ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5852/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 448 din 1 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.A.L., în contradictoriu cu pârâții I.P., I.N. și D.R., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta D.A.L., ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta a trăit o relație de concubinaj cu numitul D.l.V., autorul pârâtei, locuind și gospodărind împreună, începând cu luna ianuarie 1996 și până în 04 noiembrie 2006, când acesta a decedat, dar că nu a făcut nici dovada contribuției sale efective la dobândirea bunurilor succesorale și nici a suportării din venituri proprii a cheltuielilor de înmormântare.

Astfel, Tribunalul a constatat că apartamentul nr. a din strada Z.N. a fost dobândit de defunct (care ulterior a încheiat și o promisiune de vânzare-cumpărare pentru acesta cu numiții P.Ș. și P.F., care i-au achitat un avans de 5.000 euro, din prețul de 29.000 euro convenit). În contractul de vânzare-cumpărare s-a menționat încasarea de către vânzătoare a prețului de 168.000 ROL (nefacându-se vreo dovadă că ar fi vorba de un preț simulat), iar în perioada dobândirii apartamentului (12 septembrie 1999) reclamanta avea un salariu modic, în timp ce afacerile defunctului „mergeau", potrivit chiar susținerilor reclamantei și ale martorilor B.D., Z.R. și D.D., care au arătat că situația firmelor defunctului s-a deteriorat abia după 2001-2002.

Tot astfel, Tribunalul București a reținut că apartamentul nr. p din strada P.N., a fost dobândit prin moștenire de defunct la data de 14 martie 2001, achitat fiind anterior de testatoarea D.L., cel mai probabil cu împrumutul de la defunct. În lipsa unor dovezi contrare celor consemnate în înscrisurile de mai sus, garantarea și de către reclamantă a cumpărătoarei D.L., după ce aceasta primise împrumutul de la defunct nu echivalează în niciun caz cu plata efectivă a restului de preț sau cu dovada contribuției reclamantei la aceasta. Tribunalul București a reținut, de asemenea, că și celelalte bunuri imobile la care face referire reclamanta, respectiv, cotele-părți din terenul din Chitila și garajele, dar și drepturile succesorale asupra apartamentelor c și d din strada C., cu terenul aferent, care au constituit sediul SC C.V.

SRL, au fost dobândite anterior anului 2001 de către defunct, rară a se putea stabili vreo legătură între dobândirea acestor bunuri și o eventuală contribuție a reclamantei, cu atât mai mult cu cât, din carnetul de muncă al reclamantei reiese că în acea perioadă aceasta obținea venituri salariale modice, în timp ce defunctul desfășura activitate comercială, obținând pentru sumele de bani relativ mici împrumutate, în regim de amanet, executarea silită a unor imobile cu mult mai valoroase, de unele dintre acestea dispunând ulterior prin vânzare sau prin promisiuni de vânzare cu încasarea unor avansuri, astfel cum rezultă, atât din sentințele și contractele depuse la dosar, cât și din depoziția martorului D.D., propus chiar de reclamantă (rudă apropiată a defunctului și persoana care se ocupa de recuperarea sumelor de la datornici).

În plus, până în anul 2001, reclamanta a fost căsătorită, prezumându-se că veniturile sale au constituit bunuri comune cu fostul sot, existența unor economii personale anterioare concubinajului nu a fost dovedită, iar împrumuturile acordate de părinții reclamantei defunctului, pentru derularea afacerilor firmelor acestuia, nu pot fi reținute ca și contribuție la dobândirea de bunuri, respectiv, ca temei al dreptului de creanță pretins de reclamantă. Referitor la autoturismele marca D.B. și R.C., Tribunalul București a constatat, din înscrisuri, că ambele autovehicule au fost dobândite în anul 1998 și 1999 de către SC C.V. SRL, persoană juridică cu patrimoniu propriu, distinct de cel al defunctului, nefăcându-se vreo dovadă că, până la introducerea acțiunii, acest patrimoniu ar fi fost lichidat, iar bunurile ar fi fost dobândite de către pârâtă în calitatea sa de moștenitoare a defunctului.

Tribunalul București a mai stabilit că reclamanta nu a făcut nici dovada contribuției sale la îmbunătățirile aduse apartamentului nr. p, constând în montarea unui hidrofor, precum și a gresiei și faianței pe hol, baie și bucătărie. În ceea ce privește centrala termică pe gaz, cumpărată de către reclamantă, cu prețul de 1.916,42 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare pe credit din 24 februarie 2005, Tribunalul București a constatat că nu s-a făcut dovada că aceasta a constituit o cheltuială necesară și utilă, iar în măsura în care se prezumă că este vorba de o cheltuială voluptorie, pentru sporirea confortului propriu, reclamanta poate să solicite ridicarea efectivă a acesteia, care se poate realiza cu ușurință, fără deteriorări ale imobilului sau ale aparatului.

