ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5808/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5808/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 20 octombrie 2003,
reclamantul F.C. a chemat în judecată pârâții Ministerul Administrației și
Internelor și ministrul de interne, solicitând anularea Ordinului ministrului
de interne nr. II/03000 din 31 mai 2002, necomunicat, prin care s-a dispus
trecerea sa în rezervă, pentru comiterea unor abateri grave de la prevederile
regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor, cât și obligarea la
plata drepturilor salariale de la data trecerii în rezervă și până la data
reactivării.
Pârâta a invocat următoarele
excepții, privind:
necompetența materială a
instanței de judecată:
Potrivit art. 3 C. proc. civ., modificat prin O.U.G.
nr. 58/2003, curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile
în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și
instituțiilor centrale.
În speță, ordinul contestat este emis de un organ al
autorității administrative centrale.
inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, pentru
nerespectarea procedurii prealabile, prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea
nr. 29/1990, în sensul că înainte de a cere instanței, anularea actului sau
obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru
apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat
actul administrativ, autorității emitente.
prescripția dreptului la acțiune:
Potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990,
introducerea cererii la instanța de judecată nu se va putea face mai târziu de
un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Or, în cazul de față, reclamantul a
luat la cunoștință despre ordinul contestat la trecerea în rezervă, când a
semnat fișa de lichidare.
inadmisibilitatea acțiunii,
conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, potrivit cu care nu pot fi
atacate în justiție, actele de comandament cu caracter militar, cum este
ordinul a cărui anulare se cere.
Prin sentința civilă nr. 37/CA din
12 februarie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios
administrativ, a respins excepțiile privind necompetența materială și a
inadmisibilității acțiunii și a respins, ca tardiv formulată, acțiunea
reclamantului F.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și
Internelor și ministrul de interne.
Pentru a pronunța o asemenea
hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței
materiale a Curții de Apel Constanța;
Procedura în materia contenciosului
administrativ este supusă unor reguli speciale, derogatorii de la dreptul
comun, tocmai pentru a garanta legalitatea în activitatea organelor
administrației publice și protecția drepturilor omului.
Norma prevăzută în art. 6 din Legea
nr. 29/1990, reprezintă o soluție de excepție, prevăzând competența instanței
de la domiciliul reclamantului. Așa fiind, instanța, respectiv Curtea de Apel
Constanța, a fost legal sesizată.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii,
prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990;
Potrivit acestui text, cel care se
consideră vătămat, este obligat să se adreseze organului emitent, în termen de
30 de zile de la data când i s-a comunicat actul contestat.
Cum, în cauza de față, reclamantului
nu i-a fost comunicat actul administrativ, termenul de formulare a acțiunii se
socotește de la data luării la cunoștință a acestuia, și nu de la alt moment.
Însă, așa cum recunoaște și acesta,
de existența actului contestat a luat cunoștință în data de 7 iunie 2002.
La data de 10 iunie 2002, a formulat
memoriu, ce echivalează cu o plângere prealabilă, către Comandamentul Național
al Jandarmeriei.
Cu privire la excepția prescripției
dreptului la acțiune;
Potrivit art. 5 alin. ultim din
Legea nr. 29/1990, sesizarea instanței competente nu se va putea face mai
târziu de 1 an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se
cere.
Însă, sesizarea instanței s-a făcut
la data de 20 octombrie 2003, cu depășirea termenului prevăzut de lege, motiv
pentru care acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată.
Împotriva sentinței pronunțată de
Curtea de Apel Constanța a formulat recurs, reclamantul F.C., criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cuprinsul recursului formulat se
arată că, deși instanța de fond a constatat că ordinul de trecere în rezervă nu
a fost comunicat recurentului, a considerat că termenul de recurs se socotește
de la data luării la cunoștință, și nu de la alt moment. În cauză, s-a apreciat
că momentul luării la cunoștință a fost cel în care reclamantul a semnat fișa
de lichidare.
Recurentul consideră că actul
administrativ atacat nu i-a fost niciodată comunicat, iar memoriile pe care
le-a adresat unor structuri din cadrul Ministerului Administrației și
Internelor, nu pot fi apreciate ca fiind contestații formulate împotriva
acestui ordin.
Examinându-se sentința atacată, în
raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu
dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat
din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.
ultim din Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată, în toate cazurile,
introducerea cererii în instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la
data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Din lucrările dosarului rezultă că
recurentul a luat cunoștință de ordinul de trecere în rezervă, cu mai mult de
un an înaintea introducerii acțiunii la instanță.
Astfel, într-o cerere adresată la 10
iunie 2002, Comandamentului Jandarmeriei Române, cel în cauză menționează că
este „în rezervă la data de 31 mai 2002”.
De asemenea, la dosar se găsește
copia răspunsului nr. 113643 din 21 octombrie 2003, prin care Comandamentul
Național al Jandarmeriei îi comunică reclamantului, răspunsul la memoriul
adresat acestei autorități, la 30 septembrie 2003, cu referire la hotărârea
Consiliului de judecată al C.J.T. Constanța. În cuprinsul adresei de răspuns se
menționează:
„În data de 15 mai 2002 ați adresat
domnului ministru al administrației și internelor, raportul cu nr. 328026 din
15 mai 2002, prin care contestați hotărârea Consiliului de judecată al C.J.T. Constanța
din data de 13 mai 2002 (...)”.
Cum recurentul s-a adresat instanței
de judecată, la data de 20 octombrie 2003, acțiunea formulată este tardivă,
fiind depășit termenul de decădere de un an menționat la alin. ultim al art. 5
din Legea nr. 29/1990.
Rezultă că instanța de fond a
pronunțat o sentință temeinică și legală, urmând ca recursul să fie respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.C.
împotriva sentinței civile nr. 37/CA din 12 februarie 2004 a Curții de Apel
Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 7 decembrie 2005.