ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2422/2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.V., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 166 din 10 octombrie 2012 a Tribunalului Vaslui, s-au dispus următoarele:

În baza art. 38 C. proc. pen. s-a disjuns cauza, atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul celei civile în ceea ce îi privește pe inculpații R.C., C.A. și C.D., trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 17/D/P/2011 al Biroului Teritorial Vaslui al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vaslui, și s-a stabilit termen pentru continuarea judecății în ceea ce îi privește pe acești inculpați pentru data de 7 noiembrie 2012.

Inculpatul B.V., recidivist, deținut în Penitenciarul Iași a fost condamnat, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni, toate cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320 C. proc. pen.

- pentru două fapte de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, la pedepsele de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în ceea ce o privește pe partea vătămată P.G.L. și 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în ceea ce o privește pe partea vătămată I.N.;

- pentru o faptă de viol, prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 153 din 04 mai 2010 a Judecătoriei Huși, pedeapsa a fost cumulată cu cea stabilită în prezenta cauză, și s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani și 8 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv și în baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii și arestării preventive de la 15 mai 2012 la zi.

Pe latură civilă s-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată I.N., prin reprezentant legal I.Ș. și a obligat inculpatul să achite suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale și s-a luat act că partea vătămată P.G.L., prin reprezentant legal P.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Sub aspectul cheltuielilor judiciare inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.650 RON reprezentând onorarii pentru apărători din oficiu asigurați părților vătămate P.G.L. și I.N., precum și inculpatului la urmărirea penală și la judecată, avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța Sentința penală nr. 166/2012, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 17/D/P/2011 din 19 iunie 2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vaslui înregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3272/89/2012 la data de 25 iunie 2012, au fost trimiși în judecată inculpații:

În fapt, instanța de fond a reținut că în actul de sesizare este precizat că inculpatul B.V. a comis faptele în două etape, într-o primă etapă în toamna anului 2010, când a recrutat victima P.L. pe care, împreună cu inculpatul R.C. a transportat-o, cazat-o și exploatat-o sexual în municipiul București, iar într-o a doua etapă, în localitatea de domiciliu, a recrutat-o pe minora I.N., pe care a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu diferiți clienți pe care acesta îi aducea de prin localitate.

La termenul de judecată din 10 octombrie 2012, instanța de fond a adus la cunoștință inculpatului B.V. modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, respectiv introducerea art. 320 C. proc. pen. privind procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, a audiat inculpatul arestat conform dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. pen., care a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește. Cu acea ocazie inculpatul a învederat instanței de fond că nu dorește încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

Deoarece a constatat lipsa a doi dintre inculpații trimiși în judecată în stare de libertate, respectiv C.A. și C.D., care nu au fost găsiți la adresele de domiciliu, iar din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele acestora a rezultat că sunt plecați, după ce a pus în discuție posibila disjungere a cauzei în ceea ce-i privește pe toți inculpații aflați în stare de libertate, atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile, instanța de fond, prin interpretarea și coroborarea întregului material probator, deoarece recunoașterile necondiționate ale inculpatului din timpul judecății se coroborează cu declarațiile părților vătămate, precum și ale martorilor B.F.E., V.I.A., S.D., P.D., P.G., G.N., P.M., B.M., a reținut următoarea situație de fapt:

a) în toamna anului 2010, mai exact în luna septembrie, P.L.G., în vârstă de 17 ani, a plecat de la domiciliul său din sat O., comuna L.B., județul V. în municipiul București pentru a se întâlni cu un tânăr pe nume D., cu care luase legătura doar telefonic. Minora locuia împreună cu tatăl său și cei doi frați și a plecat de la domiciliu fără știrea membrilor familiei. Când a ajuns în municipiul București, minora P.L.G. s-a întâlnit cu D., neidentificat până în prezent, în locuința căruia a rămas o noapte. A doua zi, întrucât victima dorea să plece de la tânărul pe care-l cunoscuse, l-a contactat telefonic pe martorul N.A. pe care-l cunoștea, acesta fiind de loc din sat/comuna Lunca Banului, județul Vaslui.

Minora avea cunoștință despre faptul că martorul se afla în București, unde lucra, și l-a contactat cu scopul de a-i da o sumă de bani pentru a putea să se reîntoarcă la domiciliu. Martorul și victima au stabilit ca aceasta din urmă să se deplaseze cu un taxi în apropierea locului unde lucra martorul, pentru ca apoi să stabilească modalitatea în care urma să ajungă la domiciliu. Martorul N.A. l-a trimis pe numitul P.L. să o preia pe minoră.

