ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1434/2014

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 232 din 25 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa închisorii în cuantum de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată.

În baza art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b), d), e) C. pen. cu referire la art. 65 alin. (2), alin. (3) C. pen. și privind aceeași infracțiune arătată mai sus, a fost interzis inculpatului B.I. exercitarea pe o durată de 5 ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.I. perioada reținerii de 24 de ore din data de 28 septembrie 2008.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14, art. 17 alin. (1), alin. (3) C. proc. pen. și art. 998 vechiul C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată din oficiu pentru partea civilă P.C. prin ocrotitor legal P.A. în contradictoriu cu inculpatul B.I.

A fost obligat inculpatul B.I. să plătească părții civile P.C. suma de 7.500 de RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 163 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile ale inculpatului până la concurența sumei de 7.500 de RON, în vederea reparării daunelor morale produse prin infracțiune.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 50 de RON dată de către inculpat părții civile și care a fost depusă la dosar urmărire penală, în plic închis și ștampilat cu ștampila rotundă a Secției 20 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

În baza art. 349 raportat la art. 189 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.I. la plata sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat [500 de RON pentru faza de urmărire penală și 1.100 de RON pentru faza de judecată].

În baza art. 349 raportat la art. 193 C. proc. pen., s-a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 27 septembrie 2008, în jurul orei 02,40, lucrătorii de poliție din cadrul echipei operative a Poliției Sectorului 6 - Biroul Investigații Criminale au fost dirijați de către ofițerul de serviciu către șos. G., unde urmau să o preia de la grupa operativă a Secției 8 Poliție, pe minora P.C., victima unui viol comis la data de 26 septembrie 2008, în jurul orei 21,00.

În cauză, lucrătorii de poliție au procedat la identificarea locului faptei, fiind conduși de victimă pe un loc viran, situat pe șoseaua G., sector 6, aceasta indicând locul unde a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale.

Din procesul-verbal de cercetare la fața locului, s-a reținut că organele de poliție au identificat și ridicat un număr de trei șervetele de hârtie de culoare albă, în două locuri, individualizate prin plăcuțe ce poartă nr. 1 și 2 și fixate prin fotografiere, despre care victima afirmă că au fost folosite de autor după consumarea actului sexual, probe care au fost conservate și ridicate în plic tip M.A.I., sigilat prin aplicarea ștampilei rotunde a Secției 20 Poliție, în vederea examinării din punct de vedere medico-legal.

Din plângerea și declarația numitei P.A., mama victimei, a rezultat că la data de 26 septembrie 2008 a sunat-o pe telefonul mobil pe fiica sa P.C., pentru a verifica când vine acasă, întrucât știa că aceasta se joacă cu copii pe stradă în apropierea locuinței.

La primul apel, minora i-a transmis că vine imediat acasă, după care nu a mai putut fi contactată, având telefonul mobil închis.

Fiind îngrijorată, numita P.A. a plecat pe stradă pentru a-și căuta fiica, dar nu a reușit decât să afle că aceasta se plimbă cu un motoscuter cu un anume "F.".:

De la unul din copii a aflat că numitul "F." are numărul de telefon x1 și l-a apelat pe acesta în încercarea de a-și găsi copilul.

Numitul "F." i-a răspuns "Ce ai cucoană?, eu sunt la Obor, iar copilul este acasă", motiv pentru care sus-numita a plecat spre locuința sa.

În momentul în care a ajuns la locuință, în fața porții a găsit-o plângând pe fiica sa, care i-a comunicat că a fost bătută și violată de numitul "F.", împrejurare în care P.A. a sesizat organele de poliție la nr. "112", fiind condusă împreună cu fiica sa la Secția 8 Poliție.

Ulterior, împreună cu fiica sa s-au prezentat la I.N.M.L.,.unde minora a fost examinată din punct de vedere medico-legal.

Prin raportul de expertiză medico-legală din 27 octombrie 2008 al I.N.M.L, s-a stabilit că partea vătămată "P.C. prezintă o deflorare completă recentă, ce poate data de la 26 septembrie 2008. Prezintă o leziune traumatică la nivelul anusului (fisură), care a putut fi produsă prin extensia forțată a acestuia, poate data din data de 26 septembrie 2008, pentru care necesită două - trei zile Îngrijiri medicale". Cu aceeași ocazie, prin examenul serologic (B.A. nr. 1328) s-au făcut următoarele constatări: "tampoanele cu secreție vaginală: spermatozoizi absenți, testul PSA și reacția Florence negative. Tampoanele cu secreția anală: spermă prezentă, frecvente capete de spermatozoizi".

Prin raportul de expertiză medico-legală, examen ADN a fost pusă în evidență "prezența spermei de natură umană la nivelul tamponului cu secreție anală, prelevate de la victima P.C., iar prin analiza genetică a microurmelor de spermă a fost pus în evidență un profil genetic unic, aparținând unei persoane de sex masculin. Stabilindu-se că între caracterele genetice din profilul de referință al numitului B.I. și proba menționată mai sus există o corespondență perfectă la nivelul tuturor markerilor investigați".

