiective a infracțiunii de furt, realizând acțiunea de luare, astfel cum aceasta a rezultat din probele administrate, inculpatul A. trebuie să fi urmărit însușirea pe nedrept a produselor ce i-au fost remise din eroare.

În ceea ce privește poziția subiectivă a inculpatului, instanța a reținut că acesta s-a prezentat în data de 24.01.2013 la punctul de lucru al B. S.R.L. pentru a încheia o poliță de asigurare aferentă unui pachet promoțional alcătuit dintr-un aparat foto marca x, un obiectiv foto marca x și un rucsac x, bunuri achiziționate anterior, conform facturii seria x din data de 11.01.2013 . Întrucât termenul de 14 zile în interiorul căruia se putea încheia o poliță de asigurare se împlinise la data la care inculpatul s-a prezentat la magazin, martorul G., cu încuviințarea reprezentantului părții civile, numita C., în calitate de coordonator al magazinului, a pus în vedere inculpatului posibilitatea de a i se întocmi un document de stornare fictivă urmată de emiterea unei noi facturi de achiziție a acelorași produse care să includă și polița de asigurare, astfel cum rezultă din declarația martorului confirmată prin declarația reprezentantului părții civile .

Din declarația martorului E. coroborată cu procesul-verbal de redare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în interiorul punctului de lucru al B. S.R.L., instanța a reținut că angajatul părții civile a întocmit o ofertă de asigurare în două exemplare dintre care inculpatul a semnat unul singur pe care i l-a înapoiat martorului E., după care a îndoit celălalt exemplar și l-a păstrat asupra sa. Ulterior, inculpatul s-a deplasat la casierie, unde a achitat contravaloarea poliței de asigurare încheiate și de unde a ridicat un set de înscrisuri, astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

Printre înscrisurile care i-au fost înmânate la casierie se afla și documentul de stornare, respectiv factura nr. x din data de 24.01.2013, astfel cum rezultă din declarația martorului E. - "De la casierie a ridicat factura de stornare" coroborată cu fișa postului martorului G. potrivit căreia acesta avea obligația de a direcționa clientul către casierie, astfel încât să primească factura de stornare în format tipărit (obligația de la pct. 3 lit. f) din fișa postului).

Coroborând aceste aspecte cu succesiunea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere și cu declarația martorului F. în sensul că inculpatul i-a predat o serie de documente, însă el l-a verificat doar pe primul ("[..] care era factura cu produsele ce trebuia aduse din depozit") rezultă că inculpatul i-a înmânat angajatului de la punctul de ridicări produse întreg setul de înscrisuri primit de la casierie, printre care se afla și factura de stornare, astfel încât nu se poate reține în sarcina acestuia că nu a prezentat factura de stornare, provocând în acest mod eroarea în urma căreia i s-au remis bunurile.

Față de cele arătate, instanța a mai reținut că declarația reprezentantului părții civile, numita C., potrivit căreia inculpatul nu a prezentat documentul de stornare nu se coroborează cu restul materialului probatoriu administrat în cauză întrucât, astfel cum rezultă din succesiunea acțiunilor inculpatului surprinse de camerele de supraveghere și consemnate în cuprinsul procesului-verbal, înscrisul pe care acesta l-a avut permanent asupra sa, îndoit, nu putea fi decât un exemplar al ofertei de asigurare pe care martorul E. i l-a înmânat la un moment anterior deplasării inculpatului la casierie și intrării în posesia facturii de stornare.

De altfel, astfel cum rezultă din declarația numitei C., inculpatul nici nu avea obligația de a prezenta din proprie inițiativă factura de stornare, ci martorului F. îi revenea obligația de a verifica dacă s-a emis un astfel de document. Totodată, din fișa postului consultantului de vânzări E. rezultă că acesta avea obligația de a însoți clientul la casierie și în zona de livrare astfel încât să asigure finalizarea în bune condiții a procesului de vânzare, obligație pe care martorul nu și-a îndeplinit-o, fapt care a contribuit la producerea erorii prin care inculpatului i s-a remis un nou pachet promoțional identic cu cel achiziționat anterior.

Pentru a se putea reține în sarcina inculpatului faptul că a săvârșit acțiunea de luare în scopul însușirii pe nedrept, ar fi fost necesar ca din probele administrate să fi rezultat dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul a cunoscut că bunurile îi sunt remise din eroare și, cu toate acestea, a rămas în pasivitate, luându-le în scopul însușirii pe nedrept.