Numitul P.L. s-a deplasat la locul indicat de către martor, însoțit fiind de către inculpatul B.V. și coinculpații R.C. și C.A. Cei patru inculpați, au transportat-o pe P.L.G. în camera unde locuia cu chirie inculpatul B.V., însă anterior au întreținut relații intime cu minora într-o baracă unde locuiau numiții C.A. și P.L. Victima P.L.G., a fost cazată în camera ocupată de către inculpatul B.V. și închiriată acestuia de către martorul T.G. În perioada de două săptămâni cât victima P.L.G. a locuit la inculpatul B.V., acesta din urmă împreună cu inculpatul R.C., o transportau pe minoră în fiecare seară în barăcile ocupate de către muncitorii ce lucrau pe șantierele din apropierea municipiul București și o obligau să practice prostituția în folosul lor.

Atât inculpatul B.V. cât și R.C., o transportau pe victimă în barăcile unde locuiau muncitorii și căutau clienți cu care aceasta să întrețină relații intime contra unor sume de bani. Au fost identificați martorii P.M., B.M., I.B., care au relatat că inculpații B.V. și R.C. erau cei care o transportau pe victimă în locurile unde aceasta trebuia să întrețină relații intime cu ei iar sumele de bani erau date celor doi.

După trecerea celor două săptămâni în care victima a fost obligată să întrețină relații intime cu diferiți clienți găsiți de către inculpați, B.V. a vândut-o contra sumei de 1000 RON unei persoane din municipiul București, cunoscută sub pseudonimul "M." și care era cunoscută că avea preocupări în domeniul proxenetismului. Inculpatul B.V., a declarat că victima singură a plecat la persoana cunoscută sub pseudonimul "M.", deși a recunoscut că el personal le-a făcut cunoștință celor doi.

Deoarece victima fusese dată dispărută de la domiciliu de către tatăl său, aceasta a reușit să plece de la "M." și să se reîntoarcă la domiciliu, moment în care a formulat și o sesizare la organele de poliție cu privire la faptul că inculpații B.V. și R.C. au obligat-o să practice prostituția în municipiul București.

Pentru acestea, Tribunalul a reținut în sarcina inculpatului B.V. săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, prin aceea că a recrutat-o, transportat-o și cazat-o și ulterior a vândut-o pe minora P.L.G., a profitat de faptul că era minoră și se afla singură pe raza municipiului București și a obligat-o să întrețină relații intime cu diferite persoane, scopul fiind obținerea de venituri.

b) în luna decembrie 2010, inculpatul B.V. s-a reîntors la domiciliul din sat/comuna L. B., județul V. și a cunoscut-o pe victima I.N. în vârstă de 17 ani. Victima I.N. locuia împreună cu sora sa I.M. în vârstă de 14 ani la locuința bunicii sale pe nume F.I., fiind elevă în clasa a VII-a la Școala de Artă și Meserii din comună. Victima locuia împreună cu bunica deoarece ambii părinți erau consumatori de băuturi alcoolice, nu aveau locuri de muncă și singurul venit al familiei era alocația de stat pentru minori.

Între inculpatul B.V. și victima I.N. a început o relație de prietenie. În luna decembrie 2010, inculpatul B.V. a început să o constrângă pe minoră să întrețină relații intime cu diferiți bărbați care pentru serviciile sexuale plăteau sume cuprinse între 10 și 20 RON. Activitatea infracțională a continuat și la sfârșitul lunii ianuarie 2011. I.N. a fost obligată să întrețină relații intime cu mai mulți prieteni ai inculpatului B.V., identificați ca fiind B.F.E., V.I.A., S.D., L.M., T.F., P.D., P.A.M., P.G., G.N. Deoarece victima refuza de multe ori să întrețină relații intime cu persoanele pe care i le aducea inculpatul B.V., dar și cu el, acesta îi aplica lovituri cu mijloace contondente dar și cu pumnii, era supusă unor umilințe de față cu alte persoane, în sensul că era obligată să execute flotări sau genuflexiuni în pielea goală.