Totodată, prin raportul de expertiză medico-legală, completare a examinării victimei din punct de vedere al evoluției biosimptomatice din 7 aprilie 2009, al I.N.M.L, "s-a stabilit că partea vătămată P.C. prezintă o dezvoltare somatică corespunzătoare vârstei de 12 - 14 ani".

Partea vătămată P.C. declară că: "în data de 26 septembrie 2008, am ieșit în stradă să mă joc cu copiii. La un moment dat, în zonă a apărut un băiat pe care știu că se numește F. și care se plimba cu scuterul. Acesta mi-a propus să mă plimbe cu scuterul, iar eu am fost de acord, întrucât cunoșteam că a mai plimbat și alți copii. Am plecat cu F., cu scuterul, la plimbare, în jurul orelor 20,30. La un moment dat, am ajuns pe lângă Parcul C., după care am trecut un pod peste râul Dâmbovița, apoi am mers pe o stradă până am ajuns la o pădure. Pe tot drumul, i-am spus lui F. să întoarcă scuterul și să mă ducă acasă, acesta spunându-mi de fiecare dată să tac. Când am ajuns la pădure, a oprit scuterul, mi-a spus să cobor și să plec acasă. La pădure, după ce am coborât de pe scuter, i-am spus că nu știu să ajung acasă și am început să plâng. Atunci, F. mi-a spus să mă urc pe scuter, spunându-mi că mă duce acasă. F. a întors scuterul și l-a urcat pe bordură, apoi m-a condus pe iarbă până la pădure. I-am spus pe parcursul drumului să mă ducă acasă, acesta spunându-mi să tac din gură: întrucât primeam telefoane de la prietenii de joacă, F. mi-a luat telefonul și l-a închis, spunându-mi că dacă mai răspund ne supărăm. M-a tras de mână și a alunecat, el căzând (...) s-a enervat, după care mi-a spus să tac și să mă dezbrac. Nu am vrut să mă dezbrac, el trăgându-mi pantalonii, după care mi-a dat o palmă. A început să întrețină raporturi sexuale cu mine, atât normale, cât și anale și, deoarece eu m-am opus, m-a strâns de gât cu mâinile. După terminarea actului sexual, mi-a dat șervețele cu care m-am șters, ne-am îmbrăcat și am plecat. Când am ajuns aproape de casă, a oprit spunându-mi să nu spun nimic de cele întâmplate și mi-a dat o bancnotă de 50 de RON, spunându-mi să-mi cumpăr ceva. Am mers acasă și i-am spus mamei și copiilor ce s-a întâmplat (...)"

Cu ocazia recunoașterii din grup, minora P.C., în prezența martorilor asistenți, l-a recunoscut după fizionomie, semnalmente și îmbrăcăminte pe învinuitul B.I., care la data de 26 septembrie 2008 a întreținut în contra voinței sale relații sexuale cu ea, prin întrebuințarea de violențe și amenințări.

În cursul cercetărilor efectuate în cauză au fost identificați martorii I.A.A. și N.M.V.

Martora I.A.A. a declarat că "în data de 26 septembrie 2008, mă aflam pe str. P., sector 2, cu partea vătămată, pe stradă a trecut cu scuterul de mai multe ori B.I., după care am văzut-o pe partea vătămată plimbându-se cu acesta cu scuterul. După un timp, ajungând pe strada unde locuiește, i-am întrebat pe copiii din zonă de partea vătămată, fără ca vreunul să știe ceva. Văzând acest lucru, am încercat să iau legătura telefonic cu învinuitul, fără să reușesc și după un timp, am mers la imobilul unde locuiește partea vătămată și am găsit-o pe aceasta în fața porții, plângând și mi-a spus că a fost violată de învinuit".

De asemenea, martorul N.M.V. declară că a asistat la momentul în care minora a plecat cu numitul F. cu scuterul și a observat-o plângând în fața porții în care locuiește după ce s-a întors acasă.

Ambii martori, în prezența martorilor asistenți l-au recunoscut pe învinuitul B.I., ca fiind persoana cu care minora P.C. a plecat cu motoscuterul la data de 26 septembrie 2008.