Instanța a reținut că lipsa de comunicare dintre departamentele magazinului, neimputabilă inculpatului, coroborată cu faptul că acestuia, în calitate de client, nu i s-a acordat suportul necesar pentru finalizarea în bune condiții a procedurii pentru care acesta s-a prezentat la B. S.R.L., având în vedere și că din probele administrate a rezultat că angajații magazinului și-au încălcat în acel moment unele dintre atribuțiile de serviciu, contribuind în acest mod la perpetuarea erorii de comunicare, a determinat ca inculpatului să îi fie înmânat din eroare încă un pachet promoțional identic celui achiziționat anterior, pe care inculpatul l-a luat, fără a se putea reține în sarcina acestuia intenția de a și-l însuși pe nedrept.

Analizând poziția subiectivă a inculpatului A., instanța a reținut declarația acestuia din cursul cercetării judecătorești în cuprinsul căreia a arătat că a luat bunurile crezând că este vorba despre un cadou. Valoarea însemnată a bunurilor, de aproximativ 2600 RON, nu este suficientă pentru a stabili dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul a cunoscut că acestea nu i se cuvin și că le-a luat în scopul însușirii pe nedrept, atâta timp cât din probele administrate a rezultat că la acea dată, în magazin exista, într-adevăr, o perioadă de promoții. În acest sens, instanța a reținut declarațiile martorilor G. ("Da, magazinul la care lucrez are de fiecare dată o promoție." - fila 29 d.i.) și F. ("Erau promoții în magazin în data respectivă, dacă nu mă înșel și ceea ce cumpărase dânsul era la o promoție. Din câte îmi amintesc, promoția consta în aceea că la achiziționarea unui aparat se mai dădea încă un obiectiv și un rucsac pentru aparat").

Într-adevăr, aceste promoții, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, aveau în vedere doar un obiectiv foto și un rucsac, nu și un aparat fotografic, însă aceste aspecte nu au decât menirea de a consolida dubiul în care inculpatul s-a aflat la momentul primirii acestor bunuri, neputând fi reținută în sarcina acestuia obligația de a întreba fiecare angajat al părții civile dacă primirea aparatului fotografic îndeplinește condițiile promoției. De asemenea, posibilitatea ca inculpatul să se fi considerat beneficiar al unei promoții este cu atât mai accentuată cu cât magazinul oferea reduceri de o valoare însemnată, astfel cum rezultă din facturile emise în cuprinsul cărora figurează un discount de 1400 RON.

Prezintă relevanță sub aspectul laturii subiective cu care a fost săvârșită fapta și împrejurarea că inculpatului nu i se poate reține o conduită activă în momentul în care i-au fost remise produsele de către martorul F., în sensul că nu s-a reținut în sarcina acestuia niciun act de constrângere, forțare sau inducere în eroare prin care să-l fi determinat pe angajatul părții civile să îi predea bunurile. Lipsa intenției calificate prin scopul însușirii pe nedrept rezultă și din faptul că în perioada de timp petrecută la standul de ridicări produse, inculpatul a avut o atitudine firească și nu a încercat să accelereze procedura de predare a bunurilor ori să-l determine pe angajatul F. să comită o greșeală. La întrebarea reprezentantului Ministerului Public ("A existat constrângeri din partea lui, forțări, induceri în eroare asupra angajaților"), inculpatul a arătat că nu a existat nicio acțiune de acest gen din partea lui.

Conform declarației inculpatului, la momentul la care a primit bunurile, acesta s-a îndreptat doar către cele pe care știa că le cumpărase, însă după ce martorul F. a verificat în calculator din nou și i-a spus că și restul bunurilor îi aparțin, le-a luat, considerându-le un cadou. La întrebarea reprezentantului Ministerului Public ("Își amintește dacă inculpatul a insistat că produsele nu sunt ale lui, iar dânsul i le-a înmânat"), martorul F. a răspuns că nu își amintește un astfel de gest pe care dacă inculpatul l-ar fi făcut, atunci el ar fi realizat că este ceva în neregulă cu produsele pe care le predă. Instanța a reținut că această contradicție între declarații nu poate fi înlăturată câtă vreme sistemul de supraveghere video amplasat în incinta magazinului a captat doar imagini, nu și sunete, sens în care dubiul generat nu poate decât sa-i profite inculpatului, potrivit principiului in dubio pro reo prevăzut de art. 4 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit fișei postului angajatului F., acesta avea obligația de a verifica produsele aduse din depozit în baza fișei de comandă, astfel încât să nu existe diferențe între ceea ce a comandat clientul și ceea ce i se livrează (obligația de la lit. F) pct. 1 din fișa postului). De asemenea, acesta avea obligația de a verifica dacă orice factură de la casierie are atașată dovada plății, astfel încât să nu livreze produse neachitate de client (obligația de la lit. F) pct. 4 lit. c) din fișa postului). Astfel, îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către martorul F. presupunea ca acesta să verifice cu atenție conținutul înscrisurilor pe care inculpatul i le-a pus la dispoziție, situație în care acesta ar fi observat că în cuprinsul facturii x din data de 24.01.2013 se menționează expres dispoziția de stornare pentru asigurare, precum și faptul că potrivit bonului fiscal nr. x din data de 24.01.2013 inculpatul achitase numai contravaloarea unor accesorii pe care le comandase.

