ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3669/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cu privire la sentința

nr. 131 din 15 octombrie 2010.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 131 din 15 octombrie 2010, a respins

excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Direcției Generale

Anticorupție, invocată prin întâmpinare, și a admis excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile invocată de către pârâți.

Prin aceeași

sentință, a respins cererea formulată de către reclamantul O.L. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția

Generală Anticorupție, prin care a solicitat anularea Ordinului M.A.I. nr. I/0514

din 09 martie 2009, anularea Ordinului M.A.I. nr. S/II/3344 din 24 martie 2009,

anularea deciziei nr. 154866 din 22 aprilie 2009 a Casei de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor, reîncadrarea sa în funcția avută și obligarea la

calcularea și plata unor despăgubiri materiale și morale, cu considerarea ca

vechime în muncă a perioadei de timp de la data încetării raporturilor de serviciu

și până la momentul reîncadrării efective în funcție, pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Direcției Generale

Anticorupție, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 41 alin. (2) C.

proc. civ., conform cărora „asociațiile și societățile care nu au personalitate

juridică pot sta în judecată ca parte dacă au organe proprii de conducere”.

Referitor la excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de către pârâți, prima instanță

a reținut următoarele:

Reclamantul a luat

cunoștință de Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. I/0514 din

09 martie 2009, prin care a fost aprobată o nouă structură organizatorică a

Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor, la data de 12 martie 2009, astfel cum rezultă din raportul întocmit

de reclamant la această dată, prin care a solicitat încetarea raporturilor de

serviciu și pensionarea anticipată începând cu data de 15 martie 2009, tocmai

în considerarea Ordinului nr. I/0514 din 09 martie 2009.

Or, în aceste

condiții, reclamantul era obligat, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, să formuleze plângerea prealabilă împotriva acestui act

administrativ în 30 de zile de la comunicarea actului, prin care să solicite

revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Prima instanță a

reținut că potrivit art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, plângerea

prealabilă în cazul actelor unilaterale, se poate introduce pentru motive

temeinice și peste termenul prevăzut la alin. (1) al art. 7, dar nu mai târziu

de 6 luni de la data emiterii actului, termenul de 6 luni fiind unul de prescripție.

În speță, reclamantul

s-a adresat pârâtului Ministrul Administrației și Internelor abia la data de 21

decembrie 2009 cu solicitarea de a constata ilegalitatea Ordinului nr. I/0514

din data de 09 martie 2009, astfel că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și cel de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7)

din Legea nr. 554/2004 erau împlinite la data formulării plângerii prealabile.

În ceea ce privește

apărarea reclamantului, în sensul că Ordinul M.A.I. nr. I/0514 din data de 09

martie 2009 prin care s-a aprobat noua structură organizatorică a D.G.A., este

un act normativ și, prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora plângerea prealabilă poate fi

formulată oricând, prima instanța a considerat că nu poate fi primită, întrucât

actele administrative normative cuprind reglementări formulate abstract, cu

caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau

situații care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie.

Or, prin obiectul

reglementării sale, respectiv aprobarea unei noi structuri organizatorice a D.G.A.,

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. I/0514 din 09 martie 2009,

nu conține reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu adresate

unor persoane nedeterminate, ci cuprinde reglementări ce se adresează exclusiv

persoanelor ce sunt încadrate în structura D.G.A. și, în plus, ordinul în cauză

nu a fost publicat în M. Of. datorită caracterului său secret, iar actul

normativ nepublicat în M. Of. este considerat inexistent, astfel că este

întemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile cu privire la acest

ordin. Astfel, reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 și nu a solicitat în termen de 30 de zile revocarea actului

vătămător, ci, dimpotrivă, s-a conformat dispozițiilor acestui act și a

solicitat încetarea raporturilor de serviciu și pensionarea anticipată.

În privința Ordinului

nr. S/II/3344 din 24 martie 2009, prima instanță a constatat că situația este

oarecum similară, dar în acest caz caracterul individual al actului normativ nu

este contestat, însă nici în cazul acestui act administrativ nu au fost

respectate termenele prevăzute de art. 7 alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la

celelalte petițe ale cererii, prima instanță a reținut că având caracter

accesoriu vor primi aceeași soluție cu cererea principală.

Cu privire la sentința

nr. 12 din 14 ianuarie 2011

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 12 din 14

ianuarie 2011, a admis cererea de completare a hotărârii, formulată de Direcția

Generală Anticorupție în contradictoriu cu O.L., a dispus completarea

dispozitivului hotărârii nr. 131 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în sensul

obligării reclamantului O.L. la plata a sumei de 932,58 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, către pârâta Direcția Generală Anticorupție din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor.