Fiind audiat învinuitul B.I.  a declarat că "(...) o, cunosc pe partea vătămată de aproximativ 1,5 luni, știu că o cheamă C., fără să știu care îi este numele de familie. Arăt că m-am cunoscut cu aceasta, întrucât am lucrat în apropiere, pe strada T.; la renovarea, unei case. În ziua de 26 septembrie 2008, în jurul orelor 19,30 am ieșit pe strada unde C. se juca cu alți copii de vârsta sa și m-am plimbat cu motoscuterul. La un moment dat, C. mi-a propus, cerându-mi să o plimb cu scuterul. Inițial am refuzat-o, însă la insistențele acesteia, am acceptat. C. a urcat pe scuter, în spatele meu, și ne-am deplasat pe itinerariul Piața U. - B-dul R., am trecut pe lângă Parcul C., apoi ne-am deplasat spre Casa Poporului, am traversat râul Dâmbovița și ne-am plimbat în Piața C., apoi ne-am deplasat pe Splaiul U. și Splaiul I., am traversat iarăși Râul Dâmbovița, am mers până la Podul C., am traversat podul și am urcat pe Șoseaua C. până la Grădina Botanică. La intersecția cu șoseaua G., am virat la dreapta, am mers până la capătul străzii și am constatat că se înfundă, întrucât se execută lucrări de reconstrucție. Am întors scuterul, am oprit și am întrebat-o pe C. dacă a mai întreținut relații sexuale, cu vreo altă persoană. C. nu mi-a răspuns nimic, moment în care i-am propus să întrețină cu mine relații sexuale. La propunerea mea, C. nu a dat niciun răspuns. Eu i-am spus că, dacă nu este de acord, poate să plece pe jos acasă. Aceasta mi-a răspuns că rămâne cu mine (...) apoi ne-am deplasat pe un loc viran la aproximativ 20 metri de carosabil, i-am cerut C. să se dezbrace. C. s-a dezbrăcat și am întreținut relații sexuale cu aceasta, fără a o constrânge în vreun fel. Fac precizarea că nu am întreținut cu C. relații sexuale anale. Nu am discutat cu C. despre vârsta ei, însă cunoșteam atât de la ea, cât și de la alți copiii cu care aceasta se juca că are vârsta de 16 ani. Declar că, în momentul în care am săvârșit fapta, consumasem băuturi alcoolice. Recunosc fapta pentru care sunt cercetat, așa cum declar că am săvârșit-o, cu precizarea că nu am lovit-o și nu am strâns-o de gât pe C. în momentul în care am întreținut cu aceasta relații sexuale. Mai arăt că la locul faptei, după ce am întreținut relații sexuale normale cu C., i-am dat acesteia mai multe șervețele și i-am cerut să se șteargă (...) apoi am plecat împreună spre casă cu scuterul. În capătul străzii unde locuiește C., am oprit scuterul și i-am cerut C. să meargă acasă, cu precizarea că în timp ce ne îndreptam spre casă, C. mi-a cerut niște bani, fără să precizeze o sumă anume (...) când am coborât i-am dat acesteia suma de 50 de RON. Nu este adevărat că eu i-am oferit din proprie inițiativă această sumă și nu este adevărat că această sumă i-am dat-o pentru a nu sesiza fapta (...)"

Afirmațiile învinuitului, conform cărora acesta susține că "nu am întreținut relații sexuale cu victima prin constrângere" și că "nu am întreținut relații sexuale anale cu victima", sunt contrazise în primul rând de propria declarație olografă, dată în faza actelor premergătoare, în fața organelor de poliție la data depistării, la ora 02,00, declarație în care afirmă că ": la data de 26 septembrie 2008, în jurul orelor 20,30, fiind cu scuterul, în plimbare, am ajuns pe strada S. Merg pe această stradă de aproximativ 6 luni și cunosc mai multe persoane care locuiesc pe stradă, adulți și copii. Ajungând pe această stradă, o fată, pe care cunosc că o cheamă C., m-a întrebat dacă vreau să o plimb și pe ea cu scuterul. Inițial nu am vrut să o plimb dar m-am răzgândit. Aceasta a urcat pe scuter în spatele meu, am urcat cu scuterul un deal după care am intrat pe un drum blocat care avea pe margine mulți copaci, am oprit scuterul și am întrebat-o dacă vrea să întrețină relații sexuale cu mine, aceasta a refuzat spunând că este domnișoară, dar eu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, am pus-o să se dezbrace să verific dacă este sau nu domnișoară, pentru că auzisem pe stradă că a mai întreținut relații sexuale și cu alte persoane. Aceasta, la insistențele mele s-a dezbrăcat, iar eu când am văzut-o dezbrăcată, fiind și băut, nu m-am putut abține și am penetrat-o, nedându-mi seama dacă este virgină, după care m-am masturbat, ejaculând pe fundul acesteia, apoi am urcat pe scări și am condus-o acasă, în capătul străzii, C. mi-a cerut 50 de lei".

De asemenea, susținerile inculpatului sunt contrazise și de concluziile rapoartelor de expertiză medico-legale din 27 octombrie 2008, în care se arata că "P.C. prezintă o deflorare completă, recentă, ce poate data din 26 septembrie 2008. Prezintă o leziune traumatică la nivelul anusului (fisură), care a putut fi produsă prin extensia forțată a acestuia, poate data din 26 septembrie 2008, pentru care necesită 2, 3 zile îngrijiri medicale. Examen serologic (BA nr. 1328): tampoane cu secreție vaginală - spermatozoizi absenți, testul PSA și reacția Florence negative. Tampoane cu secreție anală - spermă prezentă, frecvente capete de spermatozoizi și raportul de expertiză medico-legală din 15 aprilie 2009, la capitolul concluzii, unde se stabilește că "a fost pusă în evidență prezența spermei de natură umană la nivelul tamponului cu secreție anală, prelevată de la victima minoră P.C. și din analiza genetică a microurmelor de spermă de pe tamponul cu secreție anală prelevată de la victimă, s-a constatat că pune în evidență un profit genetic unic, aparținând unei persoane de sex masculin. În urma comparării caracterelor genetice din profilul de referință a numitului B.I. și cele evidențiate pe proba mai sus menționată, există o corespondență perfectă la nivelul tuturor markerilor investigați", stabilindu-se ca ipoteză "microurmele biologice de spermă de pe tamponul cu secreție anală prelevat de la victimă, conțin ADN care provine de la suspectul B.I.".

