ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2724/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

acestei instanțe la data de 3 martie 2009 reclamantul H.R. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Pașapoarte

și Directorul General al Direcției Generale de Pașapoarte -

Comisarul șef de poliție S.A.V. obligarea Direcției Generale de

Pașapoarte să clarifice situația sa privind cetățenia

română, respectiv să constate că este cetățean român

din naștere, din părinte român în termen de 10 zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii și obligarea în solidar a

pârâților la plata unei penalități în cuantum de 1000 lei pe

fiecare zi de întârziere de la expirarea termenului menționat.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că s-a născut la data de 28 februarie 1949

în Israel iar tatăl său H.L. era cetățean român fiind

născut la data de 21 mai 1926 în România. Tatăl său a fost

nevoit să emigreze în Israel în contextul celui de-al doilea război

mondial, însă nu a pierdut și cetățenie română.

În opinia reclamantului

Direcția Generală de Pașapoarte are atribuții în

lămurirea situației privind cetățenia română așa

cum rezultă din disp. art. 29 alin. (4) și art. 35 din Legea nr.

248/2005 și art. 23 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Reclamantul s-a adresat cu o cerere

înregistrată sub nr. 2914430, însă Direcția Generală de

Pașapoarte a răspuns că nici reclamantul nici tatăl

său nu figurează în evidențele ei, fapt care echivalează cu

un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Împotriva acestui răspuns a

formulat plângere prealabilă, însă nici aceasta nu a primit o

soluție favorabilă.

Printr-o cerere precizatoare,

reclamantul a arătat că înțelege să-și modifice

acțiunea solicitând instanței să constate că este

cetățean român prin naștere din părinte cetățean

român conform disp. art. 4, art. 5, art. 34 din Legea nr. 21/1991, să fie

obligată pârâta să elibereze actul administrativ care să ateste

că este cetățean român în conformitate cu art. 35 din Legea nr.

248/2005 în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii și să fie obligați pârâții în subsidiar, la

plata unei penalități în cuantum de 1000 lei pe fiecare zi de

întârziere de la expirarea termenului menționat.

Pârâtul a formulat întâmpinare,

arătând că a răspuns la cererea reclamantului comunicând faptul

că nu există înregistrări privind reclamantul sau tatăl

acestuia. Răspunsul negativ nu echivalează cu un refuz nejustificat.

De asemenea, s-a arătat prin întâmpinare că Direcția

Generală de Pașapoarte furnizează informații la cererea

autorităților care trebuie să elibereze acte de identitate, de

călătorie sau de stare civilă. Direcția Generală de

Pașapoarte nu are competența de a constata îndeplinirea

condițiilor pentru redobândirea cetățeniei române.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3043 din 6 octombrie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamantul H.R. în contradictoriu cu Direcția Generală de

Pașapoarte și Directorul General al Direcției Generale de

Pașapoarte - Comisarul șef de poliție S.A.V. ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut următoarele considerente:

Art. 35 din Legea nr. 248/2005 prevede

că „Cetățeanului român care are domiciliul în

străinătate și solicită autorităților competente

române eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de

stare civilă, dar nu poate face dovada cetățeniei române, i se

eliberează documentele respective, în condițiile legii, numai

după ce se atestă de către Direcția Generală de

Pașapoarte, la cererea acestor autorități, faptul că

solicitantul este cetățean român".

Așadar,

atestarea pe care o face Direcția Generală de Pașapoarte la

solicitarea autorităților competente nu este un act administrativ

propriu-zis ci operațiune prealabilă emiterii unui act. Această

atestare se face doar la solicitarea autorităților competente și

exclusiv în scopul eliberării pașaportului.

În

nici un caz înscrisul emis de Direcția Generală de Pașapoarte nu

constituie prin el însuși un act doveditor al cetățeniei române

(această funcție având-o doar pașaportul).

În

concluzie, dovedirea calității de cetățean român nu se

poate face nici pe calea unei acțiuni în constatare (instanța

neputându-se substitui autorității publice competente să

emită unul dintre actele care potrivit legii fac dovada cetățeniei

române) și nici printr-o cerere adresată în mod direct Direcției

Generale de Pașapoarte pentru eliberarea unui certificat care să

ateste calitatea de cetățean român întrucât un astfel de înscris nu

are o astfel de semnificație juridică și reprezintă o

operațiune administrativă prealabilă necesară pentru

eliberarea unui pașaport.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o ca

nelegală și netemeinică.

La

termenul de judecată din data de 25 mai 2010 apărătorul

recurentului-reclamant a depus la dosarul cauzei adeverința eliberată

de Direcția Cetățenie nr. 20165/DC din 16 decembrie 2009 precum

și certificatul de naștere Seria NJ nr. 538510 eliberat de Consiliul

Local al Sectorului 1 București solicitând admiterea recursului și

respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect iar nu ca neîntemeiată.

Curtea,

analizând actele și lucrările dosarului, constată că

recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul,

prin acțiunea formulată, a solicitat obligarea Direcției

Generale de Pașapoarte și Directorului General al Direcției

Generale de Pașapoarte - Comisarul șef de poliție S.A.V. la

clarificarea situației sale privind cetățenia română,

respectiv să constate că este cetățean român.

Prima

instanță a respins ca neîntemeiată cererea reținând pe de o

parte dispozițiile art. 35 din Legea nr. 248/2005 potrivit cărora: „Cetățeanului

român care are domiciliul în străinătate și solicită

autorităților competente române eliberarea documentelor de

identitate, de călătorie sau de stare civilă, dar nu poate face

dovada cetățeniei române, i se eliberează documentele

respective, în condițiile legii, numai după ce se atestă de

către Direcția Generală de Pașapoarte, la cererea acestor

autorități, faptul că solicitantul este cetățean

român" iar pe de altă parte faptul că eliberarea de către Direcția

Generală de Pașapoarte, a unui certificat care să ateste calitatea

de cetățean român reprezintă doar o operațiune

prealabilă administrativă necesară pentru eliberarea unui

pașaport.

Din actele

depuse la dosarul cauzei reiese că reclamantului H.R. la data de 16

decembrie 2009 prin adeverința nr. 20165/DC i s-a recunoscut cetățenia

română conform art. 34 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991.

În baza acestei adeverințe Consiliul Local al Sectorului 1

București a procedat la eliberarea certificatului de naștere al reclamantului

Seria NJ nr. 538510 precum și a Certificatului de căsătorie

seria CE nr. 074209.

Așa fiind și constatând că

reclamantului i s-a recunoscut cetățenia română urmează a se

admite recursul declarat cu consecința respingerii acțiunii ca

rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de H.R.

împotriva sentinței civile nr. 3043 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul H.R. ca

rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 mai 2010.