ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2342/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98 din 23 aprilie 2003 Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe inculpatul Ș.I.P.(recidivist) la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Totodată, s-a luat act că partea vătămată N.C.R. nu s-a constituit parte civilă.

Sentința penală nr. 98/2003 a Tribunalului Hunedoara a rămas definitivă urmare a respingerii apelului declarat de inculpat, prin Decizia penală nr. 296/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia și a respingerii recursului declarat de același inculpat prin Decizia nr. 5652 din 3 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată la fond, apel sau recurs.

La data de 9 iunie 2006 inculpatul a fost reținut de autoritățile spaniole în vederea extrădării și la 30 ianuarie 2007 a fost predat autorităților române.

Ulterior acestei date, condamnatul Ș.I.P. a solicitat în temeiul art. 522

1

C. proc. pen. rejudecarea după extrădare a Dosarului nr. 625/2003 al Tribunalului Hunedoara în care s-a pronunțat sentința penală nr. 98 din 23 aprilie 2003.

Prin încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2008, Tribunalul Hunedoara a admis în principiu cererea de rejudecare, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 522

1

C. proc. pen. cu privire la existența extrădării și a lipsei condamnatului de la judecată.

În conformitate cu prevederile art. 405 C. proc. pen. s-a procedat la rejudecarea cauzei, respectiv la audierea condamnatului, a martorilor B.M., D.G. și B.M.F., s-a întocmit un referat de evaluare și s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, obligatorii confort art. 117 C. proc. pen. în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav.

Prin sentința penală nr. 46 din 11 februarie 2009 Tribunalul Hunedoara, în baza art. 522

1

și art. 406 C. proc. pen. a anulat sentința penală nr. 98 din 23 aprilie 2003 pronunțată de aceeași instanță și în baza art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul Ș.I.P. la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 9 septembrie 2006 la 11 februarie 2009.

În baza art. 113 C. pen. inculpatul a fost obligat să urmeze tratament medical până la însănătoșire, a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 121/2003 emis de Tribunalul Hunedoara și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform dispozițiilor acestei din urmă sentințe.

Probele administrate în rejudecare nu au conturat o altă stare de fapt decât cea reținută prin sentința penală nr. 98/2003 a Tribunalului Hunedoara.

Astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul Ș.I.P. era cunoscut în municipiul Hunedoara ca o persoană violentă, răzbunătoare și care se ocupa cu camăta.

La data de 4 decembrie 2001 inculpatul l-a abordat pe martorul F.I. căruia i-a cerut relații despre victima N.I. cu motivarea că îl caută de mai mult timp întrucât îi datorează niște bani.

În aceeași seară F.I. s-a întâlnit cu martorul B.M.F. și l-a întrebat despre N.I., martorul confirmându-i că acesta se află la locuința lui, situată pe str. S., în apropiere, comunicându-i inculpatului această împrejurare.

La scurt timp inculpatul a sosit cu un taxi și însoțit de cei doi martori, B.M. și F.I., s-a deplasat la locuința familiei B. unde victima se afla într-o cameră la parter cu martora B.M.

Victima a fost chemată afară, aceasta ieșind de bună voie, moment în care inculpatul a început să țipe la el, să-i ceară banii care-i datora, după care a început să-l lovească cu pumnii și picioarele până când acesta a căzut la pământ. Deși victima era căzută, inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele în cap, torace și abdomen. Datorită gălăgiei, la locul faptei s-a adunat mai multă lume, iar inculpatul a cerut martorilor B.M. și F.I. să cheme salvarea, că are impresia că N.I. a murit și i-a atenționat să nu spună ce s-a întâmplat.

Fiind anunțată salvarea, medicul a constatat decesul lui N.I.

Imediat după comiterea faptei inculpatul s-a confesat familiei cu privire la incidentul care a avut loc și a dispărut de la domiciliu, sustrăgându-se de la urmărirea penală și de la judecată.

Raportul de autopsie medico-legală a menționat că moartea lui N.I. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio acute, urmare a rupturii ventriculului drept. Același raport medico-legal a scos în evidență o multitudine de semne de violență exterioară și multiple fracturi costale, care s-au datorat loviturilor cu piciorul, în torace.

Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza procesului verbal de cercetare la fața locului, raportului de autopsie medico - legal, declarației părții vătămate N.C.R., depozițiilor martorilor B.M.F., B.M., D.G., C.T.I., F.I. și C.A., probe coroborate cu declarația dată de inculpat cu prilejul rejudecării cauzei, declarație în care recunoaște incidentul avut cu victima N.I. la data de 4 decembrie 2001.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 25A din 7 aprilie 2009 a respins apelul formulat de inculpat.

În dezvoltarea motivelor de apel inculpatul a învederat că soluția primei instanțe este nelegală deoarece nu i s-a asigurat în mod efectiv dreptul la apărare, iar încadrarea juridică a faptei trebuia încadrată în dispozițiile art. 183 C. pen. și nu ale art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate și în calea de atac a apelului, și anume:

9

pct. 10 C. proc. pen.);

9

pct. 17 C. proc. pen.);

Recursul nu este fondat.

Instanțele de fond și de apel, pe baza probelor administrate în cauză, au reținut o situație de fapt corectă și au încadrat corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă de inculpat în textul de lege menționat.