Tot cu ocazia examinării victimei P.C., din punct de vedere medico-legal, s-a mai emis raportul de expertiză medico-legală din 7 aprilie 2009, în care se concluzionează că "P.C. prezintă o dezvoltare somatică corespunzătoare vârstei de 12 - 14 ani".

De altfel, este greu de crezut că un copil în vârstă de 12 ani dorește și acceptă să își înceapă viața sexuală într-o groapă cu resturi menajere, concomitent normal și anal, ținând cont și de leziunile suferite.

Inculpatul a dus victima într-un loc necunoscut acesteia, la o distanță mare de locuința sa, într-o zonă nelocuită, amenințând-o că o va abandona acolo și creându-i astfel o stare de frică.

Pe de altă parte, inculpatul a susținut că a aflat că victima (cu toate că avea 12 ani), mai întreținuse relații sexuale, de la un anume N., pe care nu l-a putut prezenta organelor de poliție, întrucât lucrase cu el în urmă cu 2 ani, nu îi cunoștea adresa, dar bănuia că poate fi în străinătate, fără bineînțeles a cunoaște o anume locație.

Pentru a lămuri cu exactitate împrejurările în care fapta a fost comisă s-a procedat la reaudierea minorei P.C. în prezența reprezentantului D.G.A.S.P.C. - sector 6, victima declarând următoarele: "Îmi mențin în totalitate declarațiile date. În fața organelor de cercetare penală ale poliției și, în continuare, precizez că nu sunt adevărate afirmațiile lui B.I., care susține că, la data și ora săvârșirii faptei, am acceptat propunerea sa de a întreține cu acesta raport sexual, fapta acestuia s-a datorat exercitării asupra mea, atât a actelor de violență, (prin strângerea de gât), cât și a amenințărilor, că, dacă țip după ajutor, mă va abandona în acea groapă, în groapa în care s-a întâmplat fapta și că nu voi mai ajunge niciodată acasă, fără să înțeleg cu adevărat, ce vrea B.I. să însemne, sau să înțeleg eu, din afirmațiile sale, cert este că mi-a fost foarte frică de acesta, pentru că era beat și a exercitat violențe asupra mea.

De asemenea, nu este adevărat că B.I. nu a cunoscut că aveam vârsta de 12 ani, în momentul săvârșirii faptei, față de acest aspect arăt faptul că, înainte de săvârșirea faptei, B.I. a lucrat la renovarea unui imobil din apropiere, timp de aproximativ o lună, respectiv, lunile august și septembrie 2008, timp în care, în pauze sau după program, acesta, locuind la două străzi de locuința mea, venea în zona în care eu mă jucam cu ceilalți copii, cu motoscuterul și atât pe mine, cât și pe alți copii de vârsta mea ne plimba în zonă cu motoscuterul, întrebându-mă câți ani am. Declar că eu personal i-am spus lui B.I. că am vârsta de 12 ani și sunt în clasa a VI-a.

Tot cu această ocazie, declar că nu i-am cerut lui B.I. să-mi dea suma de 50 RON, ci, dimpotrivă, B.I., după săvârșirea faptei, având în vedere că părinții (mama) și copiii, cu care mă jucam în stradă, mă sunau pe telefonul mobil, pentru că au sesizat că am dispărut, m-a condus acasă cu motoscuterul, a oprit și mi-a pus în palmă bancnota de 50 de RON, apoi mi-a strâns palma și mi-a spus să-mi iau ceva frumos a doua zi, totodată, mi-a cerut să nu spun părinților ce s-a întâmplat și nici copiilor cu care mă jucam, pentru că vor râde toți de mine și nu voi mai avea prieteni niciodată. Când am ajuns acasă, am găsit-o în stradă pe mama mea, și, în prezența copiilor din stradă, cu care mă jucam, i-am povestit ce s-a întâmplat și am chemat poliția.

Fiind întrebată de organele de poliție, declar că nu sunt de acord să îmi fie prezentat B.I. pentru a fi confruntată cu acesta, întrucât, și în prezent, îmi este frică de acesta."

Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și menționat mai sus, luând în considerare și cele declarate în fața instanței de judecată de către inculpat, partea vătămată și de către martori, judecătorul fondului a apreciat că învinuirea formulată de către Parchet împotriva inculpatului este confirmată de materialul probator, săvârșirea faptei imputate - astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu - fiind pe deplin dovedită.

