ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5852/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5852/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 448 din 1 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a respins excepția prescripției dreptului

material la acțiune, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.A.L., în contradictoriu

cu pârâții I.P., I.N. și D.R., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta D.A.L., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta

a trăit o relație de concubinaj cu numitul D.l.V., autorul pârâtei, locuind și gospodărind

împreună, începând cu luna ianuarie 1996 și până în 04 noiembrie 2006, când acesta

a decedat, dar că nu a făcut nici dovada contribuției sale efective la dobândirea

bunurilor succesorale și nici a suportării din venituri proprii a cheltuielilor

de înmormântare.

Astfel, Tribunalul a constatat că apartamentul nr. a din

strada Z.N. a fost dobândit de defunct (care ulterior a încheiat și o promisiune

de vânzare-cumpărare pentru acesta cu numiții P.Ș. și P.F., care i-au achitat un

avans de 5.000 euro, din prețul de 29.000 euro convenit).

În contractul de vânzare-cumpărare s-a menționat încasarea

de către vânzătoare a prețului de 168.000 ROL (nefacându-se vreo dovadă că ar fi

vorba de un preț simulat), iar în perioada dobândirii apartamentului (12

septembrie 1999) reclamanta avea un salariu modic, în timp ce afacerile defunctului

„mergeau", potrivit chiar susținerilor reclamantei și ale martorilor B.D.,

Z.R. și D.D., care au arătat că situația firmelor defunctului s-a deteriorat abia

după 2001-2002.

Tot astfel, Tribunalul București a reținut că apartamentul

nr. p din strada P.N., a fost dobândit prin moștenire de defunct la data de 14

martie 2001, achitat fiind anterior de testatoarea D.L., cel mai probabil cu împrumutul

de la defunct.

În lipsa unor dovezi contrare celor consemnate în înscrisurile

de mai sus, garantarea și de către reclamantă a cumpărătoarei D.L., după ce aceasta

primise împrumutul de la defunct nu echivalează în niciun caz cu plata efectivă

a restului de preț sau cu dovada contribuției reclamantei la aceasta.

Tribunalul București a reținut, de asemenea, că și celelalte

bunuri imobile la care face referire reclamanta, respectiv, cotele-părți din terenul

din Chitila și garajele, dar și drepturile succesorale asupra apartamentelor c și

d din strada C., cu terenul aferent, care au constituit sediul SC C.V. SRL, au fost

dobândite anterior anului 2001 de către defunct, rară a se putea stabili vreo legătură

între dobândirea acestor bunuri și o eventuală contribuție a reclamantei, cu atât

mai mult cu cât, din carnetul de muncă al reclamantei reiese că în acea perioadă

aceasta obținea venituri salariale modice, în timp ce defunctul desfășura activitate

comercială, obținând pentru sumele de bani relativ mici împrumutate, în regim de

amanet, executarea silită a unor imobile cu mult mai valoroase, de unele dintre

acestea dispunând ulterior prin vânzare sau prin promisiuni de vânzare cu încasarea

unor avansuri, astfel cum rezultă, atât din sentințele și contractele depuse la

dosar, cât și din depoziția martorului D.D., propus chiar de reclamantă (rudă apropiată

a defunctului și persoana care se ocupa de recuperarea sumelor de la datornici).

În plus, până în anul 2001, reclamanta a fost căsătorită,

prezumându-se că veniturile sale au constituit bunuri comune cu fostul sot, existența

unor economii personale anterioare concubinajului nu a fost dovedită, iar împrumuturile

acordate de părinții reclamantei defunctului, pentru derularea afacerilor firmelor

acestuia, nu pot fi reținute ca și contribuție la dobândirea de bunuri, respectiv,

ca temei al dreptului de creanță pretins de reclamantă.

Referitor la autoturismele marca D.B. și R.C., Tribunalul

București a constatat, din înscrisuri, că ambele autovehicule au fost dobândite

în anul 1998 și 1999 de către SC C.V. SRL, persoană juridică cu patrimoniu propriu,

distinct de cel al defunctului, nefăcându-se vreo dovadă că, până la introducerea

acțiunii, acest patrimoniu ar fi fost lichidat, iar bunurile ar fi fost dobândite

de către pârâtă în calitatea sa de moștenitoare a defunctului.

