ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4908/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 27

martie 2008, reclamantul I.V. a chemat in judecată pârâtul M.A.N. pentru ca

instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze Ordinul

C.A11 din 15 iulie 1994 al

Cdt C5A, respectiv Ordinul C.A.30 din 06 octombrie 1994 al Cdt C5. Totodată, a

solicitat recunoașterea funcției de locțiitor de comandant pentru logistica și

a gradului de locotenent colonel pe care le-a deținut înainte de emiterea

ordinelor de retrogradare și a solicitat anularea ordinului nr. MP 59 din 20

ianuarie 1995.

Reclamantul solicită, de asemenea, să i se

recunoască pensia militară de serviciu,

având la bază solda lunară

brută corespunzătoare funcției de locțiitor de comandant logistică și gradului

de locotenent colonel, pe care trebuia să le aibă la data trecerii în

rezervă.

Solicită daune morale în cuantum de 1.000.000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul arată că a beneficiat de pensie

militară de serviciu, conform Deciziei de pensionare nr. 058493 din 06 iunie 1995

și a Deciziei de

recalculare 058493 din 10

martie 2006, începând cu data de 01 martie 1995, după 32 ani, o

lună și

3 zile de activitate în cadrul M.A.N.

Se menționează că, fiind nemulțumit de cuantumul

pensiei în urma recalculării,

s-a adresat, cu contestație, Comisiei de contestații din

cadrul M.A.N., care i-a fost respinsă prin Decizia nr. 216 din 02 iunie 2006.

Se precizează că, motivat de acest răspuns și noile prevederi în materie

de recalculare a pensiilor, în cursul anului 2007, a făcut demersurile necesare în

vederea obținerii de noi

documente care să ateste că a beneficiat de indemnizație de

comandă, la

care pârâtul nu a ținut cont de această recalculare.

În urma demersurilor efectuate la UM xxxx

Timișoara, i s-a eliberat Certificatul

nr. 576 din 04 martie 2008, în care sunt menționate

ordinele prin care s-a dispus retrogradarea sa, ocazie cu care a luat la

cunoștință de existenta acestora și pe care

le

contestă, respectiv Ordinul C.A.11 din 15 iulie 1994 al Cdt C5A, respectiv C

C.A.30

din 06 octombrie 1994 al Cdt C5.A.

Faptul că nu i-au fost comunicate Ordinele

contestate, a dus la imposibilitatea

de a le contesta, în perioada când s-a pensionat,

lucru care l-a prejudiciat.

Pârâtul M.A.N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat

excepția necompetentei materiale a Tribunalului Timiș, excepția

inadmisibilității acțiunii și excepția tardivității acțiunii arătând că,

obiectul principal al cererii îl constituie anularea unor acte administrative unilaterale

cu caracter individual, emise de către o autoritate publică centrală.

În considerentele întâmpinării, se arată că, potrivit dispozițiilor art.

10 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.,

competența de judecată a prezentului litigiu aparține Curții de Apel Timișoara.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, se apreciază că, în

cauză, nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat

autorității publice emitente a actelor administrative unilaterale.

Se menționează că reclamantul a fost înștiințat despre ordinele a căror

anulare o solicită. Se arată că aducerea la cunoștință a Ordinului nr. CA nr. 30

din 06 octombrie 1994 rezultă din chiar raportul personal al reclamantului cu nr.

CR 99 din 10 octombrie 1994, adresat comandantului UM xxxxx. De asemenea, se

mai arată, că acest ordin cuprinde și mențiunea că reclamantul s-a aflat la

dispoziția Corpului 5 Armată pentru încadrare, astfel cum s-a dispus prin

Ordinul nr. CA 11 din 15 iulie 1994.

Ordinul nr. M.P.59 din 20 ianuarie 1995 privind trecerea în rezervă a

fost comunicat imediat după emitere, reclamantul nemaiprezentându - se la

serviciu.

Se învederează că, în ceea ce privește termenul de prescripție a

plângerii prealabile, nu există nici un dubiu, așa cum s-a argumentat și mai

sus, că acesta se raportează la data emiterii .Așadar, termenul de prescripție

de 6 luni trebuie calculat de la data emiterii ordinelor atacate, termen care a

fost cu mult depășit până în anul 2008, când reclamantul s-a adresat direct

instanței de judecată.

Astfel că orice plângere prealabilă este prescrisă, fiind făcută peste

termenul de 6 luni de la emiterea actului administrativ unilateral individual

atacat.

Referitor la excepția tardivității acțiunii, reclamantul este decăzut și

din dreptul de a mai sesiza instanța de contencios administrativ, așa cum

prevăd dispozițiile alin. (2) și (5) ale art. 11 din Legea nr. 554/2004,

deoarece la data introducerii acțiunii, termenul de 6 luni, respectiv un an de

la data comunicării actelor atacate, este demult depășit.

