ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2968/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 31 din 22 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I., la 10 (zece) ani închisoare. I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o perioadă de 5 ani, stabilită potrivit dispozițiilor art. 53 C. pen. A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 15 octombrie 2009, la zi, 23 martie 2010. A fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

S-a luat act că părțile vătămate C.M.I. și F.M.G. nu s-au constituit părți civile în procesul penal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 2 decembrie 2008, partea vătămată a mers în vizită la concubina inculpatului, fiind prietene, împreună cu care petrecuse cea mai mare parte a zilei. La un moment dat, în locuință a intrat inculpatul, care se afla în stare de ebrietate, spunându-le că va întreține raporturi sexuale cu amândouă. Pe acest fond, concubina sa a început să se certe cu inculpatul, reproșându-i și faptul că se află în stare de ebrietate, moment în care inculpatul a încuiat ușa locuinței cu cheia, pe care a băgat-o în ciorapul cu care era încălțat.

Cei doi concubini s-au certat, iar inculpatul a început să spargă mai multe cești și pahare, apoi i-a cerut concubinei sale să întrețină un raport sexual cu ea, însă aceasta a refuzat, pe motiv că era însărcinată, iar inculpatul a început să o amenințe cu acte de violență. După acest episod, inculpatul i-a cerut părții vătămate să întrețină un raport sexual cu el iar acesta i-a relatat că este virgină. În acel moment, inculpatul a luat un cuțit din bucătărie, cu care a amenințat-o pe partea vătămată. Pe fondul stării de teamă, partea vătămată s-a dezbrăcat, iar inculpatul a întreținut un raport sexual cu aceasta. S-a stabilit că fapta inculpatului, așa cum a fost descrisă, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere, potrivit dispozițiilor art. 52 și art. 72 C. pen., atât gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia - pe fondul consumului de alcool - asupra unei tinere care nu avea 15 ani împliniți, era virgină, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care a săvârșit fapta în stare de recidivă și pe tot parcursul procesului penal a avut o atitudine de negare a faptei, astfel încât s-a apreciat că prin condamnarea la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani va putea fi atins scopul educativ ale legii penale. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.I., criticând-o pe motiv de nelegalitate și netemenicie.

în susținerea orală a apelului, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât din probatoriile administrate nu rezultă că ar fi întreținut relații sexuale cu partea vătămată fără acordul acesteia, iar partea vătămată nu a prezentat urme de violență. Prin decizia penală nr. 153/A din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva sentinței penale nr. 31 din 22 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală. S-a dedus prevenția de la 15 ianuarie 2009 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Apelantul inculpat a fost obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariu avocat oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a înlăturat criticile formulate de către apelant, reținând că, deși inculpatul a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptei reținute în sarcina sa, vinovăția lui este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declarațiile date de partea vătămată în cursul urmăririi penale și la instanța de fond (filele 8-10, 15-18 d.u.p., fila 22 dosar instanța de fond), de martorii M.I.N.

în cursul urmăririi penale, F.M.G. - tatăl părții vătămate, F.S. - bunica părții vătămate, date în cursul urmăririi penale și menținute în fața instanței de judecată, procesele verbale de confruntare dintre martora M.I.N. și partea vătămată, precum și dintre martoră și inculpatul B.I., concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 2.821/F/2008 din 03 decembrie 2008 emis de SML Teleorman (fila 100 d.u.p.), procesele verbale de căutare a inculpatului care, imediat după comiterea faptei și începerea urmăririi penale împotriva sa, a plecat în Spania împreună cu concubina sa - martora M.I.N. pentru a se sustrage de la cercetări (filele 62-76d.u.p.), procesul verbal de cercetare a locului faptei și planșele foto (filele 88-94 d.u.p.).

Astfel, susținerea inculpatului că nu cunoștea vârsta victimei nu a fost acceptată de instanța de apel, întrucât din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză a rezultat că partea vătămată era prietenă cu concubina acestuia, îl cunoștea și pe inculpat și venea frecvent în locuința acestora.

De asemenea, curtea de apel nu a acceptat nici apărarea formulată de inculpat în sensul că lipsa urmelor de violență pe corpul părții vătămate confirmă consimțământul acesteia la consumarea raportului sexual, întrucât în cazul infracțiunii de viol, constrângerea poate fi de natură fizică sau morală, iar aptitudinea forței fizice sau a amenințării de a conduce la rezultatul urmărit se stabilește în concret, în raport de împrejurările în care s-a comis fapta, fiind avut în vedere și aspectul legat de împrejurarea că, dacă partea vătămată și-a dat seama că orice împrejurarea este zadarnică, și în consecință, nu a opus rezistență, fapta constituie infracțiunea de viol, deoarece cerința legii se referă la exercitarea constrângerii, iar nu la împotrivirea părții vătămate.

Prin urmare, s-a apreciat că prima instanță în mod corect a reținut în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii viol, prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în împrejurările descrise și susținute de probatoriile administrate, iar pedeapsa închisorii aplicată acestuia, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, corespunde scopului acesteia, definit prin art. 52 C. pen., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei stabilite, față de criteriile avute în vedere la individualizarea pedepsei, anterior menționate, în acord cu prima instanță, instanța de apel a apreciat că scopul preventiv, represiv și educativ al pedepsei nu poate fi atins prin lăsarea în liberate a inculpatului, astfel că se impunea condamnarea acestuia în regim de detenție.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, curtea de apel a reținut că natura faptei săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, apreciindu-se, astfel, că în mod corect exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta. Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., în sensul reducerii pedepsei aplicate, menționând, totodată, că renunță la susținerile referitoare la lipsa vinovăției. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul B.I. este autorul infracțiunii de viol comisă la data de 02/03 decembrie 2008 asupra părții vătămate C.M.I., în vârstă de 14 ani.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice a cestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare. Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Astfel, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului.

Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, constată că, în cauză, pedeapsa aplicată de către prima instanță este just individualizată, având în vedere dispozițiile părții generale a Codului penal incidente în speță, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, modalitatea concretă de săvârșire a faptei (în locuința inculpatului, prin amenințare cu un cuțit, pe fondul unui comportament violent determinat de consumul de alcool), importanța valorii sociale vătămate și urmările produse, infracțiunea fiind una de violență, îndreptată împotriva integrității fizice și psihice a părții vătămate, persoana inculpatului, atitudinea de negarea a acestuia, care la scurt timp după începerea urmăririi penale în cauză a plecat în Spania împreună cu concubina sa - martora M.I.N.

pentru a se sustrage de la urmărirea penală, influența inculpatului asupra concubinei sale pe care a determinat-o să-și schimbe declarațiile până la a nega faptul că între inculpat și partea vătămată ar fi avut loc un raport sexual cu sau fără consimțământul acesteia, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, nu este la primul contact cu lege penală, fiind în stare de recidivă postexecutorie. Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al acesteia, consfințit prin disp.

art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 14 octombrie 2009 la 1 septembrie 2010. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 14 octombrie 2009 la 1 septembrie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 septembrie 2010.