Referitor la bunurile mobile (mobilier și aparatură), reclamanta nu a făcut dovada că, la data achiziționării acestora de către defunct, aceasta ar fi avut vreo contribuție sau că defunctul ar fi fost lipsit de mijloace materiale, în timp ce martorii audiați în cauză au declarat că o parte din mobilier a fost realizat de tatăl defunctului pentru acesta și că bunurile aflate în apartamentul nr. p le-au văzut și în locuințele anterioare ale defunctului. Cât privește creanțele pretinse de reclamantă, provenite din hotărâri judecătorești, acestea au fost stabilite în favoarea defunctului sau a SC C.V. SRL, în cadrul unor procese de executare silită vizând recuperarea de împrumuturi sau executarea unor garanții ale unor împrumuturi acordate de defunct sau de SC C.V.

SRL, astfel că pretențiile reclamantei de „contribuție" sunt vădit nefondate. În ceea ce privește cheltuielile făcute cu înmormântarea defunctului, Tribunalul a reținut că, atât reclamanta, în cuprinsul acțiunii, cât și martorul D.D., propus de ea, au arătat că aceste cheltuieli au fost suportate din sume obținute prin amanetarea bijuteriilor defunctului, și nu din sume personale ale reclamantei. Susținerile martorului D.D., în sensul că reclamanta ar mai fi împrumutat în plus suma de 2.000 RON, tot pentru înmormântare, nu a putut fi reținută, în condițiile în care nu se coroborează cu alte probe, iar reclamanta însăși a pretins cheltuieli de doar 800 RON.

S-a constatat irelevantă, sub aspectul obligației de restituire a cheltuielilor de înmormântare, împrejurarea că reclamanta a optat pentru înhumarea defunctului în cripta familiei sale, în condițiile în care cunoștea că există posibilitatea de a concesiona un loc de veci de la Administrația cimitirelor, dacă defunctul nu avea un loc de veci în proprietate. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta B.A.L., arătând că din momentul începerii relației de concubinaj și până la începerea unei afaceri în cadrul unei societăți comerciale, a existat o perioadă în care defunctul nu a realizat nici un venit, fiind susținut de reclamantă și părinții acesteia, situație dovedită cu contractele de împrumut depuse la dosarul cauzei, respectiv, 22.900 dolari SUA și 6.200 RON, sume puse la dispoziție defunctului de tatăl reclamantei; 470 RON, puși la dispoziția defunctului de mama reclamantei; 3.900 RON, puși la dispoziția defunctului de însăși reclamanta.

Reclamanta a mai arătat că, în perioada concubinajului său cu D.I.V. a fost singura care a avut permanent venituri, din salarii, ajutor de șomaj, într-o scurtă perioadă, la acestea adăugându-se importante sume în valută (45.999 dolari SUA + 3.780,95 dolari SUA) realizate din colaborări cu firme străine, precum și creanțele contractate de aceasta, întrucât concubinul sau nu putea prezenta băncilor creditoare garanțiile cerute. Sumele obținute din acordarea creditelor au fost folosite pentru acoperirea unor datorii ale defunctului sau, în unele cazuri, a unor datorii comune, dar rambursarea lor nu s-a făcut în totalitate până în momentul decesului concubinului, rămânând în continuare datoria sa exclusivă.

O contribuție concretă a avut la dobândirea de către ruda defunctului, D.L., a apartamentului din strada P.N. nr. e, testat de aceasta concubinului său. Cu privire la bunurile dobândite în timpul concubinajului, în perioada ianuarie 1996 - noiembrie 2006 (perioada concubinajului), menționează faptul că s-au dobândit următoarele bunuri: - bunuri imobile: un apartamentul nr. a situat în București, strada Z.N., din valoarea căruia, la data decesului concubinului său mai urma să se încaseze suma de 24.000 euro; un teren însumând 375 m.p., situat în comuna C., teren dobândit prin cumpărarea a 4 terenuri în suprafețe cuprinse între 150 m.p. și 75 m.p., toate actele de vânzare-cumpărare fiind întocmite în anul 1998; un teren în suprafață de 413,34 m.p., situat în strada C., dobândit în anul 1999; o construcție situată pe terenul din strada C.; două garaje, unul situat în zona Gării de Nord, altul pe strada G.N.; apartamentul nr. p din București, strada P.N.