Nu este disputată în prezenta cauză existența în realitate a unui act sexual între inculpat și partea vătămată. Săvârșirea actului sexual este afirmată de către partea vătămată P.C., este recunoscută de către inculpatul B.I. și este demonstrată în plus și prin conținutul raportului de expertiză medico-legală 15 aprilie 2009, prin care se concluzionează că microurmele biologice de spermă de pe tamponul cu secreție anală prelevat de la victimă, conțin ADN care provine de la B.I.

De asemenea, s-a mai constatat, prin simpla comparare a datelor, că la data de 26 septembrie 2008, când s-a consumat acest act sexual între partea vătămată și inculpat, partea vătămată P.C. avea vârsta de 12 ani împliniți.

Ceea ce trebuie însă lămurit este dacă actul sexual a fost sau nu consimțit de către partea vătămată, aspect care are relevanță din perspectiva unei corecte încadrări juridice a faptei.

În conformitate cu art. 197 alin. (1) C. pen.: constituie infracțiunea de viol actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, fapta de viol este mai gravă dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Pe de altă parte, potrivit art. 198 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de act sexual cu un minor actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

În ceea ce privește elementul material al ambelor infracțiunii, expresia act sexual de orice natură desemnează fie raportul sexual, fie actul sexual oral sau anal cu o persoană, indiferent de sexul acesteia, precum și orice alte acte de penetrare vaginală, orală sau anală cu caracter sexual.

În cazul infracțiunii de viol este necesar ca actul sexual să aibă loc fără consimțământul victimei, iar constrângerea fizică sau psihică exercitată asupra acesteia trebuie să fie efectivă, conducând la înlăturarea sau diminuarea opoziției victimei, fără însă ca să fie necesar ca această constrângere să fie irezistibilă.

Legea penală nu indică în mod expres și limitativ care ar putea fi modalitățile de constrângere ale părții vătămate, astfel încât prin constrângere se poate înțelege o varietate largă de acte, însă indiferent de modalitatea concretă de manifestare ele trebuie să aibă ca rezultat nesocotirea, paralizarea, totală sau parțială, a voinței persoanei vătămate.

Ne aflăm tot în prezența infracțiunii de viol și dacă victima, dându-și seama din circumstanțele concrete în care se găsește că orice opoziție este inutilă, ba chiar ar putea conduce la agravarea situației sale, nu opune nicio rezistență săvârșirii actului sexual; fiind însă necesar ca actul sexual să se producă împotriva voinței sale.

Prin urmare, ceea ce distinge infracțiunea de viol de cea de act sexual cu un minor este tocmai problema, consimțământului. În cazul violului acest consimțământ lipsește cu desăvârșire, pe câtă vreme în cazul actului sexual cu un minor există consimțământul victimei, dar legea consideră că acesta este viciat, nefiind exprimat în mod valabil, tocmai datorită vârstei fragede a victimei sau din cauza celorlalte împrejurări speciale prevăzute, de textul de lege și care intră în astfel în conținutul constitutiv agravat al infracțiunii.

În apărarea sa, inculpatul a negat faptul că ar fi exercitat vreun act de constrângere fizică sau morală asupra părții vătămate. De cealaltă pare, victima a afirmat că inculpatul i-a luat telefonul, a tras-o de mână, a început să îi tragă pantalonii, i-a dat o palmă, a strâns-o de gât.

Săvârșirea de astfel de acte de violență fizică nu a fost pusă în evidență la examinările medico-legale efectuate asupra corpului victimei, actele medico-legale aflate la dosar făcând referire doar la deflorarea completă, recentă a părții vătămate, ce poate data din 26 septembrie 2008, precum și la leziunea traumatică la nivelul anusului [fisură], care a putut fi produsă prin extensia forțată a acestuia și care, de asemenea, poate data din 26 septembrie 2008.

Cu toate acesta, după cum s-a arătat deja mai sus, existența infracțiunii de viol nu depinde neapărat de exercitarea de acte de violență fizică, violența putând fi și de natură psihică. De altfel, actele de constrângere fizică pot fi reale și pot fi suficiente pentru a conduce la înfrângerea voinței victimei, chiar dacă intensitatea acestora este una mai redusă și care nu lasă astfel urme de lungă durată pe corpul acesteia, făcând astfel imposibilă constatarea lor la o examinare medicală ulterioară. Ceea ce este important este contextul în care se săvârșesc.

Lipsa consimțământului și modalitățile concrete în care victima este constrânsă ori se opune constrângerii trebuie apreciate, în primul rând, avându-se în vedere persoana victimei [vârstă, dezvoltare psihosomatică etc], împrejurările în care s-a comis infracțiunea și persoana infractorului în relație cu victima.

Or, în speță se constată că inculpatul a dus pe partea vătămată la o plimbare cu motoscuterul, ajungând într-un loc destul de izolat aflat într-o parte a orașului relativ îndepărtată de zona de domiciliu a victimei și pe care victima nu o cunoștea.

