ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2841/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul S.C.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, a solicitat să se constate că este cetățean român, în subsidiar solicitând să se constate data la care a pierdut cetățenia română. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția de necompetență materială a instanței, a lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii.

Reclamantul a formulat cerere completatoare, arătând faptul că înțelege să cheme în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând completarea acțiunii cu capătul de cerere privitor la eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul său juridic în raport cu statul român și anume dacă este cetățean român sau nu și în acest din urmă caz, data și modalitatea prin care a pierdut această cetățenie Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a invocat prin întâmpinare, excepția necompetenței materiale, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a sa.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a sa și excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile. De asemenea, pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a formulat întâmpinare, invocând excepție a necompetenței materiale a instanței, precum și a lipsei calității procesuale pasivă a sa. Prin sentința nr. 1884 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel București, a dispus următoarele: - a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești în privința capetelor de cerere privind constatarea cetățeniei române a reclamantului S.C.C.

și a datei la care acesta a pierdut cetățenia română; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Administrației și Internelor, a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date în privința capătului de cerere privind obligarea la eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul juridic al reclamantului sub aspectul cetățeniei române, respingând, în consecință acest capăt de cerere în contradictoriu cu acești pârâți; - a respins excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, necompetența materială, inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Poliție, în privința capătului de cerere privind obligarea la eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul juridic al reclamantului sub aspectul cetățeniei române; - a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamantul S.C.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, Statul Român, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Generală de Pașapoarte;

- a obligat pârâta Direcția Generală de Pașapoarte să elibereze reclamantului o dovadă din care să rezulte statutul său juridic sub aspectul cetățeniei române. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că excepția necompetenței generale a acțiunii este întemeiată în ceea ce privește primele două capete ale acțiunii completate, respectiv referitor la constatarea faptului că este cetățean român sau a datei la care ar fi pierdut această cetățenie, întrucât pentru recunoașterea calității de cetățean român și, deci și a lipsei acestei calități cu includerea datei pierderii sale, persoana interesată trebuie să urmeze procedura prevăzută de art. 13-19 din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, modificată.

Referitor la capătul de cerere privind eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul juridic al reclamantului în raport cu Statul Român, instanța de fond a constatat că doar Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor are calitate procesuală pasivă, astfel încât a admis excepțiile lipsei de calitate procesuală pasivă invocate de ceilalți pârâți, sub acest aspect. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 248/2005, Direcția Generală de Pașapoarte este obligată să elibereze reclamantului S.C.C. o dovadă din care să rezulte statutul său juridic sub aspectul cetățeniei române, pârâta fiind depozitara informațiilor de acest gen.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâta Direcția generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece, în mod eronat, prin interpretarea greșită a prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, s-a stabilit obligația sa de a elibera reclamantului o dovadă din care să rezulte statutul său juridic sub aspectul cetățeniei române. Analiza acestui text de lege, coroborat cu art. 23 din H.G. nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare și art. 5 alin. (1) din Constituția României, conduce la concluzia inexistenței unei asemenea obligații legale.

Recurenta nu și-a încadrat în drept motivele de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare „în situația in care persoana prevăzută la alin. (3) este titulară a unui document de călătorie eliberat de un alt stat și îndeplinește condițiile de intrare pe teritoriul României, potrivit legii, organele poliției de frontieră permit intrarea acesteia în țară, în calitate de străin, și o îndrumă totodată să se adreseze Direcției Generale de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, pentru clarificarea situației privind cetățenia română". Totodată, potrivit art. 23 din H.G.

nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare „în vederea îndeplinirii obligației prevăzute la art. 29 alin. (4) din lege, Direcția Generală de Pașapoarte poate furniza, la cerere, cu achitarea taxelor prevăzute de lege, date privind cetățenia română cuprinse în Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple, în comunicările prevăzute la alin. (1) se înscriu numai datele deținute în evidențele Direcției Generale de Pașapoarte, referitoare la solicitant" (s.n.) . De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din Constituția României „Cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică”, iar legea organică în materie de cetățenie română este Legea nr. 21/1991.

Din interpretarea dispozițiilor normative incidente, respectiv art. 29 alin. (4) din Legea nr. 248/2005 și art. 23 din H.G. nr. 94/2006, rezultă că nu există o obligație legală a recurentei-pârâte de a clarifica statutul juridic al unei persoane sub aspectul cetățeniei române, decât în măsura în care există date, în evidențele Direcției Generale de Pașapoarte, referitoare la solicitant. În speță, prin adresa din 29 mai 2009 - în termen legal, Direcția Generală de Pașapoarte i-a comunicat reclamantului că acesta nu figurează în evidențele sale, autoritatea pârâtă apreciind în mod corect că orice altă solicitare a reclamantului privind dobândirea, păstrarea sau pierderea cetățeniei române nu este de competența sa, aceste aspecte fiind reglementate de Constituția României și Legea nr. 21/1991.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor la eliberarea dovezii solicitate de reclamant, recursul urmând a fi admis, dispunându-se modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței nr. 1884 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea în întregime. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.