ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3669/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cu privire la sentința nr. 131 din 15 octombrie 2010. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 131 din 15 octombrie 2010, a respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Direcției Generale Anticorupție, invocată prin întâmpinare, și a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de către pârâți. Prin aceeași sentință, a respins cererea formulată de către reclamantul O.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție, prin care a solicitat anularea Ordinului M.A.I. nr. I/0514 din 09 martie 2009, anularea Ordinului M.A.I.

nr. S/II/3344 din 24 martie 2009, anularea deciziei nr. 154866 din 22 aprilie 2009 a Casei de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, reîncadrarea sa în funcția avută și obligarea la calcularea și plata unor despăgubiri materiale și morale, cu considerarea ca vechime în muncă a perioadei de timp de la data încetării raporturilor de serviciu și până la momentul reîncadrării efective în funcție, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Direcției Generale Anticorupție, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 41 alin. (2) C. proc.

civ., conform cărora „asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca parte dacă au organe proprii de conducere”.

Referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de către pârâți, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a luat cunoștință de Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. I/0514 din 09 martie 2009, prin care a fost aprobată o nouă structură organizatorică a Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, la data de 12 martie 2009, astfel cum rezultă din raportul întocmit de reclamant la această dată, prin care a solicitat încetarea raporturilor de serviciu și pensionarea anticipată începând cu data de 15 martie 2009, tocmai în considerarea Ordinului nr. I/0514 din 09 martie 2009. Or, în aceste condiții, reclamantul era obligat, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să formuleze plângerea prealabilă împotriva acestui act administrativ în 30 de zile de la comunicarea actului, prin care să solicite revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Prima instanță a reținut că potrivit art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă în cazul actelor unilaterale, se poate introduce pentru motive temeinice și peste termenul prevăzut la alin. (1) al art. 7, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, termenul de 6 luni fiind unul de prescripție. În speță, reclamantul s-a adresat pârâtului Ministrul Administrației și Internelor abia la data de 21 decembrie 2009 cu solicitarea de a constata ilegalitatea Ordinului nr. I/0514 din data de 09 martie 2009, astfel că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și cel de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 erau împlinite la data formulării plângerii prealabile.

În ceea ce privește apărarea reclamantului, în sensul că Ordinul M.A.I. nr. I/0514 din data de 09 martie 2009 prin care s-a aprobat noua structură organizatorică a D.G.A., este un act normativ și, prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, prima instanța a considerat că nu poate fi primită, întrucât actele administrative normative cuprind reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau situații care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie.

Or, prin obiectul reglementării sale, respectiv aprobarea unei noi structuri organizatorice a D.G.A., Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. I/0514 din 09 martie 2009, nu conține reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu adresate unor persoane nedeterminate, ci cuprinde reglementări ce se adresează exclusiv persoanelor ce sunt încadrate în structura D.G.A. și, în plus, ordinul în cauză nu a fost publicat în M. Of. datorită caracterului său secret, iar actul normativ nepublicat în M. Of. este considerat inexistent, astfel că este întemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile cu privire la acest ordin. Astfel, reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu a solicitat în termen de 30 de zile revocarea actului vătămător, ci, dimpotrivă, s-a conformat dispozițiilor acestui act și a solicitat încetarea raporturilor de serviciu și pensionarea anticipată.

În privința Ordinului nr. S/II/3344 din 24 martie 2009, prima instanță a constatat că situația este oarecum similară, dar în acest caz caracterul individual al actului normativ nu este contestat, însă nici în cazul acestui act administrativ nu au fost respectate termenele prevăzute de art. 7 alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004. Referitor la celelalte petițe ale cererii, prima instanță a reținut că având caracter accesoriu vor primi aceeași soluție cu cererea principală. Cu privire la sentința nr. 12 din 14 ianuarie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 12 din 14 ianuarie 2011, a admis cererea de completare a hotărârii, formulată de Direcția Generală Anticorupție în contradictoriu cu O.L., a dispus completarea dispozitivului hotărârii nr. 131 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în sensul obligării reclamantului O.L.

la plata a sumei de 932,58 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de către pârâtă, constatând astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs O.L., criticându-le ca nelegale și netemeinice, întrucât au fost date cu greșita aplicare a legii. Referitor la sentința nr. 131/2010 recurentul a apreciat că prima instanță a analizat doar excepțiile fără a se pronunța pe fondul cauzei argumentele instanței nefiind corecte atunci când califică ordinul pe care recurentul îl consideră a avea caracter normativ și nu individual.

