ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3608/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3608/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 11 mai 2006,

reclamantul I.G. a formulat contestație în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București, împotriva dispoziției nr. 5734 din 2 mai 2006 emisă de Primarului

General al Municipiului București, solicitând admiterea contestației, anularea

dispoziției contestate și obligarea la emiterea unei dispoziții de restituire

în natură a imobilului situat în București.

Prin dispoziția

Primarului General nr. 5734 din 2 mai 2006, s-a respins notificarea formulată

de reclamant, motivat de faptul că terenul pentru care se solicită restituirea

în natură este ocupat de elemente de sistematizare (alee beton și spațiu verde

amenajat) aferente P.C., primăria hotărând, totodată, să-i acorde măsuri

reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 3.163,00 mp situat

în București.

Contestatorul a

susținut că dispoziția este nelegală, întrucât prin memoriul tehnic întocmit de

ing. C.H.I. s-a identificat acest teren, iar din suprafața de 3.163 mp

solicitată spre restituire, s-a stabilit că este liberă de investiții o

suprafață de 3.160,47 mp, restul fiind ocupată de P.C., fost P.

Prin sentința civilă nr.

253 din 14 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă

a fost admisă contestația formulată de contestatorul I.G., s-a anulat

dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 5734 din 2 mai 2006

și s-a dispus restituirea în natură către contestator a terenului în suprafață

de 3.160,61 mp identificat în anexa 2 a raportului de expertiză efectuat în

cauză de expert B.C., marcat cu linia ce unește punctele 10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25,

teren situat în București.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că nu a fost contestată calitatea de persoană

îndreptățită a notificatorului contestator, prin care s-a dovedit că autorii

săi, I.F. și I.A., au cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 21171/1922 și prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 19979/1922,

terenul în suprafață totală de 3.163 mp situat în București, dreptul lor de

proprietate fiind înscris în Cartea Funciară potrivit procesului verbal din 25

august 1941, emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare din

București.

Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză de expert B.C., s-a reținut că imobilul în litigiu

este același cu cel care a făcut obiectul actelor menționate anterior, aspect

constatat și prin documentația topografică întocmită în vederea soluționării

notificării de către Primăria Municipiului București.

Din concluziile

raportului de expertiză, tribunalul a reținut că, în prezent, suprafața de

teren de 3.160, 61 mp identificată în anexa 1 la raportul de expertiză nu este

afectată, fiind o zonă cu stufăriș, iar în nota de reconstituire întocmită în

dosarul administrativ, s-a reținut că suprafața de 3.160 mp reprezintă spațiu

verde și este liber de construcții în aproprierea Palatului copiilor, iar

suprafața de 2.800 mp ce face parte din același imobil, este ocupată de

elemente de sistematizare aferente P.C. (alee beton și spațiu verde amenajat).

Împotriva sentinței

pronunțată de tribunal, a declarat apel Primăria Municipiului București prin

Primar General, criticând soluția pentru nelegalitate și netmeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de apel, Municipiul București prin Primarul General a arătat că în

mod greșit instanța de fond a anulat dispoziția nr. 5734/2006 și a obligat-o să

restituie în natură terenul în suprafață de 3.160,61 mp situată în București,

având în vedere că acest teren este afectat în totalitate de elementele de

sistematizare aferente Parcului copiilor, respectiv alee de beton și spațiu

verde amenajat.

Prin Decizia civilă nr.

611 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

admis apelul, sentința apelată a fost schimbată în tot și, pe fond, s-a respins

contestația formulată de contestator împotriva Dispoziției Primarului General

al Municipiului București nr. 5734 din 2 mai 2006, ca neîntemeiată.

În probațiune, în

apel, s-a încuviințat completarea raportului de expertiză efectuat la

Tribunalul București de către expert B.C., în sensul precizării dimensiunilor

laturilor și vecinătăților terenului, a obiectivelor care se află pe teren,

precum și cine are folosința acestui teren.

La 25 aprilie 2008,

expertul a depus completarea la raportul de expertiză, arătând că terenul se

învecinează la Nord cu un teren viran, din care s-au mai solicitat parcele de

către alți proprietari, și A.P., la Sud se învecinează cu teren viran, la Est

cu o alee betonată, iar la Vest cu teren viran și drum neasfaltat.

A mai precizat

expertul că pe acest teren se află doar stufăriș, el nefiind folosit de vreo

persoană fizică sau juridică.

La termenul din 11

iunie 2008, instanța a încuviințat o nouă expertiză tehnică la cererea

apelantei, pentru a se preciza dacă există vreun obiectiv de utilitate publică

și dacă terenul este traversat de rețele subterane de utilități.

Expertiza a fost

depusă la 9 iunie 2009 și a concluzionat că terenul situat în fosta str. S. nu

este ocupat de construcții sau rețele edilitare la suprafață, este situat

într-un loc mlăștinos și se află în apropierea pârtiei de schi și de P.C.