Pentru a întreține relații intime cu clienții, victima a fost transportată în diferite locații și anume la locuințele numiților C.D. și P.L., dar și într-o casă părăsită. Astfel, în ziua de 27 decembrie 2010, victima I.N. a fost transportată de către inculpatul B.V. în locuința sa și a obligat-o să întrețină relații intime cu fratele acestuia, B.M. și cu numitul P.L. Victima a reușit să scape de la locuința inculpatului spre dimineață, când a profitat de faptul că acesta a adormit. Ulterior acestei zile, inculpatul B.V. a contactat-o în repetate rânduri pe victimă și profitând de inocența sa, i-a promis că nu se va mai purta violent cu ea și că nu o va mai obliga să întrețină relații intime cu prietenii săi.

În ciuda acestor promisiuni, în ziua de 20 ianuarie 2011, inculpatul B.V. s-a întâlnit în satul Oțetoaia, comuna Lunca Banului, cu martorii V.I.A., B.F.E. și T.F. și le-a propus să întrețină relații intime cu I.N. contra unei sume de câte 20 de RON fiecare. Inculpatul le-a spus celor trei martori să meargă la locuința victimei și să îi spună acesteia să-i însoțească pentru a întreține relații intime cu ei, dar să precizeze în același timp că sunt trimiși de către el personal. Martorii au procedat întocmai spuselor inculpatului, au luat-o pe victima I.N. și au condus-o într-un imobil părăsit unde au întreținut cu aceasta relații intime.

În ziua de 30 ianuarie 2011, la indicația inculpatul B.V., inculpatul C.A. a transportat-o pe victima I.N. în satul O., comuna L. B., la domiciliul coinculpatului C.D. Aici, minora a întreținut relații intime cu numiții P.D., C.A., P.G. și C.D. Martorul P.G. a fost cel care efectiv a transportat-o cu autoturismul său la locuința lui C.D. și a declarat că inculpatul C.A. a fost cel care l-a contactat pentru a o transporta pe minoră, din satul Lunca Banului în satul Oțetoaia și că acesta avea cunoștință despre faptul că minora întreținea relații intime cu diferiți clienți sub supravegherea inculpatului B.V. Martorul P.G. a transportat-o pe victimă și pe C.A. la locuința inculpatului C.D. din satul Oțetoaia, după care a mers și el în același imobil și a întreținut relații intime cu victima. Martorul i-a dat inculpatului C.A. suma de 20 RON. În casa inculpatului C.D. se mai aflau P.L., P.D., care de asemenea au întreținut relații intime cu victima. În aceeași seară, martorul a fost sunat din nou de către inculpatul C.A. și, la solicitarea acestuia, i-a transportat pe el și pe victimă din satul Oțetoaia în satul Lunca Banului.

Inculpatul C.D. și-a pus imobilul la dispoziție, deși avea cunoștință despre faptul că I.N. are vârsta de 14 ani și că era obligată să întrețină relații intime contra unor sume de bani sau contra produse, de către inculpatul B.V. Totodată, martorii l-au indicat pe inculpatul C.D. ca fiind persoana care le spunea prețul pentru un raport sexual pe care urmau să-l aibă cu victima și căutau și clienți.

Activitatea infracțională a inculpaților a continuat și în zilele de 7 și 8 februarie 2011, când victima I.N. a fost transportată de către inculpatul B.V. în același imobil aparținând coinculpatului C.D. Inculpatul C.D. a fost cel care i-a contactat pe martorii S.D. și P.A., cărora le-a comunicat că la locuința sa va veni inculpatul B.V. însoțit de I.N. și acolo pot întreține relații intime cu tânăra contra sumei de 20 RON fiecare. În seara zilei de 7 februarie 2011 victima a fost obligată de către inculpatul B.V. să întrețină relații intime cu C.D., S.D., P.A., dar și cu P.L. și C.A. Tânăra a fost lovită de față cu toți cei prezenți.

În noaptea de 7/8 februarie 2011, victima a fost transportată de la locuința lui C.D. la locuința numitului P.L., unde de asemenea a fost supusă unor constrângeri fizice pentru a întreține relații intime cu cei prezenți. Victima I.N. a fost lovită cu biciul, arsă cu chibritul, pentru a se supune cerințelor inculpatului B.V. Martorii au relatat că victima era speriată și nu era lăsată să meargă acasă. În acest sens, instanța de fond indică ca relevantă declarația martorului P.D., care a relatat umilințele la care a fost supusă victima de către inculpatul B.V.