În motivarea

hotărârii, prima instanță a reținut că a omis să se pronunțe asupra cererii de

acordare a cheltuielilor de judecată formulate de către pârâtă, constatând

astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs O.L., criticându-le ca nelegale și netemeinice, întrucât

au fost date cu greșita aplicare a legii.

Referitor la sentința

nr. 131/2010 recurentul a apreciat că prima instanță a analizat doar excepțiile

fără a se pronunța pe fondul cauzei argumentele instanței nefiind corecte

atunci când califică ordinul pe care recurentul îl consideră a avea caracter

normativ și nu individual.

Referitor la

plângerea prealabilă, arată recurentul că hotărârea Curții de Apel, este

lipsită de temei legal, avându-se în vedere că actul administrativ în litigiu a

intrat în circuitul civil și și-a produs efectele juridice.

O.L. a formulat

recurs și împotriva sentinței civile nr. 12/2011, având ca obiect completarea

dispozitivului sentinței civile nr. 131/2010 prin care a fost obligat la plata

cheltuielilor de judecată, apreciind că în baza C. proc. civ., atâta vreme cât

a achiesat la cererea pârâtei Direcția Generală Anticorupție în 14 ianuarie

2011 nu mai putea fi obligat la plata acestor cheltuieli.

Recursurile formulate

de O.L. sunt nefondate și vor fi respinse.

Examinând actele

dosarului, motivele din cele două recursuri și în raport de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele:

În ceea ce privește

recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 12 din 14 ianuarie 2011 –

referitor la completarea dispozitivului sentințe civile 131/2010 în sensul

acordării către Direcția Generală Anticorupție a cheltuielilor de judecată,

corect Curtea de Apel, a admis această cerere, întrucât conform art. 281

2

C. proc. civ., prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei solicitări.

Cum prin sentința

civilă nr. 131/2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a respins acțiunea

formulată de recurent pentru lipsa plângerii prealabile, acesta aflându-se în

culpă procesuală, Curtea, trebuia să-l oblige la cheltuieli de judecată, de altfel

solicitate de Direcția Generală Anticorupție conform actelor anexate la dosar.

De altfel, chiar

recurentul-reclamant a achiesat în ședința publică la această cerere de

completare a dispozitivului astfel cum a fost formulată.

Așa fiind, Înalta

Curte de Casație și Justiție, va respinge recursul declarat împotriva sentinței

nr. 12/2011 ca neîntemeiat.

Referitor la recursul

formulat de același recurent împotriva sentinței civile nr. 131/2010, se reține

din probatoriul administrat că în speță, recurentul-reclamant nu a îndeplinit

procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, el luând

cunoștință de Ordinul nr. 1/0514 din 9 martie 2009 emis de Ministerul

Administrației și Internelor la 12 martie 2009.

Că este așa, sunt

dovezi în dosarul de fond care nu pot fi contestate (vezi fila 47 dosar),

recurentul-reclamant fiind obligat de legea contenciosului administrativ să

formuleze plângere prealabilă împotriva actului administrativ de care am făcut

vorbire în termen legal.

Este adevărat că

recurentul a invocat faptul că Ordinul în discuție este act normativ și deci

plângerea prealabilă poate fi oricând formulată conform Legii nr. 554/2004, art.

7 alin. (1), însă în speță este vorba, fără putință de tăgadă, despre un act

administrativ unilateral – respectiv aprobarea unei noi structuri

organizatorice a D.G.A., ordinul neconținând reglementări cu caracter general

și obligatoriu adresate unor persoane nedeterminate.

Aceste reglementări

se adresează strict celor încadrați în D.G.A. și prin urmare actul

administrativ în litigiu este act individual, parcurgerea procedurii prealabile

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind obligatorie.

Prin urmare corect

instanța de fond a admis această excepție și a respins acțiunea ca

inadmisibilă, întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Corect s-a respins și

excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a D.G.A., avându-se în

vedere dispozițiile art. 41 C. proc. civ., pentru restul excepțiilor invocate

și a fondului cauzei, Curtea de Apel, nu le-a mai discutat față de considerentele

mai sus arătate, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile având caracter

dirimant.

Așa fiind, Înalta

Curte de Casație și Justiție, apreciază că sentința nr. 131/2010 este legală și

temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de O.L., ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de O.L. împotriva sentinței nr. 131 din 15 octombrie 2010 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, și împotriva

sentinței nr. 12 din 14 ianuarie 2011 ale Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.