ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5808/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 octombrie 2003, reclamantul F.C. a chemat în judecată pârâții Ministerul Administrației și Internelor și ministrul de interne, solicitând anularea Ordinului ministrului de interne nr. II/03000 din 31 mai 2002, necomunicat, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, pentru comiterea unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor, cât și obligarea la plata drepturilor salariale de la data trecerii în rezervă și până la data reactivării. Pârâta a invocat următoarele excepții, privind: 1. necompetența materială a instanței de judecată: Potrivit art. 3 C. proc.

civ., modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale. În speță, ordinul contestat este emis de un organ al autorității administrative centrale. 2. inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, pentru nerespectarea procedurii prealabile, prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în sensul că înainte de a cere instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ, autorității emitente. 3. prescripția dreptului la acțiune: Potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, introducerea cererii la instanța de judecată nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

Or, în cazul de față, reclamantul a luat la cunoștință despre ordinul contestat la trecerea în rezervă, când a semnat fișa de lichidare. 4. inadmisibilitatea acțiunii, conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, potrivit cu care nu pot fi atacate în justiție, actele de comandament cu caracter militar, cum este ordinul a cărui anulare se cere. Prin sentința civilă nr. 37/CA din 12 februarie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins excepțiile privind necompetența materială și a inadmisibilității acțiunii și a respins, ca tardiv formulată, acțiunea reclamantului F.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și ministrul de interne.

Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța; Procedura în materia contenciosului administrativ este supusă unor reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun, tocmai pentru a garanta legalitatea în activitatea organelor administrației publice și protecția drepturilor omului. Norma prevăzută în art. 6 din Legea nr. 29/1990, reprezintă o soluție de excepție, prevăzând competența instanței de la domiciliul reclamantului. Așa fiind, instanța, respectiv Curtea de Apel Constanța, a fost legal sesizată. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990; Potrivit acestui text, cel care se consideră vătămat, este obligat să se adreseze organului emitent, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul contestat.

Cum, în cauza de față, reclamantului nu i-a fost comunicat actul administrativ, termenul de formulare a acțiunii se socotește de la data luării la cunoștință a acestuia, și nu de la alt moment. Însă, așa cum recunoaște și acesta, de existența actului contestat a luat cunoștință în data de 7 iunie 2002. La data de 10 iunie 2002, a formulat memoriu, ce echivalează cu o plângere prealabilă, către Comandamentul Național al Jandarmeriei. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune; Potrivit art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, sesizarea instanței competente nu se va putea face mai târziu de 1 an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere. Însă, sesizarea instanței s-a făcut la data de 20 octombrie 2003, cu depășirea termenului prevăzut de lege, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Constanța a formulat recurs, reclamantul F.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În cuprinsul recursului formulat se arată că, deși instanța de fond a constatat că ordinul de trecere în rezervă nu a fost comunicat recurentului, a considerat că termenul de recurs se socotește de la data luării la cunoștință, și nu de la alt moment. În cauză, s-a apreciat că momentul luării la cunoștință a fost cel în care reclamantul a semnat fișa de lichidare. Recurentul consideră că actul administrativ atacat nu i-a fost niciodată comunicat, iar memoriile pe care le-a adresat unor structuri din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, nu pot fi apreciate ca fiind contestații formulate împotriva acestui ordin.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată, în toate cazurile, introducerea cererii în instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere. Din lucrările dosarului rezultă că recurentul a luat cunoștință de ordinul de trecere în rezervă, cu mai mult de un an înaintea introducerii acțiunii la instanță. Astfel, într-o cerere adresată la 10 iunie 2002, Comandamentului Jandarmeriei Române, cel în cauză menționează că este „în rezervă la data de 31 mai 2002”.

De asemenea, la dosar se găsește copia răspunsului nr. 113643 din 21 octombrie 2003, prin care Comandamentul Național al Jandarmeriei îi comunică reclamantului, răspunsul la memoriul adresat acestei autorități, la 30 septembrie 2003, cu referire la hotărârea Consiliului de judecată al C.J.T. Constanța. În cuprinsul adresei de răspuns se menționează: „În data de 15 mai 2002 ați adresat domnului ministru al administrației și internelor, raportul cu nr. 328026 din 15 mai 2002, prin care contestați hotărârea Consiliului de judecată al C.J.T. Constanța din data de 13 mai 2002 (...)”. Cum recurentul s-a adresat instanței de judecată, la data de 20 octombrie 2003, acțiunea formulată este tardivă, fiind depășit termenul de decădere de un an menționat la alin. ultim al art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.C. împotriva sentinței civile nr. 37/CA din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2005.