Deși acest apartament este dobândit de defunctul D.I.V. prin moștenire de la D.L., cumpărarea apartamentului și plata ratelor s-au făcut cu bani comuni ai reclamantei și ai concubinului său. - bunuri mobile: cele două autoturisme menționate în acțiunea care a învestit instanța; obiectele de mobilier menționate în aceeași acțiune; aparatura menționată în acțiune; bunurile sub formă de creanțe menționate tot în acțiune. Despre unele din aceste bunuri, se face vorbire în sentința fondului, de regulă, la modul general. Despre cele mai multe, nu se face nici o referire în considerentele hotărârii. Valorile bunurilor nu sunt însă neglijabile: cele mobile însumează, în raport de moneda în care au fost achiziționate, 25.916,42 euro + 6.915 dolari SUA + 324.000 RON; automobilele însumează 23.500 RON; mobilierul valorează 18.450 RON; aparatura valorează 8.000 RON; creanțele valorează 37.965 dolari SUA + 20.499,85 RON.

A aprecia că toate aceste bunuri sunt dobândite doar cu contribuția defunctului D.I.V., nu constituie doar o greșeală de judecată, ci și o evidentă lipsă de obiectivitate, fiind de neconceput ca într-un concubinaj care a durat mai bine de 10 ani, perioadă în care s-au dobândit numeroase și valoroase bunuri, concubina să nu fi avut absolut nici o contribuție, meritul dobândirii tuturor bunurilor fiind exclusiv al concubinului.

Referitor la cheltuielile de înmormântare, arată că, chiar pârâta, la întrebările 8 și 9 din interogatoriu, recunoaște că nu a contribuit cu nimic la cheltuielile impuse de înmormântarea bunicului său și este de acord să-i plătească reclamantei suma solicitată prin acțiune, că în mod greșit s-a reținut că aceste cheltuieli au fost suportate din sumele dobândite din amanetarea bijuteriilor defunctului și nu din sume personale ale reclamantei și că în afara banilor obținuți din amanetarea bijuteriilor, a mai cheltuit, din bani împrumutați de la colegi, modesta sumă de 800 RON, pe care judecătorul fondului a considerat că este în spiritul ideii de dreptate și justiție, să nu o oblige pe pârâtă să i-o restituie.

Intimata-pârătă D.A.L. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului, pentru motivele dezvoltate pe larg în actul procedural arătat. Prin decizia civilă nr. 100 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a contravalorii centralei termice achiziționate în baza contractului de vânzare-cumpărare pe credit cu plata în rate lunare, din 24 februarie 2005; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada contribuției sale efective la dobândirea bunurilor succesorale, prezumția proprietății devălmașe aplicându-se soților, în baza art. 30 C. fam., reluând, sub acest aspect, considerentele instanței de fond.

Referitor la centrala termică pe gaz, cumpărată de către reclamantă, în baza contractului de vânzare-cumpărare pe credit cu plata în rate lunare din 24 februarie 2005, cu prețul de 1.916,42 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare pe credit din 24 februarie 2005, instanța de apel a reținut că, cheltuielile voluptorii constituie sume de bani sau muncă, învestite de către posesorul unui lucru pentru a-și satisface plăcerea lui personală și care nu măresc valoarea lucrului. Proprietarul nu poate fi obligat să restituie aceste cheltuieli indiferent dacă posesorul care le-a efectuat a fost de bună-credință sau de rea-credință. Cheltuielile utile reprezintă suma de bani sau muncă, învestite de către posesorul unui lucru în scopul ameliorării stării materiale a acestuia și care, deși nu sunt necesare, sporesc valoarea lucrului.

Proprietarul este obligat să restituie atât posesorului de bună-credință, cât și celui de rea-credință cheltuielile acestea, dacă au creat un spor de valoare a lucrului, evaluat în momentul restituirii acestuia de către posesor. Nu se poate constata că acele cheltuieli, efectuate pentru achiziționarea unei centrale termice pe gaz, au un caracter voluptoriu urmărind înfrumusețarea bunului, pentru plăcerea reclamantei. O astfel de interpretare este netemeinică, cheltuiala fiind, fără îndoială, una utilă, care sporește valoarea bunului în care s-a încorporat. Referitor la cheltuielile de înmormântare, instanța de apel a constatat că Tribunalul București a reținut temeinic faptul că, atât reclamanta, în cuprinsul acțiunii, cât și martorul D.D., au arătat că aceste cheltuieli au fost suportate din bunurile succesiunii (sume obținute prin amanetarea bijuteriilor defunctului), și nu din sume personale ale reclamantei.

Nici faptul că reclamanta ar mai fi împrumutat în plus suma de 2.000 RON, pentru înmormântare, nu a putut fi reținut, declarația martorului D.D. necoroborându-se cu alte probe. Faptul că intimata s-a arătat dispusă să-i plătească reclamantei pretinsele cheltuieli realizate de aceasta cu înmormântarea defunctului nu echivalează cu o recunoaștere a efectuării cheltuielilor, ci reprezintă doar o consecință potențială a dovedirii de către reclamantă a pretențiilor invocate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Referitor la calitatea procesuală pasivă a intimatei-pârâte, aceasta a fost stabilită de prima instanță, pe baza tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, care atestă că este moștenitoarea defunctului D.I.V., în situația în care, prin mai multe hotărâri judecătorești au fost anulate certificatele de moștenitori ale rudelor defunctului (mama sa, I.P., fratele său, I.N.

