ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Ordinul din 24 decembrie 2002, Ministrul

Justiției a dispus trecerea în rezervă a colonelului D.N.Ș., comandant secție deținere

interioară de maximă siguranță la Penitenciarul P.A., pentru încălcarea gravă a

prevederilor regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor ministrului,

șefului Direcției Generale a Penitenciarelor sau ale altor reglementări legale,

prin aplicarea de rele tratamente unor deținuți.

Legalitatea acestui act

administrativ individual a fost contestată în justiție de către D.N.Ș. prin acțiunea

introdusă la data de 5 decembrie 2005 și precizată ulterior.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, învestită

cu soluționarea pricinii ca urmare a declinării competenței, dispusă de către Tribunalul

Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 67/CA din

23 ianuarie 2008 a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că așa cum rezultă din chiar recunoașterea reclamantului,

acesta a luat cunoștință cu ordinul atacat la data de 6 ianuarie 2003, astfel că

termenul limită până la care se putea adresa instanței, prevăzut de art. 5

alin. final al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1999 era 6 ianuarie 2004.

S-a mai motivat că depășirea

acelui termen atrage decăderea reclamantului din dreptul de a mai introduce acțiunea

pentru anularea actului juridic despre care susține că îl vatămă.

Fiind decăzut din dreptul

de a contesta actul administrativ, reclamantul nu poate pretinde nici obligarea

autorității publice pârâte la plata unor daune materiale.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul D.N.Ș.

Recurentul a susținut

că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza pe baza unei excepții de procedură

ridicată de pârâtul Ministerul Justiției. Că, în realitate, acesta i-a comunicat

ordinul sancționator abia după sesizarea instanței de judecată și la solicitarea

lui, situație în care, dispozițiile legale invocate din cele două legi privind contenciosul

administrativ (nr. 29/1990 și respectiv, nr. 554/2004) nu puteau justifica soluția

respingerii acțiunii ca tardivă.

Critica nu este întemeiată.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a actelor și lucrărilor din dosar, obiectul litigiului dintre părți îl

constituie cererea reclamantului D.N.Ș. pentru anularea Ordinului de trecere în

rezervă nr. 3276/c din 24 decembrie 2002, emis de Ministrul justiției.

Actului administrativ

îi erau deci, aplicabile prevederile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ

acțiunii atunci în vigoare.

Potrivit dispozițiilor

art. 5 alin. (5) din lege, în toate cazurile introducerea cererii la Tribunal nu

se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ

a cărui anulare se cere.

Aplicațiunea acestui text

legal a fost făcută în mod corect de prima instanță, deoarece din memoriul adresat

Ministrului Justiției rezultă fără echivoc faptul că D.N.Ș. a luat cunoștință, în

scris, de trecerea sa în rezervă la data de 6 ianuarie 2003, iar în ziua în care

a semnat el a înaintat un raport prin care a contestat legalitatea și temeinicia

măsurii disciplinare (Dosarului nr. 638/AS/2005 al Tribunalului Constanța).

În condițiile date este

evident că sesizarea instanței de judecată cu acțiunea în anulare abia la 5 decembrie

2005, s-a făcut după expirarea termenului de decădere prevăzut în norma juridică

precitată, dar și a termenului de 1 an, institut prin dispozițiile art. 11

alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Având în vedere aceste

considerente și inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică,

care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează

a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.N.Ș. împotriva sentinței civile nr. 67/CA din 23 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2008.