Tribunalul București a mai stabilit că reclamanta nu a

făcut nici dovada contribuției sale la îmbunătățirile aduse apartamentului nr. p,

constând în montarea unui hidrofor, precum și a gresiei și faianței pe hol, baie

și bucătărie.

În ceea ce privește centrala termică pe gaz, cumpărată

de către reclamantă, cu prețul de 1.916,42 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare

pe credit din 24 februarie 2005, Tribunalul București a constatat că nu s-a făcut

dovada că aceasta a constituit o cheltuială necesară și utilă, iar în măsura în

care se prezumă că este vorba de o cheltuială voluptorie, pentru sporirea confortului

propriu, reclamanta poate să solicite ridicarea efectivă a acesteia, care se poate

realiza cu ușurință, fără deteriorări ale imobilului sau ale aparatului.

Referitor la bunurile mobile (mobilier și aparatură),

reclamanta nu a făcut dovada că, la data achiziționării acestora de către defunct,

aceasta ar fi avut vreo contribuție sau că defunctul ar fi fost lipsit de mijloace

materiale, în timp ce martorii audiați în cauză au declarat că o parte din mobilier

a fost realizat de tatăl defunctului pentru acesta și că bunurile aflate în apartamentul

nr. p le-au văzut și în locuințele anterioare ale defunctului.

Cât privește creanțele pretinse de reclamantă, provenite

din hotărâri judecătorești, acestea au fost stabilite în favoarea defunctului sau

a SC C.V. SRL, în cadrul unor procese de executare silită vizând recuperarea de

împrumuturi sau executarea unor garanții ale unor împrumuturi acordate de defunct

sau de SC C.V. SRL, astfel că pretențiile reclamantei de „contribuție" sunt

vădit nefondate.

În ceea ce privește cheltuielile făcute cu înmormântarea

defunctului, Tribunalul a reținut că, atât reclamanta, în cuprinsul acțiunii, cât

și martorul D.D., propus de ea, au arătat că aceste cheltuieli au fost suportate

din sume obținute prin amanetarea bijuteriilor defunctului, și nu din sume personale

ale reclamantei.

Susținerile martorului D.D., în sensul că reclamanta ar

mai fi împrumutat în plus suma de 2.000 RON, tot pentru înmormântare, nu a putut

fi reținută, în condițiile în care nu se coroborează cu alte probe, iar reclamanta

însăși a pretins cheltuieli de doar 800 RON.

S-a constatat irelevantă, sub aspectul obligației de restituire

a cheltuielilor de înmormântare, împrejurarea că reclamanta a optat pentru înhumarea

defunctului în cripta familiei sale, în condițiile în care cunoștea că există posibilitatea

de a concesiona un loc de veci de la Administrația cimitirelor, dacă defunctul nu

avea un loc de veci în proprietate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta

B.A.L.,

arătând că din momentul începerii

relației de concubinaj și până la începerea unei afaceri în cadrul unei societăți

comerciale, a existat o perioadă în care defunctul nu a realizat nici un venit,

fiind susținut de reclamantă și părinții acesteia, situație dovedită cu contractele

de împrumut depuse la dosarul cauzei, respectiv, 22.900 dolari SUA și 6.200 RON,

sume puse la dispoziție defunctului de tatăl reclamantei; 470 RON, puși la dispoziția

defunctului de mama reclamantei; 3.900 RON, puși la dispoziția defunctului de însăși

reclamanta.

Reclamanta a mai arătat că, în perioada concubinajului

său cu D.I.V. a fost singura care a avut permanent venituri, din salarii, ajutor

de șomaj, într-o scurtă perioadă, la acestea adăugându-se importante sume în valută

(45.999 dolari SUA + 3.780,95 dolari SUA) realizate din colaborări cu firme străine,

precum și creanțele contractate de aceasta, întrucât concubinul sau nu putea prezenta

băncilor creditoare garanțiile cerute.

