ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1117/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 93 din 02 martie 2010,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerul Administrației și Internelor și cererea de chemare în judecată

introdusă de către reclamantul P.P., împotriva pârâților Ministerul

Administrației și Internelor și Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamantul P.P. a chemat în judecată pe

pârâții Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și Ministerul

Administrației și Internelor, solicitând obligarea pârâtului Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor la emiterea în favoarea sa a unei dispoziții

de acordare a ajutorului prevăzut de art. 3 lit. c) din H.G. nr. 1083/2008 și

la plata ajutorului în cuantum de 8.000 euro prin echivalent în RON la data

plății, prevăzut de aceleași dispoziții legale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a fost angajat al Ministerului Administrației și Internelor,

respectiv al Inspectoratului Național Pentru Evidența Persoanelor, iar la data de

08 aprilie 2009 în baza Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II/3808

din 23 aprilie 2009, raporturile de serviciu cu pârâtul au încetat prin pensionare

pe caz medical, având în vedere că în baza deciziei medicale din 26 martie 2009,

a fost declarat inapt pentru serviciul în poliție, fiind încadrat în gradul II de

invaliditate cu stabilirea în mod expres că boala a apărut în timpul și din cauza

serviciului în poliție.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive având în vedere calitatea de persoană juridică distinctă a Direcției

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și dispozițiile

art. 37 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice, astfel că, în speță, Ministerul Administrației și Internelor nu deține

calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecății.

Pe fondul cauzei, pârâtul

a învederat că potrivit art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 privind

Statutul polițistului: „polițistul are dreptul la asigurare de viață, sănătate și

bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului”, iar în conformitate

cu pct. 2 al art. unic din O.U.G. nr. 153/2008 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, art. 28 alin. (1) lit. m) din

Legea nr. 360/2002 a fost modificat astfel: „polițistul are dreptul la asigurarea

despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre

a Guvernului”.

Prima instanță a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Administrației

și Internelor, având în vedere calitatea acestuia de ordonator principal de credite,

considerând că are calitate procesuală pasivă, deoarece în ipoteza temeiniciei demersului

dedus judecații tocmai pârâtul care invoca această excepție va avea obligația de

a asigura fondurile bănești necesare satisfacerii interesului reclamantului, în

baza unui titlu executoriu opozabil.

Cu privire la fondul cererii

de chemare in judecata, instanța a apreciat ca demersul reclamantului este neîntemeiat

și pretențiile bănești sunt nejustificate. Astfel, reclamantul a afirmat în susținerea

pretențiilor deduse judecații ca sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. c) din

H.G. nr. 1083/2008, text legal în baza căruia are dreptul legitim la acordarea sumei

de 8.000 euro, solicitare întemeiată pe mențiunile unui certificat medical prin

care s-a reținut o stare de sănătate neconformă pentru serviciul în poliție și a

stabilit un raport de cauzalitate între serviciul prestat de către reclamant în

poliție și apariția bolii. Mai mult, în baza acestui înscris de specialitate, reclamantul

s-a pensionat pe motive medicale.

Or, prevederile H.G. nr.

1083/2008, a reținut instanța de fond, fac strict referire la invaliditatea obținută

de către polițiști ca urmare a rănirii produse în urma unei agresiuni fizice care

a afectat integritatea anatomică sau funcțională a organismului. Actul normativ

enunțat prevede definiții legale ale termenilor pe care-i utilizează, tocmai în

ideea de a preîntâmpina interpretări excesive și neconforme.

Așa cum rezulta din dispozițiile

art. 2 lit. c) din H.G. 1083/2008 prin polițist invalid se înțelege „polițistul

rănit clasat inapt pentru serviciul polițienesc de către comisiile de expertiză

medicală și evaluare a capacității de muncă”, iar conform art. 2 lit. b) se consideră

a fi polițist rănit „polițistul supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor

de serviciu, independent de voința lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma

cărora îi este afectată integritatea anatomică și/sau funcțională a organismului”.

Totodată, prima instanță

a constatat că actul medical depus în probațiune nu confirmă faptul că reclamantul

poate fi considerat polițist invalid sau rănit în accepțiunea textului enunțat,

sau că a fost supus unor manifestări violente în timpul exercitării atribuțiilor,

având în vedere gradul deosebit de risc la meseriei.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamantul P.P. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică,

întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a criticat hotărârea judecătorească

pentru faptul că prima instanță nu a ținut seama de actele depuse de recurent, nu

a motivat sentința și a interpretat dispozițiile legale contrar intenției legiuitorului.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând probele administrate,

motivele de recurs și vis-à-vis de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Dispozițiile H.G. nr.

1083/2008 stabilesc că de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 360/2002, beneficiază

polițiștii în cazul cărora s-a produs unul din riscurile specifice activității de

poliție.

Condițiile prevăd ca polițistul

să fie clasat, rănit și inapt pentru a primi despăgubiri de viață și sănătate, limitând

acordarea acestor drepturi.

În speța de față, din

actele aflate la dosar, rezultă fără posibilitate de tăgadă că boala recurentului

nu a fost dobândită în urma unei răniri, întrucât prin natura funcției sale nu era

expus unor riscuri deosebite.

Conform deciziei anexate

din 26 martie 2009, acesta suferă de afecțiuni care pot fi considerate boli profesionale

sau rezultate dintr-un accident la locul de muncă.

H.G. nr. 1083/2008 a fost

corect interpretată de prima instanță, cu respectarea voinței legiuitorului fără

a se lăsa loc de interpretare.

Instanța fondului nu putea

recunoaște și acorda despăgubiri pretinse de recurent întrucât acesta nu se încadrează

în situațiile expres prevăzute de lege prin actul normativ în discuție.

Hotărârea primei instanțe

a fost motivată, Curtea de apel referindu-se la toate capetele de cerere ale recurentului-reclamant

și la considerentele pentru care au fost respinse în raport de probatorii și dispozițiile

legale.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și

temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de P.P., ca nefondat,

conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.P., împotriva sentinței civile nr. 93 din 02 martie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2011.