ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4442/2011

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin notificarea

nr. 404 din 09 noiembrie 2001, contestatoarea S.T.E. a solicitat Primăriei mun.

Slatina, restituirea în natură a imobilului situat în mun. Slatina, jud. Olt.

Prin dispoziția

nr. 1721/2003 a Primăriei Slatina s-a respins notificarea contestatoarei.

Prin decizia civilă

nr. 107 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă,

s-a dispus anularea dispoziției inițiale de respingere a notificării de restituire

în natură, dispunându-se pe cale de consecință restituirea în natură a imobilului,

fără a fi obligată contestatoarea la plata vreunei sume de bani.

Prin dispoziția

nr. 6404 din 25 noiembrie 2009 pârâta a completat dispoziția nr. 3715 din 13

noiembrie 2008, privind restituirea imobilului, ce fusese emisă în raport de decizia

Curții de Apel Craiova, în sensul că la art. 2 se introduce un nou alineat în care

se prevede că punerea în posesie asupra imobilului restituit se face pe bază de

proces-verbal de punere în posesie și este condiționată de restituirea sumei de

40.675 ROL, acordată de stat cu titlu de despăgubire la data preluării imobilului,

actualizată în condițiile legii.

Prin cererea înregistrată

la nr. 4048/104/2009 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta S.T.E. a formulat contestație

împotriva dispoziției nr. 6404 din 25 noiembrie 2009, emisă de Primarul mun. Slatina,

solicitând anularea parțială a conținutului dispoziției, respectiv a mențiunii potrivit

căreia punerea în posesie asupra imobilului restituit este condiționată de restituirea

sumei de 40.675 ROL, acordată de stat cu titlu de despăgubire la data preluării

imobilului, actualizată, susținând că această prevedere este contrară dispozițiilor

deciziei nr. 107 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Craiova definitivă și irevocabilă.

Prin sentința

civilă nr. 264 din 16 martie 2010, Tribunalul Olt a admis contestația formulată

de reclamantă și a înlăturat mențiunea din art. 2 al dispoziției privind condiționarea

punerii în posesie a reclamantei asupra imobilului de restituirea sumei de bani.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că pentru punerea în aplicare a deciziei nr. 107/2008,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Primarul mun. Slatina a emis dispoziția

nr. 3715/2008 privind restituirea în natură a imobilului, iar, ulterior, constatând

că nu s-a precizat întinderea imobilului, acesta a emis dispoziția nr. 6404/2009,

de completare a dispoziției nr. 3715/2008 în sensul precizării întinderii imobilului

restituit în natură, și în sensul că punerea în posesie asupra imobilului se va

face condiționat de restituirea sumei de 40.675 ROL acordată de stat cu titlu de

despăgubire la data preluării imobilului actualizată în condițiile legii.

Pe baza probatoriului

administrat în cauză și a probelor din dosarul atașat cauzei s-a motivat că nu rezultă

încasarea despăgubirilor de către reclamantă, astfel că mențiunea privind condiționarea

punerii în posesie de restituirea sumei de bani, s-a constatat a fi nelegală.

Referindu-se la

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar și la art. 11.2 din Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, instanța

a concluzionat că, în situația dată, pârâta are posibilitatea oferită de aceste

dispoziții legale, de a solicita persoanei îndreptățite prezentarea unei declarații

pe proprie răspundere, din care să rezulte că aceasta nu a primit despăgubiri.

Împotriva sentinței

a declarat apel, pârâta, susținând că dispoziția nr. 6404/2009 este conformă dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/20012 care prevăd că în cazul în care persoana

îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură a imobilului este condiționată

de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite actualizată

cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

A susținut că

există un început de dovadă privitor la achitarea sumei reprezentând despăgubiri

pentru imobil, către reclamantă, și anume decizia nr. 136 din 27 mai 1989 a Comitetului

Executiv al Consiliului Popular al județului Olt, prin care se constată că preluarea

imobilului s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974 al Consiliului de Stat al R.S.R.

- cu plata unei despăgubiri în cuantum de 40.675 ROL - și reclamanta nu a făcut

dovada că nu a încasat suma.

Apelanta a criticat

sentința și pentru că instanța nu a obligat reclamanta să dea declarația prevăzută

de art. 11.2 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 259/2007.

Prin decizia civilă

nr. 202 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârâtă, instanța reținând că mențiunea referitoare la condiționarea

restituirii în natură a bunului, de rambursarea unei sume pe care reclamanta ar

fi primit-o cu titlu de despăgubiri, la data preluării imobilului de către stat,

în dispoziția nr. 6404 din 25 noiembrie 2009 a Primarului mun. Slatina, nu a fost

însă stabilită prin hotărârea judecătorească irevocabilă, în baza căreia s-a emis

dispoziția inițială a Primarului privind restituirea imobilului. În decizia civilă

nr. 107 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, s-a reținut, în mod expres,

că nu se dispune restituirea sumei de 40.675 ROL, întrucât nu s-a făcut dovada încasării

acestei sume de către reclamantă.