La acest raport, s-a

efectuat o completare cu privire la existența rețelelor subterane de utilități,

experții susținând că existența acestor rețele ar presupune ca la suprafață să

existe guri de canal sau aerisire.

Deși pe schița

întocmită de expert nu apare evidențiată nicio construcție și nicio rețea

edilitară în planul de amplasament și delimitare suprapus cu planul cadastral

și înici n planurile cadastrale și cel cu rețelele edilitare subterane depus de

Primăria Municipiului București, a reieșit în mod explicit că pe acest teren,

există construcții și rețele utilitare, incluzând și o parte din aleea de acces

spre P.C., împrejurări ce fac imposibilă restituirea în natură.

S-a apreciat

totodată, că această situație este confirmată și prin adresa din 12 octombrie 1999

a Direcției de Evidență imobiliară și Cadastrală din cadrul Primăriei

Municipiului București care arată că terenul reprezintă spațiu verde în incinta

împrejmuită a P.L.C. întabulat ca domeniu public de către Primăria Municipiului

București, fiind afectată parțial de rețele edilitare subterane (cabluri

electrice).

În termen legal,

împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, prevalându-se de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, recurentul a susținut că prin decizia recurată, instanța

în mod eronat a reținut ca pe terenul în litigiu exista construcții și rețele

utilitare.

Astfel cum reiese din

expertizele tehnice efectuate în cauză, un număr de cinci experți tehnici

desemnați de către instanțe, au stabilit că terenul nu este ocupat de

construcții sau alte rețele edilitare.

La momentul

pronunțării soluției instanța de apel a avut în vedere doar adresa din 12

octombrie 2009 emisă de Primăria Municipiului București, și, deși în decizia

recurată se face referire la un plan cu rețele edilitare, acest plan nu a fost

niciodată solicitat și nu a fost depus la dosarul cauzei de vreuna dintre

parti.

Or, instanța, în baza

rolului activ și în scopul aflării adevărului trebuia să solicite apelantei

planul de rețele edilitare, plan ce ar fi combătut cele cinci expertize tehnice

efectuate în cauză.

În aceste condiții,

susținerea apelantei Primăria Municipiului București ca sub terenul în cauză

există rețele edilitate este nedovedită.

Mai mult, terenul

solicitat este situat într-un loc mlăștinos, cu ierburi înalte specifice

acestor zone și, având în vedere solul descris în rapoartele de expertiză, ar

fi practic imposibil ca sub acest teren să existe rețele edilitare, și anume

cabluri electrice.

Recurentul mai

învederează că un alt aspect pe care instanța l-a interpretat greșit este acela

ca terenul solicitat în suprafața de 3.163 mp se află situat în incinta P.C.

După cum rezultă din

raportul de expertiză tehnică efectuat, din suprafața totală de 3.163 mp, doar

o suprafață de 3 mp este amplasată în incinta P.L.C., restul terenului în

suprafață de 3.160 mp este situat în exteriorul împrejmuirii P.L.C.

Prin urmare, pentru o

suprafață de doar 3 mp ce sunt situați în incinta P.L.C., instanța a considerat

ca este imposibilă restituirea în natură a întregului teren.

Așadar, în mod greșit

s-a reținut de către instanță faptul ca terenul în cauză reprezintă spațiu

verde în incinta împrejmuită a P.L.C. întabulat ca domeniu public de către

Primăria Municipiului București; însă, adresa din 12 octombrie 2009 ce a stat

la baza acestei decizii, nu face dovada ca terenul pe care recurentul l-a

solicitat face parte din domeniul public al Primăriei Municipiului București.

Pârâta cauzei ar fi

trebuit să dovedească faptul că a întabulat terenul în suprafață de 3.160 mp în

domeniul public al Primăriei prin depunerea la dosar a unui extras de carte

funciară care să ateste această împrejurare; pe de altă parte și în ipoteza în

care s-ar fi dovedit această împrejurare, aceasta, era irelevantă în contextul

Legii nr. 10/2001 care nu împiedică restituirea în natură pentru acest motiv,

sens în care se citează jurisprudența Înaltei Curți.

Intimatul reclamant

nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs, iar recurentului, Înalta Curte

i-a încuviințat proba cu înscrisuri, sens în care a fost depus la dosar planul

topografic cu rețelele edilitare pentru adresa din str. S. sector 4, ediția

1991, eliberat de Primăria Muncipiului București, Direcția Patrimoniu,

Serviciul Cadastru.

Recursul formulat

este fondat, potrivit celor ce succed.

