ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1483/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC I. SA a chemat

în judecată pe pârâta SC M.E. SRL cu sediul în Medgidia și a solicitat

evacuarea pârâtei și obligarea acesteia să ridice construcția provizorie

amplasată pe terenul pentru care contractul de închiriere a expirat.

Tribunalul Constanța, prin

sentința civilă nr. 406 din 23 ianuarie 2007, a admis acțiunea și a dispus

evacuarea pârâtei de pe suprafața de teren de 184,2 mp cu consecința ridicării

construcției provizorii și a obligat-o la 318,30 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că prin contractul de închiriere 4236 din 17 noiembrie 2005, părțile

au convenit la închirierea suprafeței de 184,2 mp teren, cu termen la 31

decembrie 2005, prelungit până la data de 30 iunie 2006 astfel că pârâta are

îndatorirea să predea reclamantei bunul închiriat în starea în care a fost la

momentul încheierii contractului.

Curtea de Apel Constanța,

prin decizia civilă nr. 93/ com din 12 aprilie 2007, a respins, ca nefondat,

apelul pârâtei, considerând că tacita relocațiune nu a operat, cât timp

reclamanta a notificat chiriașului concediul folosinței bunului, iar ridicarea

construcției provizorii a fost expres prevăzută în contract.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, pârâta a declarat recurs fără a preciza temeiul în baza căruia

critică decizia atacată.

Recurenta susține că

instanța de apel a încălcat principiile oralității, contradictorialității și a

dreptului la apărare, refuzând amânarea cauzei deși apărătorul său nu s-a

prezentat din motive medicale dovedite.

Mai susține recurenta că acțiunea

în evacuare este inadmisibilă când este vorba de suprafețe de teren; atât timp

cât contractul de închiriere nu mai există, proprietarul are numai calea

acțiunii în revendicare.

O altă critică pe care

recurenta înțelege să o aducă deciziei curții de apel, este aceea privind

prelungirea tacită a contractului de închiriere prin acceptarea de către

proprietar a chiriei, situație în care nu putea cere evacuarea.

Pe de altă parte,

construcțiile executate nu au caracter provizoriu fiind realizate pe platforme

betonate cu grinzi, pereți și plafoane finisate cu gresie și marmură.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Prevederile art. 156 C.

proc. civ., stabilesc dreptul instanței de a acorda un singur termen pentru

lipsă de apărare, temeinic motivată, iar dacă refuză amânarea va amâna

pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Amânând pronunțarea până la

data de 12 aprilie 2007, instanța de apel a respectat prevederile legale

privind dreptul la apărare.

Principiul oralității

statuează asupra dezbaterilor verbale a pricinilor, fără însă a interzice, când

părțile lipsesc, judecata asupra actelor de la dosar.

Prin apelul declarat,

pârâta, fără a aduce noi dovezi, și-a manifestat aceeași atitudine (apărări și

excepții) pe care a avut-o și în fața instanței de fond, așa încât oralitatea

ca modalitate de verificare a legalității, temeiniciei și transparenței întregii

proceduri judiciare, nu-și mai regăsesc scopul, în condițiile în care partea

care o invocă a lipsit.

În privința

contradictorialității procesului civil, acesta constă în dreptul părților

aflate pe poziții cu interese contrare, de a propune și administra probe și de

a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează

dezlegarea pricinii.

Cererea adresată instanței

de apel nu a arătat alte situații de fapt sau de drept și nici nu a arătat alte

dovezi pe care aceasta se sprijină, pentru a considera insuficiente dezbaterile

fondului. Excepția de inadmisibilitate a acțiunii în evacuare este

inacceptabilă. Prevederile art. 1431 C. civ., stabilesc obligația locatarului

să restituie lucrul în starea în care l-a primit la sfârșitul locațiunii.

Singurul titlu pe care

chiriașul îl poate opune chiar și proprietarului este contractul de închiriere.

Dacă nu-și mai produce efectele din cauza ajungerii la termen sau anunțării

concediului contractului, locatarul nu devine decât un detentor precar

împotriva căruia este suficientă acțiunea în evacuare. Alternativa acțiunii în

revendicare, pentru compararea titlurilor pretinșilor proprietari, sau a

acțiunii în evacuare, împotriva uzurpatorului, o are însă numai reclamantul.

Nu subzistă nici critica,

contradictorie de altfel, întemeiată pe greșita interpretare a tacitei

relocațiuni. În condițiile în care contractul cu termen determinat s-a

prelungit tacit, prin folosința de către chiriaș a lucrului și primirea de

către proprietar a prețului intervine tacita relocațiune, care însă încetează

odată cu notificarea concediului [(art. 1436 alin. (2) C. civ)]. Reclamanta

prin adresa 2650 din 26 iulie 2006 a anunțat concediul contractului cu

obligația pârâtei de a restitui terenul „în starea corespunzătoare în care l-a

primit, adică liber”.

Indiferent de caracterul

definitiv sau provizoriu a construcțiilor edificate pe terenul închiriat,

obligația chiriașului era, conform art. 10 lit. e) din contract, să restituie

terenul liber, astfel încât în sarcina acestuia incumbă toate celelalte

îndatoriri privind eliberarea suprafeței de teren de 184,2 mp.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile 93/ com din

12 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC M.E. SRL Medgidia împotriva deciziei nr. 93 din 12 aprilie 2007 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios-administrativ

și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2008.