Sumele obținute din acordarea creditelor au fost folosite

pentru acoperirea unor datorii ale defunctului sau, în unele cazuri, a unor datorii

comune, dar rambursarea lor nu s-a făcut în totalitate până în momentul decesului

concubinului, rămânând în continuare datoria sa exclusivă.

O contribuție concretă a avut la dobândirea de către ruda

defunctului, D.L., a apartamentului din strada P.N. nr. e, testat de aceasta concubinului

său.

Cu privire la bunurile dobândite în timpul concubinajului,

în perioada ianuarie 1996 - noiembrie 2006 (perioada concubinajului), menționează

faptul că s-au dobândit următoarele bunuri:

- bunuri imobile: un apartamentul nr. a situat în București,

strada Z.N., din valoarea căruia, la data decesului concubinului său mai urma să

se încaseze suma de 24.000 euro; un teren însumând 375 m.p., situat în comuna C.,

teren dobândit prin cumpărarea a 4 terenuri în suprafețe cuprinse între 150 m.p.

și 75 m.p., toate actele de vânzare-cumpărare fiind întocmite în anul 1998; un teren

în suprafață de 413,34 m.p., situat în strada C., dobândit în anul 1999; o construcție

situată pe terenul din strada C.; două garaje, unul situat în zona Gării de Nord,

altul pe strada G.N.; apartamentul nr. p din București, strada P.N. Deși acest apartament

este dobândit de defunctul D.I.V. prin moștenire de la D.L., cumpărarea apartamentului

și plata ratelor s-au făcut cu bani comuni ai reclamantei și ai concubinului său.

- bunuri mobile: cele două autoturisme menționate în acțiunea

care a învestit instanța; obiectele de mobilier menționate în aceeași acțiune; aparatura

menționată în acțiune; bunurile sub formă de creanțe menționate tot în acțiune.

Despre unele din aceste bunuri, se face vorbire în sentința fondului, de regulă,

la modul general. Despre cele mai multe, nu se face nici o referire în considerentele

hotărârii.

Valorile bunurilor nu sunt însă neglijabile: cele mobile

însumează, în raport de moneda în care au fost achiziționate, 25.916,42 euro + 6.915

dolari SUA + 324.000 RON; automobilele însumează 23.500 RON; mobilierul valorează

18.450 RON; aparatura valorează 8.000 RON; creanțele valorează 37.965 dolari

SUA + 20.499,85 RON.

A aprecia că toate aceste bunuri sunt dobândite doar cu

contribuția defunctului D.I.V., nu constituie doar o greșeală de judecată, ci și

o evidentă lipsă de obiectivitate, fiind de neconceput ca într-un concubinaj care

a durat mai bine de 10 ani, perioadă în care s-au dobândit numeroase și valoroase

bunuri, concubina să nu fi avut absolut nici o contribuție, meritul dobândirii tuturor

bunurilor fiind exclusiv al concubinului.

Referitor la cheltuielile de înmormântare, arată că, chiar

pârâta, la întrebările 8 și 9 din interogatoriu, recunoaște că nu a contribuit cu

nimic la cheltuielile impuse de înmormântarea bunicului său și este de acord să-i

plătească reclamantei suma solicitată prin acțiune, că în mod greșit s-a reținut

că aceste cheltuieli au fost suportate din sumele dobândite din amanetarea bijuteriilor

defunctului și nu din sume personale ale reclamantei și că în afara banilor obținuți

din amanetarea bijuteriilor, a mai cheltuit, din bani împrumutați de la colegi,

modesta sumă de 800 RON, pe care judecătorul fondului a considerat că este în spiritul

ideii de dreptate și justiție, să nu o oblige pe pârâtă să i-o restituie.

Intimata-pârătă D.A.L. a depus întâmpinare

solicitând respingerea apelului, pentru motivele dezvoltate

pe larg în actul procedural arătat.