Analizând materialul

probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs

și, verificând, în baza acestora, decizia atacată, Înalta Curte constată că

instanța de apel s-a pronunțat pe baza unei situații de fapt incomplet

stabilite, ceea ce, la acest moment, face imposibilă exercitarea controlului de

legalitate de instanța de recurs și determină incidența dispozițiilor art. 314 C.

proc. civ., impunând soluția casării cu trimitere spre rejudecarea apelului.

Astfel, prin

contestația formulată, reclamantul a susținut că în mod nelegal pârâtul a emis

dispoziția nr. 5734 din 2 mai 2006 cu propunerea de măsuri reparatorii prin

echivalent și a respins cererea de restituire în natură a terenului în

suprafață de 3.163 mp situat în București, sector 4.

Acest teren a fost

preluat în mod abuziv de stat de la autorii săi, prin Decretul de expropriere nr.

83/1989 pentru realizarea obiectivului de investiții „Parc în zona centrului de

cultură și educație socialistă a copiilor și pionierilor” (fila 32 fond), fiind

expropriat în str. S. (în sensul că exproprierea dispusă pe nr. 64 a inclus nr.

62-64), sector 4, iar întregul teren astfel preluat, a avut o suprafață de

5.960 mp (fila 25 dosar fond).

Motivul respingerii

restituirii în natură reținut prin dispoziția contestată, a fost acela că

terenul este ocupat de elemente de sistematizare aferente P.C. (alee beton și

spațiu verde amenajat), cee ce se constituie într-un impediment legal la măsura

prioritară a restituirii în natură, astfel cum prevede art. 11 alin. (3) cu

ref. la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prima instanță,

pentru verificarea temeniciei și legalității dispoziției contestate, a dispus,

pe lângă celelalte probe administrate, și efectuarea unei exertize topo ale

cărei concluzii au stabilit că terenul în litigiu se află lângă P.C., este în

suprafață de 3.160 mp și nu este afectat de parc, fiind o zonă de stufăriș.

În apel, prin

încheierea de ședință din 11 iunie 2008 s-a încuviințat efectuarea unei noi

expertize, dispunându-se ca aceasta să fie efectuată de 3 experți, cu

stabilirea următoarelor obiective: identificarea exactă a terenului, stabilirea

vecinătăților și a dimensiunilor laturilor, dar și să se verifice dacă există

rețele subterane de utilități pe terenul solicitat.

Cel din urmă obiectiv

a fost corect stabilit în raport de dispozițiile art. 10.3 din H.G. 250/2007 care

prevăd:

„În toate cazurile

entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a

dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și

totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței

acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a

unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și

utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze,

petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.”

Raportul de expertiză

efectuat în apel (fila 94 dosar), conchide că terenul solicitat în cauză nu

este ocupat de construcții sau alte rețele edilitare la suprafață; că terenul

se află într-un loc mlăștinos cu ierburi înalte specifice acestor zone și este

plasat în apropierea pârtiei de schi amenajată iarna de Primărie și de P.C.

Înalta Curte constată

însă că aceste concluzii (în sensul că terenul solicitat nu este în incinta P.C.)

nu sunt susținute însă și de anexa 4 a acestui raport de expertiză.

Pe de altă parte,

instanța de apel a solicitat acelorași experți, să stabilescă dacă pe acest

teren există rețele subterane de utilități; experții au răspuns la data de 28

octombrie 2009 (în absența planurilor cu aliniamentul rețelelor edilitare) în

cuprinsul completării de la fila 56 dosar, în sensul că, întrucât nu există

guri de canal sau de aerisire la suprafață, este de presupus că nu există

rețele edilitare pe terenul solicitat la restituire de reclamant.

Contrar susținerilor

recurentului, se constată că, ulterior depunerii la dosar a acestei completări

la raportul de expertiză, pârâtul a exhibat planul rețelelor edilitare

subterane emis de Direcția de Evidență Imobiliară Cadastrală din cadrul PMB

(fila 119 dosar apel), un asemenea înscris fiind depus și în recurs – fila 16

(plan topo cu rețelele edilitare) emis de Direcția Patrimoniu din cadrul PMB.

Pe de altă parte, se

constată că la fila 121 dosar apel, Primăria Municipiului București (Direcția

Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană) a comunicat instanței

că în prezent, fostul amplasament cu adresa poștală din str. S., este inclus în

amplasamentul P.L.C. cu adresa poștală din sector 4, București.

Nu în ultimul rând,

la fila 118 dosar apel se regăsește adresa din 12 octombrie 2009 eliberată de

PMB - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană prin

care se atestă că „suprafața de teren de 3.160,61 mp identificată de expert ca

fost pe str. S. reprezintă spațiu verde în incinta împrejmuită a P.L.C. –

întabulat ca domeniu public de PMB și este afectată parțial de rețele edilitare

subterane (electric), conform planului de rețele din arhiva noastră”; acesta a

fost anexat la fila 119 dosar.