De asemenea, Tribunalul a arătat că se impune a se ține seama și de faptul că începutul plimbării cu motoscuterul a avut loc în jurul orelor 19:30 - 20:00, actul sexual fiind comis în intervalul de timp imediat următor, dar oricum înaintea orei 22:00, oră la care mama victimei a găsit-o pe aceasta, plângând în fața porții casei în care locuiesc.

Or, fiind vorba despre sfârșitul lunii septembrie, aceasta înseamnă că la ora 20:00 este deja întuneric, lucru care contribuie și el la crearea unei stări de spaimă în mintea unui copil de 12 ani care se regăsește într-o zonă străină a orașului, în compania unei persoane pe care o cunoaște, de altfel, destul de puțin.

În speță nu intră în discuție dacă acțiunea victimei de a pleca la plimbare cu motoscuterul, cu o persoană pe care nu o cunoștea prea bine, de o vârstă evident mai mare ca a ei, la o oră târzie, a fost sau nu o acțiune prudentă din partea ei. Legea penală nu cere victimei să acționeze prudent și diligent, ea extinzându-și protecția și asupra persoanelor care nu își iau măsuri elementare de apărare împotriva faptelor penale.

Însă, împrejurările de fapt care au fost amintite mai sus au contribuit în mod evident la punerea părții vătămate într-o evidentă stare de inferioritate și de vulnerabilitate față de inculpat. Mai mult, inculpatul a cunoscut efectul pe care îl poate produce asupra persoanei vătămate, numai astfel putându-se explica demersul său intenționat de a ajunge într-o zonă relativ izolată, unde în prealabil a atras atenția victimei să nu facă zgomot ca să nu "atragă țiganii" și după care i-a luat telefonul, i-a propus să întrețină relații sexuale, i-a cerut să se dezbrace "ca să verifice dacă este domnișoară," a tras-o el însuși de pantaloni reușind să o dezbrace etc. Fiecare dintre aceste gesturi se constituie în tot atâtea acte de constrângere morală pe care inculpatul le-a direcționat în vederea atingerii scopului de a avea acte sexuale cu partea vătămată, acesteia fiindu-i evident frică să i se opună.

În ceea ce privește împrejurarea dacă inculpatul a cunoscut vârsta reală a persoanei vătămate, instanța de fond a apreciat că răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ. Pe de o parte, există conținutul raportului de expertiză medico-legală din data de 7 aprilie 2009 în care se arată că victima prezintă o dezvoltare somatică corespunzătoare vârstei de 12 - 14 ani, iar pe de altă parte s-a demonstrat în cauză, pe baza declarațiilor inculpatului, părții vătămate și a martorilor, că inculpatul era angajat ca muncitor în construcții și lucra în apropierea locuinței părții vătămate, la construcția sau renovarea unei case. În perioada în care a fost angajat în această activitate, inculpatul a devenit cunoscut de către copii din cartier, inculpatul fiind văzut venind și plecând cu motoscuterul, fiind văzut la locul de muncă, făcând în diverse ocazii mici cumpărături la magazinele din zonă și chiar intrând câteodată în jocul cu mingea al copiilor, intrând în vorbă cu ei, plimbându-i cu motoscuterul etc. Or, în grupul acesta de copii din cartier se afla și persoana vătămată, inculpatul având astfel reala posibilitate de a aprecia în mod corect că este vorba de o persoană din grupa de vârstă a celorlalți copii. De altfel, și simpla observare a fotografiilor persoanei vătămate aflate la dosar [realizate cu ocazia reconstituirii la fața locului și a recunoașterii la sediul organului de urmărire penală] vădesc că trăsăturile chipului părții vătămate erau cele ale unei persoane de 12 - 13 ani, și nicidecum cele ale uneia de peste 15 ani.

Prin urmare, din prisma elementelor de fapt astfel cum au reieșit din materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că fapta imputată inculpatului există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.

La individualizarea judiciară a pedepsei care a fost aplicată inculpatului, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și care privesc dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În acest sens, instanța de fond a avut în vedere faptul că inculpatul B.I. nu are antecedente penale, nefiind puse în evidență nici alte situații care să agraveze răspunderea penală a acestuia dincolo de cea inerentă conținutului agravat al infracțiunii. Prin urmare, s-a apreciat că pedeapsa ce a fost aplicată, trebuie să se situeze la limita minimă a pedepsei prevăzute de legea penală, ea nu poate coborî sub această limită deoarece nu se pot reține nici circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, întrucât nu a avut o conduită sinceră, negând existența violului și recunoscând doar săvârșirea unei fapte mai puțin grave. S-a arătat că nici lipsa antecedentelor penale nu reprezintă existența unei conduite bune, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., ci reprezintă situația firească, de normalitate în care ar trebui să se regăsească toți destinatarii legii penale, fără ca aceasta să conducă la un tratament mai blând în momentul în care destinatarul legii penale devine infractor primar.

Drept urmare, judecătorul fondului a apreciat că o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 10 ani reprezintă o justă individualizare a pedepsei, în raport de gravitatea faptei și de periculozitatea făptuitorului, această pedeapsă fiind aptă să conducă la realizarea scopurilor represiv și preventiv al pedepsei, astfel cum sunt stabilite de art. 52 C. pen.

