ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4692/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul P.S.N., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Pașapoarte, a solicitat obligarea pârâtei la completarea Fișei cu elementele necesare recalculării pensiei militare conform Adeverinței nr. 548839/16MLS din 11 mai 2009. Prin întâmpinarea depusă, pârâta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la data de 24 octombrie 1994 prin ordinul nr. 0654 din 24 octombrie 1994, emis de către Șeful Direcției Generale de Pașapoarte și Poliției de Frontieră, petentul a fost destituit din funcția de șef al Serviciului de Pașapoarte Cluj și pus la dispoziția Direcției Generale de Pașapoarte.

La termenul din 12 octombrie 2009, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994, arătând că nu i-a fost niciodată comunicat și nici nu a produs nici un fel de efecte juridice până la data trecerii sale în rezervă.

Prin sentința civilă nr.90 din 1 martie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantul P.S.N., a constatat nelegalitatea ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 emis de către Șeful Direcției Generale de Pașapoarte și Poliției de Frontieră, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să completeze fișa cu elementele necesare recalculării pensiei militare conform Adeverinței nr. 548839/16MLS din 11 mai 2009 eliberată de Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, respectiv la pct. 5 se va menționa faptul că reclamantul ocupa funcția de șef serviciu la data trecerii în rezervă, iar la pct. 10 se va menționa faptul că acesta a beneficiat de indemnizația de comandă la aceeași dată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că nu se pot reține susținerile pârâtei în sensul că Ordinul Ministrului de Interne nr. S/360/1993 nu prevedea obligativitatea comunicării ordinului prin care reclamantul a fost destituit din funcția de șef serviciu, întrucât această condiție derivă din normele de drept comun. Mai mult, raportat la specificul actului contestat pe calea excepției de nelegalitate, instanța de fond a constatat că ordinul nu este nici motivat, abia din conținutul documentației care a stat la baza emiterii lui, desprinzându-se motivul pentru care reclamantul a fost destituit din funcție.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că din analiza actelor depuse la dosar, rezultă că ordinul contestat a fost emis în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, iar conform art. 146 din Legea nr. 10/1972, contractul persoanei încadrate în muncă nu poate fi desfăcut din inițiativa unității în timpul incapacității temporare de muncă. Apreciind ca fiind întemeiată excepția de nelegalitate, invocată de reclamant, instanța de fond, luând în considerare și faptul că Ordinul nr. 0654/1994 nu a produs nici un fel de efecte juridice până la momentul trecerii în rezervă a reclamantului, a constatat că reclamantul este îndreptățit la emiterea fișei cu elementele necesare recalculării pensiei militare de o așa manieră încât aceasta să reflecte situația efectivă la data trecerii sale în rezervă, așa cum este reflectată și în cuprinsul adeverinței nr. 548839/16.MLS din 11 mai 2009 emisă de I.P.J.

Cluj. Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recurs. În motivarea recursului său, pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a arătat în esență următoarele: În mod greșit instanța de fond a soluționat cererea reclamantului în baza dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 și nu în baza Legii nr. 29/1990 în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat. În acest sens, instanța de fond nu a respectat principiul neretroactivității actelor normative. - În mod greșit instanța de fond a admis excepția de nelegalitate având în vedere că Ordinul nr. 0654 din 24 octombrie 1994 a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 și reclamantul se opune caracterului definitiv al actului respectiv, neputând solicita în instanță controlul de legalitate nici chiar pe calea excepției de nelegalitate.

În acest sens se arată că se aduce atingere principiului stabilității și securității raporturilor juridice, reclamantul fiind decăzut din dreptul său de a sesiza tribunalul întrucât nu și-a exercitat drepturile procedurale în termenul prevăzut de lege. - Pe fondul cauzei, se arată că reclamantul a beneficiat de indemnizația de comandă până în data de 23 octombrie 1994 – inclusiv și nu până la data de 31 octombrie 1994 – cum susține acesta.

