ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4442/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin notificarea nr. 404 din 09 noiembrie 2001, contestatoarea S.T.E. a solicitat Primăriei mun. Slatina, restituirea în natură a imobilului situat în mun. Slatina, jud. Olt. Prin dispoziția nr. 1721/2003 a Primăriei Slatina s-a respins notificarea contestatoarei. Prin decizia civilă nr. 107 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea dispoziției inițiale de respingere a notificării de restituire în natură, dispunându-se pe cale de consecință restituirea în natură a imobilului, fără a fi obligată contestatoarea la plata vreunei sume de bani.

Prin dispoziția nr. 6404 din 25 noiembrie 2009 pârâta a completat dispoziția nr. 3715 din 13 noiembrie 2008, privind restituirea imobilului, ce fusese emisă în raport de decizia Curții de Apel Craiova, în sensul că la art. 2 se introduce un nou alineat în care se prevede că punerea în posesie asupra imobilului restituit se face pe bază de proces-verbal de punere în posesie și este condiționată de restituirea sumei de 40.675 ROL, acordată de stat cu titlu de despăgubire la data preluării imobilului, actualizată în condițiile legii. Prin cererea înregistrată la nr. 4048/104/2009 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta S.T.E. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 6404 din 25 noiembrie 2009, emisă de Primarul mun.

Slatina, solicitând anularea parțială a conținutului dispoziției, respectiv a mențiunii potrivit căreia punerea în posesie asupra imobilului restituit este condiționată de restituirea sumei de 40.675 ROL, acordată de stat cu titlu de despăgubire la data preluării imobilului, actualizată, susținând că această prevedere este contrară dispozițiilor deciziei nr. 107 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Craiova definitivă și irevocabilă. Prin sentința civilă nr. 264 din 16 martie 2010, Tribunalul Olt a admis contestația formulată de reclamantă și a înlăturat mențiunea din art. 2 al dispoziției privind condiționarea punerii în posesie a reclamantei asupra imobilului de restituirea sumei de bani. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pentru punerea în aplicare a deciziei nr. 107/2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Primarul mun.

Slatina a emis dispoziția nr. 3715/2008 privind restituirea în natură a imobilului, iar, ulterior, constatând că nu s-a precizat întinderea imobilului, acesta a emis dispoziția nr. 6404/2009, de completare a dispoziției nr. 3715/2008 în sensul precizării întinderii imobilului restituit în natură, și în sensul că punerea în posesie asupra imobilului se va face condiționat de restituirea sumei de 40.675 ROL acordată de stat cu titlu de despăgubire la data preluării imobilului actualizată în condițiile legii. Pe baza probatoriului administrat în cauză și a probelor din dosarul atașat cauzei s-a motivat că nu rezultă încasarea despăgubirilor de către reclamantă, astfel că mențiunea privind condiționarea punerii în posesie de restituirea sumei de bani, s-a constatat a fi nelegală.

Referindu-se la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar și la art. 11.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, instanța a concluzionat că, în situația dată, pârâta are posibilitatea oferită de aceste dispoziții legale, de a solicita persoanei îndreptățite prezentarea unei declarații pe proprie răspundere, din care să rezulte că aceasta nu a primit despăgubiri. Împotriva sentinței a declarat apel, pârâta, susținând că dispoziția nr. 6404/2009 este conformă dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/20012 care prevăd că în cazul în care persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură a imobilului este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

A susținut că există un început de dovadă privitor la achitarea sumei reprezentând despăgubiri pentru imobil, către reclamantă, și anume decizia nr. 136 din 27 mai 1989 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Olt, prin care se constată că preluarea imobilului s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974 al Consiliului de Stat al R.S.R. - cu plata unei despăgubiri în cuantum de 40.675 ROL - și reclamanta nu a făcut dovada că nu a încasat suma. Apelanta a criticat sentința și pentru că instanța nu a obligat reclamanta să dea declarația prevăzută de art. 11.2 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 259/2007.

Prin decizia civilă nr. 202 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, instanța reținând că mențiunea referitoare la condiționarea restituirii în natură a bunului, de rambursarea unei sume pe care reclamanta ar fi primit-o cu titlu de despăgubiri, la data preluării imobilului de către stat, în dispoziția nr. 6404 din 25 noiembrie 2009 a Primarului mun. Slatina, nu a fost însă stabilită prin hotărârea judecătorească irevocabilă, în baza căreia s-a emis dispoziția inițială a Primarului privind restituirea imobilului. În decizia civilă nr. 107 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, s-a reținut, în mod expres, că nu se dispune restituirea sumei de 40.675 ROL, întrucât nu s-a făcut dovada încasării acestei sume de către reclamantă.