S-a arătat că art. 197 C. pen. prevede și aplicarea obligatorie a pedepsei complementare, constând în interzicerea unor drepturi.

Având în vedere specificul faptei, mai precis obiectul juridic al acesteia, precum și vârsta victimei, instanța de fond a considerat ca fiind necesară interzicerea exercitării pe o durată de 5 ani a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, a drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator. Interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator se impun având în vedere fapta în materialitatea sa, considerând că o persoană care este în stare să comită un act de viol asupra unui minor nu este o persoană demnă de a crește sau de a educa alți minori. O astfel de conduită, precum cea de care a dat dovadă inculpatul este în mod deosebit repugnabilă din punct de vedere moral, fiind astfel necesar ca și sancțiunea juridică să fie pe măsură, funcției represive a pedepsei adăugându-i-se și cea educativă.

Trecând la soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond a arătat că în cursul urmăririi penale partea vătămată nu s-a pronunțat cu privire la latura civilă.

De asemenea, instanța de fond s-a raportat la conținutul art. 17 alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., aceste texte instituind obligația instanței să analizeze și să se pronunțe din oficiu cu privire la acțiunea civilă, chiar și în situația în care nu ar exista o constituire de parte civilă, atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

Având în vedere că partea civilă nu a indicat în concret vreo vătămare materială, instanța de fond a considerat că acțiunea civilă nu poate privi decât daunele morale provocate victimei prin săvârșirea infracțiunii.

În aceste condiții și observând împrejurările concrete de ordin real ale cauzei, instanța fondului a apreciat ca neîndoielnică producerea de suferințe de ordin moral victimei. Pentru repararea acestor suferințe, prima instanță a considerat că suma de 7.500 de RON este suficientă, ținând cont și de faptul că săvârșirea unei infracțiuni nu trebuie să reprezinte un izvor de îmbogățire pentru victimă. Prin urmare, a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă a acestei sume, iar pentru a garanta executarea acestei obligații, a dispus instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile ale inculpatului până la concurența sumei de 7.500 de RON.

În ceea ce privește celelalte aspecte ale cauzei, instanța de fond a dispus și restituirea către inculpat a sumei de 50 de RON dată de către inculpat părții civile și care a fost depusă la dosar urmărire penală, neexistând vreun temei legal pentru confiscarea acesteia.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel inculpatul B.I., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate.

În motivele de apel se critică hotărârea instanței de fond pe considerentul sancțiunii, apreciată ca fiind prea aspră, față de circumstanțele comiterii faptei, dar și față de circumstanțele personale.

Se susține de către apărarea inculpatului că, în raport cu conduita acestuia înainte și după săvârșirea infracțiunii se justifică și se impune a fi reținute în favoarea inculpatului disp. art. 320

1

C. proc. pen. Critică faptul că instanța de fond nu a reținut circumstanțele atenuante ale inculpatului, deși acesta este fără antecedente penale, după comitea faptei nu a mai comis nicio altă faptă penală, are un loc de muncă și este tată a patru copii minori.

Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond, coborârea cuantumului pedepsei aplicate până la 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, precizând că instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 258 din 24 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 232 din 25 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că instanța de fond a stabilit temeinic situația de fapt și împrejurările comiterii acesteia, reținând că inculpatul (apelant în speță) a comis infracțiunea, astfel cum a fost trimis în judecată.

S-a arătat că vinovăția inculpatului B.I. a fost stabilită - cu certitudine și fără echivoc - pe baza probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, din bogatul material probator nerezultând împrejurări care să conducă la existența vreunei cauze care să înlăture caracterul penal al faptei ori a lipsei de pericol social corespunzător infracțiunii.

Referitor la critica adusă, hotărârii primei instanțe, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, Curtea a arătat următoarele:

Instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul. B.I. la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b), d), e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată.

În faza de judecată, prima instanță a procedat la audierea inculpatului, a părții vătămate, a martorilor I.A. și N.M.V. și a administrat probe științifice.

Inculpatul a depus la dosar și o serie de înscrisuri în circumstanțiere.

Și în apel, la termenul din 24 octombrie 2013, inculpatul B.I. a fost audiat, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar.

Potrivit art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., privind "Judecata în cazul recunoașterii vinovăției": Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În alineatul 2, se prevede că: "Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată."

Or, în prezenta cauză, analizând declarația dată de inculpatul B.I., în fața primei instanțe, dar și încheierea de ședință de la aceeași dată, Curtea a constatat nu doar că acesta nu a recunoscut fapta în modalitatea reținută prin rechizitoriu, dar a arătat că "nu dorește să uziteze de dispozițiile prev. de art. 320

1

C. proc. pen., urmând ca judecata să se desfășoare potrivit dispozițiilor de drept comun".

Pentru a beneficia de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., trebuia ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. sunt dispoziții ale legii procesual penale ce vizează o anumită poziție procesuală adoptată de inculpat în fața instanței de judecată, înainte de începerea cercetării judecătorești, prin care s-a urmărit accelerarea și simplificarea procesului penal.