Faptul că angajatul de la standul de ridicări produse și-a îndeplinit defectuos atribuțiile din fișa postului coroborat cu deficiențele de comunicare între departamente, eroare recunoscută de către martorul E. - "[..] eu am greșit cel mai mult, deoarece nu i-am anunțat pe băieții de la depozit" au contribuit în mod decisiv la remiterea din eroare a produselor către inculpat.

În lipsa oricărei acțiuni de inducere în eroare din partea inculpatului, faptul că acesta nu l-a anunțat pe martorul F. că se află deja în posesia bunurilor achiziționate în momentul în care acesta a completat certificatul de garanție și polița de asigurare cu seria noilor produse aduse din depozit pe care, ulterior, le-a și remis inculpatului, nu poate avea drept consecință reținerea intenției calificate prin scopul însușirii pe nedrept atâta timp cât inculpatul nu avea obligația să îi aducă la cunoștință martorului că are produsele asupra lui și nici să urmărească în ce mod își îndeplinește acesta atribuțiile de serviciu, acestea fiind aspecte ce țin de procedura internă a magazinului pe care inculpatul nu era dator să le cunoască și pe care angajații aveau obligația de a le comunica între departamente.

De asemenea, instanța a reținut că omisiunea inculpatului de a anunța angajații magazinului că are asupra lui produsele achiziționate anterior nu este suficientă pentru a reține săvârșirea faptei cu intenție calificată prin scopul însușirii pe nedrept, având în vedere că probatoriul administrat nu este de natură să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul a cunoscut din primul moment că produsele care i se predau nu i se cuvin, astfel că și le-a însușit pe nedrept, cu bună știință, în momentul părăsirii magazinului fără a achita, în prealabil, contravaloarea acestora.

În același sens, instanța a mai avut în vedere că inculpatul nu era un client nou al părții civile, după cum rezultă din declarația acestuia și din declarația reprezentantului părții civile, precum și faptul că mai beneficiase anterior de o reducere considerabilă la produsele achiziționate, fiind create astfel premisele unei promoții avantajoase; de altfel, chiar în ziua respectivă inculpatul beneficiase de sprijinul părții civile pentru încheierea unei polițe de asigurare a bunului cumpărat la data de 11.01.2013, chiar dacă termenul de 14 zile pentru aceasta era depășit.

Instanța a mai avut în vedere și faptul că partea civilă este o societate comercială, prezumată a acționa cu diligență sporită în raporturile cu clienții, pentru desfășurarea în bune condiții a obiectului de activitate, astfel încât apare ca nerezonabil să i se impute inculpatului, în calitate de consumator, faptul că nu a ieșit din pasivitate pentru a înlătura o neglijență în desfășurarea sarcinilor de serviciu din partea angajaților care a avut drept consecință remiterea din eroare a produselor.

În raport cu considerentele arătate, instanța a reținut că fapta inculpatului A. care în data de 24.01.2013, a părăsit punctul de lucru al B. S.R.L având asupra sa un aparat foto marca x, un obiectiv foto marca x și un rucsac x, bunuri ce i-au fost emise din eroare de angajații punctului de lucru, nu este săvârșită cu intenție calificată prin în scopul însușirii pe nedrept al respectivelor produse, lipsind astfel forma de vinovăție prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen.

În consecință, având în vedere că potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată, dacă fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, în temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., instanța a dispus achitarea inculpatului A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. (1) C. pen., constatând că fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție a intenției calificate prin scopul însușirii pe nedrept.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București pentru greșita achitare fiind îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 243 alin. (2) C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor în fond, s-a solicitat să se constatate că legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen. și, pe cale de consecință, reținerea infracțiunii prev. de art. 216 alin. (2) din vechiul C. pen., faptă pentru care a intervenit termenul de prescripție specială.