și sora sa, D.R.). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.A.L., formulând următoarele critici: I. În mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada contribuției sale efective la dobândirea bunurilor succesorale. În acest sens, recurenta-reclamantă că în urma perioadei îndelungate de concubinaj cu defunctul a avut venituri permanente, susținând activitatea comercială a acestuia atât din venituri proprii, cât și din bani provenind de la părinții reclamantei; că la data achiziționării apartamentului din strada Z.N. nr. d, reclamanta avea un salariu substanțial în valută, aceasta contribuind la achiziționarea imobilului; că l-a girat pe defunct în achiziționarea apartamentului nr. p situat în strada P.N., dobândit de la D.L.; că împrejurarea că promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată de defunct cu numiții P.Ș.

și F. nu este de natură a lipsi de temei legal pretențiile reclamantei, pretenții care au vizat drepturile de creanță, iar nu dreptul de proprietate; că sumele de bani acordate cu titlu de împrumut de către defunct și nerestituite au avut ca suport inclusiv sume de bani provenind de la reclamantă și părinții acesteia; că promisiunile de vânzare-cumpărare încheiate de către defunct cu proprietarii imobilelor situate în București strada H.B. și Bulevardul R.M. nu s-au finalizat, bunurile neintrând în proprietatea acestuia, dar au determinat obținerea unor drepturi de creanță ca urmare a acțiunii promovate de către reclamantă; că dovada contribuției reclamantei la dobândirea hidroforului aferent apartamentului din strada P.N.

a fost dovedită cu actul de dobândire al acestuia depus la dosarul cauzei. În cadrul acestei critici, recurenta-reclamantă a mai arătat că în mod greșit instanțele anterioare au reținut că a fost căsătorită până în anul 2001, diminuând astfel, în mod nejustificat perioada concubinajului, în condițiile în care aceasta a depus la dosarul cauzei hotărârea de divorț din care rezultă că nu mai era căsătorită din anul 1995. II. În mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta nu a contribuit la cheltuielile de înmormântare, acestea fiind suportate din bunurile defunctului, în condițiile în care în urma amanetării bijuteriilor acestuia s-a obținut o sumă modică de 2.000 RON, ce nu putea acoperi cheltuielile de înmormântare, iar moștenitorii nu au contribui în vreun fel la funeralii.

III. În mod greșit instanța de apel a reținut că intimata-pârâtă D.A.L. are calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta fiind nepoata de fiu predecedat al defunctului, care își pierduse calitatea de moștenitoare a acestuia ca urmare a înfierii ei după decesul tatălui său, de către următorul soț al mamei sale. Recursul este nul, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. În cererea de recurs nu se arată care sunt, în concret, aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci recurenta-reclamantă arată că este nemulțumită de rezultatul probatoriilor administrate cu prilejul judecării cauzei în fond și apel, despre care arată că au fost interpretate contrar situației de fapt deduse judecății.

Aspectele legate de aportul reclamantei la dobândirea bunurilor succesorale, de cuantumul acestuia și perioada de timp în care el s-a realizat, de modalitatea în care a contribuit sau nu la cheltuielile de înmormântare, reprezintă chestiuni de fapt a căror dezlegare, pe baza probelor administrate, revine instanțelor de fond și apel, neputând fi puse în discuție în recurs, cale de atac în care se verifică exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legale incidente. Problema calității procesuale pasive a intimatei-pârâte D.A.L. este criticată în recurs tot prin raportare la probele administrate, neputând fi analizată în prezenta cale de atac din această perspectivă.

Rezultă în mod evident, că aspectele pe care recurenta-reclamantă le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează exclusiv stări de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză și modalitatea în care aceste probatorii au fost evaluate de către instanța de judecată, ceea ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar chestiuni ce țin de nelegalitatea hotărârilor pronunțate. Astfel, susținerile recurentei-reclamante nu se circumscriu cazului de casare indicat de mandatarul acesteia în ședința publică din 1 octombrie 2012, respectiv, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, ci chestiuni de fapt care repun în discuție probele administrate.

Recurenta-reclamantă nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, ci se limitează la a enumera și critica rezultatul probatoriilor efectuate în cauză și a interpretărilor date de instanțele anterioare acestora, or, cazul de casare prevăzut de pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta B.A.L. împotriva deciziei nr. 100 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2012.