ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4692/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, reclamantul P.S.N., în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală de Pașapoarte, a solicitat obligarea pârâtei la completarea Fișei cu

elementele necesare recalculării pensiei militare conform Adeverinței nr. 548839/16MLS

din 11 mai 2009.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta

Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la

data de 24 octombrie 1994 prin ordinul nr. 0654 din 24 octombrie 1994, emis de

către Șeful Direcției Generale de Pașapoarte și Poliției de Frontieră, petentul

a fost destituit din funcția de șef al Serviciului de Pașapoarte Cluj și pus la

dispoziția Direcției Generale de Pașapoarte.

La termenul din 12 octombrie 2009,

reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a ordinului nr. 0654 din 24

octombrie 1994, arătând că nu i-a fost niciodată comunicat și nici nu a produs

nici un fel de efecte juridice până la data trecerii sale în rezervă.

Prin sentința civilă nr.90 din 1

martie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis excepția de nelegalitate invocată de

reclamantul P.S.N., a constatat nelegalitatea ordinului nr. 0654 din 24

octombrie 1994 emis de către Șeful Direcției Generale de Pașapoarte și Poliției

de Frontieră, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să completeze

fișa cu elementele necesare recalculării pensiei militare conform Adeverinței

nr. 548839/16MLS din 11 mai 2009 eliberată de Inspectoratul de Poliție al

Județului Cluj, respectiv la pct. 5 se va menționa faptul că reclamantul ocupa

funcția de șef serviciu la data trecerii în rezervă, iar la pct. 10 se va

menționa faptul că acesta a beneficiat de indemnizația de comandă la aceeași

dată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a apreciat că nu se pot reține susținerile pârâtei în sensul

că Ordinul Ministrului de Interne nr. S/360/1993 nu prevedea obligativitatea

comunicării ordinului prin care reclamantul a fost destituit din funcția de șef

serviciu, întrucât această condiție derivă din normele de drept comun.

Mai mult, raportat la specificul

actului contestat pe calea excepției de nelegalitate, instanța de fond a

constatat că ordinul nu este nici motivat, abia din conținutul documentației

care a stat la baza emiterii lui, desprinzându-se motivul pentru care reclamantul

a fost destituit din funcție.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că din analiza actelor depuse la dosar, rezultă că ordinul

contestat a fost emis în perioada în care reclamantul se afla în concediu

medical, iar conform art. 146 din Legea nr. 10/1972, contractul persoanei

încadrate în muncă nu poate fi desfăcut din inițiativa unității în timpul incapacității

temporare de muncă.

Apreciind ca fiind întemeiată

excepția de nelegalitate, invocată de reclamant, instanța de fond, luând în

considerare și faptul că Ordinul nr. 0654/1994 nu a produs nici un fel de

efecte juridice până la momentul trecerii în rezervă a reclamantului, a

constatat că reclamantul este îndreptățit la emiterea fișei cu elementele

necesare recalculării pensiei militare de o așa manieră încât aceasta să

reflecte situația efectivă la data trecerii sale în rezervă, așa cum este

reflectată și în cuprinsul adeverinței nr. 548839/16.MLS din 11 mai 2009 emisă

de I.P.J. Cluj.

Împotriva acestei sentințe, pârâta

Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recurs.

În motivarea recursului său, pârâta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a

arătat în esență următoarele:

În mod greșit instanța de fond a

soluționat cererea reclamantului în baza dispozițiilor prevăzute de Legea nr.

554/2004 și nu în baza Legii nr. 29/1990 în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ contestat.

În acest sens, instanța de fond nu a

respectat principiul neretroactivității actelor normative.

- În mod greșit instanța de fond a

admis excepția de nelegalitate având în vedere că Ordinul nr. 0654 din 24

octombrie 1994 a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004

și reclamantul se opune caracterului definitiv al actului respectiv, neputând

solicita în instanță controlul de legalitate nici chiar pe calea excepției de

nelegalitate.

În acest sens se arată că se aduce

atingere principiului stabilității și securității raporturilor juridice,

reclamantul fiind decăzut din dreptul său de a sesiza tribunalul întrucât nu

și-a exercitat drepturile procedurale în termenul prevăzut de lege.

- Pe fondul cauzei, se arată că

reclamantul a beneficiat de indemnizația de comandă până în data de 23

octombrie 1994 – inclusiv și nu până la data de 31 octombrie 1994 – cum susține

acesta.

S-a mai arătat că cererea

reclamantului este nefondată și lipsită de interes, că nu se face dovada

pagubei pricinuite prin emiterea Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 și necompletarea

fișei cu elementele necesare recalculării pensiei militare, efectuarea

operațiunii administrative solicitate de reclamant nu ar influența deloc

recalcularea pensiei reclamantului, întrucât acesta și-a ales în acest scop

perioada 1 august 1986 – 1 august 1991, fără nici o referire la momentul

destituirii sale, respectiv în anul 1994.