Prin urmare, s-a reținut că chestiunea privind condiționarea restituirii imobilului de rambursarea sumei încasată de proprietar la data preluării imobilului, a făcut obiectul unui litigiu anterior, această situație fiind tranșată irevocabil. Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs pârâta, pe care l-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței apelate, sub aspectul respingerii contestației. Se susține că, în mod greșit instanța de apel a constatat că, prin decizia civilă nr. 107 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Craiova s-ar fi reținut că nu se impune restituirea sumei primite cu titlu de despăgubire și ca acest aspect a fost tranșat irevocabil în litigiul anterior.

Consideră că atâta timp cât în dispozitivul acestei decizii irevocabile nu a fost menționat faptul că nu se impune nerestituirea sumei de bani, acea hotărâre judecătorească nu este intrată în puterea lucrului judecat. Al doilea motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 11.2 din H.G. nr. 250/2007. Astfel, se susține că persoana îndreptățită avea obligația de a declara pe proprie răspundere că nu a primit acea sumă cu titlu de despăgubiri, iar instanța, în virtutea rolului activ, trebuia să facă demersuri pentru a obține probe în sprijinul soluționării cauzei. Se arată că instanța a respins cererea de amânare a cauzei, cerere ce a avut ca scop tocmai procurarea și depunerea dovezilor în sprijinul teoriei că reclamanta ar fi primit despăgubiri pentru imobilul preluat de stat.

Analizând recursul, din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: Într-un litigiu anterior, finalizat prin decizia civilă nr. 107 din 12 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 10088/54/2006, s-a admis contestația reclamantei împotriva dispoziției nr. 1721/2003 a Primăriei mun. Slatina și s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Slatina. În considerentele acestei decizii, s-a reținut că nu s-a făcut dovada încasării de către reclamantă a sumei de 40.675 ROL, reprezentând prețul imobilului, astfel că nu s-a dispus asupra restituirii acestei sume. Prin această hotărâre judecătorească obținută de reclamantă, i-a fost consacrat acesteia dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, precum și problematica referitoare la restituirea sumei ce reprezenta despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.]. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior. Astfel, în speța de față, instanța nu putea repune în discuție, sau contrazice, chestiunea restituirii despăgubirii, tranșată prin hotărârea judecătorească sus-menționată. Prin urmare, în mod just instanța de apel a ținut cont de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și de modalitatea în care, în litigiul anterior, s-a tranșat asupra nerestituirii sumei de 40.675 ROL, întrucât nu s-a făcut dovada încasării acestei sume de către reclamantă.

În ce privește critica privind interpretarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a art. 11.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, se constată că aceasta nu poate fi primită. Potrivit art. 11.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptățită susține că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat și nici unitatea deținătoare nu poate dovedi plata acestora, se va solicita persoanei îndreptățite prezentarea unei declarații autentificate prin care aceasta declară pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri și totodată își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri.

În speța de față, se constată că reclamanta a depus actul autentificat în 28 august 2010 de către B.N.P. B. și D., prin care aceasta a declarat pe proprie răspundere că nu a primit niciun fel de despăgubire pentru imobilul în litigiu. Reclamanta nu putea proba un fapt negativ, cum susține recurenta, iar dovada încasării despăgubirilor pentru situația în care s-ar fi pretins aplicabilitatea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (restituirea în natură condiționată de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite), incumba părții care a făcut afirmația, respectiv pârâtei (probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negai). Cum, de-a lungul a peste 5 ani, de-a lungul litigiilor dintre părți, pârâta nu a reușit să facă dovada că reclamanta ar fi încasat suma menționată, se constată că nu poate fi primită nici susținerea referitoare la lipsa de rol activ a instanței în obținerea probelor.

În consecință, urmează să se constate că aspectele de nelegalitate invocate nu subzistă în cauză, instanțele realizând o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, raportat la situația juridică a imobilului. Față de cele redate mai sus, și care vin în complinirea deciziei atacate, Înalta Curte, in temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârâtă. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, iar potrivit art. 275 C. proc. civ., „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.” Față de aceste prevederi legale, Înalta Curte va obliga pârâta Primăria mun.

Slatina la plata a 1.000 RON către reclamanta S.T.E., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta Primăria mun. Slatina împotriva deciziei civile nr. 202 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta la plata a 1.000 RON către reclamanta S.T.E., cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.