Prin sentința civila nr. 680/ CA din 08 septembrie 2008, Tribunalul

Timiș a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza, spre

soluționare, către Curtea de Apel Timișoara.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de

19 septembrie 2008.

Curtea de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 56 din 23

februarie 2009, a admis excepția tardivității procedurii prealabile și a

respins acțiunea, ca fiind inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a apreciat că reclamantul a luat cunoștință de actele

administrative contestate în cauză, cel mai târziu la data de 5 septembrie

1995, dată la care acesta a ridicat de la Centrul Zonal Militar livretul său

militar și că, în raport cu data menționată, introducerea plângerii prealabile

la data de 18 martie 2008, împotriva unor acte administrative emise la 15 iulie

1994, s-a făcut cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7)

din Legea nr. 554/2004, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea procedurii

plângerii prealabile obligatorii.

Că, decizia Curții

Constituționale nr. 797/2007 a constatat că prevederile art. 7 alin (7) din

Legea nr. 554/2004, sunt neconstituționale dar numai în ipoteza în care

termenul de 6 luni de la emiterea actului este aplicat plângerilor formulate de

terțe persoane, iar nu de destinatarii actelor administrative respective.

Împotriva sus-menționatei sentințe

a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul I.V., solicitând, în

principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe pentru judecarea fondului pricinii și, în subsidiar,

modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată,

cu cheltuieli de judecată.

Recurentul a susținut că

motivarea soluției Curții de Apel este nelegală și contradictorie în raport cu

natura cauzei.

A arătat că pârâtul a menționat

greșit că el nu ar fi îndeplinit procedura prealabilă, atâta timp cât, la dosar,

s-au depus înscrisurile doveditoare în acest sens.

Referitor la data de la care

începe să curgă termenul legal privind îndeplinirea procedurii administrative

prealabile, recurentul I.V. apreciază că atâta timp cât intimatul-pârât a

recunoscut expres că nu i-a comunicat ordinele atacate (care erau considerate

ca având caracter secret) și că, după pretinsa retrogradare, până la încheierea

anului 1994 el și-a desfășurat activitatea ca locțiitor al comandantului pentru

logistică (funcție corespunzătoare gradului de locotenent colonel) și, dat

fiind că a aflat de ordinele în discuție la 4 martie 2008 și de conținutul lor

concret abia șa termenul acordat de Tribunalul Timiș la 23 iunie 2008, în mod greșit

instanța a considerat că procedura administrativă nu a fost realizată în

termen, fiind astfel, practic, neîndeplinită.

Recurentul a criticat hotărârea

instanței de fond și pentru motivul că aceasta este rezultatul interpretării greșite

a actului dedus judecății și a probelor administrate la dosar.

Analizând sentința

pronunțată în cauză, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta

Curte constată că aceasta este legală și temeinică.

Potrivit dispozițiilor art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării

actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Conform prevederilor art. 7 alin.

(7) din legea menționată, „Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative

unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul

prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.

Termenul de 6 luni este termen de prescripție”.

Cum, în speță,

recurentul-reclamant este beneficiar al actelor administrativ unilaterale contestate,

în conformitate cu dispozițiile legale menționate, termenul de formulare a

plângerii prealabile nu putea depăși termenul de 6 luni de la data emiterii

actului, neavând relevanță, din acest punct de vedere, faptul necomunicării

formale a actelor respective.

Dată fiind natura acestui

termen de 6 luni, pe care însuși legiuitorul îl definește ca fiind unul de

prescripție și având în vedere că recurentul nu a invocat și dovedit nici unul

dintre motivele de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție,

prevăzute de lege, în mod corect a apreciat prima instanță că procedura

administrativă formulată în cauză este tardivă.

Împrejurarea că recurentului

nu i-au fost comunicate în materialitatea lor actele administrative contestate

este nerelevantă, pe de o parte pentru că, de conținutul acestor acte el a luat

cunoștință, într-adevăr, în anul 1995, când și-a ridicat, sub semnătură,

livretul militar, în care erau menționate operațiunile administrative în cauză

iar, pe de altă parte, pentru că, acest fapt nu constituie un motiv de

suspendare sau întrerupere a termenului de formulare a plângerii prealabile.

Având în vedere că, potrivit

prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale

art. 103 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., „neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea”și

cum, în contencios administrativ, formularea plângerii prealabile este o condiție

obligatorie, care afectează însuși exercițiul dreptului de chemare în judecată,

este legală și temeinică soluția Curții de apel, care a considerat că acțiunea

este inadmisibilă deoarece, fiind realizată peste termenul legal, practic,

procedura administrativă prealabilă nu s-a îndeplinit.

În raport cu cele expuse și

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat, față de această soluție nemaiimpunîndu-se analizarea

aspectelor invocate de recurent pe fondul cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul I.V. împotriva sentinței civile nr. 56 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2009.