Ca atare, pentru aceste considerente, față de inculpatul B.I. nu se justifica aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., pentru fapta dedusă judecății, Curtea apreciind că ceea ce urmărește inculpatul prin declarația dată în această cale de atac nu reprezintă decât-o recunoaștere pur formală, întrucât pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești a negat fapta, încercând chiar să-și diminueze răspunderea penală, administrându-se numeroase probe; actul de acuzare a fost emis în data de 28 martie 2012 la aproape 4 ani de la comiterea faptei, iar hotărârea de condamnare a fost pronunțată la un an după emiterea rechizitoriului, ceea ce numai celeritate nu poate reprezenta, însă ceea ce solicită în prezent are drept scop doar obținerea unui tratament sancționator mai blând.

Cu privire la nereținerea de circumstanțe personale în favoarea apelantului de către judecătorul fondului, Curtea a constatat că și această susținere este neîntemeiată, întrucât chiar dacă, în speță acesta ar prezenta anumite date personale favorabile, acestea nu pot căpăta valoarea unor împrejurări ce ar putea fi caracterizate drept circumstanțe atenuante, față de gravitatea și pericolul social al faptei comise, acestea nu pot conduce la incidența dispozițiilor art. 74 C. pen. și nici nu pot profita inculpatului, întrucât nu reprezintă decât o stare de normalitate iar dacă aceste date pretind favorabile, ar fi însemnat ceva pentru inculpat, ar fi trebuit să îl determine să nu comită o faptă de o asemenea gravitate, constând în violarea unei fetițe în vârstă de 12 ani.

În plus, recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, astfel că, în caracterizarea, ca atare, a unor împrejurări, acestea trebuie să fie raportate la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost comisă.

Oricum în această speță, Curtea a apreciat că judecătorul fondului a dat dovadă de multă clemență, poate doar având în vedere acele circumstanțe așa zis favorabile, întrucât fapta comisă de inculpatul B.I. este prevăzută de Codul penal cu închisoarea de la 10 la 25 de ani, iar prima instanță i-a aplicat minimul de pedeapsă, fiind lesne de presupus traumele psihice și sufletești cu care va rămâne partea vătămată.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporționare  a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.

Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat că, în cauză, au fost examinate toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, cuantumul pedepsei aplicate, reflectând, atât gravitatea faptei comise, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, ținându-se cont și de regimul sancționator corespunzător.

Așa fiind în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 232 din 25 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, apreciind-o ca legală și temeinică.

Constatând culpa procesuală a apelantului inculpat, Curtea a făcut aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs inculpatul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la cuantumul pedepsei aplicate și cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., fiind invocate cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 și pct. 17

2

C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege precum și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

A mai solicitat aplicarea dispozițiile art. 5 alin. (1) din noul C. pen. și reducerea corespunzătoare a pedepsei în raport de noile dispoziții.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:

1

- 385

19

C. proc. pen. anterior, având în vedere în acest sens, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

1

C. proc. pen., trebuia ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Or, în speță, prin declarațiile date, inculpatul a încercat să-și diminueze răspunderea penală, avansând ideea că nu a constrâns victima să întrețină cu el raport sexual, iar că vârsta acesteia ar fi fost de 16 ani, nu de 12 ani.

Prin urmare, critica formulată de recurentul inculpat în sensul că, deși a recunoscut fapta, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., nu poate fi primită.

În ce privește cuantumul pedepsei, aplicate și modalitatea de executare, Înalta Curte constată că aceasta nu mai poate fi analizată, având în vedere modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013. Potrivit acestor dispoziții cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse.în alte limite decât cele prevăzute de lege, or în speță, pedeapsa a fost individualizată în limitele legale.

În ce privește dispozițiile art. 5 alin. (1) din noul C. pen., Înalta Curte apreciază că acestea trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele coduri și stabilirea aceleia care, este mai favorabilă în ansamblul ei, întrucât combinarea de prevederi mai favorabile din legi penale succesive, ar conduce la crearea unei lex tertia, ceea ce contravine art. 61 din Constituția României care stabilește că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a țării.

Astfel, din actele și lucrările dosarului, rezultă că inculpatul B.I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. (1968), la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, limitele speciale de pedeapsă fiind cuprinse între 10 ani și 25 ani închisoare.

Infracțiunea de viol prevăzută de art. 97 alin. (1) și (3) C. pen. (1968) se regăsește în dispozițiile art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) din noul C. pen. limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 ani și 12 ani închisoare.

Deși limitele de pedeapsă, prevăzute de noua lege sunt mai reduse decât cele prevăzute de Codul penal din 1968, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului, se încadrează în  noile limite, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legii penale mai favorabile.

Pentru considerentele arătate, recursul, declarat apare ca nefondat urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 192 alin. 2 C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 258 din 24 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2014.

Procesat de GGC - NN