ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2968/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2968/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 31 din 22 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală,
în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,
a fost condamnat inculpatul B.I., la 10 (zece) ani închisoare.
I
s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.
a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.
I
s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.
a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o perioadă
de 5 ani, stabilită potrivit dispozițiilor art. 53 C. pen.
A fost dedusă din
pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la
15 octombrie 2009, la zi, 23 martie 2010. A fost menținută starea de arest
preventiv a inculpatului. S-a luat act că părțile vătămate C.M.I. și F.M.G. nu
s-au constituit părți civile în procesul penal.
Pentru a
pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 2 decembrie
2008, partea vătămată a mers în vizită la concubina inculpatului, fiind
prietene, împreună cu care petrecuse cea mai mare parte a zilei.
La un moment
dat, în locuință a intrat inculpatul, care se afla în stare de ebrietate,
spunându-le că va întreține raporturi sexuale cu amândouă.
Pe acest fond,
concubina sa a început să se certe cu inculpatul, reproșându-i și faptul că se
află în stare de ebrietate, moment în care inculpatul a încuiat ușa locuinței
cu cheia, pe care a băgat-o în ciorapul cu care era încălțat.
Cei doi
concubini s-au certat, iar inculpatul a început să spargă mai multe cești și
pahare, apoi i-a cerut concubinei sale să întrețină un raport sexual cu ea,
însă aceasta a refuzat, pe motiv că era însărcinată, iar inculpatul a început
să o amenințe cu acte de violență.
După acest
episod, inculpatul i-a cerut părții vătămate să întrețină un raport sexual cu
el iar acesta i-a relatat că este virgină.
În acel moment,
inculpatul a luat un cuțit din bucătărie, cu care a amenințat-o pe partea
vătămată.
Pe fondul stării
de teamă, partea vătămată s-a dezbrăcat, iar inculpatul a întreținut un raport
sexual cu aceasta.
S-a stabilit că
fapta inculpatului, așa cum a fost descrisă, întrunește în drept elementele
constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (1) și
(3) C. pen.
La
individualizarea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere, potrivit
dispozițiilor art. 52 și art. 72 C. pen., atât gradul de pericol social concret
al faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia - pe fondul consumului de alcool
- asupra unei tinere care nu avea 15 ani împliniți, era virgină, dar și
circumstanțele personale ale inculpatului, care a săvârșit fapta în stare de
recidivă și pe tot parcursul procesului penal a avut o atitudine de negare a
faptei, astfel încât s-a apreciat că prin condamnarea la pedeapsa închisorii de
10 (zece) ani va putea fi atins scopul educativ ale legii penale.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.I., criticând-o pe motiv de
nelegalitate și netemenicie. în susținerea orală a apelului, inculpatul a
solicitat achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la
art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât din probatoriile administrate nu rezultă
că ar fi întreținut relații sexuale cu partea vătămată fără acordul acesteia,
iar partea vătămată nu a prezentat urme de violență.
Prin decizia penală
nr. 153/A din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul
declarat de inculpatul B.I. împotriva sentinței penale nr. 31 din 22 martie 2010,
pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală.
S-a dedus
prevenția de la 15 ianuarie 2009 la zi și s-a menținut starea de arest a
inculpatului.
Apelantul
inculpat a fost obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 200 lei, onorariu avocat oficiu, urmând a se avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Examinând
hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu
conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a înlăturat
criticile formulate de către apelant, reținând că, deși inculpatul a avut pe
tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptei reținute
în sarcina sa, vinovăția lui este pe deplin dovedită, concludente în acest sens
fiind declarațiile date de partea vătămată în cursul urmăririi penale și la
instanța de fond (filele 8-10, 15-18 d.u.p., fila 22 dosar instanța de fond),
de martorii M.I.N. în cursul urmăririi penale, F.M.G. - tatăl părții vătămate, F.S.
- bunica părții vătămate, date în cursul urmăririi penale și menținute în fața instanței
de judecată, procesele verbale de confruntare dintre martora M.I.N. și partea
vătămată, precum și dintre martoră și inculpatul B.I., concluziile raportului
de constatare medico-legală nr. 2.821/F/2008 din 03 decembrie 2008 emis de SML
Teleorman (fila 100 d.u.p.), procesele verbale de căutare a inculpatului care,
imediat după comiterea faptei și începerea urmăririi penale împotriva sa, a
plecat în Spania împreună cu concubina sa - martora M.I.N. pentru a se sustrage
de la cercetări (filele 62-76d.u.p.), procesul verbal de cercetare a locului
faptei și planșele foto (filele 88-94 d.u.p.).
Astfel,
susținerea inculpatului că nu cunoștea vârsta victimei nu a fost acceptată de
instanța de apel, întrucât din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză
a rezultat că partea vătămată era prietenă cu concubina acestuia, îl cunoștea
și pe inculpat și venea frecvent în locuința acestora.