Referitor la plângerea prealabilă, arată recurentul că hotărârea Curții de Apel, este lipsită de temei legal, avându-se în vedere că actul administrativ în litigiu a intrat în circuitul civil și și-a produs efectele juridice. O.L. a formulat recurs și împotriva sentinței civile nr. 12/2011, având ca obiect completarea dispozitivului sentinței civile nr. 131/2010 prin care a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în baza C. proc. civ., atâta vreme cât a achiesat la cererea pârâtei Direcția Generală Anticorupție în 14 ianuarie 2011 nu mai putea fi obligat la plata acestor cheltuieli. Recursurile formulate de O.L. sunt nefondate și vor fi respinse. Examinând actele dosarului, motivele din cele două recursuri și în raport de prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele: În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 12 din 14 ianuarie 2011 – referitor la completarea dispozitivului sentințe civile 131/2010 în sensul acordării către Direcția Generală Anticorupție a cheltuielilor de judecată, corect Curtea de Apel, a admis această cerere, întrucât conform art. 281 2 C. proc. civ., prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei solicitări. Cum prin sentința civilă nr. 131/2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a respins acțiunea formulată de recurent pentru lipsa plângerii prealabile, acesta aflându-se în culpă procesuală, Curtea, trebuia să-l oblige la cheltuieli de judecată, de altfel solicitate de Direcția Generală Anticorupție conform actelor anexate la dosar.

De altfel, chiar recurentul-reclamant a achiesat în ședința publică la această cerere de completare a dispozitivului astfel cum a fost formulată. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge recursul declarat împotriva sentinței nr. 12/2011 ca neîntemeiat. Referitor la recursul formulat de același recurent împotriva sentinței civile nr. 131/2010, se reține din probatoriul administrat că în speță, recurentul-reclamant nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, el luând cunoștință de Ordinul nr. 1/0514 din 9 martie 2009 emis de Ministerul Administrației și Internelor la 12 martie 2009. Că este așa, sunt dovezi în dosarul de fond care nu pot fi contestate (vezi fila 47 dosar), recurentul-reclamant fiind obligat de legea contenciosului administrativ să formuleze plângere prealabilă împotriva actului administrativ de care am făcut vorbire în termen legal.

Este adevărat că recurentul a invocat faptul că Ordinul în discuție este act normativ și deci plângerea prealabilă poate fi oricând formulată conform Legii nr. 554/2004, art. 7 alin. (1), însă în speță este vorba, fără putință de tăgadă, despre un act administrativ unilateral – respectiv aprobarea unei noi structuri organizatorice a D.G.A., ordinul neconținând reglementări cu caracter general și obligatoriu adresate unor persoane nedeterminate. Aceste reglementări se adresează strict celor încadrați în D.G.A. și prin urmare actul administrativ în litigiu este act individual, parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind obligatorie. Prin urmare corect instanța de fond a admis această excepție și a respins acțiunea ca inadmisibilă, întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Corect s-a respins și excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a D.G.A., avându-se în vedere dispozițiile art. 41 C. proc. civ., pentru restul excepțiilor invocate și a fondului cauzei, Curtea de Apel, nu le-a mai discutat față de considerentele mai sus arătate, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile având caracter dirimant. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază că sentința nr. 131/2010 este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de O.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de O.L. împotriva sentinței nr. 131 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, și împotriva sentinței nr. 12 din 14 ianuarie 2011 ale Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.