Prin decizia civilă nr. 100 din 14 iunie 2011, Curtea

de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale,

a admis apelul, a schimbat

în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la

plata, către reclamantă, a contravalorii centralei termice achiziționate în baza

contractului de vânzare-cumpărare pe credit cu plata în rate lunare, din 24

februarie 2005; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut

că reclamanta nu a făcut dovada contribuției sale efective la dobândirea bunurilor

succesorale, prezumția proprietății devălmașe aplicându-se soților, în baza

art. 30 C. fam., reluând, sub acest aspect, considerentele instanței de fond.

Referitor la centrala termică pe gaz, cumpărată de către

reclamantă, în baza contractului de vânzare-cumpărare pe credit cu plata în rate

lunare din 24 februarie 2005, cu prețul de 1.916,42 euro, conform contractului de

vânzare-cumpărare pe credit din 24 februarie 2005, instanța de apel a reținut că,

cheltuielile voluptorii constituie sume de bani sau muncă, învestite de către posesorul

unui lucru pentru a-și satisface plăcerea lui personală și care nu măresc valoarea

lucrului. Proprietarul nu poate fi obligat să restituie aceste cheltuieli indiferent

dacă posesorul care le-a efectuat a fost de bună-credință sau de rea-credință. Cheltuielile

utile reprezintă suma de bani sau muncă, învestite de către posesorul unui lucru

în scopul ameliorării stării materiale a acestuia și care, deși nu sunt necesare,

sporesc valoarea lucrului. Proprietarul este obligat să restituie atât posesorului

de bună-credință, cât și celui de rea-credință cheltuielile acestea, dacă au creat

un spor de valoare a lucrului, evaluat în momentul restituirii acestuia de către

posesor.

Nu se poate constata că acele cheltuieli, efectuate pentru

achiziționarea unei centrale termice pe gaz, au un caracter voluptoriu urmărind

înfrumusețarea bunului, pentru plăcerea reclamantei. O astfel de interpretare este

netemeinică, cheltuiala fiind, fără îndoială, una utilă, care sporește valoarea

bunului în care s-a încorporat.

Referitor la cheltuielile de înmormântare, instanța de

apel a constatat că Tribunalul București a reținut temeinic faptul că, atât reclamanta,

în cuprinsul acțiunii, cât și martorul D.D., au arătat că aceste cheltuieli au fost

suportate din bunurile succesiunii (sume obținute prin amanetarea bijuteriilor defunctului),

și nu din sume personale ale reclamantei. Nici faptul că reclamanta ar mai fi împrumutat

în plus suma de 2.000 RON, pentru înmormântare, nu a putut fi reținut, declarația

martorului D.D. necoroborându-se cu alte probe.

Faptul că intimata s-a arătat dispusă să-i plătească reclamantei

pretinsele cheltuieli realizate de aceasta cu înmormântarea defunctului nu echivalează

cu o recunoaștere a efectuării cheltuielilor, ci reprezintă doar o consecință potențială

a dovedirii de către reclamantă a pretențiilor invocate, ceea ce nu s-a întâmplat

în cauză.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a intimatei-pârâte,

aceasta a fost stabilită de prima instanță, pe baza tuturor înscrisurilor depuse

la dosarul cauzei, care atestă că este moștenitoarea defunctului D.I.V., în situația

în care, prin mai multe hotărâri judecătorești au fost anulate certificatele de

moștenitori ale rudelor defunctului (mama sa, I.P., fratele său, I.N. și sora sa,

D.R.).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta

B.A.L.,

formulând următoarele critici:

I. În mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta

nu a făcut dovada contribuției sale efective la dobândirea bunurilor succesorale.

În acest sens, recurenta-reclamantă că în urma perioadei

îndelungate de concubinaj cu defunctul a avut venituri permanente, susținând activitatea

comercială a acestuia atât din venituri proprii, cât și din bani provenind de la

părinții reclamantei; că la data achiziționării apartamentului din strada Z.N.

nr. d, reclamanta avea un salariu substanțial în valută, aceasta contribuind la

achiziționarea imobilului; că l-a girat pe defunct în achiziționarea apartamentului

nr. p situat în strada P.N., dobândit de la D.L.; că împrejurarea că promisiunea

de vânzare-cumpărare încheiată de defunct cu numiții P.Ș. și F. nu este de natură

a lipsi de temei legal pretențiile reclamantei, pretenții care au vizat drepturile

de creanță, iar nu dreptul de proprietate; că sumele de bani acordate cu titlu de