De asemenea,
curtea de apel nu a acceptat nici apărarea formulată de inculpat în sensul că
lipsa urmelor de violență pe corpul părții vătămate confirmă consimțământul
acesteia la consumarea raportului sexual, întrucât în cazul infracțiunii de
viol, constrângerea poate fi de natură fizică sau morală, iar aptitudinea
forței fizice sau a amenințării de a conduce la rezultatul urmărit se
stabilește în concret, în raport de împrejurările în care s-a comis fapta,
fiind avut în vedere și aspectul legat de împrejurarea că, dacă partea vătămată
și-a dat seama că orice împrejurarea este zadarnică, și în consecință, nu a
opus rezistență, fapta constituie infracțiunea de viol, deoarece cerința legii
se referă la exercitarea constrângerii, iar nu la împotrivirea părții vătămate.
Prin urmare, s-a
apreciat că prima instanță în mod corect a reținut în sarcina inculpatului
comiterea infracțiunii viol, prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în
împrejurările descrise și susținute de probatoriile administrate, iar pedeapsa
închisorii aplicată acestuia, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa,
corespunde scopului acesteia, definit prin art. 52 C. pen., prin observarea
criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
Referitor la
modalitatea de executare a pedepsei stabilite, față de criteriile avute în
vedere la individualizarea pedepsei, anterior menționate, în acord cu prima
instanță, instanța de apel a apreciat că scopul preventiv, represiv și educativ
al pedepsei nu poate fi atins prin lăsarea în liberate a inculpatului, astfel
că se impunea condamnarea acestuia în regim de detenție.
În ceea ce
privește pedeapsa accesorie, curtea de apel a reținut că natura faptei
săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la
concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură
electorală prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul
de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul
de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, apreciindu-se,
astfel, că în mod corect exercițiul acestora a fost interzis pe perioada
executării pedepsei.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I., fără a
indica motivele pe care se întemeiază acesta.
Cu prilejul
concluziilor formulate oral în fața instanței, apărătorul recurentului inculpat
a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc.
pen., în sensul reducerii pedepsei aplicate, menționând, totodată, că renunță
la susținerile referitoare la lipsa vinovăției.
Înalta Curte,
examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,
conform art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a
materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru
considerentele care urmează.
Situația de fapt
reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este
în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără
dubiu că inculpatul B.I. este autorul infracțiunii de viol comisă la data de
02/03 decembrie 2008 asupra părții vătămate C.M.I., în vârstă de 14 ani.
Sub aspectul
individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul
inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că instanța de fond a făcut
o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor
specifice a cestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în
vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel
aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C.
proc. pen.
Înalta Curte
reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la
criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost
stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii
infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.
Este
neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit,
dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această
infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de
acționare.
Se reține că
pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un
mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul
prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Astfel, pedeapsa
are și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală
și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și
comportamentul făptuitorului.
Înalta Curte, în
acord cu instanța de prim control judiciar, constată că, în cauză, pedeapsa
aplicată de către prima instanță este just individualizată, având în vedere
dispozițiile părții generale a Codului penal incidente în speță, limitele de
pedeapsă fixate de legiuitor, gradul de pericol social concret al infracțiunii
comise, modalitatea concretă de săvârșire a faptei (în locuința inculpatului,
prin amenințare cu un cuțit, pe fondul unui comportament violent determinat de
consumul de alcool), importanța valorii sociale vătămate și urmările produse, infracțiunea
fiind una de violență, îndreptată împotriva integrității fizice și psihice a
părții vătămate, persoana inculpatului, atitudinea de negarea a acestuia, care
la scurt timp după începerea urmăririi penale în cauză a plecat în Spania
împreună cu concubina sa - martora M.I.N. pentru a se sustrage de la urmărirea
penală, influența inculpatului asupra concubinei sale pe care a determinat-o
să-și schimbe declarațiile până la a nega faptul că între inculpat și partea
vătămată ar fi avut loc un raport sexual cu sau fără consimțământul acesteia,
precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este cunoscut cu
antecedente penale, nu este la primul contact cu lege penală, fiind în stare de
recidivă postexecutorie.
Astfel fiind, se
apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de
art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității
de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă
scopului preventiv și de reeducare al acesteia, consfințit prin
disp. art. 52
C. pen., cât și
principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele
personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă
parte.
Neexistând nici
motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul
inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 385
15
pct. 1 lit.
b) C. proc. pen.
Se va deduce din
pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la
14 octombrie 2009 la 1 septembrie 2010.
În temeiul art.
192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 153/A
din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze
cu minori și de familie.
Deduce din
pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la
14 octombrie 2009 la 1 septembrie 2010.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 1 septembrie 2010.