Cu privire la primul motiv de recurs invocat (385

9

pct. 10 C. proc. pen.) în sensul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la o cerere esențială pentru inculpat (obiectivele la raportul de expertiză psihiatrică) se impun a fi făcute următoarele precizări:

Acest motiv de recurs cunoscut în jurisprudență și în doctrină sub noțiunea de „omisiune esențială” se referă la cereri de probațiune esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și presupune fie ignorarea unei atari cereri, fie respingerea ei fără o motivare a cauzei respingerii.

Într-o asemenea situație se cere ca omisiunea instanței să fie de natură să influențeze soluția procesului în sensul că în loc de condamnare, prin evaluarea cererii ignorate să se fi putut ajunge la achitare sau la încetarea procesului penal, la aplicarea altei pedepse; în orice caz soluția posibilă trebuie să fie esențial diferită față de cea atacată în recurs.

În speță condițiile impuse de acest motiv de casare nu sunt îndeplinite.

Așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2008 a Tribunalului Hunedoara inculpatul a fost asistat de doi avocați aleși și au fost încuviințate toate probele solicitate de acesta respectiv reaudierea martorilor B.M.F., B.M., D.G., C.T.I., F.I. și C.A. și s-au efectuat demersuri în vederea atașării casetei video solicitate.

La data de 8 octombrie s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice cu privire la discernământul inculpatului, expertiza efectuată de I.N.M.L. care a concluzionat că Ș.I.P., la data de 4 decembrie 2001 avea capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social negative ale faptei pentru care a fost condamnat și față de care a acționat cu discernământ (discernământ păstrat).

Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nu a fost contestat de inculpat după ce a fost depus la dosar la termenul din 3 decembrie 2008, însă la data de 14 ianuarie 2009 inculpatul a solicitat efectuarea unui supliment de expertiză psihiatrică sau o altă expertiză întrucât prima expertiză psihiatrică nr. 5904425/B din 6 iunie 2000 efectuată de S.J.M.L. Hunedoara a confirmat că are discernământul diminuat.

Asupra acestei cereri instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din aceeași dată și a fost respinsă justificat.

Atâta vreme cât în cauză s-a efectuat un Raport de nouă expertiză medico-legală de către I.N.M.L.M.M. București, avizat de Comisia Superioară, un alt raport de expertiză psihiatrică, conform normelor metodologice în vigoare, este exclus.

Rezultă, așadar, că instanța de fond nu a ignorat o cerere esențială pentru inculpat, ci dimpotrivă a analizat-o și justificat a respins-o.

Nici criticile referitoare la încadrarea juridică a faptei nu sunt fondate. Inculpatul a solicitat să se rețină săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Pentru a se reține existența acestei infracțiuni este necesar ca fapta să fie comisă cu praeterintenție, respectiv lovirea se realizează cu intenție, iar rezultatul mai grav, moartea victimei s-a produs din culpa agresorului, acesta neurmărind și neacceptând posibilitatea producerii morții.

Din modul în care inculpatul a acționat rezultă că inculpatul a acceptat posibilitatea rezultatului letal, fapta sa încadrându-se în dispozițiile art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. c) C. pen.

Perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri, cu picioarele și pumnii, inclusiv după ce N.I. căzuse la pământ, fiind lipsit de orice posibilitate de a se apăra și intensitatea acestor lovituri, care au cauzat leziuni grave la nivelul capului și toracelui demonstrează că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului acțiunii sale, moartea victimei.

Într-adevăr, din constatarea medico-legală rezultă că moartea victimei s-a datorat insuficienței cardiace acute urmare a rupturii ventricolului drept, leziunile fiind produse prin loviri repetate cu un corp dur și prin comprimarea toracelui între corp dur și plan dur cu suprafață neregulată.

Distinct de această leziune tanatogeneratoare, raportul de autopsie medico-legal a evidențiat leziuni la nivelul craniului, infiltrat sanghin în regiunea occipitală dreapta, precum și numeroase leziuni la nivelul toracelui : fractură completă transversală a sternului, fracturi ale coastelor IV, VI, VII dreapta, fractură completă a coastei III stânga, fractură completă a coastei IV, V, VI, VII, VIII stânga.

Aceste leziuni evidențiază faptul că violențele inculpatului au vizat organele vitale ale victimei (inimă, plămâni, corp) și au avut o intensitate deosebită – aspecte care exclud lipsa intenției de a ucide, motiv pentru care și cel de-al doilea motiv de recurs invocat este nefondat.

Referitor la circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.:

Potrivit acestui text, constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Din împrejurările comiterii faptei și a modului de a acționa al inculpatului nu se poate desprinde concluzia că în momentul săvârșirii faptei acesta se afla într-o puternică stare de tulburare, victima neexercitând asupra sa niciuna din acțiunile arătate în textul de lege citat.

Dimpotrivă, probele administrate în cauză relevă că inculpatul a fost acela care a căutat-o pe victimă, a aflat unde locuia, s-a dus la domiciliul acesteia, a atras-o afară din casă și prin surprindere, după o discuție de scurtă durată, a atacat-o și lovit-o, inclusiv după ce căzuse la pământ.

Atitudinea victimei de a solicita acordarea unui nou termen pentru restituirea unei datorii nu poate constitui act de provocare, de natură să-i producă inculpatului o puternică tulburare sau emoție, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

În raport de considerentele arătate, recursul formulat de inculpat nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va computa perioada arestării preventive cu începere de la data de 9 septembrie 2006, la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.I.P. împotriva Deciziei penale nr. 25/A din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Deduce perioada executată de inculpat de la 9 septembrie 2006 la zi.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.