Intimatul – reclamant a formulat

întâmpinare la recurs și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și

menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.

Înalta Curte, analizând motivele de

recurs invocate, normele legale incidente în cauză precum și prin prisma prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ. constată că recursul este fondat.

- În ceea ce privește excepția de

nelegalitate a Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 emis de șeful Direcției

Generale de Pașapoarte și Poliției de Frontieră.

Înalta Curte reține că raționamentul

instanței de fond este greșit.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 „

Legalitatea unui

act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă

să o soluționeze”.

Înalta Curte observă că

excepția de nelegalitate invocată în cauză privește un act administrativ cu

caracter individual emis în anul 1994, deci anterior intrării în vigoare a Legi

nr. 554/2004.

Instanța de fond deși a

arătat că în practică s-a statuat că în asemenea situații aceste excepții

trebuie respinse în considerarea principiului securității raporturilor juridice

și a reperelor jurisprudențiale desprinse din practica CEDO și CEJ ; totuși a abordat

această chestiune din perspectiva faptului că acest ordin nu ar fi fost

comunicat reclamantului.

Această abordare este

forțată, instanța de fond trecând astfel în planul unei adevărate acțiuni de

fond în anularea actului administrativ , ceea ce este o adăugare la lege.

O altă eroare de

raționament a instanței de fond este aceea că a considerat că acestui act

administrativ cu caracter individual emis în anul 1994 – nu i se aplică

prevederile Legii nr. 29/1990 în vigoare la data emiterii actului ci art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din perspectiva chestiunii necesității

comunicării ordinului către reclamant și care s-a efectuat doar în prezentul

cadru procesual.

Instanța de contencios

administrativ investită cu excepția de nelegalitate are de examinat concordanța

actului administrativ dedus judecății cu actele normative cu forță superioară

în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

În cazul actului

administrativ unilateral cu caracter individual este admisibilă excepția de

nelegalitate numai pentru actele emise sau adoptate după intrarea în vigoare a

Legii nr. 554/2004, în caz contrar s-ar încălca așa cum arată și instanța de

fond, principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2)

din Constituția României cât și principiul securității raporturilor juridice,

principiul general acceptat ca o dimensiune a statului de drept și ca o componentă

a dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO).

- În ceea ce privește

fondul cererii reclamantului se reține că potrivit art. 4 pct. II din OMAI nr.

301/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind recalcularea pensiei

militare și modul de completare a fișei cu elementele necesare recalculării

pensiei, prevăzută în anexa nr. 2 a H.G. nr. 651/2004 „punctul 5 al fișei se

completează prin înscrierea, cu majuscule, a funcției deținute la data trecerii

în rezervă. Pentru cei care la data trecerii în rezervă se aflau „la

dispoziție” se va înscrie această situație”.

Or reclamantul intimat

prin Ordinul Direcției Generale Pașapoarte și Poliției de Frontieră nr.

0654/1994 – a fost destituit din funcția de șef al Serviciului Pașapoarte și

pus la dispoziția Direcției Generale.

Prin urmare pct.-ul 5 al

fișei este corect completat câtă vreme ordinul nr. 0654/1994 nu a fost anulat

printr-o hotărâre judecătorească acesta și-a produs efectele juridice iar

reclamantul se afla „la dispoziție”.

Nici cererea

reclamantului–intimat privind pct. 10 din fișa cu elementele necesare

recalculării pensiei militare, nu este fondată.

Pe de o parte, Înalta

Curte reține că, deși reclamantului i s-au achitat drepturile bănești pentru

întreaga lună octombrie 1994, în cursul lunii noiembrie 1994 s-a efectuat

conform Ordinului Direcției Generale Pașapoarte și Poliției de Frontieră nr.

0654 din 24 octombrie 1994 regularizarea drepturilor bănești reținându-se suma

de 9.864 lei reprezentând indemnizația de comandă aferentă perioadei 24 – 31 octombrie

momentul trecerii în rezervă.

Pe de altă parte, se

constată că reclamantul și-a ales pentru recalcularea pensiei perioada 1 august

1986 – 1 august 1991 - fără referire la anul destituirii sale, respectiv al

trecerii în rezervă – anul 1994. Din acest punct de vedere, se apreciază că în

aceste circumstanțe reclamantul nu a făcut dovada dreptului său vătămat în accepțiunea

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere

considerentele mai sus arătate, Înalta Curte în conformitate cu prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica sentința

recurată în sensul că va respinge ca neîntemeiate excepția de nelegalitate a

Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 și acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 90

din 1 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrative și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiate excepția de

nelegalitate a Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 și acțiunea formulată

de reclamantul P.S.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

noiembrie 2010.