ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3780/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 01 aprilie 2010,

reclamantul V.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării

Naționale - Direcția financiar-contabilă, să se dispună anularea deciziei de suspendare

a plății pensiei de serviciu din 14 februarie 2009, repararea prejudiciului care

i-a fost cauzat prin această decizie, respectiv repunerea sa în situația anterioară

emiterii deciziei contestate, în sensul de a fi plătită pensia de serviciu începând

cu data de 01 ianuarie 2010, la valoarea actualizată și cu dobânzile legale, precum

și plata în continuare a pensiei de serviciu.

Reclamantul a solicitat

și obligarea pârâtului la plata sumei de 5 RON pentru fiecare zi de întârziere,

în cazul neexecutării obligației conform hotărârii judecătorești definitive și irevocabile,

precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că are calitatea de militar în rezervă, cu drept de pensie

conform O.G. nr. 7/1998, modificată și completată prin Legea nr. 37/2001, coroborată

cu Legea nr. 164/2001.

După data trecerii sale

în rezervă, reclamantul a arătat că a beneficiat de o pensie diminuată, întrucât

nu îndeplinea condițiile de vârstă și vechime pentru pensia completă, ceea ce l-a

determinat să se angajeze la Direcția Comunitară Județeană a Persoanelor Gorj pe

durată nedeterminată, cumulând pensia cu veniturile salariale.

Ca efect al intrării în

vigoare a Legii nr. 329/2009, reclamantul a susținut că a optat pentru păstrarea

locului de muncă, ceea ce nu presupune în mod automat acceptul său la renunțarea

la plata pensiei de serviciu, care reprezintă un drept câștigat și legal recunoscut.

Din aceste considerente, reclamantul a învederat că este nelegală decizia prin care

pârâtul dispus să fie suspendată plata pensiei de serviciu.

Pârâtul Ministerul Apărării

Naționale a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale, solicitând

declinarea competenței în favoarea Tribunalului, cu motivarea că decizia a cărei

anulare s-a solicitat are ca obiect suspendarea plății pensiei militare de serviciu,

astfel că sunt aplicabile regulile de competență materială din domeniul asigurărilor

sociale.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 250 din 06

mai 2010, prin care a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, declinând

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Instanța de fond a reținut

că reclamantul contestă măsura de suspendare a plății pensiei militare de serviciu

și, din acest motiv, litigiul reprezintă un conflict de asigurări sociale pentru

care este competent să se pronunțe în primă instanță Tribunalul, conform dispozițiilor

art. 155 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 19/2000 și art. 2 alin. (1) lit. c) C.

proc. civ.

În privința competenței

teritoriale au fost aplicate dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000,

potrivit cărora, în cazul cererilor îndreptate împotriva altor pârâți decât Casa

Națională de Pensii și Asigurări Sociale, competența aparține instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Împotriva acestei sentinței,

a declarat recurs reclamantul și a solicitat ca în baza dispozițiilor art. 304

pct. 5 și art. 304

1

C. proc. civ. să fie casată hotărârea atacată și

să fie trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurentul a susținut

că instanța de fond a calificat greșit natura juridică a deciziei contestate, întrucât

nu a avut în vedere că aceasta are ca obiect suspendarea plății pensiei militare

de serviciu și a fost emisă de organul de pensii în baza prevederilor Capitolului

IV din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice,

raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea

acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Din acest motiv, recurentul

a arătat că actul dedus judecății nu face parte din categoria deciziilor de pensie

care pot fi contestate în condițiile art. 54 din Legea nr. 164/2001, astfel cum

rezultă și din adresa din 09 februarie 2010 emisă de Comisia de contestații pensii

din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Decizia contestată de

reclamant are ca obiect suspendarea plății militare de serviciu și indiferent de

temeiul juridic aplicat de autoritatea intimată pentru adoptarea acestei măsuri,

litigiul inițiat pentru anularea deciziei și plata în continuare a drepturilor de

pensie reprezintă un conflict de asigurări sociale, pentru soluționarea căruia dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și art. 154-155 din Legea nr. 19/2000 au

prevăzut competența Tribunalului în primă instanță.

Atât obiectul cererii

de chemare în judecată, cât și cauza juridică a acesteia au fost corect interpretate

de instanța de fond pentru soluționarea excepției de necompetență materială invocată

de intimatul Ministerul Apărării Naționale.

În consecință, s-a reținut

judicios că prezenta cauză se referă la un drept de asigurări sociale, pentru care

au fost prevăzute norme speciale de competență materială în Legea nr. 19/2000, ca

lege cadru privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Incidența acestei legi

în pricina dedusă judecății rezultă din norma de trimitere cuprinsă în art. 54 din

Legea nr. 164/2001, republicată. Conform acestei prevederi legale, în materia jurisdicției

pensiilor militare se aplică Legea nr. 19/2000, inclusiv în privința instanței competente

să judece litigiul privind deciziile de pensionare sau refuzul nejustificat de rezolvare

a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale.

Adresa din 09

februarie 2010 emisă de Comisia de contestații pensii din cadrul ministerului intimat

nu dovedește susținerea din recurs privind încălcarea normelor de competență materială,

întrucât conținutul acestui înscris nou depus de recurent se referă la contestarea

pe cale administrativă a deciziei de suspendare a plății pensiei și nu vizează procedura

judiciară de anulare a unui asemenea act.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate

de instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.I. împotriva sentinței civile nr. 250 din 06 mai 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2010.