Victima a fost examinată din punct de vedere medical și s-a constatat că aceasta prezenta leziuni produse prin lovire cu și de obiecte contondente, posibil lovire activă cu palmele și corpuri dure, de tipul unui bici.

Pentru acestea, Tribunalul a reținut în sarcina inculpatului B.V. săvârșirea infracțiunii de viol și trafic de minori, fapte prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen. și art. 13 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

Tribunalul a precizat că, pentru infracțiunile săvârșite, inculpatului i se va stabili câte o pedeapsă la individualizarea cărora, în cadrul general prev. de art. 52 și art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptelor comise, datele privind persoana inculpatului și ale părților vătămate, atitudinea inculpatului în timpul procesului penal.

În concret, Tribunalul a arătat că faptele comise de către inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, rezultat din vârsta părților vătămate care erau minore la data săvârșirii faptelor, atitudinea extrem de violentă a inculpatului față de acestea, modul în care inculpatul a umilit părțile vătămate și le-a afectat în acest fel dezvoltarea normală și stabilitatea fizică și psihică. De asemenea, a reținut că în timpul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine oscilantă, iar cea din timpul judecății a fost determinată, probabil, de perspectiva reducerii limitelor de pedeapsă ca urmare a recunoașterii vinovăției, conform art. 320

1

C. proc. pen.

La individualizarea pedepselor, în ceea ce privește cuantumul acestora, Tribunalul a avut în vedere datele privind persoana inculpatului sub aspectul antecedentelor penale, iar în privința cuantumul pedepselor a realizat dozarea în limitele stabilite de lege rezultat ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., orientat spre maximul, motivat de criteriile arătate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.V. În motivele de apel acesta a criticat Sentința penală nr. 166 din data de 10 octombrie 2012 a Tribunalului Vaslui sub aspectul temeiniciei, invocând faptul că pedeapsa aplicată este prea mare, raportat la poziția sa de recunoaștere și la lipsa antecedentelor penale.

Prin Decizia penală nr. 168 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul B.V., deținut preventiv în Penitenciarul Iași, împotriva Sentinței penale nr. 166 din 10 octombrie 2012 a Tribunalului Vaslui pronunțată în Dosarul cu nr. 2372/89/2012, sentință pe care a menținut-o.

Curtea de Apel a menținut starea de arest a inculpatului și a dispus deducerea din pedeapsa de executat perioada deținerii de după 10 octombrie 2012 la zi. A obligat inculpatul apelant B.V. să plătească către stat cheltuieli judiciare în sumă de 600 RON, din care: 200 RON onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, iar 150 RON onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru fiecare parte vătămată, onorarii avansate Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța Decizia penală nr. 168 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut că instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se în mod corect atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatului B.V., dându-se în drept o justă încadrare juridică a faptelor.

În opinia Curții de Apel, constatând întrunite condițiile tragerii la răspundere penală, instanța de fond a hotărât, în mod corect, condamnarea inculpatului B.V. pentru comiterea a două infracțiuni de "trafic de minori" și a unei infracțiuni de "viol", reținând în sarcina acestuia starea de fapt, așa cum a fost ea descrisă în actul de sesizare a instanței.

Referitor individualizarea judiciară a pedepselor aplicate pentru infracțiunile deduse judecății, în opinia Curții s-a considerat că fiecare pedeapsă aplicată inculpatului B.V. a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea a arătat că limitele speciale de pedeapsă în cazul infracțiunii de "trafic de minori", prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, sunt de la 10 la 20 de ani, iar în cazul infracțiunii de "viol", prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., sunt de la 10 la 25 de ani, și a constatat că fiecare pedeapsă aplicată a fost corect individualizată spre minimul pedepsei, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunile de trafic de persoane comisă împotriva victimei P.G.L. și de viol, și spre mediul pedepsei, în ceea ce privește infracțiunea de trafic de persoane comisă împotriva victimei I.N.

În opinia Curții, în mod fondat, Tribunalul a făcut o individualizare judiciară diferită în cazul infracțiunilor de trafic de minori, având în vedere că vârstă victimei I.N. de 14 ani, dar și constrângerile fizice, precum și umilințele fizice și psihice la care a fost supusă (a fost bătută cu biciul, arsă cu țigara, lovită cu palmele peste față, obligată să execute flotări și genuflexiuni în pielea goală), ce demonstrează un grad de pericol social foarte ridicat al faptei săvârșite și, implicit, a făptuitorului, ce impune o individualizare spre mediul pedepsei.