Prin decizia penală nr. 256/A din 20 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București împotriva sentinței penale nr. 442/20.06.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.

A fost desființată în parte sentințe penală și, rejudecând, în fond:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 243 alin. (2) C. pen.

În baza art. 5 C. pen. a calificat fapta în infracțiunea prev. de art. 216 alin. (2) din C. pen. din 1969.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 216 alin. (2) din C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale referitor la latura civilă și cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial avocat oficiu de 65 RON a fost suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, Curtea a constatat că apelul este fondat astfel cum a fost precizat pentru următoarele:

Din declarațiile date de inculpat în instanță, pe care și-a și axat apărarea, a rezultat că el însuși a fost în eroare deoarece "într-o primă fază s-a gândit că este un cadou de o valoare cam mare și din acest motiv am tras doar bunurile mele, însă după ce angajatul s-a mai uitat o dată în monitor și mi-a împins aparatul am crezut că este un cadou, apoi mi s-au dat și un rucsac și două obiective foto". El însuși se contrazice în declarații, menționând în continuare faptul că magazinul avea reduceri foarte mari de preț, uneori chiar reduceri la jumătate din prețul produsului, astfel încât nu i s-a părut în neregulă să i se dea încă un set ca cel cumpărat anterior. Pe de o parte se remarcă inconsecvența din declarații, inculpatul, considerând că promoția magazinului era reprezentată de o reducere a prețului produselor, ulterior declarând că promoția consta într-un nou set de produse oferite gratis pe lângă cel cumpărat, aspecte care duc la concluzia nesincerității lui din depoziții.

De altfel, în chiar cuprinsul primei facturi eliberate în data de 11.01.2013 se menționează că i s-a aplicat un discount la suma de plată, ceea ce atestă ca total neveridică apărarea sa vizând cadoul promoțional constând în produse.

Din depozițiile martorilor G. și E. a rezultat că niciodată nu a existat în magazin o astfel de promoție, în sensul de a se oferi un produs gratis la un produs scump cumpărat . Aceeași martori au arătat că a fost o eroare de comunicare între colegii din departamentele diferite, pentru că de la casierie trebuia comunicat la standul de ridicări produse că nu era necesar să i se înmâneze inculpatului un nou produs, iar în concret s-a omis să se comunice că i s-a refacturat factura cu produsele inițiale numai pentru asigurare. Totodată, au arătat că era o perioadă aglomerată, iar eroarea s-a evidențiat la sfârșitul programului, în jurul orei 20:00, martorul G. anunțând-o pe șefa de magazin, C., când a sesizat lipsa aparatului foto x, bunul cel mai scump.

Într-adevăr, fapta sesizată prin rechizitoriu nu întrunește elementul material al laturii obiective de la infracțiunea de furt, deoarece acțiunea de luare a bunurilor mobile s-a realizat cu consimțământul proprietarului. A apreciat, însă, că ea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de însușirea bunului găsit, bunurile ajungând în posesia inculpatului datorită erorii angajaților care au făcut remiterea, inculpatul nefăcând manopere dolosive, dar profitând de eroarea rezultată din lipsa de comunicare dintre angajați și de superficialitatea cu care ei și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, pe fondul perioadei aglomerate care le-a și impus un ritm de muncă alert.

În doctrină opiniile specialiștilor sunt împărțite, existând opinia care învederează că în momentul ajungerii bunului în posesia făptuitorului, atât proprietarul dar și făptuitorul trebuie să fie în eroare, dar și opinia contrară potrivit cu care numai proprietarul bunului trebuie să fie în eroare în momentul în care predă bunurile făptuitorului.

Acesta este un moment esențial în stabilirea elementului laturii obiective, din interpretarea gramaticală a textului incriminator, rezultând că numai proprietarul trebuie să fie în eroare la momentul încredințării bunului. La aceeași concluzie se ajunge aplicând argumentul de logică juridică potrivit cu care unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă. Pe de altă parte, toată doctrina este unitară când stabilește că latura subiectivă a infracțiunii este reprezentată de intenția directă.