S-a mai arătat că cererea reclamantului este nefondată și lipsită de interes, că nu se face dovada pagubei pricinuite prin emiterea Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 și necompletarea fișei cu elementele necesare recalculării pensiei militare, efectuarea operațiunii administrative solicitate de reclamant nu ar influența deloc recalcularea pensiei reclamantului, întrucât acesta și-a ales în acest scop perioada 1 august 1986 – 1 august 1991, fără nici o referire la momentul destituirii sale, respectiv în anul 1994. Intimatul – reclamant a formulat întâmpinare la recurs și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. Înalta Curte, analizând motivele de recurs invocate, normele legale incidente în cauză precum și prin prisma prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ. constată că recursul este fondat. - În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 emis de șeful Direcției Generale de Pașapoarte și Poliției de Frontieră. Înalta Curte reține că raționamentul instanței de fond este greșit. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „ Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”. Înalta Curte observă că excepția de nelegalitate invocată în cauză privește un act administrativ cu caracter individual emis în anul 1994, deci anterior intrării în vigoare a Legi nr. 554/2004. Instanța de fond deși a arătat că în practică s-a statuat că în asemenea situații aceste excepții trebuie respinse în considerarea principiului securității raporturilor juridice și a reperelor jurisprudențiale desprinse din practica CEDO și CEJ ; totuși a abordat această chestiune din perspectiva faptului că acest ordin nu ar fi fost comunicat reclamantului.

Această abordare este forțată, instanța de fond trecând astfel în planul unei adevărate acțiuni de fond în anularea actului administrativ , ceea ce este o adăugare la lege. O altă eroare de raționament a instanței de fond este aceea că a considerat că acestui act administrativ cu caracter individual emis în anul 1994 – nu i se aplică prevederile Legii nr. 29/1990 în vigoare la data emiterii actului ci art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din perspectiva chestiunii necesității comunicării ordinului către reclamant și care s-a efectuat doar în prezentul cadru procesual. Instanța de contencios administrativ investită cu excepția de nelegalitate are de examinat concordanța actului administrativ dedus judecății cu actele normative cu forță superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

În cazul actului administrativ unilateral cu caracter individual este admisibilă excepția de nelegalitate numai pentru actele emise sau adoptate după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, în caz contrar s-ar încălca așa cum arată și instanța de fond, principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României cât și principiul securității raporturilor juridice, principiul general acceptat ca o dimensiune a statului de drept și ca o componentă a dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO). - În ceea ce privește fondul cererii reclamantului se reține că potrivit art. 4 pct. II din OMAI nr. 301/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind recalcularea pensiei militare și modul de completare a fișei cu elementele necesare recalculării pensiei, prevăzută în anexa nr. 2 a H.G.

nr. 651/2004 „punctul 5 al fișei se completează prin înscrierea, cu majuscule, a funcției deținute la data trecerii în rezervă. Pentru cei care la data trecerii în rezervă se aflau „la dispoziție” se va înscrie această situație”. Or reclamantul intimat prin Ordinul Direcției Generale Pașapoarte și Poliției de Frontieră nr. 0654/1994 – a fost destituit din funcția de șef al Serviciului Pașapoarte și pus la dispoziția Direcției Generale. Prin urmare pct.-ul 5 al fișei este corect completat câtă vreme ordinul nr. 0654/1994 nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească acesta și-a produs efectele juridice iar reclamantul se afla „la dispoziție”. Nici cererea reclamantului–intimat privind pct. 10 din fișa cu elementele necesare recalculării pensiei militare, nu este fondată.

Pe de o parte, Înalta Curte reține că, deși reclamantului i s-au achitat drepturile bănești pentru întreaga lună octombrie 1994, în cursul lunii noiembrie 1994 s-a efectuat conform Ordinului Direcției Generale Pașapoarte și Poliției de Frontieră nr. 0654 din 24 octombrie 1994 regularizarea drepturilor bănești reținându-se suma de 9.864 lei reprezentând indemnizația de comandă aferentă perioadei 24 – 31 octombrie 1994. Prin urmare reclamantul nu a beneficiat de indemnizație de comandă la momentul trecerii în rezervă. Pe de altă parte, se constată că reclamantul și-a ales pentru recalcularea pensiei perioada 1 august 1986 – 1 august 1991 - fără referire la anul destituirii sale, respectiv al trecerii în rezervă – anul 1994. Din acest punct de vedere, se apreciază că în aceste circumstanțe reclamantul nu a făcut dovada dreptului său vătămat în accepțiunea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere considerentele mai sus arătate, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul că va respinge ca neîntemeiate excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 și acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 90 din 1 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrative și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiate excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 0654 din 24 octombrie 1994 și acțiunea formulată de reclamantul P.S.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.