ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1117/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 93 din 02 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Administrației și Internelor și cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul P.P., împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul P.P. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând obligarea pârâtului Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor la emiterea în favoarea sa a unei dispoziții de acordare a ajutorului prevăzut de art. 3 lit. c) din H.G.

nr. 1083/2008 și la plata ajutorului în cuantum de 8.000 euro prin echivalent în RON la data plății, prevăzut de aceleași dispoziții legale, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat al Ministerului Administrației și Internelor, respectiv al Inspectoratului Național Pentru Evidența Persoanelor, iar la data de 08 aprilie 2009 în baza Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II/3808 din 23 aprilie 2009, raporturile de serviciu cu pârâtul au încetat prin pensionare pe caz medical, având în vedere că în baza deciziei medicale din 26 martie 2009, a fost declarat inapt pentru serviciul în poliție, fiind încadrat în gradul II de invaliditate cu stabilirea în mod expres că boala a apărut în timpul și din cauza serviciului în poliție.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive având în vedere calitatea de persoană juridică distinctă a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și dispozițiile art. 37 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, astfel că, în speță, Ministerul Administrației și Internelor nu deține calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecății. Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că potrivit art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului: „polițistul are dreptul la asigurare de viață, sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului”, iar în conformitate cu pct. 2 al art. unic din O.U.G.

nr. 153/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 a fost modificat astfel: „polițistul are dreptul la asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului”. Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Administrației și Internelor, având în vedere calitatea acestuia de ordonator principal de credite, considerând că are calitate procesuală pasivă, deoarece în ipoteza temeiniciei demersului dedus judecații tocmai pârâtul care invoca această excepție va avea obligația de a asigura fondurile bănești necesare satisfacerii interesului reclamantului, în baza unui titlu executoriu opozabil.

Cu privire la fondul cererii de chemare in judecata, instanța a apreciat ca demersul reclamantului este neîntemeiat și pretențiile bănești sunt nejustificate. Astfel, reclamantul a afirmat în susținerea pretențiilor deduse judecații ca sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. c) din H.G. nr. 1083/2008, text legal în baza căruia are dreptul legitim la acordarea sumei de 8.000 euro, solicitare întemeiată pe mențiunile unui certificat medical prin care s-a reținut o stare de sănătate neconformă pentru serviciul în poliție și a stabilit un raport de cauzalitate între serviciul prestat de către reclamant în poliție și apariția bolii. Mai mult, în baza acestui înscris de specialitate, reclamantul s-a pensionat pe motive medicale.

Or, prevederile H.G. nr. 1083/2008, a reținut instanța de fond, fac strict referire la invaliditatea obținută de către polițiști ca urmare a rănirii produse în urma unei agresiuni fizice care a afectat integritatea anatomică sau funcțională a organismului. Actul normativ enunțat prevede definiții legale ale termenilor pe care-i utilizează, tocmai în ideea de a preîntâmpina interpretări excesive și neconforme. Așa cum rezulta din dispozițiile art. 2 lit. c) din H.G. 1083/2008 prin polițist invalid se înțelege „polițistul rănit clasat inapt pentru serviciul polițienesc de către comisiile de expertiză medicală și evaluare a capacității de muncă”, iar conform art. 2 lit. b) se consideră a fi polițist rănit „polițistul supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, independent de voința lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică și/sau funcțională a organismului”.

Totodată, prima instanță a constatat că actul medical depus în probațiune nu confirmă faptul că reclamantul poate fi considerat polițist invalid sau rănit în accepțiunea textului enunțat, sau că a fost supus unor manifestări violente în timpul exercitării atribuțiilor, având în vedere gradul deosebit de risc la meseriei. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul P.P. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a criticat hotărârea judecătorească pentru faptul că prima instanță nu a ținut seama de actele depuse de recurent, nu a motivat sentința și a interpretat dispozițiile legale contrar intenției legiuitorului. Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând probele administrate, motivele de recurs și vis-à-vis de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Dispozițiile H.G. nr. 1083/2008 stabilesc că de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 360/2002, beneficiază polițiștii în cazul cărora s-a produs unul din riscurile specifice activității de poliție. Condițiile prevăd ca polițistul să fie clasat, rănit și inapt pentru a primi despăgubiri de viață și sănătate, limitând acordarea acestor drepturi. În speța de față, din actele aflate la dosar, rezultă fără posibilitate de tăgadă că boala recurentului nu a fost dobândită în urma unei răniri, întrucât prin natura funcției sale nu era expus unor riscuri deosebite.

Conform deciziei anexate din 26 martie 2009, acesta suferă de afecțiuni care pot fi considerate boli profesionale sau rezultate dintr-un accident la locul de muncă. H.G. nr. 1083/2008 a fost corect interpretată de prima instanță, cu respectarea voinței legiuitorului fără a se lăsa loc de interpretare. Instanța fondului nu putea recunoaște și acorda despăgubiri pretinse de recurent întrucât acesta nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de lege prin actul normativ în discuție. Hotărârea primei instanțe a fost motivată, Curtea de apel referindu-se la toate capetele de cerere ale recurentului-reclamant și la considerentele pentru care au fost respinse în raport de probatorii și dispozițiile legale.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de P.P., ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.P., împotriva sentinței civile nr. 93 din 02 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.