Pe baza acestor probe

contradictorii, instanța de apel a reținut că existența unor rețele edilitare

subterane (cabluri electrice) pe terenul în litigiu, sens în care a fost

invocată adresa la care s-a făcut anterior referire, face imposibilă măsura

restituirii în natură, motiv pentru care a admis apelul Municipiului București,

schimbând în tot sentința, iar pe fond, s-a dispus respingerea constestației ca

neîntemeiată; nu s-a indicat niciun temei de drept și nici nu s-a argumentat

înlăturarea concluziilor expertizei, de vreme ce prin decizia recurată s-a

reținut contrariul celor relevate de experți în cuprinsul lucrării.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că instanța de apel a pronunțat o decizie fără exercitarea

rolului activ în direcția lămuririi tuturor împrejurărilor relevante ale

cauzei, obligație de care era ținută în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

și fără a stabili în mod convingător că regula resitutirii în natură încrisă cu

valoarea de principiu în Legea nr. 10/2001 (art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1),

etc.) se impune a fi înlăturată (în tot sau în parte) și, ca atare, propunerea

de despăgubiri conținută de dispoziția contestată este legală și temeinică.

Potrivit celor

arătate, se constată că instanța de apel nu a dispus administrarea probelor

într-o ordine utilă lămuririi împrejurărilor cauzei și nici nu a remediat

această deficiență.

Astfel, în

verificarea obiectivului – stabilirea eventualei existențe pe terenul în

litigiu a unor rețele edilitare subterane (care pot fi electrice, de canalizare,

gaze, petrol, etc.) – era necesar să se pună în sarcina pârâtului depunerea

înscrisurilor relevante din acest punct de vedere (planurile acestor rețele),

situație în care experții ar fi avut la dispoziție informații utile pentru

formularea unui răspuns documentat și convingător la acest obiectiv, iar pe de

altă parte, atunci când acestea au fost depuse fie numai și parțial (precum

înscrisul de la fila 119 dosar apel), instanța nu a solicitat punctul de vedere

al experților în raport de acest înscris.

Totodată, astfel cum

corect susține recurentul prin motivele de recurs, instanța de apel nu a

solicitat pârâtului dovedirea susținerilor sale cu privire la întabularea

acestui teren în favoarea sa, susținere făcută de pârât, de asemenea, în

cuprinsul adresei de la fila 118 dosar apel și care ar fi putut oferi

informații utile cu privire la individualizarea terenului, întrucât întabularea

este însoțită, în mod necesar, de o documenație cadastrală.

Înalta Curte constată

că eventuala apartenență (totală sau parțială) a terenului la domeniul public

al Muncipiului București nu constituie impedimentul la măsura restituirii în

natură, cum corect susține și recurentul, întrucât legea specială nu prevede o

atare indisponibilitate care să înlăture respectarea prevalenței restituirii în

natură, ci, pentru evaluarea posibilității restituirii, trebuie observate în

integralitatea lor dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 și impedimentele

acolo reglementate, terenul fiind preluat de la autorii reclamantului prin

expropriere, așa cum s-a arătat.

Înalta Curte constată

că nici chestiunea amplasamentului terenului în litigiu nu este pe deplin

lămurită, respectiv, dacă acesta se află total sau parțial în incinta parcului,

deoarece deși experții afirmă că acesta este în apropierea parcului iar nu în

incinta lui, din anexa 4 la raportul de expertiză (fila 99 apel) se poate

stabili contrariul, pentru o porțiune imprtantă din teren; pe de altă parte,

pârâtul a susținut că terenul este inclus în aria P.L.C.

Afectarea unei

porțiuni din teren sau a întregii suprafețe P.L.C. și existența unor rețele

edilitare subterane constituie două chestiuni distincte, fiecare dintre ele

fiind impedimente diferite, individuale, la măsura restituirii în natură

(totale sau parțiale), potrivit art. 11 alin. (3) cu ref. la art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, dar și având în vedere explicitarea acestor texte prin

dispozițiile art. 10.3 din H.G. 250/2007 care mai prevăd, pe lângă cele deja

citate: „Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și

rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice,

respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi

nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.),

dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul

blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.”

În rejudecare,

instanța de apel va dispune orice alte probe va găsi utile pentru edificarea

asupra acestor aspecte și a căror necesitate ar putea rezulta din dezbateri.

În concluzie, față de

cele arătate, Înalta Curte constată că motivele de recurs dezvoltate de

recurentul reclamant și găsite a fi întemeiate, sunt susceptibile de încadrare

în dispozțiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu numai în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Drept urmare, în baza

art. 312 alin. (1) și (3) cu ref. la art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei pentru

rejudecarea apelului aceleiași instanțe, date fiind prevederile art. 314 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat reclamantul I.G., împotriva Deciziei nr. 611 din 25 noiembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 mai 2011.