împrumut de către defunct și nerestituite au avut ca suport inclusiv sume de bani

provenind de la reclamantă și părinții acesteia; că promisiunile de vânzare-cumpărare

încheiate de către defunct cu proprietarii imobilelor situate în București

strada H.B. și Bulevardul R.M. nu s-au finalizat, bunurile neintrând în proprietatea

acestuia, dar au determinat obținerea unor drepturi de creanță ca urmare a acțiunii

promovate de către reclamantă; că dovada contribuției reclamantei la dobândirea

hidroforului aferent apartamentului din strada P.N. a fost dovedită cu actul de

dobândire al acestuia depus la dosarul cauzei.

În cadrul acestei critici, recurenta-reclamantă a mai

arătat că în mod greșit instanțele anterioare au reținut că a fost căsătorită până

în anul 2001, diminuând astfel, în mod nejustificat perioada concubinajului, în

condițiile în care aceasta a depus la dosarul cauzei hotărârea de divorț din care

rezultă că nu mai era căsătorită din anul 1995.

II. În mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta

nu a contribuit la cheltuielile de înmormântare, acestea fiind suportate din bunurile

defunctului, în condițiile în care în urma amanetării bijuteriilor acestuia s-a

obținut o sumă modică de 2.000 RON, ce nu putea acoperi cheltuielile de înmormântare,

iar moștenitorii nu au contribui în vreun fel la funeralii.

III. În mod greșit instanța de apel a reținut că intimata-pârâtă

D.A.L. are calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta fiind nepoata de fiu predecedat

al defunctului, care își pierduse calitatea de moștenitoare a acestuia ca urmare

a înfierii ei după decesul tatălui său, de către următorul soț al mamei sale.

Recursul este nul, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 302

1

lit. a) C. proc. civ., cererea

de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ.,

prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs

fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306

alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la

motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că

nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege,

ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate

expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat

ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații

din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic,

în așa fel încât să se poată reține, din oficiu, vreo critică susceptibilă de a

fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu se arată care sunt, în concret,

aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci recurenta-reclamantă arată că

este nemulțumită de rezultatul probatoriilor administrate cu prilejul judecării

cauzei în fond și apel, despre care arată că au fost interpretate contrar situației

de fapt deduse judecății.

Aspectele legate de aportul reclamantei la dobândirea

bunurilor succesorale, de cuantumul acestuia și perioada de timp în care el s-a

realizat, de modalitatea în care a contribuit sau nu la cheltuielile de înmormântare,

reprezintă chestiuni de fapt a căror dezlegare, pe baza probelor administrate, revine

instanțelor de fond și apel, neputând fi puse în discuție în recurs, cale de atac

în care se verifică exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legale

incidente.

Problema calității procesuale pasive a intimatei-pârâte

D.A.L. este criticată în recurs tot prin raportare la probele administrate, neputând

fi analizată în prezenta cale de atac din această perspectivă.

Rezultă în mod evident, că aspectele pe care recurenta-reclamantă

le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează exclusiv

stări de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză și modalitatea în

care aceste probatorii au fost evaluate de către instanța de judecată, ceea ce este

de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar chestiuni ce

țin de nelegalitatea hotărârilor pronunțate.

Astfel, susținerile recurentei-reclamante nu se circumscriu

cazului de casare indicat de mandatarul acesteia în ședința publică din 1 octombrie

2012, respectiv, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că nu reprezintă chestiuni

de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, ci chestiuni

de fapt care repun în discuție probele administrate.

Recurenta-reclamantă nu arată în ce modalitate decizia

instanței de apel nu este conformă legii, ci se limitează la a enumera și critica

rezultatul probatoriilor efectuate în cauză și a interpretărilor date de instanțele

anterioare acestora, or, cazul de casare prevăzut de pct. 11 al art. 304 C.

proc. civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță

nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate

cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta B.A.L. împotriva

deciziei nr. 100 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2012.