În cazul victimei minore I.N., Curtea a reținut că nu pot fi ignorate și consecințele psihice, astfel cum au fost constatate prin raportul de evaluare psihologică, respectiv anxietate, instabilitate, sentimente de neputință reprimate, accese de rușine, dorințe de a se sinucide prin venosecție, consecințe care sunt de natură să influențeze negativ și dezvoltarea psihică viitoare a minorei.

Curtea a considerat că, în cauză, nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice, legal, reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, însă, a subliniat Curtea, se regăsește o cauză de agravare, respectiv starea de recidivă postcondamnatorie, ce a fost reținută în mod legal de către prima instanță.

În opinia Curții, în mod corect instanța de fond nu a reținut ca și circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului atitudinea sinceră a acestuia din fața instanței, având în vedere că această atitudine de recunoaștere și regret a faptei, sunt împrejurări care au fost valorificate de către instanță în procesul reținerii și aplicării dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., consecința juridică fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, și, astfel, nu mai poate fi valorificată încă o dată ca și circumstanță atenuantă această împrejurare.

În fine, Curtea a apreciat că natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptelor dar și rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de fond pentru fiecare infracțiune, nu ar putea asigura reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei.

În referire la măsura preventivă a arestării inculpatului, Curtea de Apel a constat că temeiurile care au determinat luarea acesteia și, ulterior, prelungirea și menținerea, nu s-au schimbat, ci dimpotrivă ele subzistă, au fost consolidate prin condamnarea inculpatului de către prima instanță și prin respingerea apelului, și impun în continuare, pentru motivele prezentate, care privesc gravitatea faptei și a făptuitorului, privarea de libertate a inculpatului, drept pentru care a dispus menținerea stării de arest a inculpatului B.V. A dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de după 10 octombrie 2012 la zi și a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva hotărârilor a declarat recurs inculpatul B.V. În motivele de recurs susținute oral în fața instanței de recurs, inculpatul a solicitat scăderea pedepsei, precum și reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., cazul de casare fiind cel prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen.

În raport de cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., respectiv când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată următoarele:

Pe baza analizei corecte a probelor administrate, față de natura și gravitatea faptelor comise, instanța de fond a realizat o individualizare a pedepsei, care răspunde scopului prevăzut în art. 52 C. pen., respectiv a avut în vedere infracțiunile săvârșite de către inculpat - "trafic de minori" prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 10 la 20 de ani, respectiv "viol", prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 10 la 25 de ani, a circumstanțelor reale de săvârșire a acesteia și a celor personale ale inculpatului, precum și a urmărilor produse, pedepse menținute și de către Curtea de Apel.

Astfel, instanța de fond, în mod riguros, a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea, care au fost reduse ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., acestea fiind apte să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii și contribuind astfel la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de drept, de regulile de conviețuire socială și principiile morale.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este justificată de modalitatea violentă de comitere a faptelor, asupra unei minore în vârstă de numai 14 ani, de scopul urmărit prin comiterea infracțiunilor, anume, obținerea în mod ilegal a unor sume de bani. Așadar pedeapsa aplicată inculpatului este în conformitate cu criteriile stabilite în art. 72 C. pen., relativ la gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările în care acestea au fost comise, de starea de recidivă și, nu în ultimul rând, de urmările produse asupra victimelor, ambele minore, de 17 și respectiv 14 ani.

Recurentul a mai solicitat aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. Înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicată inculpatului B.V. prin reținerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 320 C. proc. pen. Față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, pedeapsa de 10 ani închisoare, astfel cum a fost individualizată de către instanța de fond și menținută de instanța de apel, în raport de prevederile art. 72 C. pen., este necesară pentru realizarea funcțiilor sale de constrângere și de reeducare, și nu în ultimul rând pentru atingerea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

Înalta Curte reamintește jurisprudența constantă potrivit căreia în cazul aplicării dispozițiilor art. 320 din C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C pen. pot fi aplicate, concomitent cu dispozițiile art. 320

1

din C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 754 din 15 martie 2012).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului B.V. este nefondat și, pe cale de consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge.

În temeiul art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de după 15 mai 2012 la 31 iulie 2013 și se va face aplicarea dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 168 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de după 15 mai 2012 la 31 iulie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2013.

Procesat de GGC - NN