Această formă a laturii subiective exclude posibilitatea erorii în care s-ar afla făptuitorul la momentul primirii bunurilor, ceea ce înseamnă fără echivoc că el nu face nicio manoperă dolosivă pentru a primi bunul, însă realizează eroarea în care se află proprietarul și profită de aceasta pentru a-și însuși bunul mobil.

Inculpatul nu s-a aflat în eroare, dimpotrivă, el a profitat de eroarea angajaților la momentul primirii bunurilor, deoarece s-a comportat într-o manieră cu totul diferită de cea a unui client obișnuit, în sensul că a refuzat să se verifice starea tehnică a produselor cumpărate și a părăsit în grabă magazinul.

Acest aspect rezultă clar din probatoriu, din procesul-verbal de redare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, rezultând faptul că pe camera nr. x din zona bancului de probe, martorul F. la ora 04:32.30 îi înmânează inculpatului două pungi cu bunurile menționate, iar după numai 5 secunde, la ora 04:32.35 inculpatul prăsește zona bancului de livrări și la ora 04:33.52 părăsește magazinul.

Martorul F. a menționat în declarații că "i s-a părut ciudat că inculpatul a refuzat să fie verificată starea tehnică a produselor", deoarece toate produsele sunt verificate din punct de vedere fizic și tehnic înainte de achiziționare . El a arătat că a făcut greșeala principală, aceea de a remite bunurile fără a le verifica cu facturile, menționând că "inculpatul mi-a înmânat un teanc de documente însă eu m-am uitat doar la primul, care era factura cu produsele care trebuia aduse din depozit.

Și martorul E. a menționat că a existat o eroare a angajaților pe partea de depozit.

În mod corect instanța a arătat că nu era obligația inculpatului de a prezenta factura de stornare, martorii având sarcini de serviciu precis stabilite, în cadrul departamentelor diferite la care lucrau, însă din modul de acțiune al inculpatului putem stabili intenția cu care a acționat acesta și putem califica natura subiectivă a infracțiunii. Din modalitatea în care acesta a optat pentru omisiunea de a-i preciza martorului F. că este vorba despre aceleași produse, refacturate doar pentru garanție, văzând că acesta dă comanda pentru a fi aduse altele din magazie, este evident că acesta a realizat eroarea în care se găsea martorul și a înțeles să profite de oportunitatea creată pentru a primi produsele necuvenite. Latura subiectivă nu se evaluează în mod abstract, ci se raportează concret la persoana inculpatului, care are studii superioare și era un client mai vechi al magazinului, astfel încât cunoștea modul de achiziționare al produselor, dar și modul de relaționare cu angajații.

Declarațiile nesincere ale inculpatului sunt reflectate chiar si în depoziția olografă din cursul urmăririi penale el negând inițial că a luat din magazin alte produse în afara celor cumpărate cu o sumă modică, respectiv acele filtre și un kit de curățare în valoare de 113 RON. In declarația dată în instanță și-a schimbat total poziția procesuală și a recunoscut luarea bunurilor, cu motivarea deja expusă, aceea a promoției(și aceea confuză) de care a crezut că beneficiază. Declarațiile sale atestă indubitabil, pe de o parte, nesinceritatea sa, iar pe de altă parte, faptul că a acționat cu intenția de a își însuși bunurile remise din eroare de angajați, el dispunând de ele pe nedrept din moment ce a rămas în posesia lor.

Toate depozițiile martorilor audiați în instanță, coroborate cu declarația reprezentantei legale a părții civile, D., reflectă aceeași împrejurare de fapt și anume că eroarea s-a constatat în aceeași zi la sfârșitul programului însă deși s-a încercat în mod repetat contactarea inculpatului, telefonică și pe contul de x, chiar și prin e-mail, acesta nu le-a răspuns niciodată. Chiar au precizat că au încercat lămurirea situației în mod amiabil pentru a nu se ajunge la plângere penală sau în instanță iar avocatul lor a discutat cu inculpatul, însă când el s-a prezentat mult mai târziu la sediu a întrebat numai ce acte are de semnat iar când i s-a explicat că are o factură în sold pe care trebuie să o plătească acesta nu a dat niciun fel de explicații și a plecat .

Așa fiind, Curtea a admis apelul declarat în cauză și a dispus conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a făcut aplicarea prevederilor art. 5 C. pen. și a încetat procesul penal, termenul de prescripție fiind împlinit la 23.07.2017.

Susținerea inculpatului că a plătit suma de 360 RON la data de 24.01.2013 nu rezultă din actele dosarului.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A făcut aplicarea prevederilor art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea recursului în casație, în