ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2841/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul S.C.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Administrației și Internelor, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

a solicitat să se constate că este cetățean român, în subsidiar solicitând să

se constate data la care a pierdut cetățenia română.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția de necompetență materială a

instanței, a lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii.

Reclamantul a

formulat cerere completatoare, arătând faptul că înțelege să cheme în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul Național pentru

Evidența Persoanelor și Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând completarea

acțiunii cu capătul de cerere privitor la eliberarea unei dovezi din care să

rezulte statutul său juridic în raport cu statul român și anume dacă este

cetățean român sau nu și în acest din urmă caz, data și modalitatea prin care a

pierdut această cetățenie

Pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor a invocat prin întâmpinare, excepția necompetenței

materiale, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de calitate

procesuală pasivă a sa.

Prin întâmpinare,

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, excepția lipsei de

calitate procesuală pasivă a sa și excepția inadmisibilității acțiunii, pentru

lipsa procedurii prealabile.

De asemenea, pârâtul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a formulat întâmpinare,

invocând excepție a necompetenței materiale a instanței, precum și a lipsei

calității procesuale pasivă a sa.

Prin sentința nr.

1884 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel București, a dispus următoarele:

- a admis excepția

necompetenței generale a instanțelor judecătorești în privința capetelor de

cerere privind constatarea cetățeniei române a reclamantului S.C.C. și a datei

la care acesta a pierdut cetățenia română;

- a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Administrației și

Internelor, a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Direcției pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date în privința capătului de cerere

privind obligarea la eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul

juridic al reclamantului sub aspectul cetățeniei române, respingând, în

consecință acest capăt de cerere în contradictoriu cu acești pârâți;

- a respins excepția

necompetenței generale a instanțelor judecătorești, necompetența materială,

inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei

Direcția Generală de Poliție, în privința capătului de cerere privind obligarea

la eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul juridic al reclamantului

sub aspectul cetățeniei române;

- a admis în parte

acțiunea completată formulată de reclamantul S.C.C., în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești, Statul Român, Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date, Direcția Generală de Pașapoarte;

- a obligat pârâta

Direcția Generală de Pașapoarte să elibereze reclamantului o dovadă din care să

rezulte statutul său juridic sub aspectul cetățeniei române.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut în esență că excepția

necompetenței generale a acțiunii este întemeiată în ceea ce privește primele

două capete ale acțiunii completate, respectiv referitor la constatarea

faptului că este cetățean român sau a datei la care ar fi pierdut această

cetățenie, întrucât pentru recunoașterea calității de cetățean român și, deci

și a lipsei acestei calități cu includerea datei pierderii sale, persoana

interesată trebuie să urmeze procedura prevăzută de art. 13-19 din Legea nr.

21/1991 a cetățeniei române, modificată.

Referitor la capătul

de cerere privind eliberarea unei dovezi din care să rezulte statutul juridic

al reclamantului în raport cu Statul Român, instanța de fond a constatat că

doar Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor are calitate procesuală pasivă, astfel încât a admis excepțiile

lipsei de calitate procesuală pasivă invocate de ceilalți pârâți, sub acest

aspect.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că, având în vedere prevederile art. 29 alin.

(4) din Legea nr. 248/2005, Direcția Generală de Pașapoarte este obligată să

elibereze reclamantului S.C.C. o dovadă din care să rezulte statutul său

juridic sub aspectul cetățeniei române, pârâta fiind depozitara informațiilor

de acest gen.

Împotriva acestei

sentințe, a formulat recurs pârâta Direcția generală de Pașapoarte din

Ministerul Administrației și Internelor, susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică, deoarece, în mod eronat, prin interpretarea greșită a

prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate, s-a stabilit obligația sa de a

elibera reclamantului o dovadă din care să rezulte statutul său juridic sub

aspectul cetățeniei române. Analiza acestui text de lege, coroborat cu art. 23

din H.G. nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii

nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare și art. 5 alin. (1)

din Constituția României, conduce la concluzia inexistenței unei asemenea

obligații legale.

Recurenta nu și-a

încadrat în drept motivele de recurs.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se

încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 29

alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații cetățenilor

români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare „în situația

in care persoana prevăzută la alin. (3) este titulară a unui document de

călătorie eliberat de un alt stat și îndeplinește condițiile de intrare pe

teritoriul României, potrivit legii, organele poliției de frontieră permit

intrarea acesteia în țară, în calitate de străin, și o îndrumă totodată să se

adreseze Direcției Generale de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, pentru clarificarea situației privind cetățenia

română".

Totodată, potrivit

art. 23 din H.G. nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

a Legii nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare „în vederea

îndeplinirii obligației prevăzute la art. 29 alin. (4) din lege, Direcția

Generală de Pașapoarte poate furniza, la cerere, cu achitarea taxelor prevăzute

de lege, date privind cetățenia română cuprinse în Registrul Național de

Evidență a Pașapoartelor Simple, în comunicările prevăzute la alin. (1) se

înscriu numai datele deținute în evidențele Direcției Generale de Pașapoarte,

referitoare la solicitant" (s.n.) .

De asemenea, potrivit

art. 5 alin. (1) din Constituția României „Cetățenia română se dobândește, se

păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică”, iar legea

organică în materie de cetățenie română este Legea nr. 21/1991.

Din interpretarea

dispozițiilor normative incidente, respectiv art. 29 alin. (4) din Legea nr.

248/2005 și art. 23 din H.G. nr. 94/2006, rezultă că nu există o obligație

legală a recurentei-pârâte de a clarifica statutul juridic al unei persoane sub

aspectul cetățeniei române, decât în măsura în care există date, în evidențele

Direcției Generale de Pașapoarte, referitoare la solicitant.

În speță, prin adresa

din 29 mai 2009 - în termen legal, Direcția Generală de Pașapoarte i-a

comunicat reclamantului că acesta nu figurează în evidențele sale, autoritatea

pârâtă apreciind în mod corect că orice altă solicitare a reclamantului privind

dobândirea, păstrarea sau pierderea cetățeniei române nu este de competența sa,

aceste aspecte fiind reglementate de Constituția României și Legea nr. 21/1991.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și 3 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea

reclamantului, obligând pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor la eliberarea dovezii solicitate de reclamant,

recursul urmând a fi admis, dispunându-se modificarea sentinței atacate în

sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței nr. 1884 din 23

aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea în întregime.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai

2011.