ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2724/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 martie 2009 reclamantul H.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Pașapoarte și Directorul General al Direcției Generale de Pașapoarte - Comisarul șef de poliție S.A.V. obligarea Direcției Generale de Pașapoarte să clarifice situația sa privind cetățenia română, respectiv să constate că este cetățean român din naștere, din părinte român în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și obligarea în solidar a pârâților la plata unei penalități în cuantum de 1000 lei pe fiecare zi de întârziere de la expirarea termenului menționat.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a născut la data de 28 februarie 1949 în Israel iar tatăl său H.L. era cetățean român fiind născut la data de 21 mai 1926 în România. Tatăl său a fost nevoit să emigreze în Israel în contextul celui de-al doilea război mondial, însă nu a pierdut și cetățenie română. În opinia reclamantului Direcția Generală de Pașapoarte are atribuții în lămurirea situației privind cetățenia română așa cum rezultă din disp. art. 29 alin. (4) și art. 35 din Legea nr. 248/2005 și art. 23 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi. Reclamantul s-a adresat cu o cerere înregistrată sub nr. 2914430, însă Direcția Generală de Pașapoarte a răspuns că nici reclamantul nici tatăl său nu figurează în evidențele ei, fapt care echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Împotriva acestui răspuns a formulat plângere prealabilă, însă nici aceasta nu a primit o soluție favorabilă. Printr-o cerere precizatoare, reclamantul a arătat că înțelege să-și modifice acțiunea solicitând instanței să constate că este cetățean român prin naștere din părinte cetățean român conform disp. art. 4, art. 5, art. 34 din Legea nr. 21/1991, să fie obligată pârâta să elibereze actul administrativ care să ateste că este cetățean român în conformitate cu art. 35 din Legea nr. 248/2005 în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și să fie obligați pârâții în subsidiar, la plata unei penalități în cuantum de 1000 lei pe fiecare zi de întârziere de la expirarea termenului menționat.

Pârâtul a formulat întâmpinare, arătând că a răspuns la cererea reclamantului comunicând faptul că nu există înregistrări privind reclamantul sau tatăl acestuia. Răspunsul negativ nu echivalează cu un refuz nejustificat. De asemenea, s-a arătat prin întâmpinare că Direcția Generală de Pașapoarte furnizează informații la cererea autorităților care trebuie să elibereze acte de identitate, de călătorie sau de stare civilă. Direcția Generală de Pașapoarte nu are competența de a constata îndeplinirea condițiilor pentru redobândirea cetățeniei române. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3043 din 6 octombrie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamantul H.R.

în contradictoriu cu Direcția Generală de Pașapoarte și Directorul General al Direcției Generale de Pașapoarte - Comisarul șef de poliție S.A.V. ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Art. 35 din Legea nr. 248/2005 prevede că „Cetățeanului român care are domiciliul în străinătate și solicită autorităților competente române eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, dar nu poate face dovada cetățeniei române, i se eliberează documentele respective, în condițiile legii, numai după ce se atestă de către Direcția Generală de Pașapoarte, la cererea acestor autorități, faptul că solicitantul este cetățean român". Așadar, atestarea pe care o face Direcția Generală de Pașapoarte la solicitarea autorităților competente nu este un act administrativ propriu-zis ci operațiune prealabilă emiterii unui act.

Această atestare se face doar la solicitarea autorităților competente și exclusiv în scopul eliberării pașaportului. În nici un caz înscrisul emis de Direcția Generală de Pașapoarte nu constituie prin el însuși un act doveditor al cetățeniei române (această funcție având-o doar pașaportul). În concluzie, dovedirea calității de cetățean român nu se poate face nici pe calea unei acțiuni în constatare (instanța neputându-se substitui autorității publice competente să emită unul dintre actele care potrivit legii fac dovada cetățeniei române) și nici printr-o cerere adresată în mod direct Direcției Generale de Pașapoarte pentru eliberarea unui certificat care să ateste calitatea de cetățean român întrucât un astfel de înscris nu are o astfel de semnificație juridică și reprezintă o operațiune administrativă prealabilă necesară pentru eliberarea unui pașaport.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică. La termenul de judecată din data de 25 mai 2010 apărătorul recurentului-reclamant a depus la dosarul cauzei adeverința eliberată de Direcția Cetățenie nr. 20165/DC din 16 decembrie 2009 precum și certificatul de naștere Seria NJ nr. 538510 eliberat de Consiliul Local al Sectorului 1 București solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect iar nu ca neîntemeiată. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Reclamantul, prin acțiunea formulată, a solicitat obligarea Direcției Generale de Pașapoarte și Directorului General al Direcției Generale de Pașapoarte - Comisarul șef de poliție S.A.V.

la clarificarea situației sale privind cetățenia română, respectiv să constate că este cetățean român. Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reținând pe de o parte dispozițiile art. 35 din Legea nr. 248/2005 potrivit cărora: „Cetățeanului român care are domiciliul în străinătate și solicită autorităților competente române eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, dar nu poate face dovada cetățeniei române, i se eliberează documentele respective, în condițiile legii, numai după ce se atestă de către Direcția Generală de Pașapoarte, la cererea acestor autorități, faptul că solicitantul este cetățean român" iar pe de altă parte faptul că eliberarea de către Direcția Generală de Pașapoarte, a unui certificat care să ateste calitatea de cetățean român reprezintă doar o operațiune prealabilă administrativă necesară pentru eliberarea unui pașaport.

Din actele depuse la dosarul cauzei reiese că reclamantului H.R. la data de 16 decembrie 2009 prin adeverința nr. 20165/DC i s-a recunoscut cetățenia română conform art. 34 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991. În baza acestei adeverințe Consiliul Local al Sectorului 1 București a procedat la eliberarea certificatului de naștere al reclamantului Seria NJ nr. 538510 precum și a Certificatului de căsătorie seria CE nr. 074209. Așa fiind și constatând că reclamantului i s-a recunoscut cetățenia română urmează a se admite recursul declarat cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de H.R. împotriva sentinței civile nr. 3043 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul H.R. ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.