Prin urmare, s-a

reținut că chestiunea privind condiționarea restituirii imobilului de rambursarea

sumei încasată de proprietar la data preluării imobilului, a făcut obiectul unui

litigiu anterior, această situație fiind tranșată irevocabil.

Împotriva deciziei

instanței de apel, a declarat recurs pârâta, pe care l-a încadrat în dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței apelate,

sub aspectul respingerii contestației.

Se susține că,

în mod greșit instanța de apel a constatat că, prin decizia civilă nr. 107 din

12 martie 2008 a Curții de Apel Craiova s-ar fi reținut că nu se impune restituirea

sumei primite cu titlu de despăgubire și ca acest aspect a fost tranșat irevocabil

în litigiul anterior. Consideră că atâta timp cât în dispozitivul acestei decizii

irevocabile nu a fost menționat faptul că nu se impune nerestituirea sumei de bani,

acea hotărâre judecătorească nu este intrată în puterea lucrului judecat.

Al doilea motiv

de recurs vizează faptul că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 11.2 din H.G. nr. 250/2007.

Astfel, se susține că persoana îndreptățită avea obligația de a declara pe proprie

răspundere că nu a primit acea sumă cu titlu de despăgubiri, iar instanța, în virtutea

rolului activ, trebuia să facă demersuri pentru a obține probe în sprijinul soluționării

cauzei. Se arată că instanța a respins cererea de amânare a cauzei, cerere ce a

avut ca scop tocmai procurarea și depunerea dovezilor în sprijinul teoriei că reclamanta

ar fi primit despăgubiri pentru imobilul preluat de stat.

Analizând recursul,

din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Într-un litigiu

anterior, finalizat prin decizia civilă nr. 107 din 12 martie 2008, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 10088/54/2006, s-a admis contestația reclamantei

împotriva dispoziției nr. 1721/2003 a Primăriei mun. Slatina și s-a dispus restituirea

în natură a imobilului situat în Slatina. În considerentele acestei decizii, s-a

reținut că nu s-a făcut dovada încasării de către reclamantă a sumei de 40.675 ROL,

reprezentând prețul imobilului, astfel că nu s-a dispus asupra restituirii acestei

sume.

Prin această hotărâre

judecătorească obținută de reclamantă, i-a fost consacrat acesteia dreptul de proprietate

asupra imobilului în litigiu, precum și problematica referitoare la restituirea

sumei ce reprezenta despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat.

Autoritatea de

lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală

(conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc

de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre

părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.].

Altfel spus, efectul

pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură

cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să

asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor

între considerentele hotărârii judecătorești.

Cum, potrivit

art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți,

această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă

acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat

judecătorește anterior. Astfel, în speța de față, instanța nu putea repune în discuție,

sau contrazice, chestiunea restituirii despăgubirii, tranșată prin hotărârea judecătorească

sus-menționată.

Prin urmare, în

mod just instanța de apel a ținut cont de efectul pozitiv al autorității de lucru

judecat și de modalitatea în care, în litigiul anterior, s-a tranșat asupra nerestituirii

sumei de 40.675 ROL, întrucât nu s-a făcut dovada încasării acestei sume de către

reclamantă.

În ce privește

critica privind interpretarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 și a art. 11.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, se constată că aceasta nu poate fi

primită.

Potrivit art.

11.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în cazul în care

persoana îndreptățită susține că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat

și nici unitatea deținătoare nu poate dovedi plata acestora, se va solicita persoanei

îndreptățite prezentarea unei declarații autentificate prin care aceasta declară

pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri și

totodată își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării

beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri.

În speța de față,

se constată că reclamanta a depus actul autentificat în 28 august 2010 de către

B.N.P. B. și D., prin care aceasta a declarat pe proprie răspundere că nu a primit

niciun fel de despăgubire pentru imobilul în litigiu.

Reclamanta nu

putea proba un fapt negativ, cum susține recurenta, iar dovada încasării despăgubirilor

pentru situația în care s-ar fi pretins aplicabilitatea art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 (restituirea în natură condiționată de rambursarea sumei reprezentând

valoarea despăgubirii primite), incumba părții care a făcut afirmația, respectiv

pârâtei (probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negai). Cum, de-a lungul a peste

5 ani, de-a lungul litigiilor dintre părți, pârâta nu a reușit să facă dovada că

reclamanta ar fi încasat suma menționată, se constată că nu poate fi primită nici

susținerea referitoare la lipsa de rol activ a instanței în obținerea probelor.

În consecință,

urmează să se constate că aspectele de nelegalitate invocate nu subzistă în cauză,

instanțele realizând o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, raportat

la situația juridică a imobilului.

Față de cele redate

mai sus, și care vin în complinirea deciziei atacate, Înalta Curte, in temeiul

art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.

Potrivit art.

274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenții, va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, iar potrivit art. 275 C. proc.

civ., „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului

nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost

pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.”

Față de aceste

prevederi legale, Înalta Curte va obliga pârâta Primăria mun. Slatina la plata a

1.000 RON către reclamanta S.T.E., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta Primăria mun. Slatina împotriva deciziei civile nr. 202 din

23 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

la plata a 1.000 RON către reclamanta S.T.E., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 26 mai 2011.